Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ArhitecturaAutoCasa gradinaConstructiiInstalatiiPomiculturaSilvicultura

Cadastru

Categoriile de folosinta a terenurilor

Cadastru



+ Font mai mare | - Font mai mic



Categoriile de folosinta a terenurilor

1 Generalitati

Terenurile care alcatuiesc fondul funciar se impart - din punct de vedere al folosintei - in zece categorii, indiferent de destinatia lor. Acestea, la randul lor, se subimpart intr-un numar de aproximativ 56 de subcategorii de folosinta.



Categoria de folosinta a terenului, individualizata printr-un cod, este unul din atributele parcelei. Codul (simbolul) evidentiat la partea tehnica a C.G. se utilizeaza atat pe planurile cadastrale cat si pe registrele oficiale ale C.G. alaturi de numarul cadastral al imobilului. Aceste attribute, alaturi de celelalte sunt necesare pentru intocmirea cartii funciare, dar si pentru stabilirea sarcinilor fiscale care greveaza bunurile imobile. In cadastrul de specialitate, subcategoriile de folosinta pot fi detaliate, in functie de necesitate, pastrandu-se insa simbolurile standardizate, la care se adauga notatiile de detaliere specifice.

2 Criterii de clasificare a categoriilor de folosinta

Pentru terenurile arabile (A) In aceasta categorie se incadreaza acele terenuri care se ara in fiecare an sau la mai multi ani (2 - 6 ani) si sunt cultivate cu plante anuale sau perene. Terenurile arabile amenajate sau ameliorate prin lucrari de desecare, terasare, irigare, etc. se vor delimita sI inscrie ca arabile cu intreaga lor suprafata, incluzand si suprafetele ocupate de canale, diguri, talazuri, debusee, benzi inierbate, etc. care nu se pot reprezenta la scara planului analogic. In categoria de folosinta arabil se includ urmatoarele subcategorii de folosinta:

- arabil propriu-zis (A),

- pajisti cultivate (AP),

- gradini de legume (AG),

- orezarii (AO),

- sere (AS),

- solarii si rasadnite (ASO),

- capsunarii (AC),

- alte culturi perene (AD).

Pentru pasuni (P)

Pasunile sunt terenuri inierbate sau intelenite in mod natural sau artificial, prin insamantari la intervale de maxim 15- 20 ani si care se folosesc pentru pasunatul animalelor. in cadrul acestei categorii de folosinta se inregistreaza urmatoarele subcategorii de folosinta:

- pasuni curate (P); sunt pasunile acoperite numai cu vegetatie ierboasa;

- pasuni impadurite ( PP ) ; sunt acele pasuni care, in afara de vegetatie ierboasa, sunt acoperite si cu vegetatie forestiera, cu diferite grade de consistenta;

- pasuni cu pomi fructiferi ( PL ) ; sunt pasunile cu pomi fructiferi plantati in scopul combaterii eroziunii sau a alunecarilor de teren, precum si pasunile care provin din livezi paraginite. La incadrarea acestora se va tine seama de faptul ca productia principala este masa verde care se pasuneaza, fructele reprezentand un produs secundar;

- pasuni cu tufarisuri si maracinis (PT).

Pentru fanete (F)

Fanetele sunt acelasi tip de terenuri ca si pasunile, criteriul de diferentiere intre cele doua categorii de folosinta fiind faptul ca productia vegetala este cosita. In aceasta categorie se includ urmatoarele subcategorii:

- fanete curate,

- fanete impadurite,

- fanete cu pomi fructiferi si

- fanete cu tufarisuri si maracinis.

Pentru vii (V)

In aceasta categorie se incadreaza terenurile plantate cu vita de vie si anume:

- viile nobile (VN), cuprinzand viile altoite si indigene , unde viile altoite au la baza un portaltoi, iar cele indigene sunt nealtoite;

- viile hibride (VH) sunt acelea care poarta denumirea de "producatori directi";

- plantatiile cu hamei ( VHA ) ; sunt incadrate in aceasta categorie de folosinta intrucat au o agrotehnica asemanatoare vitei de vie;

- pepinierele viticole ( VP ) ; sunt terenurile pentru producerea materialului saditor viticol si anume: plantatiile portaltoi si pepinierele propriu-zise sau scolile de vite.

Pentru livezi (L)

Livezile clasice (L); sunt terenurile plantate cu pomi fructiferi in diferite sisteme de cultura traditionale ca: livezi cu culturi intercalate, livezi inierbate, livezi in sistem agropomicol, etc. In aceasta categorie se incadreaza terenurile plantate cu pomi si arbusti fructiferi si anume:

- livezile intensive si superintensive (LI); sunt terenurile cu o mare densitate de pomi la hectar avand coroanele dirijate iar lucrarile de intretinere si recoltare sunt mecanizate;

- plantatiile de arbusti fructiferi ( LF ) ; sunt terenurile plantate cu zmeura, agrise, coacaze, trandafiri de dulceata, etc. ;

- pepinierele pomicole ( LP ) ; sunt terenuri destinate producerii materialului saditor pomicol;

- plantatiile de duzi (LD); sunt terenurile plantate cu duzi.

Pentru paduri si alte terenuri cu vegetatie forestiera (PD)

In aceasta categorie de folosinta intra toate terenurile din fondul forestier national, daca sunt cuprinse in amenajamente silvice, indiferent de proprietar.

Din aceasta categorie fac parte:

- padurile (PD); sunt terenuri cu vegetatie forestiera cu o suprafata mai mare de 0,25 ha;

- perdele de protectie (PDP); sunt benzi ordonate din plantatii silvice si uneori silvopomicole care au diferite roluri de protectie pentru: protectia culturilor agricole, protectia cailor de comunicatie, protectia asezarilor umane, protectia digurilor, combaterea eroziunii, etc. ;

- tufarisurile si maracinisurile (PDT); sunt terenurile acoperite masiv cu vegetatie arborescenta de mica inaltime, catinisuri, ienuperisuri, salcami, maracinisuri, etc.;

- terenurile destinate impaduririi (PDI); sunt terenurile in curs de regenerare, terenurile degradate si poienile prevazute a fi impadurite prin amenajamente silvice;

- pepinierele silvice si de administratie silvica ( PDPS ) ; sunt terenurile ocupate de pepiniere, solarii, plantatii, culturi de rachita, arbusti ornamentali si fructiferi, cele destinate hranei vanatului si animalelor din unitatile silvice, cele date in folosinta temporara personalului silvic.

Pentru terenurile cu ape si ape cu stuf (HS)

In aceasta categorie de folosinta intra terenurile acoperite permanent cu apa, precum si cele acoperite temporar, care, dupa retragerea apelor, nu pot avea alta folosinta. Se inregistreaza urmatoarele subcategorii:

- apele curgatoare ( HR ) ; cuprind fluvial Dunarea , bratele si canalele din Delta Dunarii, cursurile de apa, paraurile, garlele, alte surse de apa cu denumiri locale (izvoare, privaluri, etc.). La apele curgatoare se va inregistra suprafata ocupata de intreaga albie minora a cursului de apa, din mal in mal, chiar daca aceasta nu este in intregime si permanent sub apa. De obicei, apele curgatoare formeaza de o parte si de alta a luciului apei prundisuri care, numai la viituri mari, sunt acoperite pentru scurt timp de apa. Albia minora a unui curs de apa include toate zonele joase ale cursului, insulele si prundisurile. Toate aceste terenuri se inscriu la terenuri cu ape;

- lacurile si baltile naturale - ape statatoare (HB); sunt terenurile unde limita apelor variaza in functie de anotimp si de regimul de precipitatii; la delimitarea acestor terenuri se va lua in considerare nivelul mediu al apelor. in aceasta subcategorie de folosinta se incadreaza si amenajarile piscicole si terenurile cu ape statatoare de mica adancime unde cresc trestisuri, papurisuri si alte tipuri de vegetatie specifica in regim amenajat si neamenajat;

- marea teritoriala si marea interioara (HM); marea teritoriala o reprezinta terenul cuprins intre liniile de baza ale celui mai mare reflux de-a lungului tarmului inclusiv al tarmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentele hidrotehnice si ale altor instalatii portuare permanente si linia din larg care are fiecare punct situat la o distanta de 12 mile marine (22 224 m), iar marea interioara este terenul cuprins intre tarmul marii si liniile de baza. Limita terenurilor reprezentand albiile minore ale cursurilor de apa, cuvetelor lacurilor naturale si artificiale, ale baltilor, ale tarmului si plajei Marii Negre este reglementata de Legea apelor si de celelalte normative complementare avizate de ONCGC.

Terenurile aferente cailor de comunicatii rutiere (DR) si cailor ferate (CF)

Acestea se impart din punct de vedere functional si al administrarii, potrivit legii, dupa cum urmeaza:

- drumurile de interes national (DN), care cuprind la randul lor: autostrazi, drumuri expres, drumuri europene, drumuri nationale principale, drumuri nationale secundare;

- drumurile de interes judetean (DJ), care cuprind drumurile care fac legatura intre resedintele de judet si resedintele de municipii si orase, statiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi si alte obiective importante;

- drumurile de interes local (DC) , care cuprind drumurile comunale si drumurile vicinale;

- strazile din localitatile urbane si rurale (DS), care cuprind strazi principale, strazi secundare si ulite;

- caile ferate (CF), care cuprind caile ferate simple, duble si inguste, triaje. 

Drumurile de exploatare din extravilan care nu au caracter permanent nu se inregistreaza ca detalii, terenul aferent atribuindu-se in mod egal parcelelor care il invecineaza.

Terenurile ocupate cu constructii si curti (CC)

Acestea cuprind terenurile cu diverse utilizari si destinatii, de exemplu: cladiri, curti, fabrici, uzine, silozuri, gari, hidrocentrale, cariere, exploatari minerale si petroliere, terase, debusee, gradini botanice si zoologice, parcuri, cimitire, piete, rampe de incarcare, fasia de frontiera, docuri de depozitare, precum si alte terenuri care nu se incadreaza in nici una din categoriile de folosinta prevazute in articolele anterioare. Suprafata la sol a constructiilor permanente este inclusa in categoria de folosinta curti si constructii (CC). Identificarea si inregistrarea constructiilor are la baza cunoasterea urmatoarelor date: situatia juridica (proprietate privata a pers. fizice - F, proprietate privata a pers. juridice - J, domeniu public al statului - N, domeniu public al unitatilor administrativ teritoriale - L, domeniu privat al statului - S, domeniu privat al unitatilor administrativ teritoriale -A), destinatia (constructii de locuinte - CLOC, constructii administrative - CADM, constructii financiar - bancare - CFB, constructii comerciale - CCOM, constructii pentru cult - CCLT, constructii pentru cultura - CCUL, constructii pentru invatamant - CINV, constructii pentru sanatate - CSAN, constructii si amenajari sportive - CSPO, constructii de agrement - CAGR, constructii sociale - CSOC, constructii industriale - CIND, constructii de monumente, ansambluri si situri istorice - CMASI, constructii metrou - CMET, constructii turistice - CTUR, constructii edilitare - CEDIL, constructii anexe - CANEX)

Terenurile degradate si neproductive (N)

Acestea cuprind terenurile degradate si cu procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetatie. Din aceasta categorie de folosinta fac parte: nisipurile zburatoare (NN) care sunt terenurile acoperite cu nisipuri mobile nefixate de vegetatie si pe care vintul le poate misca dintr-un loc in altul; bolovanisurile, stancariile, pietrisurile (NB) sunt terenurile acoperite cu blocuri de stanci masive, ingramadiri de bolovani si pietrisuri care nu sunt acoperite de vegetatie; rape, ravene, torenti (NR) sunt alunecari active de teren care sunt neproductive cind nu sunt impadurite; saraturi cu crusta (NS) sunt terenurile puternic saraturate, care formeaza la suprafata lor o crusta albicioasa foliabila; mocirle si smarcuri (NM) sunt terenurile cu alternante frecvente de exces de apa si uscaciune, pe care nu se instaleaza vegetatie. Terenurile cu mlastini cu stuf se inregistreaza la categoria terenuri cu ape si stuf; gropile de imprumut si carierele (NG) sunt terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de sol si roca pentru diverse nevoi economice; haldele (NH) sunt terenurile pe care s-a depozitat material steril rezultat in urma unor activitati industriale si exploatari miniere.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 6860
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved