CARAMIDA IN ARHITECTURA MODERNA SI CONTEMPORANA

CARAMIDA IN ARHITECTURA MODERNA SI CONTEMPORANA

- Una dintre 'cheile' intelegerii caramizii ca material modern se afla in dublul sau potential de a fi deopotriva STRUCTURA si INCHIDERE.

- In cea mai mare parte a istoriei arhitecturii, zidariile au indeplinit ambele roluri.

- Aparitia scheletului portant din otel sau b.a. (sfarsitul sec.19) a facut posibila separarea acestor functii, ceea ce a determinat atitudini diverse ale arhitectilor si teoreticienilor secolului 20 fata de caramida

- Cu toate acestea caramida nu a fost nici o clipa respinsa total; ea a fost constant utilizata pe parcursul secolului 20, fiind integrata aproape tuturor stilurilor arhitecturale.

- Pot fi insa identificate mai multe directii si maniere de valorificare a 'traditionalei' caramizi in relatie cu noile materiale, otelul si betonul.

- O prima directie o reprezinta 'reinterpretarea' caramizii in spiritul principiilor moderniste - chiar daca este utilizata in pereti portanti - tinzand catre suprafete simple, relativ neornamentate; aceasta directie este ilustrata de proiectul lui Daniel Burnham pentru Monadnock Building in Chicago (1889) si Bursa din Amsterdam a lui H. P. Berlage (1903).

(A1) Daniel Burnham, Monadnock Building, Chicago, 1889 - Cea mai inalta construcŃie din zidarie portanta: 16 nivele, 60 m inalŃime; pereti 2 m grosime la parter. O 'reinterpretare' a caramizii dupa principii moderniste

- O a doua directie, mai complexa, poate fi observata la Wainwright Building (Louis Sullivan, St. Louis, 1890).

- Desi neportanta, fatada de caramida a fost astfel conceputa incat sa sugereze scheletul de otel din spatele ei.

- Atitudinea lui Sullivan - considerata ca expresie a "sinceritatii in arhitectura" - a influentat puternic arhitectura de caramida a inceputului de secol 20.

- Multe dintre constructiile de inceput ale lui F.L.Wright - Larkin Building (Buffalo, 1904), Robie House (Oak Park, 1909), Hotel Imperial (Tokyo, 1906) - desi din zidarie portanta, includeau elemente ascunse din otel sau beton care faceau posibila materializarea viziunii sale formale.

- O a treia directie deriva din arhitectura fabricilor secolului 19 cu pereti din zidarie portanta

- Cladirile din aceasta categorie sunt caracterizate de mari suprafete plane de caramida, distributie functionala a volumelor si folosirea - cel putin la interior - a unor elemente portante (stalpi) din lemn sau

fonta. Arhitectura lor combina elemente clasice si moderne.

- O a patra directie combina valentele de textura ale apareiajului de caramida cu interesul pentru modelarea libera a volumelor si siluete romantice, in contextul arhitecturii "expresioniste" a inceputului de secol 20.

CARAMIDA IN SECOLUL 20

- Intre cele 2 razboaie mondiale, caramida a fost utilizata de o generatie tanara de arhitecti Modernisti europeni, experimentand noi concepte spatiale bazate pe ortogonalitate carteziana, cu plane intersectate si volume cubice abstracte.

- In particular, lucrarile timpurii ale lui Mies van der Rohe incearca sa concilieze aceasta noua conceptie formala, cu constructia traditionala din zidarie de caramida

- Dar cel mai frecvent, atunci cand caramida portanta era utilizata in arhitectura Moderna, ea era acoperita cu un strat neted de tencuiala

- In SUA, arhitectii pareau mai putin interesati de lupta ideologica intre estetica Modernista in ascensiune si folosirea materialelor traditionale.

- Caramida a fost folosita ca material de constructie principal (American Standard Building, 1923) dar si in combinatie cu otelul (Crysler Building, 1930)

- Dupa al doilea razboi mondial, folosirea caramizii - atat in pereti portanti, cat si la inchideri - a fost 'revitalizata datorita unui nou interes pentru materiale brute care sa poata fi exprimate intr-o maniera foarte directa si agresiva: ESTETICA BRUTALISTA

- Caramida portanta - fie ea perete, pilastru sau arc - a avut in continuare un impact redus in arhitectura secolului 20.

- In perioada postbelica prezenta caramizii s-a facut simtita cu precadere in inchideri neportante.

- In aceasta perioada, operele Moderniste accepta inchiderea din caramida aparenta ca pe un compromis; rezonanta istorica a texturii ei este complet integrata in vocabularul Modernist.

- In a doua jumatate a secolului 20, "post-modernismul" utilizeaza referintele la traditia reprezentata de caramida intr-o maniera stilizata sau ironica; arhitectura este mai putin constransa de estetica formala modernista si mai deschis raportata la trecutul istoric.

- In Europa s-a conturat un post-modernism diferit de cel din SUA: in contextul unei sinteze de elemente clasice, 'esenta' caramizii - greutatea, rezistenta la compresiune, soliditatea - au fost apreciate

si exploatate.

CARAMIDA IN ARHITECTURA CONTEMPORANA

- Pe parcursul secolului 20, metodele constructive traditionale bazate pe zidaria portanta s-au intalnit cu noi sisteme structurale si de control ambiental, dar si cu noi cerinte functionale, spatiale si estetice.

- Caramida a continuat si continua sa fie curent utilizata cu precadere la inchideri, situandu-se in fruntea competitiei cu materiale mai moderne si mai sofisticate tehnologic, ca dovada a faptului ca in continuare sunt apreciate calitatile sale "nestructurale": costul rezonabil, flexibilitatea, durabilitatea, rezistenta la impact si, nu in ultimul rand, aspectul.

- In plus, in contextul preocuparilor actuale pentru o arhitectura "sustenabila", calitatile "ecologice" ale ceramicii - ca material "sanatos" si cu impact redus asupra mediului ambiant - precum si capacitatea de control ambiental a peretelui masiv, readuc in atentie zidaria monostrat, bazata insa pe produse cu perfomante ameliorate.