CATEGORII DOCUMENTE |
Arhitectura | Auto | Casa gradina | Constructii | Instalatii | Pomicultura | Silvicultura |
Podetele sunt lucrari de arta ale caror deschideri, sunt mai mici sau egale cu 5,00 m.
Lumina podetelor se va stabili pe baza unui calcul hidraulic intocmit in conformitate cu normativul PD 95-2002 'Normativ privind proiectarea hidraulica a podurilor si podetelor'.
Latimea caii pe podet va fi egala cu cea din calea curenta, iar latimea totala dintre coronamente va fi egala cu latimea totala a platformei. Podetele se vor executa fara trotuare cu exceptia amplasamentelor in care acest trotuar exista si trebuie sa i se asigure continuitatea.
Convoaiele de calcul pentru podete sunt aceleasi ca si pentru poduri conform STAS 1545 - 89 'Poduri pentru strazi si sosele. Pasarele - Actiuni', STAS 3221 - 86 'Poduri de sosea. Convoaie tip si clase de incarcare'.
Din punct de vedere al plasarii caii fata de suprastructura, podetele se impart in podete deschise - cu calea direct pe suprastructura - si podete innecate - amplasate in corpul rampei la o adancime de minimum 50 cm sub nivelul caii.
Ca alcatuire constructiva podetele se impart in podete dalate, ovoidale sau tubulare, din elemente prefabricate sau monolite. Indiferent de sistem, acestea trebuie sa corespunda din punct de vedere al debuseului si al exploatarii in conditii de siguranta si sa fie usor de intretinut.
Executia podetelor se face pe baza de proiecte intocmite de unitati specializate de proiectare si se aproba de catre beneficiar.
Partile componente ale podetelor (infrastructura si suprastructura), se executa dupa aceleasi reguli ca si pentru poduri.
Conditiile de fundare, modul de realizare a lucrarilor de sprijinire, cofrare, armare, betonare, descintrare, urmeaza sa indeplineasca conditiile din proiect si cele ce fac obiectul prevederilor prezentului caiet de sarcini: Capitolele 3, 4, 5, Infrastructuri; Capitolul 6 Suprastructuri din beton armat; Capitolul 7 Esafodaje, Cintre; Capitolul 8 Cofraje; Capitolul 9 Armaturi; Capitolul 10 Betoane; Capitolul 15 Hidroizolatii; Capitolul 16 Imbracaminti rutiere.
In cazul in care podetele se executa din elemente prefabricate in uzina sau pe santier, acestea trebuie sa fie insotite de certificate de calitate.
Oricare abatere de la conditiile din proiect, sau de la prevederile caietului de sarcini, se vor aduce la cunostinta beneficiarului.
Eventualele reparatii intervenite in urma transportului, manipularilor, sau montajului, se vor face pe baza unei tehnologii intocmita de antreprenor si aprobata de beneficiar.
Lucrarile ascunse nu vor fi acoperite inainte de a primi viza dirigintelui de santier.
Proiectul podetului va cuprinde si adaptarea la teren a acestuia.
Proiectul si solutia de adaptare la teren trebuie sa tina cont si de modul de intretinere a podetului, pentru functionarea acestuia in permanenta la parametrii proiectati.
GeneralitATi
Executia acestui tip de lucrari implica urmatoarele operatiuni:
Lucrari la platforma de lucru;
Sapaturi si sprijiniri ale gropii de fundatie;
Lucrari la fundatie;
Executia elevatiilor (culei monolite, dale, elemente prefabricate);
Executia drenurilor din spatele culeilor si a elementelor prefabricate;
Descrierea lucrArilor
Pozitia si intinderea zonei in care este amplasata lucrarea sunt determinate de conditiile specifice ale zonei, de lungimea si latimea podetului. Constructorul trebuie sa dimensioneze aceasta suprafata, astfel incat toate lucrarile sa fie realizate fara probleme.
Excavatii si sprijiniri la sapaturi
Pot fi utilizate metode manuale si mecanice de excavare. In conditii deosebite, la unele podete sunt necesare sprijiniri ale terasamentelor, pentru evitarea aparitiei fenomenelor de alunecare a terenului.
In cazul in care executia excavatiilor lasa descoperite unele retele subterane de apa, gaz sau electrice existente care trebuie sa ramana in functiune, trebuie luate masuri adecvate in scopul protejarii lor impotriva deteriorarii. Lucrarile vor fi suspendate si beneficiarul va fi informat pentru luarea masurilor ce se impun.
Dupa incheierea lucrarilor de excavatii, va fi redactat un proces verbal privind cotele fundatiei si caracteristicile terenului de fundare. Pamantul excavat va fi transportat intr-un depozit, cu aprobarea beneficiarului.
Acestea vor fi incepute imediat dupa terminarea excavatiilor, incluzand receptia betonului, turnat aderent la peretii sapaturii rezultate. Sprijinirile vor fi demontate in acelasi timp cu turnarea betonului in fundatie.
Fundatiile la podetele pentru trecerea animalelor salbatice vor fi executate din beton armat, conform C18/25.
Turnarea betonului va fi executata fara intreruperi, in straturi de 20 - 50 cm grosime pana la cotele din proiect, prin intermediul jgheaburilor de metal sau lemn, respectand "Normativul pentru executia lucrarilor de beton, beton armat si precomprimat" indicativ NE 012 - 99.
Distanta maxima permisa de la care se va turna betonul este de 1,5 m iar rosturile orizontale de executie vor fi pe cat posibil evitate.
Turnarea betonului monolit la culeele podetelor pentru trecerea animalelor salbatice.
Va fi respectata urmatoarea ordine a lucrarilor:
Montarea armaturilor;
Montarea cofrajelor in elevatie conform prevederilor proiectului;
Turnarea si vibrarea betonului si clasa betonului trebuie sa fie conform specificatiilor proiectului.
Inaintea inceperii turnarii betonului in cofraje sunt necesare urmatoarele verificari:
Lungimile in plan si cotele excavatiei;
Pozitia verticala a cofrajelor si luarea masurilor pentru mentinerea formei si etanseitatii lor;
Pregatirea instalatiei pentru compactarea betonului;
Curatirea panourilor de cofraj si a armaturilor in masura in care aceasta se impune;
{n scopul evitarii aparitiei oricaror tensiuni interne datorate contractiei betonului si a caldurii degajate, se folosesc betoane cu agregate avand diametrul maxim prevazut in documentatie si se va face un control riguros al raportului apa/ciment (a/c).
Lucrabilitatea betonului va fi stabilita in acord cu solutia de transport adoptata.
Operatiunea de decofrare consta in demontarea panourilor de cofraje in care a fost turnat betonul dupa ce acesta s-a intarit astfel incat sa corespunda formei geometrice cerute.
Timpul minim pentru decofrare depinde de tipul de ciment folosit in beton si de temperatura ambianta.
Operatiunea de decofrare va urma o succesiune inversa a operatiunilor decat la cofrare. Aceasta operatiune va fi executata cu grija, astfel ca muchiile si suprafetele sa nu fie deteriorate. Posibilele defecte vor fi corectate ulterior.
Timpul de cofrare - decofrare va fi stabilit in concordanta cu prevederile "Normativului pentru lucrari de beton, beton armat si precomprimat" indicativ NE 012 - 99.
Elementele prefabricate necesare sunt:
Dale cu lungimea in concordanta cu latimea podetului;
Aripi cu inaltimea proportionala cu lumina podetului;
Elemente dreptunghiulare prefabricate cu deschiderea de 2,00 m;
Ziduri de inchidere prefabricate (timpane);
Elementele prefabricate vor fi realizate de o statie specializata, conform detaliilor din proiect si vor respecta prevederile Codului de practica pentru executia elementelor din beton, beton armat si beton precomprimat NE 013-200
Elementele prefabricate vor fi monolitizate cu mortar de ciment clasa M100. Acest mortar va trebui sa fie foarte bine omogenizat astfel incat sa poata fi framantat in mana si sa se formeze o sfera, fara crapaturi (fisuri).
Imbinarile dintre elementele prefabricate vor fi umplute cu mortar de ciment.
Peste dalele prefabricate se executa un strat de beton de egalizare, in scopul asezarii hidroizolatiei.
Hidroizolatia de pe suprafetele orizontale este una folosita la poduri, din rasina epoxidica iar pe suprafetele verticale, 3 straturi de emulsie cationica.
In scopul realizarii protectiei impotriva infiltratiilor, trebuie prevazute drenuri in spatele betonului din culei si a elementelor prefabricate. Barbacanele prevazute in aripile zidurilor, descarca apa colectata de drenuri.
Drenurile se executa din piatra sparta, pietris sau balast,conform detaliilor din proiectul de executie.
Timpanele prefabricate sunt fixate de elementele prefabricate prin elemente metalice fixe (buloane).
Materiale - CondiTii de calitate
Apa
Apa folosita trebuie sa indeplineasca conditiile STAS-ului 790/84 daca nu este folosita apa din reteaua publica.
La prepararea betonului, cimentul prevazut in reteta betonului specificat in proiectul de executie, trebuie sa corespunda conditiilor de calitate care reies din marca betonului.
La prepararea betonului monolit si a drenurilor se
vor folosi: balast, nisip, piatra
Setul de cofraje este executat industrial si trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
sa asigure forma si dimensiunile urmarite din proiect;
sa fie suficient de etanse pentru a nu se pierde laptele de ciment;
sa fie stabile si rezistente la solicitarile care apar in timpul betonarii;
sa realizeze un ansamblu cu celelalte elemente;
sa fie unse partile care vin in contact cu betonul;
la decofrare sa permita o preluare graduala a incarcarii de catre elementele existente;
Piatra sparta pentru executia drenurilor trebuie sa respecte urmatoarele conditii:
dimensiunea pietrei nu poate fi mai mare de 1/6 din cea mai mica dimensiune a drenului;
raportul intre dimensiunea maxima si cea minima nu poate fi mai mica decat 2,5;
piatra sa nu fie degradata si sa fie rezistenta la fenomenul de inghet-dezghet;
inainte de a fi pusa in opera, piatra trebuie sa fie curatata si spalata de pamant;
Betonul
Betonul simplu - calitatea betonului folosit trebuie sa fie stabilita de catre proiectant functie de conditiile de lucru si de solicitarile carora trebuie sa le faca fata. Cea mai mica clasa de beton va fi stabilita in concordanta cu 'Normativul lucrarilor de beton, beton armat si prefabricat', indicativ NE 012-99.
Structura metalica
Pentru armaturi se foloseste otel OB37 si PC 52 conform STAS 438/1-89.
Pentru armaturile de rezistenta este folosit numai unul din aceste 2 tipuri in aceeasi sectiune.
Verificari de calitate
Lucrari la platforma
Vor fi verificate urmatoarele elemente:
- marcarea platformei de lucru;
- asigurarea sistemului de drenare a apelor in timpul executiei;
Excavarea si sprijinirea transeelor inclinate
Trebuie facute urmatoarele verificari:
pozitia in plan;
sapatura si natura terenului de fundare la nivelul respectiv;
masuri de protectia muncii si de siguranta a traficului;
concordanta intre situatia reala din teren si datele tehnice rezultate din proiect;
detalii privind necesitatea lucrarilor ascunse si masurile corespunzatoare;
Executia cofrajelor
Dupa terminarea lucrarilor de cofrare vor fi verificate urmatoarele elemente:
confectionarea elementeleor de sustinere;
inchiderea corecta a elementelor cofrajelor;
cotele interioare ale cofrajelor.
Montarea armaturilor
Prin consultarea planurilor de armare se va face verificarea formei, a tipului de otel si a diametrelor utilizate.
Betonarea fundatiei si a elevatiei
Verificarea pe faze a betonului proaspat si a betonului intarit:
efectuarea vibrarii betonului;
temperatura locului de turnare a betonului proaspat trebuie sa fie mai mare de 5 grade C;
calitatea betonului prin efectuarea de teste;
lucrabilitatea betonului;
la statia de preparare a betonului se ia o proba la fiecare schimbare de marca sau tip de beton;
calitatea betonului este in concordanta cu concluziile analizelor facute asupra probelor;
durata maxima de transport depinde de temperatura si calitatea betonului.
Demolarea culeelor
aspectul elementelor demolate;
marimea culeelor;
Drenul din spatele zidurilor de sprijin si a elementelor prefabricate
Vor fi verificate urmatoarele elemente:
functionalitatea barbacanelor;
marimea drenurilor;
calitatea materialelor;
Toate aceste verificari sunt realizate conform 'Normativului pentru executia lucrarilor de beton, beton armat si beton precomprimat' Indicativ NE 012-99, Codului de practica pentru executia elementelor din beton, beton armat si beton precomprimat NE 013-2002", conform Legii nr. 10/95 si pe baza 'Programului pentru controlul lucrarilor ascunse'.
Proiectantul, beneficiarul si constructorul vor trebui sa cada de acord asupra acestor verificari. In consecinta vor incheia un proces verbal cuprinzand motivatia necesitatii lucrarilor ascunse si un raport de receptie a calitatii.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 5944
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved