SOIUL SI SORTIMENTUL IN POMICULTURA

Soiul si sortimentul in pomicultura

Soiul

In cultura, speciile pomicole sunt reprezentate de soiuri, clone si hibrizi. Soiurile nu au existat din totdeauna, ele s-au format in timp prin interventia constienta a omului. Daca privim in dinamica evolutia soiurilor se poate vorbi de trei etape distincte si anume:

a). Etapa speciilor salbatice.    Ea incepe odata cu aparitia omului, cand acesta era culegator si consumator de fructe si se incheie in momentul cand omul a inceput sa cultive pomii. Evolutia speciilor in aceasta perioada s-a facut numai sub influenta conditiilor de mediu, iar inmultirea numai prin seminte.

b). Etapa soiurilor vechi. Cuprinde intervalul de timp de cand omul a luat in cultura speciile pomicole si dureaza pana la mijlocul secolului al-XIX-lea. In aceasta etapa selectia a fost la inceput empirica, nivelul de cunoastere fiind foarte redus. Pe masura ce omul si-a modernizat mijloacele de munca, au fost selectate pentru cultura exemplarele cu insusiri superioare ale fructelor dar si cu pomi toleranti la conditiile de mediu. Prin aceasta selectie empirica efectuata de om si prin selectia naturala sub influenta factorilor de mediu, s-au format o serie de soiuri locale autohtone pentru toate zonele populate.

Soiurile vechi autohtone sunt mai adaptate conditiilor climatice in care s-au format, au o buna toleranta la factorii de mediu, seceta, boli si daunatori, dar in general, fructele sunt depasite din punct de vedere calitativ. Exista soiuri autohtone in tara noastra cu insusiri de calitate foarte bune, soiuri ce se cultiva cu succes si in prezent. Dintre acestea se pot aminti: Tuleu gras, Gras romanesc si Vanat romanesc la prun, Pietroase de Cotnari, Pietroase negre de Cisnadie la cires, Crisana si Mocanesti la visin, Patul la mar etc.

c). Etapa soiurilor selectionate. Incepe din a doua jumatate a sec. al-XIX-lea si se continua pana in prezent. Se caracterizeaza prin aparitia soiurilor noi, cu insusiri de calitate superioara, cu rezistenta la factorii de stres, biotici si abiotici. Soiurile ameliorate sunt mai uniforme din punct de vedere a insusirilor morfologice si biologice, au insusiri agrobiologice superioare: precocitate, productivitate, toleranta la ger si ingheturile de revenire etc.

Soiul are o mare importanta din punct de vedere economic, fiind mijlocul de productie capabil sa valorifice conditiile pedoclimatice dintr-un anumit loc si sa asigure productii mari si de calitate. Soiul este responsabil de randamentul unei plantatii, el transforma prin intermediul frunzelor substantele anorganice (apa, sarurile minerale, CO₂) in substante organice folosite de om.

Valoarea soiului este data de doua insusiri de baza: productivitatea si calitatea.

Productivitatea reprezinta capacitatea pomilor de a valorifica conditiile oferite de biotop in vederea obtinerii unei productii maxime de fructe si de buna calitate. Productivitatea este o caracteristica de soi, existand diferente mari de la un soi la altul. Pentru a putea scoate in evidenta valoarea unor soiuri din punct de vedere a productivitatii, se fac studii comparative cu mai multe soiuri in aceleasi conditii de mediu, iar soiurile care se comporta mai bine sunt recomandate pentru difuzare in productie.

Productivitatea este o insusire determinata de un complex de particularitati agrobiologice cum ar fi: precocitatea de fructificare, capacitatea de diferentiere a mugurilor de rod, procentul de legare a florilor, numarul si marimea fructelor, rezistenta la stres, boli si daunatori, si nu in ultimul rand modul cum soiul reactioneaza la tehnologia de cultura aplicata in plantatie.

Calitatea recoltei de fructe a unui soi este apreciata in functie de destinatia productiei. Fructele folosite pentru consumul in stare proaspata ca fructe de desert trebuie sa aiba un aspect exterior placut, o anumita marime in functie de specie, pulpa sa fie fina, suculenta, aromata si cu gust cat mai placut, iar fructele sa aiba o capacitate de pastrare cat mai mare. Fructele folosite ca materie prima pentru industrie trebuie sa aiba un continut ridicat in substanta uscata solubila, pentru a avea un randament bun la prelucrare, sa contine cantitati mari de substante pectice, pulpa sa fie unicolora si fara infiltratii de rosu etc.

Productivitatea si calitatea sunt doua insusiri ale soiurilor care nu pot fi luate in considerare separat, soiul fiind privit ca un intreg, sub ambele puncte de vedere. Nu este suficient ca un soi sa produca foarte mult dar fructele sa fie de calitate slaba si nu se accepta nici soiurile cu productie foarte mica chiar daca au calitate foarte buna. In conditiile in care rezultatele economice a exploatatiei pomicole trebuie sa fie pozitive, soiurile alese trebuie sa asigure productii economice.

Din punct de vedere biologic, soiul este un grup relativ omogen, de indivizi cultivati, care provin din una sau mai multe specii inrudite, adaptate la anumite conditii de viata, cu ereditate relativ stabila, care au anumite particularitati biologice importante pentru cultura, particularitati pe care le pastreaza prin inmultire vegetativa.

In limba romana, termenul de soi corespunde notiunii de cultivar din codul de nomenclatura a plantelor cultivate. El este echivalent cu: variety din limba engleza, varit din limba franceza, variedad din limba spaniola, variedade din limba portugheza, variet din limba italiana, sorte din limba germana, sort din rusa, hiushu din limba japoneza etc. Soiul nu exista in flora spontana, prin ameliorare pierzandu-si insusirile de adaptabilitate si rezistenta la boli, el este prezent numai in cultura, unde rezista ingrijit de om.

Pomii care fac parte dintr-un soi, desi sunt destul de omogeni din punct de vedere morfologic, nu sunt identici. Prin inmultire vegetativa se realizeaza descendente relativ uniforme si aproape identice cu planta mama. Daca multiplicarea se face pe cale sexuata, datorita variabilitatii si modului de recombinare a caracterelor, descendenta care se formeaza este mult mai neuniforma, uneori indivizii nu se aseamana intre ei din punct de vedere productiv si calitativ. Pentru a pastra omogenitatea si integritatea soiului, multiplicarea trebuie facuta numai pe cale vegetativa.

Apartenenta la una sau mai mult specii, este direct legata de formarea si evolutia soiurilor. Soiurile vechi, in majoritatea lor apartin unei specii, dar exista soiuri care isi au originea in doua sau mai multe specii. Apartin mai multor specii soiurile noi, ameliorate, la care, pentru obtinerea unor gene de rezistenta la boli s-au folosit ca donatori specii din flora spontana, ca in cazul soiurilor de mar. Ca specii donatoare a genelor de rezistenta au fost folosite Malus floribunda si M. Kaido incrucisate cu o serie de soiuri provenite din Malus domestica. Si la nuc, in ideea diminuarii taliei pomilor au fost facute hibridari intre Juglans regia si J. nigra. Asa s-a format soiul Paradox.

De data mai recenta sunt o serie de hibrizi intre genuri diferite de tipul Plumcot, destul de cautat pe piata, datorita insusirilor sale hibride intre cais si prun.

Masura in care soiurile sunt adaptabile la anumite conditii de mediu influenteaza raspandirea lor in cultura. Exista soiuri cu o mare plasticitate ecologica, care dau rezultate bune pe areale foarte mari (Golden delicious, Jonathan, Starkrimson), iar altele se preteaza numai in anumite areale bine delimitate (Granny Smith, Frumos de Boskoop).

Insusirile de ereditate ale unui soi se pastreaza o perioada mai mare daca soiul este inmultit vegetativ, variabilitatea fiind foarte slaba si determinata de factorii de mediu. Sub influenta unor factori de stres in cadrul soiului pot apare o serie de mutatii, care au insusiri apropiate sau nu de planta mama. Dintre aceste mutatii, un numar mic sunt pozitive si pot fi valorificate ca noi genotipuri. Pentru a mentine o perioada cat mai lunga de timp insusirile caracteristice soiului, se recomanda ca la inmultire, recoltarea materialului vegetal sa se faca numai din exemplare cunoscute si studiate anterior, din punct de vedere a autenticitatii soiului si capacitatii de productie.

Soiurile se deosebesc intre ele prin insusiri morfologice (culoarea, marimea si forma fructului, vigoarea si tipul de fructificare), insusiri fiziologice (precocitate, epoca de maturare a fructelor), prin calitatea fructelor (continut in glucide, acizi organici, vitamine) sau alte diferente, care au importanta pentru productie.

In cadrul soiului se intalneste notiunea de tip, care este o subunitate a soiului fiind intalnita, in general, la soiurile vechi mai putin omogene. La mar exista mai multe tipuri in cadrul soiului Cretesc cum sunt. Cretesc auriu, Cretesc rosu, Cretesc de Valcea etc.

In timp, soiurile sunt supuse ameliorarii, fie datorita deprecierii lor morale, (nu mai sunt cautate de consumatori) fie datorita sensibilitatii la anumiti agenti patogeni. Dintre obiectivele ameliorarii se pot aminti urmatoarele:

- completarea sortimentului cu soiuri noi, rezistente la boli si daunatori, productive si cu fructe de calitate;

- crearea de soiuri si portaltoi capabili sa valorifice conditiile de mediu mai putin propice;

- obtinerea unor genotipuri de vigoare mica, cu capacitate slaba de ramificare si fructificare pe ramuri scurte in vederea simplificarii tehnologiei de exploatare a livezii;

- crearea unor soiuri specifice destinate industrializarii, capabile sa asigure randamente mari la prelucrarea etc.

2.Sortimentul

Deoarece soiurile s-au format, in timp, intr-un anumit areal de cultura caracterizat prin conditii de mediu specifice, s-au adaptat la acele conditii si acolo isi manifesta potentialul biologic. Pentru a avea rezultate bune, trebuie amplasate acolo unde le sunt satisfacute in optim cerintele fata de factorii de mediu, deci acolo unde conditiile pedoclimatice sunt identice sau apropiate cu cele in care s-au format.

Totalitatea speciilor si soiurilor care se cultiva intr-un anumit areal formeaza sortimentul. Ca atare se poate vorbi de sortiment zonal, national sau mondial. Din cele cateva zeci de mii de soiuri de pomi si arbusti fructifere care se cultiva in lume, numai o mica parte pot fi cultivate intr-un anumit areal.

Dinamica sortimentului mondial

In urma cu 30-40 de ani sortimentul era foarte bogat in soiuri si se imbogatea anual prin aparitia soiurilor noi selectionate. Dupa infiintarea plantatiilor de densitate mai mare si pe suprafete mai intinse de teren, numarul soiurilor cultivate a inceput sa scada, fiind retinute numai cele foarte productive si de calitate, care erau competitive pe piata. Mare parte din soiurile vechi si chiar noi au ramas numai la nivel de colectie ca sursa de germoplasma, deoarece nu se incadrau in cerintele impuse de piata sau de tehnologia de cultura aplicata plantatiilor intensive.

Pentru a fi retinute si cultivate in sisteme intensive, soiurile trebuie sa fie precoce, cu vigoare mica sau mijlocie, sa formeze coroane rare dar bine garnisite cu ramuri de rod scurte, sa dea productii mari, constante si de calitate, fructele sa fie atragatoare, bine colorate si cu insusiri gustative si tehnologice superioare, conform cu cerintele consumatorilor si a industriei prelucratoare. La aceste conditii corespund un numar mic de soiuri in cadrul speciilor, reducerea numarului de soiuri din sortiment facandu-se practic de la sine. Pe aceeasi linie actioneaza si cerintele comertului international de fructe, unde se cer partizi mari, fructe uniforme morfologic si de calitate superioara, rezistente la transport si cu o buna capacitate de pastrare.

Dinamica sortimentului in Romania

Sortimentul romanesc de specii si soiuri de pomi si arbusti fructiferi a avut in mare cam aceeasi evolutie ca si cel mondial. Datorita conditiilor pedoclimatice foarte favorabile, pe teritoriul romanesc s-au format multe soiuri autohtone in special la mar si prun. In paralel, au fost introduse multe soiuri din sortimentul mondial, existand in pepiniere in ani 50' peste 600 de soiuri. Dupa inceperea procesului de zonare si modernizare, soiurile recomandate pentru inmultire au scazut la mai putin de jumatate din cele existente, din care dupa microzonarea din anul 1966 au mai ramas cu putin peste 100 de soiuri. O parte din soiurile vechi s-au pierdut, altele se gasesc in diferite colectii pomologice ca sursa de germoplasma.

In ultimii 20 de ani au fost create o multitudine de soiuri noi la mar, cais, prun, cires, visin, piersic, care adaugate la soiurile deja existente au aglomerat din noi sortimentul. Din aceasta cauza, este necesara o noua structurare a sortimentului pe zone de favorabilitate in functie de criteriile: biologice, ecologice, tehnice si socio-economice.

Criteriile biologice se refera la vigoarea soiurilor, precocitate, capacitatea de ramificare si tipul de fructificare, calitatea fructelor in functie de directiile de valorificare, capacitatea de pastrare si rezistenta la transport. Nu sunt de neglijat nici aspectele legate de comportarea in procesul de polenizare si susceptibilitatea la alternanta de fructificare. Pentru diminuarea poluarii mediului, prin reducerea numarului de tratamente, capata importanta tot mai mare soiurile cu rezistenta genetica.

Pentru a se putea pune in valoare potentialul de fructificare al unui soi, nu trebuie neglijate criteriile ecologice. Factorii de mediu pot constitui elemente restrictive pentru raspandirea unor specii sau soiuri la nivel zonal sau microzonal, iar pentru evitarea unor neplaceri care pot apare pe timpul exploatarii livezii trebuie evitate zonele cu risc.

Criteriile tehnice se refera la pretabilitatea soiurilor cultivate pentru anumite tipuri de livezi si forme de conducere, in ideea simplificarii tehnologiei de cultura si obtinerii productiei la preturi cat mai mici.

Criteriile social-economice iau in calcul traditia dintr-o anumita zona, preferinta consumatorilor, gradul de competitivitate pe plan intern si/sau extern, asigurarea unui conveier de specii si soiuri cat mai bogat pentru consumul in stare proaspata si asigurarea unor partizi mari si uniforme de fructe pentru industrializare etc.