Arboretul, obiect al organizarii si conducerii structural functionale

Arboretul, obiect al organizarii si conducerii structural functionale.

Aratam anterior ca padurea reprezinta un ansamblu de arborete aflate intr-o stransa interdependenta.Ca parte a paduriii, arboretul reprezinta o suprafata de teren acoperita cu arbori, omogena atat sub aspect stational cat si al vegetatiei.Pentru ca in interiorul acestuia sa nu se resimta efectul marginal.Suprafata unui arboret trebuie sa fie de minim 0,5ha.

In esenta sa, un arboret reprezinta un ecosistem care functioneaza dupa principiile unui sistem cibernetic ca o inteprindere ecologica si care produce fitomasa din substraturile mediului ambient, cu consum de energie solara si pe baza unei tehnologii naturale.

Componentele fundamentale ale arboretului sunt mediu fizic ( habitatul , biotopul, statiunea) si biocenoza.Notiunea de arboret poate imbraca un sons larg sau restrans dupa cum se face referire la ambele componente ale arboretului sau numai la cel de-al doilea, biocenoza.

Ca biocenoza, arboretul reprezinta un sistem biologic, caracterizat printr-o organizare proprie, care-i asigura integrabilitatea, stabilitatea, fiabilitatea si functionabilitatea.

Fiind organizat si functionand dupa principii cibernetice, arboretul tinde sa realizeze o diversitate optima a structurii sale care sa-i asigure o stabilitate maxima, o capacitate cat mai mare de rezistenta in fata factorilor perturbatori. Astfel, un arboret alcatuit dintr-un numar de specii, avand o organizare superioara si o retea mai dezvoltata de conexiuni biocenotice, va aveao mai mare stabilitate fata de un altul, inferior organizat.

Cultura forestiera, insa, modificand raporturile dintre arbori, schimba structura naturala a biocenozei, afectand in mod constient desfasurarea procesului de crestere si dezvoltare a arboretului. In felul acesta, daca procesul de autoreglare este controlat si condus catre realizarea unei stari de echilibru dinamic corespunzatoare intereselor social-ecologice si economice, arboretul poate deveni un nesecat izvor de bunuri forestiere si servicii.

Interesele silviculturale, modificand structura arboretelor in scopul inrumarii acestuia spre starea cea mai convenabila functiilor lor social-ecologice si economice, modifica in acelasii timp si organizarea lor ca sisteme ecologice, iar pentru ca un arboret sa poata fi transformat prin cultura pe linia intereselor social-economice, trebuie stabilite in prealabil conditiile structurale sau organizatorice viitoare, pentru ca acest proces , de lunga durata, sa se desfasoare in sensul dorit.In felul acesta, problema indrumarii arboretelor pe linia intereselor social-ecologice si economice se defineste ca o problema de organizare, modelare si conducere structural-functional.

Daca in cazul unei unitati de gospodarire, conditia realizarii cat mai bine a sarcinilor social-ecologice si economice consta in organizarea ei interioara in sensul ordonarii judicioase a arboretelor pe functiuni, in situatia individuala a unui arboret este necesara organizarea si conducerea acestuia in vederea atribuita. Aceasta aducere se realizeaza prin doua actiuni complementare: proiectarea conditiilor structurale de realizat si conducerea procesului de organizare.

Rezulta de aici ca organizarea padurii si organizarea arboretelor reprezinta doua activitati diferite.Daca sarcina organizarii padurii revine, evident, amenajarii padurii, in ceea ce priveste organizarea arboretului lucrurile se schimba.Astfel, aratam ca in cadrul padurii fiecare arboret reprezinta un subsistem, avand functii proprii si contribuind, impreuna cu celelalte, la realizarea obiectivelor social ecologice si economice ale gospodariei silvice.Conducerea arboretelor constituie o sarcina a culturii padurii si se realizeaza prin aplicarea unui sistem de masuri silvotehnice, de ingrijire si conducerea arboretelor in vederea aduceriilor la starea cea mai corespunzatoare functiilor pe care le au de indeplinit. Definirea acestei stari, insa, ii revine amenajarii padurilor si se realizeaza prin observatii directe si cercetari.

Executand aceasta sarcina, activitatea de amenajare indeplineste la randu-i , si o activitate de conducere, avand insa un caracter strategic si unul operativ, ca in cultura padurilor.Asa se explica de ce aplicarea acestor operatiuni se face numai pe baza planurilor desfasurarii lor in timp si spatiu intocmite de amenajarea padurilor.

Dar conducerea prin amenajament a arboretelor este mai corespunzatoare. Aceasta activitate include si stabilirea compozitiei cele mai indicate in raport cu obiectivele social-ecologice si economice, stabilirea particularitatiilor privind tipul de structura a arboretelor, adoptarea termenului exploatabilitatii etc.

Este biune stiut ca organizarea arboretelor se desfasoara in conditii stationale concrete, determinante pentru solutiile ce se aleg, motiv pentru care studierea acestor conditii este obligat necesara. Vegetatia este determinata de statiune si nu poate fi inteleasa decat in stransa legatura cu acesta. Cultura forestiera poate schimba infatisarea sistemului statiune-vegetatie, dar nu-i poate altera .... .

Rezulta din cele de mai sus ca organizarea, modelarea, stabilitatea, optimizarea si conducerea structural-functionala a arboretelor se bazeaza pe :

cunoasterea caracteristicilor stationale si a raporturilor dintre acestea si diferite specii forestiere;

cunoasterea insusirilor specifice ale arborilor si arboretelor, a raportului dintre structura acestora si eficacitatea lor in functiile social ecologice si economice atribuite, precum si a raportului dintre structura arboretelor si rezistenta lor la actiunea perturbatoare a factorilor de mediu.