SALCIA

Te lasa, te lasa

Salcie pletoasa,

Sa te bata vantul,

Sa saruti pamantul,

Sa-mi umbresti mormantul.

(Cantec popular)

Salcia e un nume colectiv, dela latinescul Salix, dat unui gen de arbori cu specii bogate. Numai la noi sunt vre-o 20, cu o raspandire larga, din Delta Dunarii pana'n crestetul muntilor.    Toate au comun frunzele ascutite la varf, inguste, cu codita scurta. Toate au matisori, canafuri matasoase in care se ascund florile fara petale. Dela subsuoara unui solz ies doua stamine, iar in florile femeesti ovarul e fara cupa la baza. La toate le plac umezeala abundenta la radacina. De aceia nu e parau de munte, rau, fluviu ori ochiu de apa statuta, fara tovarasia unei varietati de salcie.

Fig. 58. Salcie tunsa Valea Sebesului (Des. D-na Virginia I. Barbu).

Pleci cu trenul spre Constanta; intri in stepa. In fata se intind ogoarele fara umbra unui arbore. E indeajuns insa o adancatura de teren, o veche albie., parasita a apelor curgatoare de demult, ca decorul sa se schimbe prin cateva tufe de stuf, papura ori pipirig si vre-un trunchiu doua de salcii. Ochiul de apa capata farmec, prin umbra ce-i da culori deosebite.

De aceia e un arbore mult raspandit la noi desi poporul nu-i da nume prea deosebite. Salcie, rachita, mlaja sunt cam nuantele de numiri pentru toate speciile ce se intalnesc la noi. Fie care soiu de arbore isi are individualitatea proprie. Stejarul reprezinta puterea. Ramurile lui noduroase, sucite, aduc aminte, privite in goliciunea de iarna, de bratele vanjoase, cioplite in piatra, ale unora din statuele neispravite ale lui Michelangelo. Bradul e mandria neinfranta nici de nemetii, de care scapa scutu-randu-si putin pletele, nici de furtunele care-l involbura. Rezista ori cade deantregul. Mesteacanul e dantela de argint, podoaba plaiurilor joase de munti. E indefinitul intr'o forma ce pare definita.

Dintre toti copacii nostri, nici unul nu incheie mai minunat intr'insul agatarea fiintii de vieata, ca salciile. E insasi concietizarea vietii, cu toate gamele bucuriei si ale suferintei, dupa timp si imprejurari. O nuia de rachita infipta in pamant, da muguri si radacini. Parii de care se impletesc gardurile de nuele, ajung cu vremea inverziti, dand, la varf un manunchi de smicele, cadrul verde al casutelor varuite din satele dela deal. Salcia e astfel Intre plante ceeace hidra de apa dulce e intre animale. O tai in bucatele, iar din fiecare bucata iese cu vremea o noua hidra.

De cum incepe sa zambeasca soarele de primavara, mlaja ii raspunde, rumenindu-si mladitele tinere. In lungul paraului molatec de ses, in cele din urma zile de iarna, e un val de culori, inainte de a rasari cel dintai colt de iarba. Smicelele tinere sunt imbujorate, de par o gradina de trandafiri.

Fig. 59. Salcie din Balta Dunarei

E graiul prin semne si culori cu care plantele stiu sa-si spuie, cui le pricepe, bucuria lor. Nu pot canta, ca pasarile, dar curcubeul de culori, ce se lasa pe cununa trunchiului lor tanar, iti atrage privirea de departe. Nici n'a apucat bine sa se apropie Dumineca-Floriilor si salciile mai in varsta incep sa scoata la iveala matisorii de matasa argintie, petala nuntii lor, cu care crestini intampina sosirea Mantuitorului in Ierusalim. "Osana, Osana, fiul lui David, bine este cuvantat Cel ce vine intru numele "Domnului'. Si mai in varsta salcia se bucura pe deplin de placerea traiului; garbovita, surade totusi vietii.

Lumea salciilor e lumea oamenilor, imprejurarile de trai nu sunt pretutindeni aceleasi. Lor le trebue umezeala multa si spatiu liber. Le au ? Nici maslinii din Grecia nu sunt mai frumos desfasurati ca salciile din Baltile Dunarei. Aici e raiul lor; aici e hora huzurului. Saracie nu se vede; cel mult spinarea indoita de batranete, mai arunca stropi de amaraciune in pusderia padurii dese.

Fara salcii, Dunarea si-ar pierde mult din farmecul ei. La marele viituri lunca larga e numai o apa galbuie; fluviul batran e schimbat in lac intins. Cununa salciilor presarate ca strejerii in lungul ei, sunt geamandurile cari arata drumul vapoarelor.

Fig. 60. Salcii din lunca Dunarei spre Macin. (Des. C. Motas).

Cand vaporasul mic strabate bratul Macinului, pluteste sub bolta ramurilor de salcii, ce nu lasa sus de cat o susinita albastra sau strabate un tunel, in canalul Filipoiului, caci ramurele de sus imbinate intre ele, se oglindesc in dunga apei linistite. De pe vaporul ce te duce din Galati la Cernavoda, adese, la cotituri, prinzi viziunea peisagelor descrise de pe tarmurile ecvatoriale. Tot salciile ti le evoca. Prin radacinile lor "adventive', care-ti arata pana unde se urca apele, aduc aminte de arborii Mangrove, impletitura vie de nuele, care apara tarmul de distrugerea apei.

Dar daca salciile Dunarei evoca belsugul, cele din luncile celorlalte rauri, mai in vraistea crivatului, sunt concretizarea tainuitei naztiinti a fiintelor de a se feri cat pot de moarte. Povestea batranului care nu poate nici macar duce sarcina de vreascuri in spate, dar care, chemand moartea, nu o mai vrea, este prinsa din aleea salciilor batrane de pe drumul catre Dumbraveni, batut in copilarie de Eminescu. E aleea, Sfinxilor: e tabloul lui Corot "la Saulaie' Trunchiul pare un putregai si totusi dela varful mereu ciuntit pe vremuri de oameni, in fiecare primavara, ies smicele tinere. Nu mai e imnul traiului fara griji, din Delta. E oftatul suferintei pe care vantul, aprig in calea deschisa a luncii, il rascoleste din scorburile trunchiurilor imbatranite. Toate sunt numai ruini, formele svarcolirilor de a se mentine in picioare. Ici e una careia nu i-a mai ramas decat o ramura mai in putere. Colo-trunchiul e ca un cilindru gol; drumul sevei trimes spre ramurile ce incununeaza ruina, este restrans la peretele de cateva degete de gros, necomplect si el. Trupul e numai rani, unele inca vii, altele tamaduite. Formele cele mai fantastice, in amurg, se insira in lunca Siretului, ca si in a Oltului aproape de Turnu-Ros, ori pe Sebes in jos. Li se schilodeste trupul ingrosat de vrasta, dar din ciuntirea dela varf rasar mladite tinere si stralucitoare, pline de vieata. Nici cele garbovite de batranete nu mor usor. Pe Valea Nacului langa Sascut, o salcie scorburoasa cazuse la pamant doborita de vant. Numai o aschie o mai lega de radacina. Prin cararea ingusta insa trecea indeajunsa seva ca pe varful batranului gata sa moara, sa se inalte cateva mladite verzi.

Fie. 61 Fig 61. Matisori de rachita

Aproape de mormant, aplecate gata sa se naruiasca pentru totdeauna, gasesc totusi destula vlaga ca sa scoata cateva frunze, sa le cante, in pragul mortii, cantecul vietii. Daca sucul ce-l mai sug prin radacinile imbatranite curge cu taraita in vinele lor prea intarite, mosnegii se bucura macar ca pot adaposti viata altora. In scorbura lor sunt cuiburi; pasaruica ce-i trezeste din somn cu ciripitul ei vesel, a gasit adapost in varful trunchiurilor umflate de atatea rani iar muschii fac cultuce de verdeata presarate cu stropi de flori.

Batranii mor linistiti; au cunoscut bucuria prin suferinta. Pe cadavrele lor se astern propriile frunze ce dau hrana pentru noua viata.

Salcia joaca un rol foarte insemnat in viata poporului nostru. E folosita la toate. Se pune ca pari la gard, ori ca intarire a malurilor rapoase din sat. Din smicele se fac impletituri; din lemn: linguri, coveti, scafe. Din coaja se fac lucratori si tilinci, fluerul lung, fara borte, din care canta ciobanii.

In covatica cioplita din trunchiul de salcie se scalda pruncul; o salcie se pune la capatul mormantului.

In ziua de Florii, crestinii duc smicele cu matisori la biserica. Prin ele se inalta slava primaverei anuntate. Cu smicele de rachita sfintita dela biserica, se ating vitele din grajd, pentru ca sa creasca si sa plodeasca mai de graba; se ating copii mici, ca si ei sa creasca si sa infloreasca. Agatandu-se la icoana sau sub stresina, prin ele sa alunga piatra sau sa da mana stupinii. La vre-o grea cumpana, cu matisorii uscati pusi pe carbuni la un loc cu tamaia, se afuma in jurul casei. (B. Marian),

La Sf. Gheorghe, se sarbatoreste primavara in toiu, tot cu cateva crengute infrunzite de salcie, infipte in brazda verde.

La nunta, cu betisoare de rachita joaca vornicelul inaintea miresei si tot din rachita se face batul vornicelului. (A. Gorovei si M. Lupescu). Poeziile populare pomenesc ades de salcii si rachita, dovada marei catari pe care o au la poporul nostru.

Sunt felurite soiuri de Salix.

Rachita (Salix fragilis) este foarte raspandita dealungul raurilor. E cea mai chinuita, caci ramurele ei drepte, mladioase sunt necontenit taiate. Copacul capata o infatisare caracteristica. Trunchiul se ingroase ca o coloana, umflata la capat de ranile ce i se fac in fiecare an. Mladele lasate cresc ca un buchet, tot una de lungi, dar trunchiul repede devine scorburos.

Fig. 62. Frunza de Salix fragilis k).

Fig. 63. Rachita alba (K).

Frunzele rachitei sunt lunguete si subtirele, la inceput matasoase apoi lucii cu varful ascutit si indoite intr'o parte, avand la baza alte doua frunzisoare mai mici.

Florile sunt pe trunchiuri deosebite si apar odata cu frunzele.

Au un suc dulceag,ceiace face ca sunt vizitate de albinele hamisite de indelungata amortire din stup.

Rachita-alba (Salix incana) are frunzele subtiri si lungi, pe partea inferioara alburii si pasloase, iar marginele sunt rasucite spre interior. Matisorii la varf roscati si fara multa matasa ies de timpuriu, inaintea frunzelor.

Fig 64

Rachita-rosie (Salix purpurea) sau Lozia, cu mlada purpurie, ceiace spre sfarsitul iernii aduce o inviorare decorului prea monoton.

Mai ales cand seva incepe sa curga mai din belsug, simtind vieata primaverei, mladitele se imbujoreaza si mai mult. Frunzele luciate pe fata de deasupra sunt ceva latute spre varf; stau ades cate

doua fata in fata. Matisorii ies inaintea frunzelor.

Rachita-de-mlaje (Salix viminalis) are ramurile foarte elastice, invelite cu o coaja neteda, cenusie. Frunzele lungi inguste, sunt acoperite pe dos, cu peri matasosi argintii. Florile barbatesti, ingramadite in matisori, ies inaintea frunzelor. Se cultiva anume pentru mladite, din care se fac panere, cosuri, mobile usoare.

Salcia-alburie (Salix alba) formeaza padurile de pe ostroave. Are crengile mladioase indoite in jos. Frunzele sunt inguste, lunguiete, zimtuite pe margini, ascutite la varf, matasoase pe fata de jos. Cand bate vantul, tot arborele pare ca e poleit cu argint. Matisorii, argintii si ei, au cate o codita mai lunga.

Fig 65. Salix viminahs (K).

Salcia-moale (Salix caprea) zisa si Iov raspandita pana m partile muntoase, infloreste de timpuriu, inainte de a da frunzele latute, netede pe muche, paroase pe fata de jos si cu varful ascutit putin indoit. Matisorii de Florii, argintii, inveliti la baza cu solzi castanii, se iau de regula dela aceasta salcie. Sunt florile barbatesti. Cele femeesti stau pe matisori mai subtirei, care se lungesc ca si cei de plop.

Cu acestea nu s'a terminat sirul salciilor de pe la noi. Numai prin zavoaiele Dunarei traesc peste 12 specii, in afara de altele care se urca, pe raurile de munte si pana in pasunele alpine, ajungand marunte.

Fig. 66. Salix alba (K)

Fig. 67. Salix caprea (K).