INTEMEIEREA (REGENERAREA) PADURII CULTIVATE

INTEMEIEREA (REGENERAREA) PADURII CULTIVATE

1.1. Aspecte generale

Intemeierea (regenerarea) padurii cultivate este partea silvotehnicii care se ocupa de reinnoirea sau refacerea unei paduri imbatranite, exploatate sau distruse din vreo cauza oarecare (Negulescu, in Negulescu si Damian, 1966).

Modul de intemeiere a padurii cultivate deriva din cel care a permis regenerarea timp indelungat a padurii virgine, instalata doar pe cale naturala sub actiunea intamplatoare a factorilor mediului natural (este un proces pur natural - Constantinescu, 1973). In padurea cultivata insa, regenerata pe cale naturala sau artificiala, omul intervine in mod constient, planificat si consecvent, pentru instalarea si dezvoltarea semintisului (lastarisului) necesar constituirii unui nou arboret. In acest scop se stabilesc, in mod planificat, caile si metodele de regenerare, precum si mijloacele tehnice si economice prin care se poate ajunge la intemeierea unei paduri.

Regenerarea padurii cultivate (mai ales pe cale naturala) se coreleaza, intr-un tot unitar si inseparabil, cu interventiile pentru recoltarea (exploatarea) arborilor din vechea generatie (Vanselow, 1931; Morozov, 1952). In acest caz, deoarece suprafata de exploatare este, totodata, si suprafata de regenerare, actul exploatarii padurilor, care este unul economic si cultural si prin care se satisfac nevoi prezente, trebuie sa urmareasca si instalarea unei noi generatii de arbori, care sa acopere nevoile viitoare de lemn ale societatii (Constantinescu, 1973).

Nu in toate cazurile intre exploatare si regenerare exista o astfel de corelatie, care ar putea conduce la concluzia falsa ca intemeierea padurii este doar o consecinta a exploatarii. O exceptie de la regula o constituie cazurile in care padurea cultivata se instaleaza pe terenuri goale, lipsite de vegetatie forestiera, unde exploatarea nu joaca nici un rol.

1.2. Conditii de producere a regenerarii in padurea cultivata

In general, ca si in padurea virgina, regenerarea padurii cultivate poate avea loc sub masiv (sub adapostul arboretului batran), pe teren descoperit, respectiv in margine de masiv. In fiecare din aceste situatii se poate recurge la regenerarea naturala sau artificiala, generativa (din samanta), vegetativa (din lastari sau drajoni) si mixta.

1.2.1. Regenerarea sub masiv (sub adapostul arboretului batran)

In padurea cultivata, regenerarea sub masiv este cea mai frecvent folosita metoda de regenerare, la care se face apel atat in padurile de codru cat si, in anumite cazuri, in cele de crang.

In acest caz, adapostul arboretului batran formeaza un acoperis care este atat protector contra factorilor vatamatori (inghet, arsita, vant), cat si o piedica pentru unii factori folositori (lumina, umiditate, in unele cazuri caldura) (Constantinescu, 1973).

Ca si in padurea virgina, factorul cu influenta majora asupra procesului de regenerare in padurea cultivata este lumina. Din acest motiv, pentru a se putea asigura lumina necesara si, deci, conditii favorabile pentru instalarea si dezvoltarea semintisului dorit, arboretul trebuie parcurs cu lucrari (taieri), care sunt fie concentrate fie dispersate pe suprafata aflata in exploatare si regenerare.

In general, regenerarea sub masiv se poate realiza in conditii favorabile pe cale naturala din samanta produsa de arboretul matur. In anumite situatii insa, cand regenerarea naturala este compromisa sau incompleta ori se urmareste si instalarea altor specii de valoare, se poate recurge si la cea pe cale artificiala.

Dupa felul in care sunt conduse taierile si modul in care se produce instalarea noii generatii, modalitatile de regenerare sub masiv sunt urmatoarele (Negulescu, in Negulescu si Ciumac, 1959; Florescu, in Negulescu et al., 1973):

regenerarea sub masiv in paduri de codru, prin extrageri cu caracter continuu, care este specifica padurilor pluriene tratate in codru gradinarit. In astfel de arborete se recolteaza an de an sau la intervale scurte (in general de 5-10 ani - asa-numita rotatie), pe alese, arbori distribuiti dispersat si cu dimensiuni mari. Prin extragerea acestor arbori se creaza in punctele respective conditii ecologice favorabile instalarii unei noi generatii de semintis dupa fiecare fructificatie.

regenerarea sub masiv in paduri de codru, prin rarirea neuniforma si treptata (progresiva) a padurii. Aceasta metoda se foloseste mai ales in cazul padurilor amestecate parcurse cu taieri progresive (in ochiuri) sau cu taieri jardinatorii, unde arboretul se parcurge in mod neuniform prin deschiderea de ochiuri, in fiecare an de fructificatie, in punctele cele mai favorabile pentru instalarea semintisului. Aceste ochiuri, pe masura cresterii si dezvoltarii semintisului, se raresc ulterior progresiv pana se racordeaza intre ele (se elimina ultimii arbori batrani), atunci cand noul arboret a ajuns la independenta biologica.

regenerarea sub masiv in paduri de codru, prin rarirea treptata si uniforma a padurii. Aceasta metoda se adopta mai ales in cazul unor paduri pure si relativ omogene parcurse cu taieri succesive (uniforme) si presupune interventia cu mai multe taieri intre care prima, executata in corelatie cu un an de fructificatie, urmareste rarirea cat mai uniforma a arboretului si, in consecinta, instalarea cat mai uniforma sub masiv a semintisului. Prin taierile ulterioare, mai mult sau mai putin uniforme, se elimina arborii ramasi si se asigura lumina necesara semintisului instalat, ultimele exemplare din arboretul batran fiind extrase printr-o taiere finala atunci cand semintisul instalat a ajuns la independenta biologica.

regenerarea vegetativa sub masiv. Aceasta a fost folosita in trecut pentru regenerarea padurilor de crang compus, in care periodic se executau taieri de rarire a arboretului (taieri de crang), pentru a favoriza aparitia de noi lastari din cioatele ramase dupa interventie. Actualmente, metoda amintita nu mai este utilizata la noi datorita convertirii la codru, dupa nationalizare (1948), a tuturor padurilor de crang compus.

1.2.2. Regenerarea pe teren descoperit

Regenerarea se realizeaza pe teren descoperit atunci cand (a) padurea este recoltata printr-o singura taiere (rasa de codru, in diverse variante, sau rasa de crang), cand (b) padurea este distrusa datorita unor calamitati (rupturi sau doboraturi de vant, atacuri de insecte, incendii, etc.), precum si (c) la instalarea acesteia pe terenuri goale, lipsite de vegetatie. In primele doua cazuri, noua generatie se instaleaza numai dupa ce a fost extras integral arboretul batran, ceea ce face ca exploatarea si regenerarea sa se desfasoare ca doua faze distincte si consecutive (Negulescu, in Negulescu si Ciumac, 1959).

Datorita exploatarii sau distrugerii padurii dispar atat mediul sau specific cat si arborii seminceri iar noua generatie nu mai beneficiaza nici de protectia de sus si, in anumite cazuri, nici de cea laterala, a generatiei batrane. Aceasta face ca regenerarea pe teren descoperit sa se realizeze sub influenta a numerosi factori limitativi (plante erbacee si arbustive, seceta, arsita, ger, inghet etc.).

Intr-o astfel de situatie sunt favorizate speciile mai robuste, in genul celor pioniere (mesteacan, plop tremurator, salcie capreasca), care reprezinta primii colonizatori ai terenurilor goale, precum si molidul, laricele, pinii, plopii hibrizi, salcamul, etc.

In conditiile terenului descoperit regenerarea naturala se realizeaza fie din samanta (pe cale naturala sau artificiala), ca in cazul padurilor de codru, fie din lastari sau drajoni, ca in padurile de crang.

Dupa felul taierilor si mersul regenerarii s-au distins mai multe metode de regenerare pe teren descoperit si anume (Florescu, 1981):

regenerarea naturala din samanta, care urmeaza aplicarii taierilor rase sub forma unor benzi sau fasii in diverse variante (alterne, alaturate, la margine de masiv). Aceasta metoda se aplica speciilor robuste, cu samanta usoara si crestere activa in tinerete, cum sunt molidul, pinii si laricele, precum si speciilor pioniere (mesteacan si plop tremurator). Latimea benzilor taiate se stabileste in functie de capacitatea de insamantare laterala si protectie a arboretului (sau benzilor) netaiate alaturate.

regenerarea artificiala din samanta, in urma taierilor rase (de crang sau codru) in diverse variante. Prin aceasta metoda se urmareste instalarea molidului, a pinilor, laricelui, plopilor hibrizi, salciei, salcamului, etc. Regenerarea are cu atat mai mari sanse de reusita cu cat suprafata exploatata este mai mica (tendinta actuala este de limitare a acestor suprafete numite parchete la cateva hectare) iar instalarea puietilor sau butasilor se face imediat dupa incetarea exploatarii.

impadurirea terenurilor goale, a poienilor, a terenurilor degradate. Pe aceste terenuri, unde padurea fie a disparut in trecut fie nu a existat vreodata, instalarea vegetatiei forestiere intampina dificultati tehnice si economice serioase, datorita costurilor mari cu pregatirea terenului si a solului, cu materialul de regenerare (puieti, butasi) si cu forta de munca.

regenerarea naturala din lastari sau drajoni. Aceasta metoda de regenerare simpla, sigura si ieftina, se aplica la noi numai padurilor de crang, constituite din specii care lastaresc sau drajoneaza viguros, asa cum sunt salciile, salcamul, aninii.

1.2.3. Regenerarea in margine de masiv

Considerata a avea doar o "valoare complementara si secundara" (Vanselow, 1931), aceasta este o forma mixta (sub masiv si pe teren descoperit) de regenerare si a aparut datorita constatarii ca numai anumite margini ale padurii (cele de nord si nord-vest in Europa Centrala si de est in Carpatii Orientali - xxx, 1949) asigura conditii prielnice pentru instalarea si dezvoltarea semintisului, ferindu-l de insolatie directa, vanturi uscate sau puternice, etc. Marginile se raresc treptat si sub acoperisul lor se instaleaza semintisul iar, dupa ce arborii materni din aceasta portiune se indeparteaza complet, suprafata respectiva, acoperita de semintis dar situata pe teren descoperit, primeste inca un timp protectia laterala a arboretului alaturat. In acest mod se considera ca la marginea masivului pot fi distinse doua benzi (fasii) (Vanselow, 1931; Dengler, 1935; xxx, 1949; Negulescu, in Negulescu si Ciumac, 1959) (fig. 1):

banda (fasia) interna este o fasie din interiorul arboretului care se intinde de la liziera pana acolo unde nu se mai resimte influenta favorabila a marginii masivului asupra regenerarii. Orientativ, aceasta banda are o latime cuprinsa intre 1/2 si de 2 ori inaltimea medie a arboretului si se parcurge cu taieri care raresc uniform sau neuniform arboretul, ceea ce provoaca fructificarea si asigura instalarea si cresterea semintisului.

banda (fasia) externa consta dintr-o fasie din exteriorul arboretului (terenul descoperit imediat invecinat acestuia), care se intinde de la liziera pana acolo unde arboretul isi mai face inca simtita influenta sa favorabila. Banda externa provine dintr-o banda interna, de pe care s-au ridicat si ultimii arbori batrani atunci cand semintisul a pus deja stapanire pe sol si are nevoie sa creasca in conditii libere, de teren descoperit, beneficiind numai de protectia masivului alaturat. Aceasta banda este mai ingusta decat cea interna, latimea sa variind intre 1/2 si 2/3 din inaltimea medie a arboretului.

Fig. 1. Schema regenerarii in margine de masiv (din Vlad, 1943)

Cele doua benzi amintite sunt de nedespartit (realizeaza o unitate de actiune) si se completeaza reciproc in cursul regenerarii. Prin intermediul acestor benzi se realizeaza trecerea treptata de la masivul inchis la suprafata descoperita, asigurandu-se inaintarea continua a regenerarii in interiorul masivului (Negulescu, in Negulescu si Ciumac, 1959).

Este evident ca regenerarea in margine de masiv este specifica padurilor de codru si se realizeaza numai pe cale naturala. Daca insa, din anumite motive, regenerarea este compromisa sau intarzie prea mult, aceasta poate fi completata de cea pe cale artificiala sau mixta, care are avantajul ca permite accelerarea ritmului taierilor dar presupune costuri mai ridicate.

In concluzie, luand in considerare diversele posibilitati de intemeiere a padurii cultivate (sub masiv, pe teren descoperit, in margine de masiv; din puieti, butasi, lastari, drajoni), in decursul timpului dar mai ales al ultimelor doua secole s-au fundamentat asa-numitele tratamente silviculturale, care urmaresc exploatarea si regenerarea padurilor in conformitate cu obiectivele de gospodarire fixate pentru fiecare arboret. Cele mai reprezentative tratamente se vor prezenta pe larg in capitolul 3.

1.3. Ajutorarea regenerarii naturale

Asigurarea unei regenerari naturale de calitate presupune de multe ori completarea aplicarii interventiilor (taieri de regenerare, tratamente) prin care se urmareste instalarea sau dezvoltarea semintisului cu anumite lucrari speciale, ajutatoare, care inceteaza o data cu realizarea starii de masiv si constau din (N.T. 3/2000):

A.     Lucrari pentru favorizarea instalarii semintisului

B.     Lucrari pentru asigurarea dezvoltarii semintisului

1.3.1. Lucrarile pentru favorizarea instalarii semintisului

Aceste lucrari se executa numai in portiunile din arboret in care instalarea semintisului din speciile de baza prevazute in compozitia de regenerare este imposibila sau ingreunata de conditiile grele de sol si constau din:

a.       Extragerea semintisurilor neutilizabile si a subarboretului. Semintisurile neutilizabile, precum si subarboretul, se extrag odata cu efectuarea primei taieri de regenerare, numai in portiunile de arboret unde se apreciaza ca ar afecta instalarea si dezvoltarea semintisului de viitor. Este mai ales cazul arboretelor constituite din specii de umbra (bradete, amestecuri de fag si rasinoase, fagete), precum si al stejaretelor si mai ales gorunetelor unde semintisul de carpen s-a instalat abundent.

b.      Strangerea si indepartarea humusului brut sau a litierei prea groase, tasate sau nedescompuse, care impiedica samanta sa ia contact cu solul mineral pentru a germina sau opresc plantulele sa iasa la lumina. Indepartarea humusului brut se practica foarte rar, intalnindu-se exclusiv in etajul molidisurilor, si se executa pe benzi orientate pe curba de nivel.

Strangerea si indepartarea litierei groase este necesara in fagete, cvercete si, mai rar, in molidisuri. Lucrarea se executa manual, pe benzi continui sau intrerupte, numai in anii de fructificatie a speciei de regenerat.

c.       Inlaturarea paturii vii invadatoare, care prin desimea ei ingreuneaza regenerarea naturala. Astfel de situatii creaza specii din genurile Calluna, Rubus, Juncus, Athyrium, Luzula, Deschampsia, alte graminee si muschi (Hylocomium, Polytrichum, Sphagnum), care se indeparteaza in general in anii de fructificatie a speciei de baza din compozitia de regenerare.

d.      Mobilizarea solului, cand acesta este tasat sau acoperit cu un start gros de humus brut (ca in molidisuri si fagete acidofile), care impiedica samanta sa ia contact cu solul mineral. Lucrarea se executa in anii de fructificatie, precum si inainte de fructificatie (inainte de diseminarea semintelor), de regula in benzi alterne sau in ochiuri de regenerare.

e.       Provocarea drajonarii in arboretele de salcam, regenerate pe cale vegetativa (tratate in crang) mai mult de doua generatii. Se aplica prin scoaterea cioatelor, astuparea gropilor si aratul pana la 10-12 cm adancime, pe toata suprafata sau partial.

f.        Strangerea resturilor de exploatare, care consta in adunarea cracilor, iescarilor, materialului lemnos sau a altor resturi nevalorificabile, ramase dupa exploatare. Acestea se depun in gramezi sau siruri (martoane) late de 1 m si dispuse pe linia de cea mai mare panta pentru a evita rostogolirea lor peste semintis.

g.       Drenarea suprafetelor pe care stagneaza apa. Lucrarea se executa pe portiunile de teren unde apa stagneaza frecvent sau apare in urma indepartarii arboretului matern, dupa un studiu prealabil care sa ateste necesitatea lucrarii si sa stabileasca amplasarea sistemului de drenare.

1.3.2. Lucrari pentru asigurarea dezvoltarii semintisului

Aceste lucrari se pot executa in semintisurile naturale din momentul instalarii lor pana ce arboretul realizeaza starea de masiv si constau din:

a.      Descoplesirea semintisului. Prin aceasta lucrare se urmareste protejarea semintisului imediat dupa instalarea acestuia, impotriva buruienilor care ii pun in pericol existenta sau care pot sa-i impiedice dezvoltarea. Descoplesirea se efectueaza o data sau de doua ori pe an, prima interventie facandu-se la o luna de la inceperea sezonului de vegetatie (pentru ca puietii sa se fortifice inainte de venirea perioadei cu arsita), iar cea de-a doua in septembrie, daca exista pericolul ca buruienile sa determine la caderea zapezii, prin inaltimea lor, culcarea puietilor.

b.      Receparea semintisului de foioase ranit si extragerea exemplarelor de rasinoase vatamate prin lucrarile de exploatare. Receparea semintisului de foioase vatamat prin exploatare, prin taierea de la suprafata solului, se face in timpul repausului vegetativ, pentru a mentine puterea de lastarire a exemplarelor recepate. Extragerea puietilor de rasinoase vatamati in decursul lucrarilor de exploatare se face pe masura ce acestia devin daunatori celor viabili, evitandu-se astfel riscul descoperirii solului. Un efect cultural similar si avand cheltuieli minime se obtine si prin taierea a numai 2-3 verticile ale puietilor de rasinoase vatamati.

c.       Inlaturarea lastarilor. Lucrarea se executa in salcamete, teisuri, sleauri de lunca, de campie si de deal si urmareste extragerea exemplarelor din lastari care, prin vigoarea de crestere, tind sa copleseasca puietii din samanta sau drajonii.

d.      Imprejmuirea suprafetelor. Aceasta urmareste sa previna distrugerea semintisurilor prin pasunatul animalelor domestice si salbatice si este recomandata sa fie dublata de executarea gardurilor vii.