Notiuni si principii generale - silvicultura

Notiuni si principii generale - silvicultura

1.Elemente introductive

Definirea termenului de amenajarea padurilor

Amenajarea padurilor reprezinta una din ramurile stiintei silvice,al caror obiectiv constituie practica amenajarii padurilor.

Termenul de amenajare a padurilor reprezinta o actiune (activitatea practica de amenajare) dar constituie, in acelasi timp, o stiinta , o disciplina stiintifica al carei obiect il constituie aceasta practica.

Acest termen provine din limba franceza ( merage=gradina) si reprezinta un ansamblu de preocupari si masuri menite sa asigure aducerea padurilor in starea cea mai corespunzatoare functiilor economice ori sociale pe care aceasta urmeaza sa le indelineasca ( ex: recolte anuale si sustinute de material lemnos ).

Intrucat francezii denumesc aceasta reglementare amenajament , termenul e trecut sub aceasta forma in limba romana si a fost mentinut pana astazi atata cu intelesul de activitate practica ,cat si de disciplina stiintifica.Incepand cu anul 1939, anul publicarii cursului 'Amenajarea padurilor' apartinand profesorului Vintila N. Stinghe cei doi termeni , amenajarea padurilor si amenajament , circula in paralel.

1.2. Isoricul amenajari padurilor

In perioada straveche a evolutiei umane,ducandu-si viata intr-o stricta dependenta fata de natura si resursele ei , omul era strict integrat in comunitatea de viata pe care o constituie padurea.Cu timpul ,acesta s-a deprins sa practice agricultura si cresterea vitelor, producandu-si singur o parte din mijloacele de subzistenta. Era o prima manifestre de autonomie din partea acestuia, in urma careia a reusit sa asigure conditiile favorabile desprinderii sale de sub stapanirea naturii. Cum insa terenul agricol ( arabil, pasune,ocupat de asezarile umane) trebuie adesea sa creasca in suprafata in detrimentul padurii, omul a pornit o lupta apriga inpotriva acesteia, lichidand-o prin foc sau defrisare.

Cu timpul insa, in Europa, odata cu cresterea populatiei si scaderea suprafetei impadurite, pe alocuri au inceput sa apara greutati in procurarea lemnului inca din evul mediu.Armonia dintre om si mediu a inceput sa fie amenintata.Acest fapt a inceput sa trezeasca interesul pentru scoarta padurilor si a fost sesizata necesitatea introducerii unor reguli in modul de folosinta a padurilor, impunandu-se rezolvare a doua probleme principale si anume:

- asigurarea productiei de lemn;

-reglementarea consumului de lemn.

In felul acesta s-a simtit nevoia gospodaririi padurilor, cu doua directii de preocupari:

- cultura padurilor;

- amenajarea padurilor.

Primele masuri de gospodarire a padurilor au fost restrictive, prin care se urmarea fie interzicerea , fie franarea unor practici distrugatoare (defriseri, taieri intamplatoare sau pe alese) in padure.Cu timpul, insa, odata cu acumularea de experienta, in demersul secolelor au inceput sa se emita si o serie de dispozitii si masuri pozitive, cu scopul de a pune ordine in desfasurarea lucrarilor silvice, menite sa asigure concordanta intre starea padurilor si cerintele de lemn ale societatii pe de o parte, iar pe de alta parte sa asigure conditii proprii regenerarii acestora.

Catre sfarsitul secolului al XVIII-lea se acumulase o experienta forestiera foarte bogata, care urma a fi sistematizata logic intr-un ansamblu de cunostinte pentru a deveni o stiinta silvica. Meritul de a indeplini aceasta lucrare i-a revenit marelui silvicultor german Georg Ludwig Hartig, care a intemeiat cele doua discipline forestiere fundamentale ( cultura padurilor si amenajarea padurilor) dupa publicarea lucrarilor sale, capitale in domeniu:

- 'Instructiuni (manual) de cultura padurilor pentru silvicultori si viitori silvicultori '-1791;

- 'Instructiuni ( manual) pentru amenajarea padurilor'-1795.

1.3. Conceptii din trecut asupra sarcinilor practice de amenajare a padurilor:

a) In anul 1795, cand Georg Ludwig Hartig publica Instructiuni pentru amenajarea padurilor se considera ca sarcina practica a amenajarii padurilor consta in reglementarea exploatarii padurilor, astfel incat sa se asigure satisfacerea neintrerupta a cerintelor de teren a celor carora le apartineau.Aceasta coasta, in esenta, in stabilirea posibilitatii ( a volumului care s-ar putea extrage anual si permanent din padure ).

Posibilitatea se stabilea fie direct in metrii cubi, fie indirect, pe suprafata, prin impartirea padurii in parchete anuale sii impartirea lor pe ani sau perioade pe parcursul unui ciclu.

La acea data padurea era considerata o rezerva naturala de material lemnos, iar daca ritmul taierilor nu depaseste ritmul refacerii ei, continuitatea aprovizionarii este asigurata.

b) Secolul al XIX-lea nu a adus schimbari importante in interpretarea rolului economic al padurii. Cu toate acestea gandirea amenajistica a evoluat, odata cu sesizarea rolului covarsitor al mediului in viata padurii.Astfel , H.Cotta , la 1820 , afirma ca 'amenajarea corespunzatoare a padurii, respectiv randuirea cu socoteala a exploatarilor, este mai importanta decat determinarea posibilitatii acestuia pentru continuitate'.Din experienta se observase ca, vantul si alte fenomene natrale, de ex. pot face inoperanta posibilitatea calculata, daca nu se iau masuri pentru preintampinarea efectelor daunatoare ale acestuia.

Ca urmare, printre sarcinile practice ale amenajarii padurilor, pe langa reglementarea taierilor din punct de vedere cantitativ ( oranduirea in timp ) s-a impus si reglementarea asezarii in spatiu a taierilor si a celorlalte interventii de ordin silvicultural ( oranduirea in spatiu ), in vederea asigurarii stabilitatii arboretelor.

Daca la inceput oranduirea in spatiu era vazuta ca un sistem rigid, costisitor din parcele regulate sprijinite pe linii parcelare orientate in functie de directia vanturilor periculoase, cu timpul s-au conceput sisteme de oranduire tot mai flexibile, care orientau padurea spre realizarea unei structuri proprii, caracterizata prin clase de varsta egale in suprafata.

c) Cu timpul, si mai ales dupa aparitia cartii lui Gustav Baader (1942) 'Amenajarea padurilor-conducerea si planificarea permanenta a gospodaririi lor' s-a consatat ca, accentul deosebit pus pe ordine in gospodarirea padurii, nesocoteste legile naturale, biologice , care guverneaza viata cibernetica a padurii. Devenise, astfel, dar faptul ca padurea nu mai poate fi considerata doar o rezerva de lemn , ci poate proteja si alte interese economice ori sociale, iar amenajarea padurilor este chemata sa stabileasca structurile cele mai potrivite pentru diferite functiuni atribuite padurii si sa conduca prin planificare , procesul realizarii acestora.

1.4. Amenajarea padurilor in conceptie sistematica.Definitia disciplinei.

In ultimul timp gandirea amenajistica a fost puternic influentata de ideile promivate de cele mai noi discipline stiintifice: cibernetica, teoria informatici, teoria sistemelor , teoria fiabilitatzii, stiinta conducerii. In felul acesta, padurea este privita astazi ca un ecosistem in care se manifesta doar trasaturile sistemelor biologice complexe, si anume: integralitatea, echilibru dinamic, autoreglarea.

Fiind un sistem biologic dinamic, capabil de autoorganizare si autoreglare, padurea tinde de la sine spre starea de echilibru dinamic, prin care isi asigura autoconservarea.

Pentru ca este antrenata prin interventia omului, in procesul social-economic este evident ca si acesta din urma este parte componenta a sistemului biotehnicoeconomic nou, compus din doua subsisteme:

unul condus-padurea;

un altul conducator-administratia silvica ( conducerea gospodariei silvice, organele de executie-ocoale silvice, unitati speciale de amenajarea padurilor).

Rezulta ca incadrarea padurilor in procesul economic revine conducerii gospodariei silvice, pentru care aceasta trebuie sa cunoasca posibilitatea padurilor, resursele acesteia. Pe baza acestor informatii organizeaza apoi padurile, le fixeaza functii, creeaza unitati de gospodarire si conduce apoi padurile sub raport structural-functional spre starea de maxima eficacitate in raport cu functiile atribuite.

Aceasta stare de maxima eficacitate se defineste printr-un proiect de amenajare. Ea urmeaza a fi atinsa din aproape in aproape printr-un control organizat, prin experimentari si revizuiri.

Dine cele de mai sus rezulta ca amenajarea padurilor cuprinse, in esenta, doua feluri de lucrari :

organizatorice - care au ca obiectiv constituirea padurilor in sisteme, respectiv promovarea unitatilor de gospodarire si amenajarea lor sub aspect structural-functional prin creearea conditilor necesare asigurari unei bune orientari in padure si pentru desfasurarea lucrarilor de cultura, exploatare, protectie, control ;

de conducere - care au ca obiectiv realizarea structurii experimentale prin modelul structural, prin identificarea si descrierea arboretelor, mentionarea lucrarilor de efectuat, planificarea desfasurarii acestora in spatiu si timp.

Rezulta din cele de mai sus si definitia amenajarii padurii, ca fiind stiinta organizarii, modelarii si conducerii structural-functionale a padurilor, in conformitate cu scopurile complexe social-ecologice si economice ale gospodariei silvice.

Aminteam insa ca , in gospodaria padurilor, amenajarea padurilor nu este singura stiinta , odata cu aceasta luand nastere si dezvoltandu-se mai intai cultura padurilor si apoi exploatarea padurilor.Acestea doua din urma se afla intr-o continua interactiune cu amenajarea padurilor, amenajamentului revenindu-i sarcina conducerii strategice si tactice (elaborarea planurilor de gospodarire), iar culturii si exploatarii padurilor revenindule sarcina conducerii operative (aplicarea planurilor de cultura si exploatare).

Specificul organizarii, modelarii si conducerii structural-functionale a padurii prin amenajament.

Fenomenul de organizare are mai multe sensuri.Interpretarea lui in sens amenajistic este acela de a inbina in mod judicios un ansamblu de mijloace in vedereaa realizarii in conditii cat mai bune a unui anumit scop.

Aratam mai inainte a padurea este, prin natura ei , un sistem cibernetic organizat, dar nu in scopuri social-economice, ci in vederea autoconservarii. Schimbandu-i finalitatea, aceasta trebuie reorganizata si adaptata, sub aspect structural, la functia ( functiile ) social-economice care i s-au atribuit.Prin urmare, sistemul natural trebuie revizuit.

Aratam, deasemenea, ca in sistemul biotehnicoeconomic adiministratie silvica-padure, subsitemul conducator este reprezentat de administratia silvica, care ,de buna seama, este organul de decizie.Dar in vederea luarii celor mai juste decizii, aceasta din urma trebuie sa cunoasca, sa stie atata starea padurii la un moment dat, cat si care este starea cea mai buna catre care trebuie condusa. De aceea , sarcina culegerii informatiilor destre starea paudurii, prelucrarii acestora si stabilirii lucrarilor ce urmeaza a se efectua in padure, deci sarcina pregatirii deciziei revine unui organ special pentru amenajarea padurilor care intocmeste, in acests sens, proiecte de amenajare ( amenajamente).

Lucrarile de amenajare se organizeaza pe unitati administrativ-teritoriale ( ocoale silvice ), carora le revine responsabilitatea aplicarii corecte a proiectelor de amenajare. In cadrul unitatii administrativ-teritoriale, amenajamentele se intocmesc separat pe unitati de gospodarire (unitati de productie sau protectie ) si pe perioade limitate ( 10 nani ).

Prin executarea lucrarilor propuse in proiect , structura padurii se modifica , apropiinduse de cea corespunzatoare realizarii functiilor stabilite padurii. Procesl se reia prin elaborarea si punerea in practica a unui nou proiect, valabil pentru o noua perioada de 10 ani .Operatiunea de reproiectare, reamenajare se numeste reizuire.

1.6 Legatura intre amenajarea padurilor, cultura padurilor si planificarea economica adaptiva.

Asa cum aratam , amenajarea padurilor este atat o stiinta silvica , cat si o activitate in sarcina careia cade atat reglementarea recoltelor lemnoase, astfel incat sa se obtina recolte anuale, egale si continue, cat si reglementarea lucrarilor silviculturale in vederea punerii de acord a structurii functionale a padurii cu obiectivele social-ecologice si economoce ale gospodariei silvice. Instrumentul de reglementare il constituie planificarea adoptiva, anticipativa. S-ar putea intelege de aici ca , planificand recoltele, amenajarea si-ar suma sarcini din domeniul planificarii economice, precum ar putea sa se concluzioneze ca, planificand lucrarile silviculturale, ar incalca domeniul culturii padurilor.

a)     Cu privire la relatia amenajament-cultura padurilor.

Dupa cum se stie, ambele reprezinta componente ale stiintelor silvice.Amenajarea padurilor este cea care , pe baza informatiilor despre starea padurii si a sarcinilor gospodariei padurilor, stabileste obiective economice si saocial-ecologice si elaboreaza, pe baza lor, teluri de gospodarire ;respectiv modele de structura functionala, atat pentru arborete cat si pentru padure in ansamblul ei , planificand lucrarile si modul lor de desfasurare in timp si spatiu in vederea realizarii procesului de productie forestiera. Dar amenajamentul nu spune cum sa se intervina in detaliu, in arborete, deci nu schimba nimic in padure. In feleul acesta amenajamentul pregateste doar deciziile strategice si tactice. Sarcina interventiei in system ( padurea ca intreg, constituit din arboreta- parti ale intregului) ii revine culturii padurilor ( decizia operativa ) , care adapteaza interventiile la realitatea din teren.

b) Cu privire la relatia amenajament- planificarea economica adoptiva.

Confuzia vine de la faptul ca ambele constituie, evident, lucrari de planificare. Insa , in timp ce amenajamentul stabileste, printre altele, cote de taiere, planul economic stabileste cote de consum pentru industrie si populatie. Mai mult , scopurile acestora sunt cu totul diferite.

Astfel :

planificarea economica adoptiva si intrisec anticipativa urmareste asigurarea satisfacerii cat mai complete a nevoilor de lemn a societatii ;

planificarea amenajistica urmareste asigurarea unor conditii cat mai bune pentru producerea lemnului necesar satisfacerii acestor nevoi.

In felul acesta, pe cand planificarea economica adoptive reprezinta un instrument economic, cealalta constituie evident un instrument tehnico-organizatoric pus in slujba obtinerii productiei de masa lemnoasa.

1.7. Amenajamentul in Romania

La inceputul secolului al XIX-lea, adica atunci cand in Europa Occidentala se puneau bazele stiintelor silvice ( Hartig, Cotta), la noi in tara padurile inca mai ocupau un procent de 40 % din suprfata tarii, astfel incat problema decimarii fondului forestier, daca exista, nu era observabila. Iar acest lucru se datora desigur, atat nereceptarii dezechilibrului dintre nevoile de lemn ale populatiei si posibilitatile de asigurare a consumului, cat mai ales inexistentei unoe structuri silvice de administrare a padurilor, inexistentei unui corp silvic, dezinteresului din partea autoritatilor pentru starea padurii etc.Pe acest fond, cele dintai dispozitii oficiale menite sa reglementeza exploatarea padurilor in spiritul unui echilibru intre productie si cunsum sunt cuprinse abia in ''Pravila pentru cresterea padurilor dupa masiile manastiresti si altele '', pusa in aplicare in Moldova anului 1843.

Aceasta stabilea :

-matoda de amenajare : parchetatia pe suprafata ;

-regimul : codru pentru padurile de stejari si rasinoase si crangul cu rezerva pentru celelalte ;

-tratamentul : taieri rase cu 56 rezerve la hectar.

Reglementarea, extinsa mai tarziu si in Tara Romaneasca, a fost aplicata pana in anul 1880, cu modificarea ca , in timp , numarul rezervelor a fost ridicat de la 56 la 80. Intrucat pravila nu introducea si o varsta de taiere, o deosebire categorica intre codru si crang nu s-a facut. In ceea ce priveste tratamentul, pentru padurile de munte s-a adoptat si asa zisul gradinarit concentrat, o varianta intre gradinaritul cultural de astazi si tratamenult taierilor progresive cu perioada lunga de regenerare.

Un alt obiectiv remarcabil in reglementarea exploatarii padurii o constituie promulgarea primului Cod Silvic, la anul 1881.Acesta prevedea , pentru prima data, obigativitatea amenajarii, conform stiintei , a tuturor padurilor supuse regimului silvic.Insipirandu-se din silvicultura franceza,s-au adoptat :

ca metoda de amenajare :metoda afectatiilor permanente cu calculul posibilitatii pe suprafata ;

ca regimtratament :codrul regulat cu taieri succesive.

Metoda a fost imbunatatita pe parcurs, adoptandu-e calculul posibilitatii pe volum si tratmentul taierilor progresive si a fost aplicata pana la mijlocul secolului al XX-lea.

Din lipsa de personal specializat,ritmul amenajarii padurilor a fost cu totul necorespunzator, astfel ca la momentul rationalizarii ( anul 1948) erau amenajate numai 39 % din padurile tarii, cu precadere cele ale statului administrate de fostul CAPS. Din pacate, pe acest fond, s-a admis si exploatarea padurilor pe baza unor forma d reglementare mai simple :regulamente de exploatare, studii sumare de exploatare.

Permite trecerea la amenajarea integrala a fondului forestier s-au creeat odata cu rationalizarea padurilor si aparitia Legii pentru apararea patrimoniului forestier(1947).In numai 8 ani ( 1948-1955) s-a amenajat si restul suprafatei de fond forestier (61%) si s-a reamenajat suprafata parcursa deja cu lucrari de amenajare.

Cu ocazia acestei companii rationale de amenajare a padurilor s-a trecut de la sistemul de amenajare a padurii ( pe serii ) , la sistemele de conceptie romaneasca de amenajare pe mari unitati forestire ( mai intai ) si pe ocoale silvice ( apoi ).In acelasi timp s-a interzis aplicarea crangului compus, s-au elaborat primele instructiuni si norme de amenajare oficiale,s-au elaborat tabele de productie, de cubaj, de sortare etc.

Cu timpul in procesul amenajarii padurilor s-au introdus idei si conceptii noi , romanesti, ajuntandu-se sa se creeze un sistem de amenajare original, propriu conditiilor de gospodarire a padurilor din Romania.Astfel s-a introdus calculul silvico-matematic,s-a impus cartarea tipologica si stationala,s-a elaborat o noua metoda de amenajare pentru codru gradinarit si o alta pentru codru regulat, bazate pe ideea controlului, s-a apelat la aerofotogrametrie,s-au generalizat sisteme de prelucrare au tomata a datelor, dezvoltarea ybei tehnologii de informatizare a cartigrafiei, utilizand tehnici si softuri integrate in sistemul informatic geografic forestier (GIS-F).

Activitatea de amenajare a padurilor a fost trecuta inca de la inceput in sarcina unui institut specializat in domeniu,ICAS, Institutul de Cercetare si Amenajari Silvice( actualmente in domeniul amenajarii padurilor ,infiinteaza si alte unitati specializare,firme private,nivelul calitativ al lucrarii de amenajare cunoscand un regretabil regres).

Printre reprezentantii de seama ai amenajamentului romanesc amintim : P.S. Antonescu,V. Giurgiu, I.Leahu, P. Gatej, N.Rucareanu, I. Popescu-Zeletin, V.N. Stinghe, P.Antonescu.