STEJARUL

Nod de naparci, serpi vajnici cat

bratul si cat cotul

Trunchi negru de balaur incalcit si rupt.

I. Pillat

Stejaris, faget, bradet, sunt cele trei mari braie paduroase, care incing tara noastra dela campie spre munte. Bradetul se tine pe inaltimile muntoase; fagetul e legat de dealurile inalte, cu mai multa ploaie; stejarisul imbraca restul fetei tarii pana-l opreste seceta prea indelunga din stepe.

Mandru, in plina putere de desvoltare e stejarul de pe dealuri, in partile mai cu soare. Cu cat se scoboara spre campie, devine mai inchircit, mai sgribulit. Indrasnetii care inainteaza in stepa, nici nu-i mai cunosti. Sunt pitici, nodurosi, strambi. Le simti chinul. Totusi rezista. Ca si niste tiraliori care se taraie pe burta, se tupileaza dupa fiece musuroi numai sa ajunga mai aproape de dusman, tot asa si stejarii inaintasi din stepa devin mici, rupti, sdrenturosi. isi iau ca aparare pana si tufele de pruni spinosi din lumea tufarisului, la adapostul carora cresc mai in voie, mai rotofei. Pe urma inainteaza prudenti, in palcuri ca si cand ar pipai terenul. In cele din urma se opresc locului.

Catre marginea dinspre fag e aceeasi lupta. De cat aici iti face impresia ca se lupta piept la piept, in tranta dreapta, doi voinici in plina putere. Nu sunt raristi de padure ca spre stepa. E invalmasala a doua armate, care se imping, in greu, una in alta. Cand fagul patrunde ca o pana, in armata stejarilor, cand acestia se indeasa tot mai sus, ajungand uneori pana in atingere cu bradetul.

Fagul e frumos numai in desisul codrilor; stejarul e mandru cand il vezi razlet, la marginea poenii, crescut in voie si in plina vlaga. E simbolul puterei si al rasbirei prin grea truda. Radacinile lui, adanc infipte in pamant, larg resfirate, sunt impleticite ca sa se intepeneasca bine, pentru vesnicie. Trunchiul este gros uneori si de 2 m., ca la cei pastrati in Banat, in domeniul Resita, la "Buza Turcului', sau ca falnicul stejar de straja la marginea Baraganului la Sarindareanca (Jud. Ialomita).

Este de timpuriu imbracat cu o coaja crapata, aspra, cu multa pluta, ca un cojoc mitos, care-l apara de frig si ploaie.

Semincerii dintr'o padure tanara nici nu-i cunosti, dupa port, ca fac parte din neamul voinicilor, cu ramuri sucite fel si chipuri. De altfel forma stejarului e foarte variata, caci intinzandu-se dupa lumina soarelui de care are mai mare nevoe, se adapteaza la imprejurari. In desisul codrului e drept ca lumanarea si numai in varf isi intinde ramurile. Maretia portului lui se prinde cand traeste razlet, batut de soare din plin, de jur imprejur.

Fig. 29. Scheletul stejarului lui C. Conachi (Tiganesti-Tecuci). (d. fot. des. D-na V. I. Barbu), (din I. Simionescu, Tara noastra).

Ramurile sunt noduroase, asemenea brateleor vanjoase de muncitor, cu vinele ca varci umflate. Le resfira in toate partile; de aceia stejarul are uu port mandru, o coroana bine inchegata. Sub el insa nu e umbra prea deasa, caci frunzele se tin mai mult pe ramurelele din varf; le place bataia soarelui, sa se scalde in lumina. Par de pergament, atat sunt de tari si lucioase. Forma le e variata, dar intotdeauna cu crestaturi rotunde pe margini, cand mai adanci, cand mai largi.

In padurea de stejar nu e umbra nici cat in cea de fag, tocmai pentru ca ramurile se svarcolesc dupa lumina. Din lumina soarelui poate patrunde si 15% prin tesatura mai rara a boltii de stejar. De altfel nu e tiran ca fagul. Primeste ori ce tovarasie, caci poate sa-si vare crengile, fel si chipuri rasucite, de fura din lumina vecinilor. De aceia padurea de stejar e mai amestecata cu tot soiul de alte esente.

Stejarul infloreste tarziu; de altfel si mugurii lui scurti, indesati, numai zale de solzi, plesnesc mai la urma de a celorlalti copaci. Din mugurii mai bonduci, ies fire subtiri ca niste ate, de-a lungul carora stau motocei de flori barbatesti. Cat e de aspru stejarul in infatisarea lui de peste vara, primavara cand incepe sa deie la varful crengutelor frunzele delicate, galbui deodata, iar dintre ele firele de mustati cu flori barbatesti, asprul arbore pare ca surade si el de multumire. Seriozitatea lui dispare; e invaluit intr'o panza subtire peste tot de fire de argint aurit, printre care se joaca razele de soare primavaratec.

Fig 30. Stejarul dela Cornatele-Baragan

Din florile femeesti, asezate chiar la varf de crenguta, dupa ce matisorii barbatesti de mult au cazut, incepe sa se arate cunoscuta ghinda, care ajunge sa ieie forma unei lulele. La varful unei codite lucii se afla o cupa frumos incrustata, in care e intepenita ghinda, neteda si stralucitoare, pare ca ar fi anume lustruita.

An cu an, primavara cu primavara, trunchiul stejarului isi adauga cate un inel de lemn si da ghinda. E o vesnicie in el, caci poate sa ajunga varsta lui Matusalem. Sunt stejari si de 1000 de ani, ba chiar unii sustin ca traesc si 2000 de ani. De aceia stejarul e ales ca monument viu, pentru eroii si oamenii deosebiti. La Tebea de pe Cris, Avram Iancu se odihneste sub gorunul lui Horea.

Molidul moare cazand intreg la pamant, desradacinat. Fagul putrezeste din picioare, de e rupt de vant. Stejarul se stange incet, an de an. Pana ce ultima picatura de seva se mai poate urca, mai da cateva frunze cand restul ramurilor sunt vreascuri. Stejarul din gradina Scoalei de agriculutra dela Tiganesti (Tecuci) sub care poetul C. Conachi isi scria versurile, sta si azi in picioare, cu crengile ca niste serpi in svarcolite, proectate pe ecranul impurpurat al cerului.

Nu se lupta numai impotriva vantului. Are dusmani nenumarati marunti, dela larva radastei care sapa cotloane tot mai adanci in lemnul lui, pana la viespile mici, din impunsatura carora se nasc galele, bombitele sferice, taninoase, de pe frunzele chiar ale puisorilor de stejari din pepiniere.

Mandru la port, viguros, semnul resistentii, stejarul a fost din vremuri departate arborele cel mai cinstit din Europa, socotit ca sfant. Celtii sub stejar isi sarbatoreau zeii. Pana'n timpurile recente se socotea mare pacat in Germania, sa injuri sub un stejar. Din nefericire lemnul lui trainic, greu, usor de lucrat, a facut ca mai ales la noi, padurile de stejar sa fie nimicite. Numai falnicele ramasiti de arbori uitati, dela marginea Codrului basarabean, iti dovedesc ce erau odata padurile de stejar de acolo, iar arborii izolati, adevarate minuni, pastrati la Cornatele, din Drumul oilor ori la Sarindareanca aproape de Baragan, arata ce am perdut. Oriunde e nevoie de un lemn de tarie, stejarul e folosit. Temeliile frumoaselor biserici din Maramures, vechi de 400-500 de ani, sunt din stejar, tare ca fierul, dupa cum portile vechilor cetati ori grinzile dela intrare tot din lemn de stejar sunt cioplite. Pentru traverse de cai ferate stejarul este cautat, ca si la constructiile de navi. Din lemnul stejarului se fac doagele pentru butoaie, iar din cauza apelor frumoase, scandurile de stejar servesc la facerea mobilelor masive; taiate subtiri, pot imbraca lemne mai slabe.

Ca lemn de ars, desi tare si da jaratec bun, paraie intr'una si da multa funingine.

In schimb scoarta stejarului, din cauza taninului ce cuprinde, se intrebuinteaza in tabacarie.

Fig. 31. Scoarta stejarului (Padure-Sibiu, Foto I. Simionescu)

Pana si ghinda are pret, nu numai pentru ingrasatul porcilor; prajita da cafeaua de stejar, sau amestecata cu cacao, chiar socolata de stejar. In locuintele lacustre ale oamenilor neolitici s'au gasit provizii de ghinda prajita in vase de lut, care serveau, dupa marturia si a lui Pliniu, sa se faca paine din faina lor. Si la noi in anii de foamete din ghinda se cocea un soiu de pane.

Fig. 32. S. sessihflora cu frunze si ghinda (R )

In Romania traesc mai multe soiuri de stejari: Gorunul (Quercus sessiliflora), de pe dealurile inalte, se urca in zona bradului. Se recunoaste dupa frunzele mai delicate, cu crestaturi regulate si cu limbul frunzei prelungindu-se ca o pana spre codita. Ghinda e la capatul crengutelor si sta deadreptul pe crenguta. Mugurii lui crapa mai tarziu decat la ceilalti copaci de padure. Stejarul (Q. pedunculata), zis pe alocurea si tufan, se gaseste mai mult spre campie dar se urca si pe locurile mai inalte. Frumoasele paduri de langa Nicolitei din Dobrogea, ca si cele din Cadrilater, desii codri de odinioara din Moldova, ca si umbroasele palcuri de paduri ramase inspre malul Nistrului, padurile dela poalele muntilor Apuseni, din ei sunt alcatuite. Se recunoaste dupa codita frunzelor mult mai scurta decat la ori care alt stejar, iar ghinda se afla gramada pe o codita lunga si de 15 cm.

Garnita (Q. conferta), placandu-i o clima mai calda si mai uscata, creste mai mult pe la marginea dealurilor joase din Banat, Oltenia si Muntenia. In nordul Moldovei, in Bucovina e de tot rara. Se cunoaste dupa frunzele mari, cu codita scurta si ingramadite la varful ramurelor tinere.

Fig 33-34

Cerul (Q. cerris) creste mai bine prin locuri si mai calde. De aceia este intins mai ales in Banat si Oltenia, unde e foarte raspandit, pe cand in Moldova, Basarabia si Bucovina nu se cunoaste. Nu creste asa de mandru ca stejarul; e mai pipernicit. Ghinda sta intr'un paharel cu solzi teposi, iar mugurii sunt terminati cu fire lungi. Lemnul sau e cel mai pretuit la ars.

Dar prin codri ea patrunde

Langa teiul vechi si sfant,

Ce cu flori pana-n pamant

Un izvor vrajit ascunde.

(Povestea teiului de M. Eminescu)

Mandru este portul teiului cand traeste deavalma cu alti arbori, dar mai ales cand e in libertate. Trunchiul se inalta drept dela radacina, ca o coloana antica, cu ramurile aproape deopotriva de lungi, cele mai de jos indoite spre pamant, celelalte resfirate in toate partile; isi desfasoara coroana-i cu frunzis des ca un balon umflat, gata sa-si ieie sborul spre inaltimi. Dintre toti arborii este acela a carui prezenta se tradeaza mai lesne, prin mireasma dulce, dela departare, a florilor sale ca de ceara. In drumul teilor dintre Meidanchioi si Nicolitel in Dobrogea de nord, te adoarme puternicul miros ce te cuprinde in cale; in Iunie, cand florile sunt in toiu, randurile dese de tei, de pe Soseaua Jianu din Bucuresti, la amiaza. cand micutele cadelnite dau din plin parfumul imbatator, te fac sa uiti de forfota sgomotoasa a capitalei. Nu se putea ca Romanului sa nu-I placa acest arbrore din pacate tot mai imputinat, afara de plantarile ce se fac in orase pentru umbra deasa ce-l da si mirosul ce-l imprastie.

Fig. 35. Fructe de tei cu foaie mare

Teiule cu foaie lata

Nici un vant sa nu te bata

Ca bine mi-ai prins odata.

Trunchiul teiului in tinerete e imbracat cu o coaja neteda, stralucitoare, ce se poate desprinde lesne de lemn, ceiace copiii stiu, facand fluere si sueratori din crengile puse in Dumineca-Mare la intrarea in casa.

Teiul batran are coaja crapata in lung, dar nu prea adanc; creste inalt ajungand si 30 m., cu un diametru aproape de pamant de 1.28 m., ca la teiul mare dela Valiug (Jud. Caras) plantat acum 145 ani de colonistii austriaci. Unul, la Ciclova (Oravita) are diametru si de 133 cm., inalt de 22 m. Pe langa trunchiul principal, desfasoara o bogata ramificatie, ceeace ce-i da o impunatoare infatisare.

Teiul mai are o insusire. Dela radacina ies lastare numeroase. In jurul arborelui in varsta, e o padurice de mlada, iar cand cel batran e taiat, repede se inalta in locul lui zeci de puisori din trupul celui disparut.

Teiul e umbros, pentru ca are frunze multe si late.

Frunzele sunt mari, in forma de as de cupa, cu varful ascutit si cu codita neteda, lunga si subtire. Cu cata prevedere ies prinavara din mugur ! Cei doi solzi ca de arama, care le invalue peste iarna, se dau la o parte si apar niste scutece mai groase, aburite cu purpuriu, puse sa apere frunzulitele plapande.

Fig. 36. Teiul de la via Academiei Romane, Sascut. (Foto I. Simionescu).

Acestea nu ies decat incet, se desfasoara cu prudenta, pe cand solzii care le aparau se desprind si cad, imprastiati de vantul de primavara ca niste petale ceva mai scortoase; sunt parti de timpuriu jertfite din trupul arborelui, murind dupa ce si-au indeplinit sarcina de a apara frunzele delicate, pe care bruma de primavara usor le-ar parli.

Frumos e teiul chiar si iarna. Ramai oprit in loc in fata lui nu numai prin ramificatia bogata, mai regulata decat a stejarului, dar si prin bobitele trandafirii, elegante, insirate rar pe crengutele tinere din anul trecut, cu abur rosietic pe ele. Sunt mugurii boghiosi, ce par floricele.

Spre deosebire de alti arbori, teiul infloreste tarziu, in mijlocul verii, caci mugurii din primavara dau numai frunza. Florile ca de ceara, sunt mirositoare si mai ales bogate in miere.

Cat tine floarea, teiul e un roiu. Albinele de dimineata pana in seara nu fac alta decat, cu harnicie, aduna nectarul dat din belsug, dar totdeodata duc si polenul de pe o floare pe alta.

Petalele cad; mirosul se stinge. In locul unde erau florile apar bobite galbui de o data, rumenite ceva mai tarziu. Sunt fructele. Spre toamna, vantul le rupe si le raspandeste, caci de codita principala este lipita o frunza palida, lunguiata, ca o aripa.

Pe langa toate teiul este si un copac cu mult folos pentru Roman. Din lemnul lui moale, usor de lucrat, face coveti, vase si linguri. Icoanele din lemn de tei, usor de histruit, se zugravesc mai usor, iar catapiteazma tot din tei mai lesne se lucreaza. Betele de chibrituri ca si cutiile in care sunt puse, se capata si din lemn de tei. Mangalul bun din lemn de tei se fabrica, iar din scoarta, Oboroace. Fibrele din liber dau sfoara asemenea celei de rafie, folosita la legatul viei, si la facerea rogojinelor.

Scandurile de tei se pot lesne lustrui si lucra; putandu-se taia subtile lemnul e folosit si ca "furnir', imbracaminte fina, cu ape frumoase, pentru mobilele facute din alt lemn.

In sfarsit florile de tei pe langa hrana imbelsugata data albinelor, sunt cautate la facerea ceaiului impotriva tusei.

La noi cresc mai multe soiuri de tei:

Teiul-rosu (Tilia parvifolia), cel mai raspandit, are frunzele mici, cu fata de un verde inchis care contrasteaza cu dosul aproape argintat. Florile sunt marunte, numeroase pe o codita

principala si foarte mirositoare. Fructele coapte iarasi marunte, sunt ruginii.

Fig. 37. Teiul-ros (K).

Fig. 38. Teiul-alb.

Teiul alb (Tilia alba), are frunzele mult mai palide chiar pe fata. Pe dos sunt paroase, pare ca ar fi presarate cu scama.

Frunzele nu sunt prea ascutite, iar acolo unde iese codita sunt mai scobite de cat la alti tei. Se mai deosebeste usor dupa floare, cu mult mai numeroase stamine - pana la 50, - mai scurte de cat petalele, in dreptul carora se vad niste solzisori galbui, asa in cat floarea pare batuta. E cel mai cautat pentru gradini si strazi, caci da umbra deasa. In Cazane creste si la 50 m. inaltime; dar si mai sus de 900 m. in Bihor.

Teiul-cu-foaie-mare. (T. grandifolia), ca si precedentul, se vede mai des in parcuri; in natura creste si pana la 920 m.; traeste indelung, chiar 1000 ani. Are frunzele mari, late, cu codita lunga, verzi si pe dos; da umbra deasa, infloreste mai de vreme, iar pe fiecare codita rar cand se gaseste mai mult de trei flori, mascate. Se deosebeste deasemenea si prin frunza ca o limba, care invalue codita florilor pana jos, unde iese de pe creanga.