Silvicultura si produse ale padurii - Factorii edafici, orografici, biotici si omul in viata padurii

Silvicultura si produse ale padurii

Factorii edafici, orografici, biotici si omul in viata padurii

1, Factorii edacfici

Solul padurii

Ca factor ecologic, solul prezinta o importanta covarsitoare pentru padure, influentand, direct sau indirect, potentialul productiv al statiunii prin actiunea sa asupra celorlalti factori ecologici, El reprezinta factorul principal al statiunii care face posibila aprovizionarea vegetatiei forestiere cu elemente indispensabile nutritiei si cresterii- apa si substante nutritive.

Unele insusiri ale solului (fizice si chimice) sunt determinate nu numai in ceea ce priveste compozitia arboretului, ci au o influenta hotaratoare si asupra modului de inradacinare si de dezvoltare a arborilor, asupra calitatii lemnului produs, asupra longevitatii lor, asupra rezistentei la vant, etc.

Profunzimea solului

Influenteaza in mare masura atat dezvoltarea sistemului radicelar cat si cresterea arborilor. Solurile putin profunde au o fertilitate relativ redusa. Cu cat solul este mai profund, arboretele au la dispozitie un volum edafic mai mare din care sa-si extraga hrana.

In general, speciile cu inradacinare superficiala pot vegetala(molidul spre exemplu)pot vegeta pe soluri cu profunzime relativ redusa, spre deosebire de speciile cu inradacinare pivotanta (bradul, stejarul, gorunul), care necesita soluri profunde.

Textura solului

Influenteaza aerisirea, permeabilitatea, umiditatea si consistenta solului. Pentru vegetatia forestiera, solurile mai bune sunt cele cu textura mijlocie, luto-nisipoase si cu un continut redus de schelet. Solurile nisipoase nu sunt prielnice vegetatiei noastre, fiind sarate in apa si substante nutritive.

Solurile argiloase, compacte, impermeabile, ofera conditii mai putin favorabile pentru vegetatie, fiind puse in valoare de cerete si garnitete. In regiunile montane, pe soluri argiloase, pseudogleizate, vegeteaza bradetele.

Solurile aluviale din lunci, neaerisite si excesiv de umede sunt suportate de sacete si aninisuri.

Structura solului, ca si textura sa, influenteaza tot indirect vegetatia forestiera, prin modificarea permeabilitatii, compacitatii, a rezervelor de apa cedabila si de substante nutritive usor asimilabile.

Degradarea structurii solului prin pasunat ca si prin practici silviculturale necorespunzatoare duc, in final, la diminuarea stabilitatii si productivitatii padurii, precum si la slabirea capacitatii de regenerare.

Troficitatea solurilor forestiere

Joaca un rol deosebit in cresterea arborilor, in productivitatea si regenerarea padurii. Padurea manifesta cerinte diferite fata de continutul de substante minerale accesibile din sol, in functie de natura speciilor si varsta arborilor. Padurea consuma mai putine substante minerale decat plantele erbacee sau culturile agricole.

Dupa exigentele fata de substantele minerale din sol, speciile forestiere se pot grupa astfel:

Specii exigente- frasinul, ulmul de munte, ulmul de camp, teiul, paltinul, stejarul, bradul, plopii

Specii moderat exigente- laricele, fagul, gorunul, carpenul

Specii putin exigente - pinul, molidul, mesteacanul, salcamul, plopul tremurator.

Humusul

Este componenta de natura organica a solului, provenita din descompunerea resturilor vegetale si animale. Prezenta humusului contribuie la ameliorarea insusirilor fizice si chimice ale solului, la aprovizionarea lui cu substante minerale usor asimilabile, dar mai ales cu azot. Humusul bun de tip mull, care se descompune usor, asigura o stare de vegetatie activa a padurii.

Prevenirea formarii si acumularii humusului brut se poate realiza prin crearea de arborete amestecate si executarea la timp a taierilor de ingrijire. Arboretele cu un insemnat procent de carpen, tei, acerinee, fag produc humus bun.

Aerul, apa si caldura actioneaza in mod simultan atat in atmosfera cat si in sol, determinand regimul aerohidrotermic al acestora.

Dupa gradul de umiditate, solurile se pot caracteriza astfel: uscate, reavane, jilave umede si ude. Umiditatea solului determina, in mare masura nivelul cantitativ al productiei padurilor si, in unele situatii, insasi compozitia arboretului.

Regimul de aerisire al solului influenteaza si determina in mod direct respiratia radacinilor plantelor.

Regimul de caldura al solului influenteaza hotarator procesul de absorbtie radiculara, deci hranirea minerala si aprovizionarea cu apa a vegetatiei forestiere, ca si germinatia semintelor si activitatea microorganismelor. Pe solurile reci, arborii cresc incet si dau productii mici.

Reactia chimica a solului

Poate fi acida sau bazica. Ea are o influenta determinanta asupra starii de vegetatie a arborilor si asupra procesului de regenerare a arboretelor.

In general, padurile de foioase nu vegeteaza pe solurile cu aciditate mare. De multe ori, aciditatea sau alcalinitatea solului este pusa in evidenta de anumite erbacee, care alcatuiesc flora indicatoare.

Fertilitatea solului

Oglindeste starea generala a padurii; cu cat fertilitatea este mai ridicata, cu atat padurea vegeteaza mai activ si realizeaza o productie de masa lemnoasa mai mare. Dar, la realizarea acestei productivitati nu trebuie neglijat aportul celorlalti factori de natura chimica, orografica sau biotica si mai ales rezervele in substante nutritive, precum si nivelul lor de accesibilitate pentru plante.

Influenta padurii asupra solului

In general, padurea exercita o influenta favorabila asupra solului.

Un rol important in imbogatirea si protejarea solului il are litiera, formata de frunze uscate, ramuri rupte, resturi de fructe,plante erbacee, etc.

In general, speciile de umbra dau mai multa litiera decat cele de lumina.Litiera produsa de arboretele amestecate este cea mai buna, favorizand formarea unor soluri bine structurate si afanate.

Padurea influenteaza solul si prin sistemul radicular al plantelor care o compun. Padurile de pe versanti, cu starea de masiv normal constituita, exercita o functie antierozionala deosebit de activa, franand procesul de eroziune a solului prin micsorarea scurgerilor de suprafata.

In concluzie, padurea exercita asupra solului o influenta binefacatoare, il imbogateste in substante minerale si organice, ii pastreaza umiditatea si insusirile fizice, il protejeaza de eroziune si de alte fenomene de degradare(alunecarile de teren) si readuce in circuitul economic terenurile improprii altor culturi.

2.Factorii orografici

In viata padurii, dintre factorii orografici, intereseaza in mod deosebit altitudinea, expozitia, panta si configuratia terenului.

Altitudinea determina schimbari in regimul factorilor climatici si edafici, ceea ce atrage dupa sine zonalitatea vegetatiei forestiere. Zonalitatea altitudinala prezinta o maree asemanare cu aceea care se observa in distributia vegetatiei cu latitudinea, de la ecuator catre poli. Odata cu cresterea altitudinii, cantitatea de caldura se reduce, precipitatiile sunt mai abundente, perioada de vegetatie se scurteaza, vantul se intensifica, tipurile genetice de sol se modifica. De asemenea, se constata si o scadere a productivitatii padurii pe masura ce altitudinea creste, cat si o diminuare a capacitatii de regenare.

Expozitia versantilor modifica regimul de lumina si caldura, precum si umiditatea din sol si atmosfera, fapt ce se rasfrange indirect asupra vegetatiei forestiere. Versantii sudici sunt mai insoriti, mai calzi si mai uscati, drept consecinta desprimavararea este mai timpurie, iar perioada de vegetatie mai lunga, in comparatie cu cei nordici. Pe versantii nordici, cei umbriti, se localizeaza specii mai pretentioase, ca de exemplu: fagul, carpenul, bradul, etc. In regiunile inalte, expozitiile insorite sunt mai favorabile pentru instalarea si dezvoltarea vegetatiei forestiere. Aceasta explica de ce linia naturala a padurii pe versantii sudici este mai ridicata cu 100+200 m decat pe cei nordici.

Panta (inclinarea) terenului modifica conditiile de mediu, prin amplificarea sau reducerea efectului caloric al razelor solare, precum si o serie de insusiri ale solului, cum sunt: profunzimea, umiditatea, continutul de schelet, grosimea orizontului cu humus, etc.

Variatiile pantei determina diferentieri si in aplicarea masurilor silvotehnice, precum si in ceea ce priveste tehnologiile de exploatare a masei lemnoase. In terenurile cu pante accentuate protejarea si conservarea padurii devine obligatorie, ca o conditie de baza in evitarea declansarii eroziunilor si a alunecarilor, dezvoltarii formatiunilor torentiale, etc.

Configuratia terenului

Formele de relief pot determina modificari insemnate in cresterea si dezvoltarea padurii.

Varfurile, coamele, plaiurile, crestele expuse direct vantului, sunt mai uscate, au soluri mai superficiale si mai sarace decat versantii sau vaile din jur si ca atare conditiile de vegetatie sunt mai grele.

Platourile din regiunile montane si deluroase sunt relativ favorabile vegetatiei forestiere, dispunand de soluri mai profunde si mai fertile.

Terenurile cu pante domoale de la baza versantilor sunt, in general, mai fertile decat cele de pe pantele repezi ale versantilor. Ca urmare, arborii situati la baza versantului au inaltimi mai mari in comparatie cu cei dinspre culme, fapt ce se reflecta in productivitatea arboretelor.

Vaile , dupa forma, marime, inclinare, regimul hidric si al scurgerilor, pot crea statiuni mai mult sau mai putin favorabile speciilor forestiere. Vaile adanci si umbrite, mai racoroase si mai umede sunt populate adesea cu brad, fag, anin alb.

Microdepresiunile si luncile genereaza unitati si forme stationale distincte. Pe solurile evoluate, fertile si umede, din luncile inalte ale raurilor interioare se instaleaza sleauri de lunca. Pe solurile aluviale, expuse inundatiilor, se intalnesc zavoaie de salcie si plop, sau anin negru.

3. Factorii biotici

Factorii biotici vegetali. Factorii biotici vegetali se structureaza pe niveluri de vegetatie distincta si sunt reprezentati prin: arboret, subarboret, patura erbacee, semintis si microflora.

Arboretul influenteaza existenta si structura celorlalte etaje ca si a zoocenozei.Arboretul constituie un indicator al conditiilor stationale si al valorii productive si functionale a ecosistemului forestier.

Subarboretul. In multe paduri, sub etajul arborescent se instaleaza in mod natural numerosi arbusti, care formeaza subarboretul padurii. Cea mai mare parte a speciilor arbustive sunt plante de umbra; ele cresc si se dezvolta bine la umbra arborilor, infloresc si produc fructe, iar puietii lor se pot instala si mentine in aceste conditii.

Subarboretul indeplineste in general un rol favorabil in viata padurii deoarece protejeaza si amelioreaza solul, ferindu-l in acelasi timp de inierbare, favorizeaza germinarea semintelor, participa la inceput la constituirea starii de masiv si la elagarea tulpinilor, impiedica producerea eroziunii solului, ofera adapost si hrana vanatului.

In general, subarboretul trebuie pastrat in padurile rarite, iar daca lipseste trebuie introdus pe cale articiala. Rolul subarboretului este mai insemnat in padurile de campie decat in cele de munte.

Patura erbacee (patura vie) este formata din ierburi si buruieni; dupa imprejurari, poate sa exercite o influenta pozitiva sau negativa asupra padurii, in functie de natura speciilor ce o compun, de desimea si de starea de vegetatie a acestora.

Dintre influentele pozitive ale paturii erbacee se pot mentiona: afanarea si structurarea orizonturilor superioare de sol, imbogatirea solului in substante organice, protejarea solului impotriva eroziunii. Constituie hrana animalelor padurii.

In viata padurii insa patura erbacee se face resimtita mai ales prin efectele sale negative, si anume: imburuienirea si intelenirea solului provocata de garminee; intarzierea germinarii si fixarii plantulelor in solul mineral.

Orice schimbare a conditiilor de mediu locale si indeosebi a conditiilor de vegetatie din orizontul superior al solului se manifesta neintarziat si in compozitia si abundenta paturii vii. Prezenta sistematica a anumitor plante erbacee, sau comunitatii de plante in aceleasi conditii stationale, a condus la stabilirea florei indicatoare, folosita in mod curent, cu bune rezultate, la caracterizarea conditiilor locale de vegetatie.

Semintisul

Odata instalat si pe masura cresterii si dezvoltarii sale, semintisul exercita un rol bioecologic asemanator paturii erbacee sau subarboretului.

De insemnatate practica este cunoasterea influentei ansamblului de factori ecologici, interni si externi, asupra instalarii si dezvoltarii semintisului, precum si reactiile acestuia la actiunea unor factori favorizanti sau restrictivi, pentru a se asigura regenerarea padurii cat mai neintarziat, mai sigur si cu mai putine cheltuieli.

Microflora solului

Pentru ecosistemele forestiere, prezinta un interes deosebit microflora care participa la dscompunerea materiei organice moarte in substante minerale, CO2 si H2O, contribuind astfel la continuitatea lanturilor trofice, la formarea humusului si deci la ameliorarea troficitatii solurilor.

Compozitia, densitatea si eficienta activitatii microflorei sunt conditionate si influentate de intregul complex de factori ecologici si, indirect, de tehnicile folosite in gospodarirea padurii cultivate.

Factorii biotici animal.

Zoocenoza forestiera influenteaza atat direct cat si indirect existenta arborilor, a celorlalte etaje de vegetatie si a padurii in ansamblul sau.

Fauna padurii este foarte variata, numeroase specii de mamifere, pasari, insecte sau animale inferioare isi gasesc hrana si adapost in padure.

Rolul faunei in viata padurii este extrem de variat, uneori putand influenta fundamental existenta padurii.

Din punct de vedere practic, intereseaza mai ales daunatorii padurii.

Diferite omizi distrug frunzisul, iar gandacii de scoarta, prin galeriile lor, intrerup circulatia sevei, producand uscarea partiala sau totala a arborilor.Vatamari importante pot aduce in anumite situatii si animale mari din padure( cerbii, mistretii, ursii, iepurii, etc), care fie ca rod puietii, lujerii,distrug scoarta arborilor, ori consuma semintele diferitelor specii.

Padurea are de suferit si din cauza animalelor domestice, pasunatul nerational contribuind adesea la degardarea ei.

Pe langa daune, animalele pot influenta si in mod pozitiv viata padurii.Unele dintre animale asigura polenizarea florilor, iar altele contribuie la raspandirea fructelor si a semintelor grele la distante mari.

Microfauna din sol contribuie in mare masura la ameliorarea solului, influentand in mod indirect buna dezvoltare a padurii. In absenta microorganismelor unele procese s-ar petrece mult mai lent, sau ar lipsi complet, materia organica s-ar acumula excesiv, ajungandu-se la o scadere a fertilitatii solului si, drept urmare, la o diminuare a productivitatii padurii.

4.Omul in viata padurii

De-a lungul timpului, omul, alaturi de factorii naturali, a actionat asupra padurii, determinand transformari importante in intinderea, structura si functionalitatea ei. Prezenta omului in viata padurii se face tot mai mult resimtita prin interventii din cele mai diferite, care pot fi considerate ca o grupa aparte de factori ecologici, numiti factori antropici(antropogeni).

Prin actiunea sa omul poate crea padurea, o poate conduce spre telul dorit insa o poate folosi si nerational, chiar distrugand-o.

Dezvoltarea rapida a mestesugurilor si apoi a industriei si comertului au avut loc de cele mai multe ori in detrimentul padurii. Disparitia unor intinse suprafete de paduri s-a produs prin incendii, defrisari, extrageri dezordonate de arbori, in special din esentele cele mai valoroase, exploatari nationale, etc.Treptat, omul a schimbat deci arealul, structura si functionalitatea padurilor virgine, micsorand intinderea lor si determinand transformarea acestora in paduri cultivate, care ocupa astazi pe glob doar cca 35% (cca 4,2 miliarde ha) din suprafata uscatului.

Concomitent cu aceste efecte s-au inregistrat schimbari si in raporturile padurii cu mediul inconjurator, tendinta generala manifestata a fost una a slabirii stabilitatii ecosistemelor.

Silvicultorii au elaborat, perfectionat si diversificat continuu mijloacele, tehnicile necesare lucrarilor de intemeiere, conducere si ingrijire a padurii, precum si de valorificare rationala a resurselor sale.

In prezent se fac eforturi remarcabile, la nivel mondial, pentru protejarea si dezvoltarea fondului forestier al planetei.

Asadar, cresterea eficientei si sigurantei activitatii umane in gospodarirea durabila a padurii este determinata de cunoasterea cat mai temeinica a bazelor silvobiologiei si ale silvotehnicii, ale ecologiei forestiere, precum si ale mijloacelor si metodelor moderne biotehnice, de gospodarire si valorificare optimale a padurii cultivate.

BIBLIOGRAFIE

SILVICULTURA-DR.ING MIHAI DAIA