CLASA CA GRUP SOCIAL. RELATIILE INTERPERSONALE ALE ELEVILOR

CLASA   CA GRUP SOCIAL. RELATIILE INTERPERSONALE ALE ELEVILOR

Clasa de elevi ofera pentru copil cadrul nemijlocit de activitate si de formare cu multiple aspecte si posibilitati.

Cand se instituie o clasa de elevi evenimentul nu apare ca o insumare de optiuni individuale ci mai curand ca o decizie administrativa care urmareste sa asigure o compozitie omogena echilibrata in clasele paralele.

Spre deosebire de simpla reuniune de persoane grupul sudat ne apare angajat in activitati cu obiective comune, care creeaza relatii de interdependenta functionala intre membrii sai, interactiuni si schimbari reciproce pline de raspundere.

Clasa de elevi constituie o grupare umana de munca cu specific de invatare. Aceasta genereaza raporturi functionale si de comunicare intre elevi fiind o ierarhie de status-uri de care se leaga apoi aprecieri diferentiate de grup. In cadrul clasei prin activitatea cotidiana se creeaza conditii si relatii sociale autentice. Pe fondul raporturilor de interdependenta se creeaza conditii si relatii preferentiale si unora conflictuale.

Colectivul se caracterizeaza printr-un indice de coeziune, care se refera la legaturile ce unesc grupul.

Clasa de elevi este un grup primar (de contact relatiile interindividuale sunt directe in timp ce scoala in ansamblu formeaza grupul secundar). Totodata mai facem distinctia dintre apartenenta si grupul de referinta.

Grupul de apartenenta este grupul primar caruia ii apartine un individ in prezent (familia, clasa de elevi, echipa de munca).

Grupul de referinta este grupul unde isi imprumuta valorile si care  intruchipeaza aspiratiile individului respectiv.

Referindu-ne la copii, grupul de referinta pana in preadolescenta este pentru ei familia, parintii.

Pentru adolescenti - colegii apropiati, prieteni, apoi universul stiintei si culturii cu personalitatile sale proeminente, vedete sportive, de cinema, cantareti de muzica usoara.

Clasa reprezinta in mod obisnuit fundalul comun pe care se desfasoara activitatile si prestatiile elevului. Ea constituie mai intai un fel de public critic sau aprobativ in raport cu raspunsurile orale date de copii la lectie, cu rezultate la lucrari practice sau cu performante la educatie fizica, etc.

Reactia la prezenta acestora este insa foarte diferita in timp ce unii se simt stimulati, altii se inchid din cauza emotivitatii devenind mai anxiosi, deci mai putin eficienti. Ecoul acestor situatii sociale difera in functie de particularitatile individuale ale elevilor. Insusirea de catre individ a unei opinii sau norme depinde de o serie de factori: acordul ei cu realitatea, gradul recunoasterii in grup, congruenta cu sistemul de valori si convingeri adoptate de individ, asteptarile formulate in grup.

Grupul de elevi, activitatile in care acestia sunt antrenati, aprecierile si notele scolare constituie cadrul special, spatiul in care se formeaza imaginea de sine. Intrand in scoala, clasa de elevi ofera spatiul de comparatie in activitati comune, copii fiind condusi la o scara unitara de evaluare prin sistemul de note aplicat de invatator si profesor. In cursul scolaritatii succesele si insuccesele obtinute se inscriu intr-o scara valorica, succesele ridica nivelul pretentiilor si a aspiratiilor, iar esecurile dimpotriva coboara acest nivel de aspiratii in raport cu activitatea viitoare. Experientele avute ca declaratiile asupra valorii profesorale devin mult mai modeste cand se face referinta la un grup sau cand subiectul se compara cu persoane explicit numite congruenta sistemului de apreciere structureaza pentru fiecare copil un stat scolar, caracterizat in calitatile de elev foarte bun, bun, mijlociu, la limita, slab, etc. Acest statut se extinde si dincolo de entitatile de la lectie, baremul notelor scolare se resimte si in relatiile preferentiale dintre elevi. Pe masura ce se confirma statutul scolar devine din ce in ce mai mult un atribut al personalitatii elevului.

Facand parte dintr-un grup primar, individul se manifesta fata de ceilalti anumite sentimente si atitudini. Se creeaza astfel in grup o retea de simpatii, antipatii si raporturi de indiferenta care odata cristalizate exercita o influenta reala asupra vietii colectivului.

Relatiile formale si informale. Structura formala este rezultatul interdependentei lor oficiale cu diferite roluri.

In urma investirii cu roluri vor apare in mod firesc diversi lideri oficiali, cum ar fi responsabilul de clasa, scoala, etc., alti responsabili permanenti sau temporari alesi de colectiv sau stabiliti de catre diriginte, pentru urmarirea si indeplinirea unor sarcini concrete cu interes general. Intre acesti lideri oficiali si ceilalti membrii ai colectivului se stabilesc o multitudine de relatii determinate in primul rand de modul in care isi joaca rolul in calitatea pe care i detin. Structura formala este un rezultat al unificarii acestor relatii intr-un tot unitar.

Principalii agenti ai structurii formale sunt lideri formali ai colectivului si profesorul diriginte ca lider oficial adult. Ei sunt acei care imprima o configuratie specifica acestei structuri prin retelele de comunicare ce le determina intre membrii colectivului. Este vorba de relatii verticale si orizontale ce se stabilesc intre lideri si colectiv, pe de o pate  intre membrii acestuia ca urmare a prezentei si actiunii liderilor, pe de alta parte.

Structura informala: interactiunea dintre membrii grupului nu este impusa si reglementata din exterior, ea este un rezultat firesc, spontani natural al relatiilor psihologice ce se stabilesc intre membrii grupului.

Interactiunea reprezinta o conditie indispensabila a existentei grupului. La baza structurii informale se afla relatiile interpersonale intre membrii grupului.

Relatia interpersonala, este o relatie de natura psihosociala ce orienteaza personalitatea umana in ansamblul ei si se realizeaza intr-un cadru social concret.

In cadrul structurii formale dominante sunt relatii de conducere pe cand in cadrul structurii informale dominante sunt tipuri de relatii sociometrice sau afective. Structura informala are un caracter afectiv simpatic, bazat pe legaturi de simpatie, antipatie si indiferenta intre membrii sai.

Relatiile interpersonale din interiorul unui colectiv de elevi pot fi analizate si interpretate din doua puncte de vedere, unul se refera la altitudinea fata de colegi, la sentimentele de simpatie, antipatie si indiferenta pe care le nutreste si le exprima fata de acestia, altul se refera la modul in care colegii sai sau colectivul in ansamblu raspund prin acelasi sentiment de simpatie, antipatie si indiferenta adresate fiecarui elev in parte.

In primul caz este vorba de expansiune sociala (sau afectiva), iar in al doilea caz de incluziune sociala (sau afectiva). Structura informala rezulta din corelarea celor doua tendinte specifice relatiilor interpersonale. In functie de modul in care se distribuie si se concentreaza aceste relatii interpersonale asupra unor elevi apar asa-zisi lideri informali. Daca liderii formali ocupa anumite pozitii in virtutea unor norme si reguli stabilite in prealabil si impuse de organizarea interna a colectivului, liderii informali ocupa asemenea pozitii ca urmare a distributiei si structurii relatiilor preferentiale din colectiv.

Liderii formali castiga asemenea pozitii. Primi se impun mai ales in virtutea functiei pe care o detin ceilalti in virtutea unor calitati personale apreciate de catre partenerii lor. Din punct de vedere pedagogic important este de a cunoaste daca influentele exercitate de catre cele doua categorii de lideri au un sens convergent sau divergent. Atunci cand sensul este divergent urmeaza sa stabilim caror cauze se datoreaza el, unor carente ale comportamentului liderilor formali in procesul exercitarii conducerii sau este vorba de stirbirea autoritatilor lor aparute pe parcurs. Nu mai putin importanta este cunoasterea naturii calitatilor personale prin care se impun in interiorul colectivului liderii informali uneori ei focalizeaza simpatiile celorlalti lideri prin diverse trasaturi negative, opuse unui climat de munca si seriozitate care trebuie sa domine un colectiv.

Cele doua tipuri de structura formala si informala specifice colectivului de elevi ca grup social se afla intr-o stransa interdependenta influentandu-se reciproc.

Comunicarea in grupurile scolare. Comunicarea este absolut necesara, reprezentand una dintre trebuintele fundamentale de ordin spiritual ale oamenilor.

In grupurile scolare, comunicarea este modalitatea esentiala de existenta a acestora. Procesul instructiv educativ presupune transmiterea unor mesaje, respectiv a cunostintelor. La nivelul situatiei pedagogice, comunicarea reprezinta o necesitate nu numai pentru profesori ci si pentru elevi, concretizeaza in trebuintele acestea de a se ajuta unii pe altii, de a coopera in vederea depasirii unor dificultati sau pur si simplu din necesitate de a raspunde la lectii fie in procesul de verificare a cunostintelor, fie in cel de predare. O analiza similara a comunicarii in cadrul clasei ne indica cateva categorii de dificultati care apar si care trebuie sa stea in atentia profesorului.

Transmiterea oricarui mesaj se face conform schemei:

	E				M				R

emitator mediu receptor

a)     de cele mai multe ori comunicarea este oarecum latertilizata, adica profesorul emite, punand monopol pe comunicare elevul ramane pasiv, mai receptor. Apoi in procesul comunicarii apar obstacole care pot fi:

materiale - zgomote care patrund in clasa si distorsioneaza comunicarea;

la nivelul emitatorului: natura conceptelor mai mult sau mai putin abstracti, arhaisme, neologisme, utilizarea unor termeni tehnicisti cu un continut stiintific care inca nu este cunoscut de elevi; ca si a unor termeni de jargon, cu o putere de circulatie mai restransa, factorii de natura psihologica care tin de personalitatea subiectului de obisnuinta si stereotipuri verbale care fac ca cele comunicate sa capete o coloratura strict personala ca factori psihosociologi remanieri si rolul participantilor.

La nivelul receptorului: factorul de natura obiectiva, inteligenta, competenta, cultura subiectului si cei de natura  psihologica si posibilitatea de percepere a subiectului, sentimentele lui, care aduc deformari in intelegere cei de natura psihosociologica: statul, rolul celor care asculta.

Cunoasterea acestor factori este utila deoarece poate contribui la evitarea deformarilor procesului comunicatii, utilizarea unui limbaj dur, corect, cu termeni uzati, economia de cuvinte, termeni expresivi, atitudinea obiectiva in timpul comunicarii, etc. ajuta la depasirea obstacolelor enuntate la desfasurarea in bune conditii a comunicarii.

Factorii care favorizeaza sau franeaza comunicarea:

Conditii operatorii: capacitatea mesajului de a fi pertinent in raport cu sisteme de notiuni care sa fie transmis, trebuie formulat in termeni sesizabili si semnificativi pentru elev, trebuie sa contina un minim de informatie noua in raport cu mesajul transmis anterior, trebuie neajustat in functie de relatiile elevului.

Conditii afective: atitudinea pozitiva a elevilor in raport cu mesajul si cu persoana profesorului care transmite, climatul care domneste in clasa.

Marimea grupurilor, in grupuri mari comunicarea este mai greoaie, este mai dificila antrenarea tuturor in procesul comunicarii.

Evidenta rolului pozitiei spatiale in procesul comunicarii:

rolul retelelor si structurilor de comunicare, adica modalitatile concrete ale interactiunii dintre subiecti;

coeziunea grupului, cu cat grupul este mai coeziv, cu atat comunicarea se va realiza in conditii mai bune, pe cand lipsa de coeziune, dezbinarea se va reflecta si in comunicare, care adeseori va capata un caracter conflictual.

Cunoscand   cine cu cine comunica, vom putea face aprecieri nu numai in legatura cu climatul psihologic al colectivului ci si in legatura cu modul in care se vor dispersa mesajele primite din partea profesorului diriginte. Cu cat exista mai multe retele de comunicare care sa antreneze un numar mai mare de elevi, cu atat posibilitatea unui schimb mai intens de mesaje va fi mai mare, ca atare un climat psihologic mai bun.