Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei

Specializarea Pedagogie

Cercetarea actiune

Metodologia cercetarii in stiintele educatiei

Reconsiderarea metodologiei cercetarii din perspectiva cerintelor umanismului modern

Amploarea si profunzimea fara precedent a prefacerilor pe care le cunoaste societatea contemporana afecteaza fiinta umana in modul ei de existenta si de actiune, in intreaga ei configuratie spirituala. Niciodata in trecut omul nu a fost pus in situatia sa joace un rol mai activ si mai decisiv ca astazi, in toate sectoarele vietii social-umane, nicicand nu i s-a cerut o mai mare capacitate de gandire creatoare si de actiune constructiva, de cercetare si de previziune. In aceste conditii este necesara sporirea caracterului activ al tuturor metodelor si procedeelor de cercetare, de instructie si educatie, in masura sa asigure o participare mai activa a individului, prin atragerea lui in efectuarea unor studii si cercetari personale.

In aceasta situatie se ia ca punct de plecare ideea conform careia efectele cercetarii sunt in raport direct cu nivelul de angajare si participare a cercetatorului, cu practicarea unor metode care nu duc la standardizarea comportamentelor si a modalitatilor de actiune, ci la afirmarea originalitatii.

Intr-o societate in curs de evolutie rapida in care exigentele de calificare si de mobilitate cresc fara intrerupere, metodologia cercetarii in stiintele educatiei nu poate fi decat "o metodologie a studiului intensiv si a angajarii depline a cercetatorului".

Istoric

Conceptul de cercetare-actiune a fost folosit pentru prima data de Kurt Lewin care definea cercetarea-actiune in 1947:

"Cercetarea actiune este un proces spirala, care presupune trei pasi:

planificare, inclusiv explorare

actiunea

cautarea de date cu privire la rezultatele actiunii." [1]

Pentru Lewin, cercetarea actiune era initial o metodologie care permite interventia in problemele datorate razboiului.

Termenul a patruns in contextul educational in 1953, introdus de catre Stephen Corey si colegii sai de la Teachers' College din cadrul Columbia University, prin cartea "Action Research to improve social practice."

Insa in anii 1950, cand scria Corey, cercetarea actiune a fost atacata ca fiind nestiintifica, buna doar pentru amatori. De abia in 1970 a avut loc o reinviorare a interesului pentru cercetarea actiune. Din ce in ce mai mult se pune accentul pe profesor si pe imbunatatirea scolii.

In Statele Unite, Schwab a initiat cercetarea in clasa, iar in Marea Britanie, Stenhouse[2] a fost printre primii care l-au considerat pe invatator cercetator. El considera clasa de elevi un laborator in care cadrele didactice implicate in faza de implementare a curriculumului experimenteaza modalitati de a pune in practica respectivele documente teoretice. Dat fiind ca fiecare clasa este unica, Stenhouse sugereaza ca profesorii sunt nevoiti sa-si conceapa ei insisi metodele pe care le vor folosi in clasa. "Nu este deajuns ca altii sa cerceteze activitatea cadrelor didactice; este nevoie ca ei insisi sa-si cerceteze activitatea." Cu alte cuvinte, profesorul trebuie sa-si conceapa singur cercetarea si sa o puna in practica.

Creswell considera ca cercetarea actiune in educatie a prins avant in anii 1970, prin programele de pregatire pentru profesori, de tip "in-service", prin comitetele scolare, iar mai recent incurajandu-se reflectia aspra actiunilor profesorului (self-study) si cercetarea care implica scoala si profesorul, dar este initiata de scoala.

Definire

Definitii si tipuri

Cercetarea-actiune reprezinta un demers organizat de cercetare sociala aplicata, centrat pe implicarea cercetatorului in actiune. In viziunea creatorului sau, Kurt Lewin (1930), termenul cercetare-actiune este conceput ca o tehnica de animare sociala, in care metodologia clasica a cercetarii experimentale este sustinuta si orientata de anumite obiective specifice, particulare, de schimbare si ameliorare, devenind instrumentul optim pentru rezolvarea conflictelor sociale.

In domeniul educational, cercetare-actiune a fost introdusa in anii 1930, miscarea avand ca obiectiv atat implicarea cercetatorilor specializati cat si a profesorilor clasei in studiul si aplicarea unei cercetari desfasurata intr-un context scolar determinat.[4] In sens larg cercetarea-actiune se refera la recunoasterea necesitatilor pragmatice ale cercetarii din domeniul stiintelor educatiei in scopul realizarii unei investigatii organizate si reflexive asupra derularii procesului educativ la nivelul clasei de elevi.

Cercetarea-actiune poate fi descrisa astfel ca o familie de metodologii de cercetare care promoveaza atat actiunea cat si cercetarea in egala masura si in acelasi timp.

Perspectiva teoretica abordeaza cercetarea-actiune ca pe un model de ancheta informal, calitativ, formativ, subiectiv, interpretativ, reflexiv si experential in care toti indivizii implicati sunt participanti constienti si cooperanti.[5]

O alta definitie larg acceptata se refera la cercetarea-actiune ca "studiul sistematic al incercarilor de a imbunatati practica educationala de catre grupuri de participanti prin mijloacele propriilor actiuni practice si ale propriei reflectii asupra efectelor acestor actiuni."[6]

Perspectiva pragmatica in definirea cercetarii-actiune este subliniata de practicienii ce o abordeaza ca "proces in care profesionistii studiaza practica pentru a si-o imbunatati. Aplicata predarii, cercetarea-actiune implica colectarea si interpretarea datelor pentru a intelege mai bine un aspect al propriei activitati de predare care te intereseaza, te preocupa."[7]

Pentru Comisia de studii a Universitatii din Quebec cercetarea-actiune este esentiala in munca de echipa a cercetarilor in care "aliatii gandesc teoretic inventia, muncesc cu grupuri exteriore institutiilor lor, analizeaza cu acestea problemele lor centrale, ajuta la intelegerea clara a acestora si iau ei insisi in grija, sarcina sectoarelor unde se traiesc intens mizele mari ale vietii lor colective."

La un colocviu desfasurat in aceasta universitate in 1981 un grup de profesori au definit cercetarea-actiune in maniera urmatoare: "un proces in care cercetatorii si actorii impreuna investigheaza sistematic un fapt stabilit si pun intrebari, in vederea solutionarii unei probleme imediat sesizate, desfasurarea avand loc intr-un cadru etnic mutual acceptat, contribuind la imbogatirea cunoasterii stiintifice."

Pentru D. Bourque cercetarea-actiune este "un proiect colectiv, in care cercetatorii si actorii sunt aliati intr-un demers de producere a unei cunoasterii stiintifice, ce decurge din practica si care conduce la un raport interactiv si progresiv."

B. Gautier precizeaza ca cercetarea-actiune nu constituie o atat de noua tehnica de colectare a informatiilor cat cea mai accesibila metoda de cercetare. [8]

In concluzie cercetare-actiune poate fi definita ca "o metoda de cercetare care acorda importanta actiunii ca mijloc de transformare a realitatii , ca mijloc de cunoastere a acestei realitatii si de dezvoltare a cunoasterii."[9]

In ceea ce priveste conditiile de desfasurare a cercetarii aceasta implicare a actorilor in cercetare si a cercetatorilor in actiune se desfasoara pe teren, prin gasirea insa a unui loc privilegiat analizei si evolutiei cercetarii. Acest demers de cercetare se realizeaza in spirala, ciclic printr-o alternanta permanenta a actiunii cu reflectia critica asupra actiunii. Un ciclu se soldeaza cu o interpretare, o concluzie si luarea unei decizii, care atrage in general dupa aceea un alt ciclu demersul continuand astfel in spirala.

Cercetarea-actiune se deosebeste de cercetarea fundamentala care nu este fondata pe dinamica actiunii si de cercetarea aplicata care nu considera inca actorii ca obiecte de cercetare si nici ca subiecti participanti. In plus cercetarea-actiune vizeaza doua obiective majore si anume: producerea de informatii si intelegerea realitatii prin actiune. Avantajul major al cercetarii-actiune decurge din faptul ca ea contribuie la inovarea pedagogica si la revizuirea sistemului educativ, in acelasi timp permitand integrarea si generalizarea rezultatelor cercetarii pedagogice.

Relatia cu termeni apropiati

Cercetarea participativa

Cercetarea participativa se poate descrie la modul general ca un proces care combina trei activitati: cercetare, educatie si actiune. Cercetarea participativa are o puternica orientare sociala in favoarea celor exploatati, celor saraci, aflati sub dominatie, sau defavorizati in alt mod. In centrul cercetarii participative sta intelegerea interactiunii dintre putere si democratie. Se pune mare accent pe probleme precum sex, rasa, etnie, orientare sexuala, capacitati mentale si fizice si alti factori de discriminare sociala. [10] Adesea, cercetarea participativa este asociata cu transformarile social din lumea a treia.

Iata cateva definitii propuse de diferiti autori:

"Cercetarea participativa cauta sa arate ca oamenii sunt ei insisi cercetatori in cautarea solutiilor la intrebarile care tin de lupta si supravietuirea lor zilnica." [11]

"Cercetarea participativa este un mod prin care cercetatorii si cei oprimati isi unesc fortele pentru actiune colectiva, pentru a promova schimbari sociale radicale, atat pe termen scurt cat si pe termen lung. Actiuni gandite in functie de contextul local sunt o consecinta inclusa in planul unei astfel de cercetari."[12]

Cercetarea colaborativa

Cercetarea actiune are limite in aria problemelor pe care le poate acoperi. Un practician poate reflecta asupra multor probleme legate de practica sa, dar nu se poate ocupa de aspectele care tin de obisnuinta sau nu sunt constientizate. De aici apare necesitatea cercetarii colaborative, in care cercetatorul colaboreaza cu practicianul care este el insusi cercetator.

Caracteristici

Cercetarea-actiune este cercetare aplicata atat la actiunea subiectului, dar si plecand de la actiunea acestuia.

Cercetare-actiune este cercetare implicata spre deosebire de cercetarea de laborator care e mai mult sau mai putin indepartata de situatia reala.

Cercetarea-actiune este cercetare combinata, combinarea cercetatorului, a actorilor si a contextelor fiind o caracteristica intrinseca a cercetarii-actiune.

Cercetarea-actiune este cercetare angajata, e o forma de cercetare angajata intr-o actiune, si nu straina fata de ea sau observand-o de la distanta, iar acest angajament poate lua forma atat a experimentarii practice, cat si a interventiei sociale si politice, devenind astfel angajament pentru actiune.

Cercetarea-actiune este naturalista[13], adica se efectueaza chiar la locul actiunii, cu actorii implicati , cu ajutorul unor procedee foarte putin stanjenitoare.

Cercetarea-actiune face apel cel mai adesea la metode calitative de culegere a datelor (interviu, observatie, colectarea de documente).

Cercetarea-actiune recurge in principiu la metode de analiza calitativa sau cvasicalitativa.

Cercetarea-actiune ofera ocazia unei explicari si a unei analize a actiunii mai degraba decat a unei expuneri a rezultatelor.[14]

Ce presupune cercetare-actiune:

colaborare intensa intre cercetatori si practicieni sau colectivitate in fiecare etapa.

Definirea problemei si prezentarea corecta a rezultatelor.

Imbogatirea reciproca sub aspectul cunoasterii atat a colectivitatii cat si a cercetatorului.

Sa acorde o importanta deosebita actiunii.

Participarea la actiunea de cercetare trebuie sa fie in masura sa aduca contributia intelectuala si materiala in activitatea de cercetare.

Membrii grupului social trebuie sa devina interesati de preocuparile lor.

Cercetatorii trebuie sa faca investigatia doar asupra grupului social cercetat.

Proiectul de cercetare trebuie sa fie o sursa de informare pentru participantii la cercetare.

Cunoasterea colectivului trebuie sa fie profitabil pusa in planificarea, executarea si evaluarea cercetarii.

Demersul de cercetare permite participantilor sa se initieze in metodele de cercetare.

Proiectul de cercetare trebuie sa fie suplu, sa permita metodelor si temelor de cercetare sa evolueze.

Membrii comunitarii cercetate trebuie sa devina asociati in analiza, sinteza si verificarea in cadrul muncii de cercetare.

Munca de cercetare trebuie sa recunoasca potentialul de actiune al comunitarii.

Rezultatele cercetarii sunt profitabile pentru participanti.

Rezultatele muncii de cercetare trebuie sa faca obiectul unor interpretari, principala caracteristica metodologica constituind-o munca pe teren.

Principalele caracteristici ale cercetarii-actiune sunt:

Este un demers de cercetare colectiv, integrat intr-o strategie de cercetare si actiune.

Este realizata cu o echipa alcatuita din cercetatori si actori intr-o relatie de colaborare si intelegere.

Este centrata pe o situatie problematica concreta inserata intr-un raport social.

Ea cauta sa produca cea mai buna cunoastere a conditiilor si rezultatelor realitatii cercetate pentru a degaja cunostinte susceptibile de generalizare

Obliga la un angajament intelectul si afectiv a fiecarui participant, la o deschidere spre critica precum si la capacitatea de a evalua acceptiile, practicile si raporturile interpersonale in functie demersul de cercetare.

P. Y. Troutat si A. Iacob releva alte caracteristici ale cercetarii-actiune:

Este un demers de lunga durata si nu o conventie punctuala.

Este intreprinsa in colaborare cu grupurile reale inserate intr-un context si nu cu grupuri compuse din indivizi sociali izolati.

Finalitatea sa, obiectivele si orinatrile sunt discutate si negociate intre cercetatori.

Definirea problematicii specificate si a obiectivelor cercetarii nu se stabilesc plecand de la teorii sau ipoteze prealabile ci este vorba de confirmarea sau infirmarea, dar in functie de trebuintele unei situatii si a unei practici sociale concrete.

Datele culese in cursul cercetarii nu sunt valoroase nici semnificative prin ele insele, de aceea obiectul cercetare-actiune este o situatie sociala si nu un ansamblu de variabile izolate.

Cercetatorul abandoneaza rolul de observator exterior preferand o atitudine activa, aliindu-se intr-o observatie empatica, interactionand direct si instaurand o relatie subiect-subiect intre toti participantii la cercetare.

Comparatie cu cercetarea traditionala

Comparatie intre cercetarea sociala traditionala si cercetarea actiune

Etape si modele

Ca toate tipurile de cercetare, cercetarea actiune implica mai multe etape de desfasurare. De cele mai multe ori acestea se deruleaza ciclic, alternand continuu actiunea cu reflectia critica asupra actiunii.

Diversi autori au studiat si aplicat acest tip de cercetare in moduri diferite si in domenii diferite. Acest fapt explica existenta mai multor modele de cercetare actiune. Vom incerca, in continuare, sa descriem cateva dintre ele.

I. Jaques Alary si colaboratorii sai propun un model de cercetare actiune compus din cinci etape esentiale: faza pregatitoare si stabilirea raporturilor intre participanti, colectarea datelor si analizarea rezultatelor, redactarea si difuzarea raportului de cercetare, evaluarea, si, in final, intoarcerea la actiune. Aceste faze pot fi regasite in orice tip de cercetare, dar in cadrul cercetarii actiune, ele au anumite particularitati.

Faza pregatitoare si stabilirea raporturilor intre participanti.

"cercetarea actiune trebuie sa porneasca de la o cerinta concreta, chiar daca aceasta nu este intotdeauna clar formulata".[15]. Astfel, devine de pe acum necesara colaborarea intre cercetator si cel care comanda cercetarea, pentru o mai buna circumscriere a problemei de cercetare.

Cercetatorul nu lucreaza cu indivizi izolati din punct de vedere social, ci cu grupuri de oameni care se afla in contextul lor natural de viata si munca.

L. Chamband si G. Richard (vezi op. cit.) subliniaza necesitatea stabilirii unui contract clar intre cercetator si "client". Acest contact reprezinta forma juridica a comenzii "clientului" si include doua dimensiuni fundamentale: precizarea obiectului cercetarii actiune si finantarea acesteia.

In aceasta prima etapa se desfasoara cateva momente foarte importante pentru derularea ulterioara a cercetarii. Acum urmeaza sa se verifice fezabilitatea demersului, sa se puna la punct protocolul de cercetare, sa se testeze posibilitatile de colaborare intre diferitii parteneri, sa se analizeze posibilitatea intervenirii unor conflicte. Deci membrii grupului de cercetare urmaresc sa clarifice implicatiile majore ale cercetarii actiune, sa identifice competentele mutuale si complementare, sa-si impartaseasca interesele, experienta, convingerile. Tot acum, grupul efectueaza unele activitati de formare, vizite preliminarii, consultatii.

Culegerea si analizarea datelor

Culegerea datelor trebuie sa se faca in functie de ipotezele

cercetarii. "In aceasta etapa, logica teoretica domina, pentru un timp, logica actiunii. Dar aceste doua etape - formularea obiectivelor si formularea ipotezelor- pentru a fi distincte nu sunt in intregime separate; ele se regasesc in parte, deriva una din alta. Cercetarea pune sub semnul intrebarii obiectivele, le reorienteaza. Actiunea indica cercetarii obiectele sale concrete, pe care aceasta le transforma in obiecte ale cunoasterii"

Inainte de a lua in discutie analizarea datelor, specialistii evoca o faza deliberativa in care cercetatorii "sistematizeaza si interpreteaza informatiile culese, in functie de optiunile si ipotezele lor initiale, ca si de orizontul comun al echipei"

Se impune analizarea adecvata a problematicii initiale, a rezultatelor vizate si a celor obtinute. Gauthier si Baribeau apreciaza ca o cercetare care se vrea a fi reusita, trebuie sa utilizeze metode care asigura o colectare a informatiilor potrivita si pertinenta pentru procesul social examinat, pentru chestionarea participantilor si pentru deciziile imediate.

Redactarea si difuzarea raportului de cercetare

Succesele si esecurile fac parte din procesul cercetarii actiune, de aceea ele trebuie sa devina o sursa de invatare. Acest fapt impune ca experienta rezultata din cercetarea actiune sa fie analizata, apoi difuzata publicului.

U. Himmelstrand defineste raportul de cercetare actiune ca "dare de seama analitica a procesului discursiv, a actiunii, a restrictiilor si a consecintelor sale, a erorilor si a descoperirilor facute in timpul procesului, toate datele care sunt imediat recuperate pentru mai buna intelegere a situatiei si avansarea cunoasterii. Nu se pune niciodata problema estimarii statistice a <<variabilelor dependente>>. Scopul este sa permita oamenilor sa-si faca auzita propria voce.mai degraba, decat sa masoare si sa descrie reusita unei operatiuni experimentale pe teren"

Evaluarea

L. Chambaud si G. Richard ridica la rang de principiu al cercetarii actiune

evaluarea permanenta. Ei precizeaza: "Aceasta evaluare trebuie realizata in stransa colaborare de catre populatia participanta, expertii stiintifici, cei care comanda actiunea si finantatori"[19]

Evaluarea trebuie sa fie rapida, precisa si comprehensibila, astfel incat cercetarea actiune sa fie credibila si recunoscuta ca fiind valabila de catre agentii exteriori procesului (persoane vizate, colegi, gestionari de buget, finantatori, membri ai comunitatii).

Pentru majoritatea cercetatorilor este important ca rezultatele obtinute, problemele intampinate, activitatile efectuate sa fie cunoscute de catre grupul social in care s-au inserat.

Evaluarea trebuie sa produca informatii descriptive conforme exigentelor stiintifice uzuale si, in acelasi timp, lamuriri utile celor care primesc aceste informatii.

In cadrul evaluarii sunt puse in evidenta trei tipuri de realitati: "realitatea constienta exprimata, care se situeaza in planul cunoasterii lucide, realitatea constienta neexprimata, care este refulata.realitatea inconstienta.care exista intr-adevar, dar de care nu ne dam seama".

Intoarcerea la actiune

Pentru ca intoarcerea la actiune sa fie asigurata trebuie identificate

achizitiile teoretice si metodologice care se cer a fi sistematizate ulterior. Deci trebuie sa se asigure un proces de intoarcere la actiune, cu efecte concrete pentru grupul in cauza si trebuie precizate informatiile referitoare la cunostintele teoretice si metodologice ale cercetarii actiunii.

II. Un model asemanator celui propus de J. Alary si colaboratorii sai este modelul formulat in cadrul unei conferinte de stiinte ale educatiei, la Universitatea din Lille (Franta) conferinta coordonata de Marie-Renee Verspieren. S-a stabilit ca cercetarea actiune implica, in general, urmatoarele cinci faze:

Faza de negociere a cererii: se definesc spatiile cercetarii, actiunea, locul si rolul fiecarui participant.

Faza pregatitoare: se identifica problemele de rezolvat, se formeaza echipa de cercetare, se incearca stabilirea unui consens de idei.

Faza de interventie propriu-zisa.

Faza de reorganizare: actiunile sunt transformate (reajusted) in functie de ceea ce s-a petrecut pana la momentul respectiv si de scopurile urmarite.

Faza de evaluare a durabilitatii si transferabilitatii rezultatelor cercetarii actiunii.

III. In cadrul Mill's (2000) Action Research a fost conceput si utilizat un model de cercetare actiune in spirala.

IV. J.F. Berthon propune urmatorul ciclu de cercetare actiune:

Pe intreg parcursul derularii acestor etape este indicat sa fie completat un "jurnal de bord" al cercetarii.

V. In educatie, cercetarea actiune prezinta unele particularitati in ceea ce priveste etapele desfasurarii ei.

Acest model poate fi reprezentat prin schema urmatoare:

C. Ulrich enumera urmatoarele stadii ale cercetarii actiune:

1. Identificarea evaluarea si formularea unei probleme critice in situatia educativa concreta.

2. Discutii, negocieri preliminarii intre participanti: cadre didactice, cercetatori, directori de scoli, inspectori etc, care se finalizeaza cu propunerea unui proiect in care sa fie stabilite principalele probleme de abordat si eventualele solutii.

3. Studierea literaturii de specialitate pentru clarificari teoretice si pentru identificarea si analiza comparativa a solutiilor propuse de catre alti cercetatori si practicieni pentru probleme similare.

4. Modificarea sau redefinirea proiectului initial.

5. Selectarea procedurilor de cercetare si actiune: administrarea proiectului, stabilirea rolurilor si responsabilitatilor participantilor, alegerea materialelor, a metodelor de predare-invatare, alocarea resurselor si sarcinilor etc.

6. Alegerea procedurilor de evaluare ce vor fi folosite continuu.

7. Implementarea proiectului propriu-zis, stabilindu-se perioadele, conditiile si metodele de strangere a datelor (intalniri periodice bilunare, consemnari in jurnale, rapoarte interimare, finale, rapoarte de autoevaluare si evaluari in grup etc.), monitorizarea activitatilor, sarcinilor si asigurarea comunicarii permanente cu grupul de cercetatori, clasificarea si analiza datelor.

8. Interpretarea datelor, evaluarea activitatii si a intregului proiect (discutiile vor fi orientate de criteriile de evaluare stabilite anterior), comentandu-se erorile, greselile, dificultatile, obstacolele care au aparut, principalele dificultati cu care s-au confruntat participantii. In raportul final vor fi mentionate principalele rezultate, recomandarile, modalitatile de diseminare a rezultatelor pentru cei interesati, precum si viitoarele directii de actiune.

Analizand modelele prezentate (si nu numai) se observa ca fazele cercetarii actiune se aseamana mult cu rezolvarea de probleme in plan social. Ele sunt construite si aplicate in spirala: planificare, actiune, observare, reflectie, revizuire, ameliorare.

Avantaje si limite

In aceasta privinta autorii au subliniat:

trecerea de la teorie la practica implica riscuri

in practica exigentele si rigorile demersului de cercetare se ciocnesc cu aspectele imprevizibile de pe teren, cu dificultatea de a introduce unele schimbari in practica profesionala de echipa si cu capacitatea de a privi in mod obiectiv realitatea investigata

atat cercetatorul cat si actorii nu pot fi neutri

ideologia cercetatorului nu coincide cu cea a actorilor implicati

interesele cercetatorilor si ale actorilor nu sunt in totdeauna convergente

Alti autori au subliniat:

caracterul lent al negocierilor intre cercetator si actorii implicati in cercetare

instabilitatea datelor ce rezulta din cercetare

dificultati de ordin financiar

necesitatea consensului

transparenta si dimensiunea democratica a demersului

Evaluarea cercetarilor-actiune si problema validitatii

Creswell ofera urmatoarele criterii pentru evaluarea unui proiect de cercetare actiune:

1. Proiectul se refera in mod clar la o problema care tine de practica si trebuie rezolvata?
2. Cercetatorul a adunat suficiente informatii pentru a se ocupa de problema?
3. Cercetatorul a colaborat suficient cu altii in timpul studiului? Relatiile cu acestia au fost caracterizate de respect?
4. Planul de actiune reiesea in mod logic din date?
5. Sunt dovezi ca planul de actiune a contribuit la reflectia cercetatorului ca practician?
6. Cercetarea a imbogatit viata participantilor?
7. Cercetarea a dus cu adevarat la o schimbare sau una din solutii a adus o rezolvare problemei?
8. Cercetarea a fost adusa la cunostinta celor care ar putea folosi informatia?[21]

Cercetarea actiune, care pune accentul pe natura sociala a cercetarii, nu poate decat sa considere ca validitatea nu tine de criterii cantitative sau personale, ci de criterii sociale. Habermas indica patru criterii pentru validarea sociala a cercetarii:

Produsul trebuie sa fie pe intelesul altora

Orice declaratii trebuie sustinute cu dovezi

Valorile care stau in spatele cercetarii trebuie sa fie vizibile

Lucrarea trebuie sa se caracterizeze prin autenticitate.[22]

Utilizarea in domeniul educatiei

Cercetarea actiune este in mod special adaptabila nevoilor profesiilor in care practicianul are o destul de mare libertate si autonomie. Profesorii si invatatorii mereu ii observa pe elevii lor, aduna date cu privire la rezultatele obtinute si isi schimba practica astfel incat sa obtina rezultate mai bune.

Emily Calhoun[23] considera ca se pot folosi trei abordari ale cercetarii actiune in context educational:

In privinta cercetarii individuale, iese in evidenta rolul important al notarii evenimentelor de zi cu zi. Profesorii pot folosi jurnale, notite, si multe alte tehnici de inregistrare pentru a putea reflecta mai tarziu asupra activitatii lor de zi cu zi. Revenind asupra observatiilor facute, profesorii vor putea descoperi relatii si modele de comportament. Aceste idei pot fi apoi testate practic. Profesorul poate porni de la presupunerile sale neexaminate, dar ajunge sa inteleaga modul in care aceste presupuneri influenteaza deciziile, si prin urmare va fi in stare sa caute moduri noi de actiune. [24]

Un rol important il are si cercetarea colaborativa, care permite intelegeri noi datorita discutiilor si comparatiilor.

Cercetarile pentru imbunatatirea scolii sunt deosebit de interesante, dar si solicitante. O echipa alcatuita din directorul scolii, profesori si consilieri se intalneste regulat pentru studiu colectiv, alege problematica cercetarii, se informeaza cu privire la literatura in domeniu si la situatia din scoala, si actioneaza. Programul se extinde pe o perioada de minim 3 ani.

Bibliografie

Alary, Jaques (coord.), Solidarites. Practiques de recherche-action et de prise en charge par le milieu. Boreal, Montreal, 1988.

Berthon, J-F. La recherche-action; mode et methode specifique de la recherche en sciences humaines; sa pertinance dans le domaine de la formation et de l'education. 2000 Online https://www.lille.iufm.fr/drd/recinn/outils-recherche/recherche-action.pdf

Calhoun, E. Action Research: Three approaches. Educational Leadership", 1993, 51 (2), 62-65. Online: https://www.fau.edu/divdept/coe/scfel/types.htm

Creswell, J. Educational Research. Prentice-Hall, 2000, Online: https://cwx.prenhall.com/bookbind/pubbooks/creswell/chapter18/deluxe.html

Ford, K. Recherche-action participative. 2001 Online https:www.dnd.ca/QOL/frgraph/par f.asp

Hopkins, D. A teacher's guide to classroom research. Philadelphia: Open University Press,1985

Jarvis, P. The Practitioner-Researcher: Developing Theory from Practice. San Francisco: Jossey-Bass Publishers, 1999

Johnson, B. Teacher as Researcher. 1993, Online: http://www.ed/gov/databases/ERIC_Digests/ed355205.html

Miller, C. Action Research: selecting a Focus. Online: http://www.fau.edu/divdept/coe/sfcel/selfocus.htm

Mucchielli, A. Dictionar al metodelor calitative in stiintele umane si sociale, Polirom, Iasi, 2002

Roberts, P. Engaging with Theory. 1997, Online: https://www.minotaursegg.co.uk/eng1.html

Ulrich, Catalina. Reforma la nivelul scolii - provocari si posibilitati in Paun, Emil, Pedagogie. Funadamentari teoretice si demersuri aplicative. Polirom Iasi, 2002

Versiperen, Marie-Renee. Recherche action de type strategique et siences de l'education.   Online: https://www.lecture.org/rech'action./html