ERORI IN EVALUARE

ERORI IN EVALUARE

Orice actiune de evaluare a unei fiinte umane de catre o alta fiinta umana este supusa propriilor sale limite si imperfectiuni. In acest sens, este de actualitate si plina de semnificatie observatia lui Guilford(1954);el precizeaza ca experimentele legate de diverse metode de evaluare nu fac altceva decat sa demonstreze ca cea mai potrivita metoda de optimizare a aprecierilor este sa instruim cu multa grija evaluatorii. Si de fapt asa si este. De cate ori, in activitatea de notare nu s-au constatat formalismul sau excesul de subiectivitate a celui pus sa aprecieze? De cate ori evaluatorului nu-i sunt foarte clare aspectele pe care le noteaza sau semnificatia criteriilor dupa care face notarea? De cate ori sistemul de apreciere nu contine aspecte neesentiale pentru activitatea celui evaluat?

In practica scolara se inregistreaza o mare variabilitate a evaluarilor, aprecierea se realizeaza strabatand un ecran al subiectivitatii profesorului si al circumstantelor evaluarii. Evaluarea poate fi intraindividuala. Factorii perturbatori in evaluare pot fi clasificati astfel:

a)      cei care privesc personalitatea profesorului;

b)      cei care privesc particularitatile elevului;

c)      cei corelati cu caracteristicilor disciplinelor de invatamant;

d)      cei care tin de asteptarile profesorului, de ideile realizate apriori despre activitatea elevului;

e)      cei care vizeaza circumstantele conexe evaluarii;

a)      Profesorul este sursa principala a variabilitatii, datorita faptului ca el este conducatorul activitatii,este examinator si, de asemenea, dispune de o "ecuatie personala", data de trasaturile specifice si de starile afective care insotesc evaluarea.

Stilul de predare promovat, competentele pe care le dezvolta, experienta si maiestria sa au efecte asupra evaluarii, efecte concretizate in maniera in maniera in care sunt concepute probele de evaluare. Deci, actul evaluativ ramane fidel stilului promovat. Apoi, exista mai multe tipuri de profesori evaluatori, in functie de felul in care acestia abordeaza evaluarea:

cei care o privesc ca mijloc de estimare a eforturilor depuse de elev in invatare si, mai putin, a calitatii lor(tendinta de penalizare a esecului);

cei care o privesc ca mijloc de intarire a autoritatii lor(tendinta de a penaliza elevii prin note pentru a-i face dependenti de cerintele lor);

cei care exprima o subapreciere a functiei ei in actul didactic;

Cei care inteleg corect in scopul stimularii elevilor.

Astfel, cu o frecventa mare se detaseaza urmatoarele erori:

• Notarea strategica :tendinta de subapreciere a performantelor este motivata de prejudecata ca acordarea de note mari nu ar intretine interesul pentru studiu si nici capacitatea de efort, generand delasarea. Elevii trebuie tinuti sub tensiunea exigentelor vietii scolare, tensiune ce-si are originea in nemultumirea permanenta a profesorului fata de performantele lor;
• Nota sanctiune: aprecierea rezultatelor prin note mici pentru motive, uneori, independente de nivelul performantelor elevilor (incercarea de a copia, nerezolvarea temelor date acasa, tabla nestearsa, vocea scazuta a elevului in comunicarea raspunsului, etc.). Dascalescu R. (25, p. 113) relateaza un astfel de caz: revista "Gazeta matematica" ii adreseaza felicitari unui elev corigent la matematica, pentru ca obtinuse premiul I la un concurs de probleme "E o eroare nu se poate" si-a spus directorul "Desigur e o eroare !" i-a confirmat profesorul de matematica, "Petrica este cel mai obraznic elev pe care l-am avut in ultimii ani. In catalog are numai 2 si 3".Dar notele acestea erau date pentru ca Petrica vorbea in banca; intervenea neintreband, sesizand greselile de pe tabla; pentru ca sugera si alte procedee de rezolvare mai elegante etc.
• Notarea speculativa : sanctionarea prin nota a unei greseli, a unei lacune in cunostinte, chiar si atunci cand acestea sunt izolate, nu au o frecventa ridicata;
• Notarea eticheta: formarea unei pareri favorabile/ nefavorabile despre un elev si evaluarea lui conform acestei pareri, netinandu-se cont de valoarea reala a rezultatelor obtinute si de evolutia lor in timp;
• Gradul diferit de exigenta manifestat de diferiti profesori : desi rezultatele scolare sunt apreciate prin raportare la criterii unice ( cerintele programei scolare), se poate constata o diferenta destul de mare uneori in ceea ce priveste exigenta manifestata de evaluatori;
• Exigenta ridicata la inceputul anului si, corelata cu aceasta, aprecierea indulgenta a rezultatelor in fazele finale ale scolarizarii (an scolar sau ciclu scolar).

b)      Examinatul : elevul, prin caracteristicile personalitatii lui, prin starile afective pe care le traieste in timpul examinarii, prin gradul de dispozitie si oboseala manifestate, poate fi o sursa importanta de erori in evaluare. Ele pot fi reduse prin valorizarea diverselor dimensiuni ale personalitatii lui si prin definirea mai multor forme legitime de reusita scolara (dand astfel sanse de afirmare unui numar mare de elevi)

c)      Specificatia continuturilor instruirii : particularitatile pe care le prezinta disciplinele de invatamant determina un mod inegal de apreciere . astfel :

gradul de exactitate al disciplinelor ( cele exacte se preteaza la o evaluare mult mai corecte decat cele umaniste);

natura probelor aplicate (lucrarile scrise sunt apreciate mai exact decat cele orale) ;

continutul evaluarii ( cunostintele acumulate sunt evaluate mai exact decat abilitatile si capacitatile formate; tehnicile insusite, algoritmi, mai exact decat gandirea divergenta, capacitatea de creatie etc).

d)      Asteptarile evaluatorului genereaza urmatoarele erori :

Efectul "halo" : aprecierea se face in termenii unei atitudini mintale generale, ai impresiei generale asupra elevului. Astfel, daca un elev este considerat superior din punct de vedere al unei anumite caracteristici, apare tendinta de a nota in mod similar si alte calitati sau defecte. "Halo-ul" se refera la acea aureola creata in jurul personalitatii unui elev.

Tehnici de corectare a acestei greseli ar putea fi : examenele externe, lucrarile secrete, instruirea evaluatorului cu privire la existenta acestui efect si explicarea continutului lui.

Eroarea indulgentei (efectul bland) : tendinta de a aprecia cu indulgenta persoanele mai bine cunoscute in comparatie cu cele mai putin cunoscute. Fata de acestea din urma se manifesta o exigenta sporita (eroarea exigentei). Aceasta poate afecta, de asemenea, anumite persoane carora evaluatorul doreste sa le demonstreze puterea sa sau poate interveni ca o perceptie gresita a notiunii de exigenta, considerand ca prin aceasta va reusi sa se impuna mai mult in fata elevilor sai.

Eroarea de generozitate : apare cand profesorul are "motive" sa fie mai indulgent cu elevii (credinta ca, oferind un calificativ bun la toata lumea, va fi lipsit de probleme, toti vor fi multumiti; tendinta de a prezenta o situatie buna despre activitatea sa; interesul de a masca anumite esecuri etc.)

Efectul de contaminare: cunoasterea notelor atribuite de alti profesori influenteaza aprecierea unui evaluator.

Efectul Pygmalion (efectul oedipian): aprecierea rezultatelor obtinute de un elev sunt puternic influentate de opinia pe care evaluatorul si-a format-o despre capacitatile acestuia (parerea pe care profesorii o au despre elevi influenteaza puternic comportamentul si performantele acestora). Astfel, in practica scolara, convingerea ca un elev nu poate satisface cerintele scolare conduce la esec.

Eroarea tendintei centrale si a micsorarii dispersiei : tendinta evaluatorilor de a evita valorile extreme ale scalei si de a atribui, cu precadere, note medii, intr-o proportie mare. Un astfel de profesor gandeste ca nu este bine sa acorde calificativele mai slabe  ( deoarece va starni nemultumirea celor evaluati) . dar nici nu va da calificative prea bune pentru ca sa nu poata nimeri

Sa-l acuze de favoritism sau indulgenta. Tehnici de corectare a acestei erori : instruirea evaluatorilor, utilizarea de sisteme de evaluare experimentale, apelarea la metode ca distribuirea fortata.

Eroarea la contrast : tendinta profesorului de a-i evalua pe elevi in contrast cu propria-i persoana, care devine implicit etalon, sau de a-i compara pe elevi intre ei, operand o clasificare. Astfel, daca un candidat urmeaza dupa unul mai putin pregatit, este apreciat mai bine, iar daca urmeaza dupa unul cu raspunsuri foarte bune, va fi apreciat mediocru.

Eroarea de similartiate: tendinta profesorului de a aprecie mai ridicat acele trasaturi ale elevului care sunt similare cu cele ale lui. De exemplu, daca evaluatorul se considera o persoana disciplinata, ordonata, ii va nota mai bine pe elevii disciplinati, pe cei pe care ii vede asemanatori lui.

Eroarea proximitatii : aceasta are drept cauza principala constructia sistemului de evaluare, adica modalitatea in care itemii unei probe au fost plasati sau ordonati. Este vorba de asa-numitul "efect al ordinii", care ilustreaza influenta unui item asupra celorlalti. Daca un item reprezinta un aspect la care cel notat a fost apreciat ca foarte bun, profesorul poate fi influentat in notarea itemului urmator, si chiar a celorlalti. Uneori poate aparea reactia inversa : daca la un aspect aprecierea a fost favorabila, la urmatorul va fi nefavorabila sau moderata. Procedura recomandata pentru minimizarea acestei erori este sa se opereze cu mai multe variante de scale de evaluare si sa se utilizeze scale cu notare inversa.

Eroarea logica : consta in devierea de la aprecierea obiectiva a rezultatelor, ajungandu-se chiar la substituirea adevaratelor obiective ale evaluarii cu alte aspecte ale activitatii scolare. De exemplu, uneori nu se apreciaza cunostintele acumulate, ci alte variabile, considerate de profesor ca fiind importante ( efortul depus, constinciozitatea, modestia etc).

Masuri ameliorative necesare in sistemul de examinare si de apreciere (62,p.265-271):

- pregatirea personalului didactic in problemele evaluarii randamentului scolar;

perfectionarea activitatii de verificare si evaluare curenta, prin :

aprecierea rezultatelor sa aiba drept baza obiectivele pedagogice stabilite anterior;

notarea cat mai obiectiva ( consecventa in aplicarea criteriilor, insusirea tehnicilor eficace de3 verificare, cunoasterea exacta a limitelor fiecarei tehnici de evaluare folosite);

aprecierea finala sa se intemeieze pe cat mai multe verificari efectuate pe parcurs;

- adoptarea unor modalitati mai suple de notare ( de exemplu : fisele de progres scolar, probe cu itemi de difilcultate progresiva etc).

- introducerea unor criterii standardizate de notare ;

- aprecierea prin metoda juriului ;

- aplicarea sistematica a probelor de control extern si a celor standardizate.

Efectele nedorite apar si datorita onor aprecieri orale neadecvate, implicand o devalorizare a :

unei probleme a copilului :

"Aceasta nu constitue cu adevarat o problema"

"Daca aceasta e problema ta, nu e cazul sa te plangi atat".

Unei solutii a copilului :

"Sa vedem ! Da, dar aceasta solutie este inaplicabila".

"Gandeste-te ca nu e posibila si, deci, nu o vom aplica"

Posibilitatii copilului de a rezolva o problema :

"Stii foarte bine ca tu nu poti face nimic niciodata..."

"Iar ai incurcat-o! Ma asteptam sa patesti asa ceva".

Nevoii copilului de a ridica probleme, de a pune intrebari :

"In loc sa pui intrebari stupide , mai bine te-ai gandi...".

"Intotdeauna tu vezi probleme acolo unde ele nu exista"

"Mai termina cu prostiile, altceva n-ai de zis?".

Copilul luat in ansamblul sau :

"De la nimeni altcineva nu ma puteam astepta la asa tampenie.",

"Tu imi creezi cele mai grele probleme!"

Uneori, aceste "etichete" sunt tot atat de novice sau mai puternice decat o nota data pe nedrept.

Pornind de la manifestarile verbale ale profesorului, tinand seama de raportul instituit intre profesor si elevi in comunicarea evaluativa, putem distinge patru mari discursuri, fiecare exprimand o intentie dominanta de apreciere, care se afirma in "jocul" dintre cell care vorbeste (profesorul) si cel caruia i se vorbeste (elevul) ( 41,p.75-76) :

A vorbi sincer:"vreau sa-ti spun ca poti deveni ca mine."

Discursul este asemanator celui al medicului.

Evaluatorul ii permite evaluatului sa se dezvolte si sa se construiasca pe sine ca subiect de cunoastere.

Raportul instituit intre cei doi este unul de demnitate.

A impune : "Eu sunt cel care comanda si care are puterea."

Discursul este folosit pentru a se afirma autoritatea.

Superioritatea este marcata prin distanta care il separa pe profesor de elev, spunandu-se : "Nota 10 este pentru Dumnezeu. Nota 9 este pentru profesor. Pentru elevi "Sic!"."

Evaluatorul nu ezita sa infiereze infamia celui care greseste, sa condamne fara drept de apel comportamentul evaluatului.

Raportul instituit este unul de dominatie ierarhica.

A ajuta : "Nu te ingrijora, sunt aici pentru a te sprijini !"

Discursul este caracteristic a evaluarii formative, evaluatorul devine punct de sprijin pentru dezvoltarea elevului si pentru incercarile acestuia.

Celui care se lanseaza in acest joc "joc al ajutorului" i se pun doua mari intrebari :

Care e utilitatea reala a discursului evaluativ ? Cum devine cu adevarat un sustinator al progreselor elevului ?

"Puterea" de a veni in ajutor nu risca sa se transforme, ca orice putere, in ceva care impiedica formarea unei viziuni clare asupra nevoilor reale ale elevului ?

Raportul instituit este unul suportiv.

A intelege : "Eu ma fortez, imi dau toata silinta sa inteleg ceea ce ne leaga si ceea ce ne desparte!"

Discursul este cel al vointei de a intelege elevul asa cum este el, pur si simplu.

Evaluarea este considerata ca o interpretare a actelor evaluatului si a contextului in care acestea au loc. Paradoxal, intr-o lume unde relatia cu o alta persoana este marcata de un conflict dialectic, evaluatorul trebuie sa se apere de toate tentatiile statutului sau, devenind capabil sa-si elucideze, sa-si interpreteze propria pozitie institutionala, precum si pozitia pe care o ocupa elevul.

Raportul instituit este unul dinamic.