Componentele (laturile) educatiei

Componentele (laturile) educatiei

Actiunea educationala, ce vizeaza formarea si dezvoltarea personalitatii individului, isi propune concomitent scopuri culturale, moral-civice si scopuri referitoare la calificarea fortei de munca, in vederea integrarii acestuia in viata sociala. Prin intermediul valorilor de tot felul educatia stimuleaza consolidarea structurii Bio-psiho-sociale a personalitatii umane, stimulare ce se realizeaza prin diversitatea si unitatea diferitelor componente ale sale.

Educatia intelectuala

Vorbind despre functiile educatiei, precizam ca una dintre ele se refera la selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ. Se realizeaza, in acest fel, un proces de adaptare a acestuia la mediu, constituit din totalitatea valorilor sociale elaborate si incorporate in cultura si civilizatie.

Este acea componenta a educatiei prin care se urmareste transmiterea si asimilarea unui volum de valori stiintifice si umaniste, selectat din patrimoniul cultural al omenirii, prelucrat si sintetizat in concordanta cu stadiul dezvoltarii psihice a copilului, concomitent cu formarea calitatilor si capacitatilor intelectuale. Acestea din urma se refera la calitatile proceselor cognitive, la functiunile instrumentale, la structurile operatorii si la mobilurile care intretin activitatea de cunoastere. Este vorba de:

structuri psihologice, care se refera la un ansamblu de capacitati, procese, deprinderi si aptitudini intelectuale(inteligenta, gandire, imaginatie, memorie, limbaj etc. ),

tehnici de munca intelectuale,

mobiluri ale activitatii intelectuale (interese, aspiratii, pasiuni etc. ).

Educatia intelectuala contribuie la pregatirea generala si fundamentala a individului, asigurandu-i pe langa orizontul general de cultura si capacitatile intelectuale necesare oricarei dezvoltari si activitati.

Obiective:

Dobandirea de cunostinte din diverse domenii ale cunoasterii-obiectiv cognitiv;

Dezvoltarea abilitatilor(deprinderilor) intelectuale-obiectiv actional; este vorba de : deprinderi de studiu individual(culegerea, selectarea, organizarea, evaluarea informatiilor), de experimentare, investigare, aplicare etc.

Dezvoltarea capacitatilor de cunoastere: atentia, memoria, gandirea divergenta, critica sau convergenta, imaginatia, spiritul de creativitate etc. Dezvoltarea, de ex., a operatiilor gandirii: analiza-sinteza, definire, clasificare etc. - obiectiv cognitiv-formativ;

Formarea si dezvoltarea convingerilor si sentimentelor intelectuale(de ex., curiozitatea epistemica, respectul pentru adevar) - obiectiv afectiv-cognitiv;

Formarea conceptiei despre lume-obiectiv formativ-cognitiv;

Formarea capacitatilor de autoinstruire si autoeducatie.

Observam ca insusirea unor cunostinte, a unor valori nu este suficienta pentru a asigura pregatirea elevilor. Este necesara si inzestrarea lor cu capacitati intelectuale, dezvoltarea intereselor de cunoastere, cultivarea motivelor superioare ale invatarii, toate acestea constituind sarcini ale educatiei intelectuale.

Pedagogia moderna insista pe necesitatea unei deplasari de accent, de pe insusirea cu prioritate a unor continuturi cat mai ample, pe obiective si sarcini formative, pentru ca nu ne intereseaza reflectarea pasiva si mecanica a cunostintelor despre lume in intelectul copiilor, ci educarea lor intelectuala, adica formarea unor capacitati si atitudini, a unei gandiri caracterizate prin receptivitate, flexibilitate, creativitate. Doar in acest fel vom putea asigura o calitate superioara in formarea intelectuala a elevilor.

Desprindem, pe baza celor spuse anterior, ca educatia intelectuala include doua aspecte fundamentale:

Unul informativ, care se refera la cantitatea si calitatea informatiei ce urmeaza a fi transmisa si asimilata;

Altul formativ, ce are in vedere efectele asimilarii acestei informatii, precum si dezvoltarea unor capacitati si insusiri intelectuale.

I. Informarea intelectuala trebuie sa fie in concordanta cu cerintele idealului educational. Aceasta inseamna ca vor fi selectionate si transmise acele cunostinte care sa faciliteze dezvoltarea personalitatii elevilor, prin asigurarea unor proportii adecvate si a unui echilibru intre diferitele categorii de cunostinte:

Realiste-umaniste

Teoretice-practice

De cultura generala-de specialitate

Obligatorii-facultative

Desigur, aceste proportii se prezinta diferentiat de la scoala la un tip de scoala la altul si de la un nivel la altul. Echilibrul ce rezulta trebuie sa asigure, totodata, anumite relatii intre aceste cunostinte si implicit intre disciplinele ce le corespund, importanta fiind semnificatia pe care o au aceste cunostinte pentru intelegerea realitatii.

Aceasta inseamna ca informarea intelectuala trebuie sa asigure formarea unei viziuni interdisciplinare, care sa-i ofere elevului posibilitatea unei intelegeri profunde a realitatii si implicit a unei actiuni eficiente asupra ei.

Alte probleme se ridica in legatura cu cantitatea si calitatea cunostintelor selectate. Daca aceasta selectie s-ar realiza in mod cumulativ, prin simpla adaugare si extindere a volumului cunostintelor, s-ar putea ajunge la dereglarea procesului de asimilare, prin aparitia unor fenomene negative cum ar fi: starea de oboseala, surmenajul, saturatia, superficialitatea in invatare etc. de aceea, se impune ca selectia sa se faca in mod integrativ, prin comprimarea si eliminarea unor cunostinte neesentiale, in favoarea altora, mai semnificative si mai eficiente din punct de vedere instrumental si operational.

In cadrul informarii intelectuale, calitatea cunostintelor, evaluata din punct de vedere psihopedagogic, este cea care trebuie sa primeze. Ca principali indicatori ai calitatii putem mentiona: puterea explicativa a cunostintelor, nivelul lor de generalitate, locul pe care il ocupa in ansamblul celorlalte cunostinte, valoarea lor instrumentala si operationala.

Cantitatea si calitatea cunostintelor selectate si transmise trebuie sa fie si in concordanta cu particularitatile profilului psihologic al varstei.

Informarea intelectuala este dependenta de modul in care se realizeaza transmiterea cunostintelor selectate, altfel spus de metodele si procedeele pe care le folosesc cadrele didactice

Din punct de vedere psihopedagogic ne intereseaza, in continuare, ce se intampla cu aceste cunostinte in procesul transmiterii si asimilarii lor. Se impune, deci, raportarea informarii intelectuale la procesul invatarii.

Elevul nu-si poate insusi in scoala toate cunostintele necesare in vita, plina de inedit; oricat de bogate cunostinte si-ar insusi cineva nu poate face fata prin ele tuturor situatiilor cu care se va confrunta in viitor. Mai important este ca elevii sa-si insuseasca principiile de baza din stiinte si sa-si formeze capacitatea de a prelucra cunostintele acumulate si de a sti sa se foloseasca de ele. Cantitatea de informatie este astazi foarte mare si creste intr-un ritm rapid.

O mare parte din informatiile actuale vor fi depasite, peste catva timp, iar altele de care vor avea nevoie elevii nu sunt inca descoperite. In aceasta situatie, calea cea mai buna de urmat este de a da elevilor principiile de baza din stiinta si, mai ales, de a le dezvolta capacitatile intelectuale(formarea intelectuala).

II. Formarea intelectuala - presupune o activare, prin intermediul informatiei, a potentialitatilor copilului, astfel incat sa se ajunga la transformari si restructurari psihice in concordanta cu cerintele dezvoltarii. Informatia este, astfel, un mijloc in vederea realizarii unei dezvoltari a proceselor si capacitatilor intelectuale necesare unei activitati independente si creatoare. Toate aceste procese si capacitati nu sunt date a priori, predeterminate sau invariabile, dimpotriva, ele sunt rezultatul unor evolutii, al unei elaborari continue prin care se diferentiaza si se inlocuiesc reciproc. Formarea intelectuala vizeaza tocmai restructurarea si echilibrarea interna a acestor procese si capacitati, ca urmare a informatiei asimilate de catre individ.

Prin continutul si obiectivele urmarite, educatia intelectuala asigura nucleul valoric al personalitatii si un nivel al dezvoltarii intelectuale, indispensabile realizarii celorlalte laturi ale educatiei.

Educatia morala

Este o latura a educatiei care ca scop formarea profilului moral al personalitatii si al comportamentului socio-moral al individului. Specificul sau este determinat, pe de o parte de particularitatile moralei, ca fenomen social, care-l confera continutul, iar pe de alta parte, de conditiile socio-psihologice ce sunt implicate in realizarea ei. Raportarea la societate si raportarea la subiect sunt cele doua cadre de referinta indispensabile unei fundamentari pedagogice a educatiei morale.

Ca fenomen social, morala reflecta relatiile (raporturile) ce se stabilesc intre oameni intr-un context delimitat in spatiu si timp. Din aceasta perspectiva ea ne apare ca o forma a constiintei sociale, in care sunt reflectate caracteristici proprii acestor raporturi, dar si o nota apreciativa, consubstantiala celor reflectate, cu functie reglatoare asupra convietuirii umane, stimuland si orientand comportamentul indivizilor in concordanta cu cerintele sociale. De aici rezulta caracterul normativ al moralei, ea presupunand un sistem de comandamente morale sub forma unor modele ideale de comportare. Morala reflecta, deci, concomitent atat manifestari ale relatiilor concrete dintre oameni, cat si sensul lor ideal, respectiv cum ar trebui sa se realizeze aceste relatii.

Morala individuala (constiinta morala individuala) se formeaza pe baza moralei sociale, reprezentand, de fapt, reflectarea activa si creativa in constiinta individului a continutului pe care il incumba morala sociala. Din acest punct de vedere putem considera ca morala sociala constituie baza ontologica a educatiei morale. Orice actiune educativa intreprinsa in acest sens se raporteaza neintrerupt la acest dat, care constituie atat punctul de plecare, oferindu-l continutul de care are nevoie, cat si punctul de sosire, prin criteriile in functie de care se face aprecierea finalitatii sale.

Sistemul moral al societatii este format dintr-o serie de componente: ideal, valori, norme, precepte si reguli morale in functie de care ar trebui sa se structureze orice comportament dezirabil. Din punct de vedere pedagogic, acesta este fondul pe care se desfasoara actiunea educativa.

Dezvoltarea morala a personalitatii umane este rezultatul interdependentei dintre determinarea sociala, reprezentata de exigentele moralei sociale, si autodeterminarea personala, reprezentata de factori interni, subiectivi antrenati in acest proces. Esenta educatiei morale consta in crearea unui cadru adecvat de manifestare a acestei interdependente, de functionare pe aceasta baza a procesului de interiorizare, prin intermediul caruia imperativele componentelor moralei sociale devin mobiluri interne ale conduitei individuale.

Scopul fundamental al educatiei morale consta in formarea individului ca subiect moral, care gandeste, simte si actioneaza in spiritul idealului, principiilor, valorilor, normelor, regulilor asumate in mod liber.

Obiectivele educatiei morale

a). Formarea constiintei morale - aceasta include doua componente: cognitiva si afectiva. Deci, presupune:

1. Dobandirea de cunostinte morale (instruirea morala) - insusirea continutului morale: concepte(valori), principii, reguli morale. Instruirea morala urmareste sa-l initieze si sa-l informeze pe elev asupra continutului si cerintelor valorilor, principiilor, normelor, preceptelor, regulilor morale, a modului in care el va trebui sa se comporte intr-o situatie data. Pentru ca toate aceste elemente ale moralei sociale sa devina element ale moralitatii se impune cu necesitate ca individul sa cunoasca si sa inteleaga notele definitorii, sensul si cerintele lor, intr-un cuvant continutul pe care societatea l-a consemnat in ele.

2. Formarea de convingeri si sentimente morale, a trasaturilor de vointa. Cunostintele morale trebuie sa se transforme in trairi afective, care, in cele din urma, se transforma in convingeri si sentimente morale, acestea fiind o imbinare intre trairea afectiva si ratiune(cunoastere si intelegere).

Din punct de vedere pedagogic, educatia morala nu se reduce la dezvaluirea continutului unei valori, norme sau reguli, ce s-ar realiza in sine pentru a satisface o curiozitate de ordin intelectual. Cunoasterea nu se prelungeste nemijlocit in conduita. Pentru ca ea sa se transforme intr-un mobil interior cu rol propulsator asupra conduitei urmeaza sa fie intregita cu elementele afective ale constiintei morale(emotii, sentimente etc. ).

Interiorizarea moralei sociale in structura psihica a individului presupune ca momentul cunoasterii sa fie insotit de adeziunea afectiva fata de continutul acesteia, cat si de energia necesara depasirii unor obstacole(interne sau externe) ce pot impiedica saltul de la intentie la conduita. Adeziunea se realizeaza prin intermediul factorului afectiv, al trairilor si sentimentelor morale, indicand faptul ca individul accepta aceste comandamente morale, le traieste, le simte si se identifica cu ele. Adeziunea fata de valorile, principiile, normele si regulile morale inseamna metamorfozarea lor in trairi si sentimente morale. In sfera acestor trairi si sentimente intra tot ceea ce determina atitudinea individului fata de ceilalti si fata de sine; de ex., sentimentul datoriei, responsabilitatii, demnitatii personale etc., la care putem adauga o serie intreaga de trairi afective, incepand cu emotiile si terminand cu altele mai complexe, cum ar fi, de ex., compasiunea.

Dar nici cunoasterea, nici adeziunea afectiva nu sunt suficiente pentru declansarea actului moral. Realizarea lui poate intampina nenumarate obstacole interne sau externe pentru inlaturarea carora este necesar un efort de vointa.

Dintre obstacolele interne putem mentiona: anumite interese, dorinte, intentii personale egoiste, sau anumite sentimente negative: aroganta, comoditatea etc., ce pot devia conduita morala in directii nedorite;

Dintre obstacolele externe mentionam atractia pe care o exercita unele actiuni prin satisfactiile momentane pe care le creeaza, cu toate ca in perspectiva ele nu se inscriu pe linia cerintelor morale acceptate.

Invingerea lor se concretizeaza prin adoptarea unor decizii adecvate. Se poate intampla ca decizia sa fie efectul unui impuls emotiv, iar actiunea odata declansata sa se impotmoleasca pe parcurs; este nevoie de un effort de vointa, ce se concretizeaza in trasaturi, cum ar fi: perseverenta, tenacitatea, stapanirea de sine, initiativa, consecventa, capacitatea de decizie etc. Asemenea calitati volitive se integreaza in structura caracterului, devenind elemente ale acestuia. Acum putem spune ca vointa este o componenta a moralitatii, intervenind in fixarea scopurilor, in luarea deciziilor si in desfasurarea ca atare a actului moral.

Din fuziunea celor trei factori: cognitiv, afectiv si volitional rezulta convingerile morale, considerate a fi nucleul constiintei morale a individului. A. Chircev considera convingerile ca fiind ideile care au pus stapanire pe sentimentele si vointa elevului devenind pentru el adevarate principii de actiune. Din aceasta cauza convingerile morale sunt considerate motive interne ale conduitei, adevarate trebuinte spirituale de comportare morala. Ele impun si determina din interior conduita morala.

In legatura cu procesul transformarii convingerilor morale in principii de actiune si concretizarea acestora in fapte de conduita, trebuie evidentiata interdependenta dintre convingeri si conduita se manifesta diferit de la o etapa la alta a devenirii personalitatii morale a copilului.

In etapele timpurii (A. Chircev) faptele morale sunt instrumentele care declanseaza si stimuleaza formarea convingerilor; observand fapte si actiuni morale, elevii incearca sa le imite, pentru ca in procesul comportarii ca atare sa ajunga la convingerea necesitatii adoptarii acestor modele; la aceasta varsta cunostintele morale vor trebui intarite prin fapte, numai in acest fel ele vor deveni elemente constitutive ale convingerii.

Odata cu trecerea spre etapele autonomiei, relatia dintre convingeri si conduita se inverseaza. Acum convingerile sunt acelea care declanseaza din interior conduita elevilor.

b). Formarea conduitei morale. In timp ce constiinta morala include elementele subiective ce se exprima sub forma scopului, a intentiei, a modului cum trebuie sa se comporte omul, conduita se refera la manifestarile efective, la faptele morale. Formarea conduitei, adica a deprinderilor si obisnuintelor morale, inseamna transpunerea continua a normelor si cunostintelor morale in fapte(actiuni), in deprinderi si obisnuinte. Conduita morala reprezinta obiectivarea constiintei in fapte si actiuni concrete. Din perspectiva finalitatii sociale a moralitatii, aceasta ne intereseaza cu deosebire. Altfel ce rost are faptul daca elevul cunoaste normele si regulile morale, dar nu se comporta ca atare, in concordanta cu constiinta sa. Formarea conduitei morale presupune, din punct de vedere pedagogic, atat dobandirea deprinderilor si obisnuintelor de comportare morala, cat si dezvoltarea trasaturilor pozitive de caracter. Deprinderile morale sunt considerate componente automatizate ale actiunilor morale ce se formeaza ca raspuns la anumite cerinte permanente si la repetarea lor in conditii relativ identice. Obisnuintele morale implica in plus faptul ca actiunea automatizata a devenit o trebuinta interna; executarea acelei actiuni se face automat, datorita unui impuls intern, ori de cate ori se repeta conditiile externe care o presupun si o solicita. Deprinderile si obisnuintele se formeaza pe fondul unor imprejurari externe stereotipe, ce asigura conditiile necesare exersarii si automatizarii lor. Este foarte important rolul exercitiului si al motivelor in formarea acestor componente automatizate ale conduitei morale. Exersarea inseamna, in acest context, a-i determina pe elevi sa se comporte la fel ori de cate ori acelasi context situational apare si declanseaza cerinte relativ identice. Obisnuinta de a-i respecta pe ceilalti, de exemplu, se formeaza prin respectarea si indeplinirea cerintelor ce se impun ori de cate ori o situatie concreta reclama conduita respectiva. Dar pentru ca exersarea sa inregistreze progrese de la un moment la altul, numai cerintele si cadrul extern nu sunt suficiente, fiind indispensabila prezenta unor mobiluri interne care sa stimuleze si sa intensifice participarea. Aceasta motivatie este asigurata de chiar elementele constiintei morale, de cunoasterea si intelegerea semnificatiei cerintelor morale, a adeziunii fata de ele, a convingerilor ce s-au sedimentat in constiinta sa. Prin deprinderile si obisnuintele de comportare morala se realizeaza, in cele din urma, concordanta dintre constiinta morala si conduita morala. Tot in sfera conduitei morale includem si trasaturile pozitive de caracter. Acestea sunt considerate"forme stabile de comportare morala"(A. Chircev). Formarea lor este rezultatul unui indelungat proces. Ele apar si se stabilizeaza pe fondul unor obisnuinte, fara a se confunda cu acestea. Una si aceeasi obisnuinta poate favoriza formarea unor multiple trasaturi de caracter. De ex., obisnuinta de a pregati sistematic temele conduce spre formarea mai multor trasaturi de caracter, cum ar fi: sarguinta, punctualitatea, constiinciozitatea. Odata stabilite, ele devin componente intrinseci ale conduitei morale, imprimandu-i acesteia un sens ce se afla in concordanta cu imperativele moralei. Un elev constiincios se va comporta in acest mod in toate activitatile scolare si extrascolare, dar pentru a-si putea forma obisnuinta necesara de a reactiona in acest fel a trebuit sa fie supus unei indelungi exersari.

Trasaturile pozitive de caracter nu sunt legate de o situatie concreta; ele fiind mult mai elastice decat deprinderile si obisnuintele se manifesta intr-o multitudine de situatii, pastrandu-si in acelasi timp notele esentiale de constanta si stabilitate.

Educatia morala se desfasoara pe fondul si concomitent cu diverse alte influente morale, ce se exercita asupra copilului. Ea nu poate face abstractie de aceste influente, scopul ei trebuind sa vizeze deopotriva valorificarea lor, atunci cand efectele sunt pozitive sau anihilarea eventualelor efecte negative.

Metode si procedee de educatie morala

1. Explicatia morala. Cu ajutorul sau se dezvaluie continutul, sensul si necesitatea respectarii unei valori, norme sau reguli morale. Implica doua functii principale:

Informativa - consta in constientizarea sensului unei cerinte morale externe, relevandu-i notele definitorii sau imbogatindu-i continutul cu noi aspecte.

Stimulativa - consta in suscitarea componentei afective, datorita functiei argumentative si persuasive a limbajului, ca instrument de comunicare.

Metoda explicatiei va fi eficienta numai in masura in care cele doua functii se manifesta concomitent. Asimilarea cunostintelor morale nu se face doar din considerente pur cognitive, ci si pentru determinarea conduitei morale. Or, prelungirea lor in conduita nu este posibila decat prin intermediul componentei afective, care asigura integrarea lor in convingeri morale.

2. Dialogul(dezbaterile) pe teme morale. Urmareste, in principiu, acelasi scop ca si explicatia morala: transmiterea si asimilarea cunostintelor morale. Deosebirea consta in faptul ca profesorul si elevii sunt antrenati intr-o comunicare bilaterala, in care participa, deopotriva, in mod activ, fiecare oferind si receptionand informatii.

Se recurge la experienta de viata a elevilor;

Se desfasoara in asa fel incat elevii sa-si poata exprima sincer opiniile;

Clarificarile succesive, rezultat al schimbului de pareri intre participanti, au o forta mai mare de convingere decat adevarul dat de-a gata intr-o forma pura, ceea ce il poate ajuta pe elev sa opteze si sa adere la cerintele moralei sociale.

3. Povestirea morala. Urmareste acelasi scop informativ si cristalizarea, pe aceasta baza, a unor opinii privitoare la principalele norme si cerinte morale. Ea consta in relatarea, prezentarea intr-o forma atractiva a unor intamplari si fapte reale sau imaginare cu semnificatii morale, oferind elevilor prilejul de a deprinde concluzii in legatura cu comportarea lor.

4. Exemplul. Se bazeaza pe intuirea sau imaginarea unor"modele" ce intruchipeaza fapte si actiuni. Baza psihologica este data, pe de o parte, de efectul sugestiv al comportarii altora, iar pe de alta parte, de tendinta spre imitatie proprie copilului.

5. Exercitiul moral. Consta in executarea sistematica si organizata a unor fapte si actiuni in conditii relativ identice, cu scopul formarii deprinderilor si obisnuintelor de comportare morala, al constituirii si fixarii trasaturilor volitionale si de caracter implicate in atitudinea si conduita morala a individului. In educatia morala exersarea este necesara nu numai pentru ca faciliteaza procesul de interiorizare a exigentelor externe cu privire la norme, principii si reguli morale, ci si pentru ca ofera posibilitati de obiectivare morala a personalitatii elevilor. Privita in dinamica ei, exersarea evolueaza de la stadiul in care este declansata de cerinte externe, impuse de altcineva, la stadiul in care se autodeclanseaza, subiectul insusi impunandu-si anumite cerinte dupa care isi regleaza comportamentul.

6. Aprobarea si dezaprobarea. Daca metodele prezentate anterior se aplica la inceputul sau pe tot parcursul desfasurarii procesului de educare morala, aprobarea-dezaprobarea intervin dupa inregistrarea rezultatelor, consemnand faptul ca ele sunt sau nu sunt in concordanta cu cerintele stabilite in prealabil. Se realizeaza, in acest fel, o intarire, manifestarile morale ale elevilor fiind acceptate sau neacceptate si confirmate sau infirmate de catre o autoritate externa: profesor, colectivul clasei etc.

Aprobarea imbraca o gama variata de forme individuale si colective: acordul, lauda, exprimarea recunostintei, recompensa.

Dezaprobarea - forme principale: dezacordul, observatia, avertismentul, pedeapsa. Sa nu fie folosita ca un mijloc de amenintare permanenta; este necesara evitarea unor forme prelungite ale dezaprobarii, cum ar fi: incruntarea permanenta, blamarea continua a unor elevi, mentinerea unei relatii incordate intre profesor si elevi, privarea de afectiune etc., asemenea forme favorizand instalarea unor stari negative de anxietate, teama si instrainare.

Aprobarea si dezaprobarea se afla intr-o stransa relatie, ambele contribuind la delimitarea in constiinta si conduita elevilor a binelui de rau, a moralului de imoral, ajutandu-l sa inteleaga si stimulandu-l sa actioneze conform exigentelor moralei.

Desi nu exista forme de organizare independente si exclusive pentru realizarea sarcinilor sale, educatia morala este implicata in toate activitatile scolare. Realizarea sarcinilor sale este inclusa, ca latura intrinseca si consubstantiala, in toate formele de organizare a activitatii instructiv-educative din scoala(procesul de predare-invatare a diferitelor discipline, ora de dirigentie), dar si din afara ei(activitati extra-didactice). Situatia se justifica prin aceea ca elevul este in orice moment subiect al relatiilor morale, supus in permanenta unor influente sunt dirijate, desfasurandu-se in cadrul unor forme organizate, ele devin actiuni educative.

Educatia estetica

Implicata in procesul de formare a personalitatii, educatia estetica urmareste, in esenta, pregatirea elevului pentru actul de valorizare - receptare - asimilare si cel de creare a valorilor estetice. Interiorizarea categoriilor educatiei estetice in procesul modelarii personalitatii implica realizarea unui sistem de obiective, printre care evidentiem:

a). Insusirea valorilor estetice si educarea capacitatii de a percepe, intelege si aprecia frumosul din arta, natura si societate - obiectiv cognitiv - formativ;

b). Educarea convingerilor si sentimentelor estetice, a simtului, gustului fata de frumos, manifestand tendinta de respingere a uratului - obiectiv formativ - afectiv - atitudinal;

c). Educarea capacitatilor si deprinderilor de a promova valorile estetice, precum si dezvoltarea si manifestarea spiritului si deprinderilor de creatie a valorilor estetice - obiectiv formativ - praxiologic;

Putem delimita in cadrul acestei pregatiri doua niveluri: unul informativ, accentul punandu-se pe instruirea estetica si altul formativ, accentul punandu-se pe dezvoltarea capacitatilor estetice indispensabile asimilarii mesajelor artistice, dar si pe crearea de valori estetice.

a). Nivelul informativ - la acest nivel se realizeaza instruirea estetica a elevilor, prin familiarizarea lor cu cunostinte a caror functie principala este cea explicativa, facilitand contemplarea si intelegerea valorilor estetice in general.

b). Nivelul formativ - se asigura conditiile necesare pentru receptarea mesajului estetic, indeosebi prin educarea atitudinii estetice.

Atitudinea estetica - una din cele mai complexe componente ale spiritualitatii umane. Se exprima printr-un ansamblu de reactii spirituale ale omului fata de valorile estetice. Spre deosebire de atitudinea teoretica, ce implica cu precadere o finalitate cognitiva si spre deosebire de atitudinea practic - utilitara, ce se bazeaza pe nevoia satisfacerii unor trebuinte biologice si social - materiale, atitudinea estetica vizeaza si are la baza satisfacerea unor placeri, aspiratii, curiozitati si desfatari subiective, trebuinte spirituale. Spre deosebire de efectele celorlalte interese, care vizeaza unele foloase sau avantaje, efectele interesului estetic se refera tocmai la subiectivitate, sensibilizand-o prin asemenea manifestari.

Componentele atitudinii estetice:

1. gustul estetic - capacitatea de a reactiona spontan printr-un sentiment de satisfactie sau insatisfactie ce se declanseaza in momentul contactului cu valorile estetice si se manifesta sub forma unei dispozitii sau trairi subiective. Reactia de gust apartine prin excelenta sensibilitatii si imaginatiei, fapt pentru care nu poate fi intotdeauna argumentata din punct de vedere teoretic. Prezenta gustului estetic se manifesta prin sensibilitate la tot ceea ce este frumos si prin capacitatea de orientare si alegere in conformitate cu legile frumosului.

2. judecata estetica - este un act psihic, prin excelenta intelectual, ce consta in capacitatea de apreciere a valorilor estetice pe baza unor criterii de evaluare. Spre deosebire de gustul estetic, judecata se exprima pe plan logic sub forma unei propozitii ce reda anumite impresii argumentate si intemeiate pe criterii de apreciere a frumosului. Altfel spus, ea raspunde la intrebarea"de ce?" imi place sau ma impresioneaza o anumita valoare estetica. Daca la nivelul gustului se consemneaza, prin reactia respectiva, prezenta sau absenta placerii, la nivelul judecatii intervine argumentarea si motivarea acelei reactii. Prin intermediul sau se realizeaza o intelectualizare a gustului estetic.

3. idealul estetic - este constituit dintr-un ansamblu de teze, principii si norme care exprima o anumita directie atitudinii estetice a oamenilor. El se constituie treptat prin constientizarea, la nivel social, a ceea ce este specific si dominant in diversitatea gusturilor estetice, exprimandu-se prin anumite principii estetice.

4. sentimentele si convingerile estetice. Sentimentele estetice insumeaza o configuratie de emotii, rezultat al unei trairi profunde si de durata a frumosului. Convingerile estetice sunt acele idei despre frumos care au devenit mobiluri interne, orientand preocuparea omului in vederea asimilarii si introducerii frumosului in propriul mod de viata, in relatiile cu lumea si cu ceilalti.

Nivelul formativ - aplicativ presupune si dezvoltarea aptitudinilor creatoare in diferite domenii ale artei. Educatia estetica urmareste depistarea intereselor, inclinatiilor si aptitudinilor artistice, pe de o parte, si, pe de alta, asigurarea conditiilor si mijloacelor necesare pentru dezvoltarea lor.

Educatia religioasa

In conditiile respectarii drepturilor fiecarui cetatean la o credinta, la o religie, scoala trebuie sa se preocupe si de o astfel de educatie, garantand libertatea constiintei, gandirii si credintelor religioase.

Obiective :

1. formarea constiintei religioase specifice fiecarui cult;

2. formarea convingerilor, sentimentelor si atitudinilor religioase, in concordanta cu constiinta religioasa a fiecarui cult;

3. propagarea si practicarea unei anumite etici, prin intermediul unor norme morale specifice;

4. formarea priceperilor, deprinderilor si obisnuintelor, a practicilor religioase corespunzatoare fiecarui cult;

Educatia profesionala

Societatea umana este un sistem tehnico - economic, care genereaza o multime de roluri si profesiuni. Educatia profesionala urmeaza sa asigure pregatirea individului pentru exercitarea acestora.

Esenta educatiei profesionale consta in:

1. Formarea unui orizont cultural profesional, care se constituie ca unitate dintre cunostintele stiintifice si cele tehnologice.

R. Hubert - orizontul profesional se constituie pe fondul culturii intelectuale. Pentru toate meseriile, cultura intelectuala constituie substratul necesar culturii profesionale, nu numai prin cunostintele utile pe care le comporta, ci mai ales prin calitatile spirituale pe care le comporta.

Aceasta interdependenta dintre cultura intelectuala si cea profesionala vine in intampinarea mobilitatii profesionale, omul fiind pus in situatia nu numai de a se perfectiona continuu in profesiunea pe care o practica, ci si, eventual, de a putea trece usor de la o profesiune la alta.

2. Formarea unor capacitati, priceperi si deprinderi practice, in vederea desfasurarii unei activitati productive;

Familiarizarea elevilor cu diferite profesiuni si formarea intereselor fata de acestea.

Educatia fizica

Educatia fizica reprezinta acea componenta a educatiei care urmareste dezvoltarea armonioasa si normala a organismului, intarirea sanatatii si cultivarea unor calitati, capacitati, deprinderi si competenta necesare activitatiilor sportive.

Vizand latura biologica a fiintei umane, educatia fizica asigura conditiile maturizarii la timp a functiilor naturale si dezvoltarii in conditii optime a personalitatii umane.

Educatia fizica este in stransa legatura cu educatia morala, intrucat ea urmareste formarea la elevi a unor calitati morale cum ar fi: simtul dreptatii, stapanirea de sine, respectul fata de celalalt, punctualitatea, perseverenta, curajul si a unor trasaturi de caracter precum: cinstea, corectitudinea, modestia, acceptarea loiala a regulilor (comprtamentul fair- play).

Finalitatile generale ale educatiei fizice sunt:

consolidarea sanatatii

dezvoltarea armonioasa a organismului

formarea, dezvoltarea si perfectionarea calitatilor, capacitatilor, deprinderilor si competentelor motrice

refacerea potentialului fizic si psihic

formarea si dezvoltarea deprinderilor igienico-sanitare

formarea calitatilor morale si a unor trasaturi de caracter.

"Noile educatii"

Prin finalitati si prin continut trebuie sa se adapteze exigentelor si evolutiilor realitatii nationale si internationale si sa contribuie la solutionarea problemelor cu care se confrunta diferitele societati. Astfel, pe langa dimensiunile/laturile traditionale ale educatiei, au aparut, ca raspunsuri ale educatiei la problematica tot mai complexa a lumii contemporane, "noile educatii":

Educatia pentru cetatenia intr-o societate democratica.

Educatia ecologica

Educatia pentru sanatate

Educatia pentru viata de familie

Educatia pentru timpul liber

Educatia pentru comunicare si mass-media

Educatia interculturala

Educatia civica

Educatia economica etc.

Educatia pentru cetatenia intr-o societate democratica reprezinta una dintre finalitatile cele mai importante ale oricarui sistem de invatamant ce functioneaza intr-o societate democratica. Ea nu trebuie confundata cu simpla instructie civica, prezenta si in continutul activitatii scolilor din sistemele totalitare.

Problema centrala este cea a construirii unei comunitati rationale, in interiorul careia sa se regaseasca doua valori fundamentale pentru individ si societate: libertatea personala si responsabilitatea. Prin acest tip de educatie se contribuie la promovarea valorilor si practicilor democratice, a caror prezenta nu se asigura de la sine in mediul extrascolar. Cetateanul unei societati democratice are nevoie sa-si formeze si sa-si dezvolte competente de participare la viata publica, de la participarea la vot, pana la interventiile specifice in scopul influentarii deciziei politice.

Fiecare elev trebuie sa beneficieze de o astfel de educatie, incat sa inteleaga ca democratia nu apare si nu se dezvolta de la sine, ca depinde de contributia fiecaruia. Prin urmare, ei vor fi pregatiti sa dea dovada de toleranta si respect pentru opiniile si credintele celorlalti, diferite de cele proprii, de interes pentru chestiunile publice, de decenta si competenta in interventiile personale si de grup.

Cultivarea libertatii personale, ca valoare centrala a democratiei, nu exclude formarea si dezvoltarea atitudinilor de solidaritate, de cooperare in cadrul colectivitatii. Scoala este datoare sa contribuie, cu mijloace specifice, la reconstructia autentica a spiritului comunitar, laolalta cu libertatea individuala.

Educatia pentru cetatenia intr-o societate democratica trebuie sa ia in considerare toate aspectele legate de continutul acesteia, fundamentat pe filosofia drepturilor omului. Rolul scolii este acela de a-i ajuta pe elevi sa cunoasca continutul codificarilor actuale ale drepturilor omului, sa inteleaga importanta lor, de asemenea, sa dezvolte respectul pentru lege si capacitatea de a interveni pentru apararea si perfectionarea acesteia.

Educarea unei persoane autonome inseamna inzestrarea ei cu competentele necesare exercitarii argumentative a libertatii, prin luarea in considerare atat a criteriilor morale ale distinctiei dintre bine si rau, cat si a criteriilor juridice care alcatuiesc referinta sistemului de drept. Supunerea fata de norme trebuie insa insotita permanent de exercitiul critic al reflectiei asupra intemeierii normei respective. Pluralismul moral si religios nu exclude existenta unui set comun de valori si principii care intemeiaza identitatea civica, dincolo de identitatea etnica sau religioasa.

Afirmarea unei identitati civice comune pentru membrii unei colectivitati, avand ca fundament sistemul legal al acesteia, este solutia prevenirii conflictelor generate de diferentele dintre oameni. Scoala este datoare sa-i ajute pe elevi sa dobandeasca competente de abordare pasnica a conflictelor, de exploatare benefica a potentialului de progres al acestora.

Educatia economica este necesara deoarece atat viata privata, cat si activitatea din orice domeniu al vietii sociale include implicatii, semnificatii si probleme de natura economica, ce trebuie cunoscute in vederea participarii indivizilor la dezvoltarea lor.

Obiective:

Dobandirea de cunostinte economice si formarea unei gandiri economice flexibile si creative, care sa ofere atat posibilitatea de a intelege atat problematica ideatica si practica a economiei, cat si problematica economica a vietii si activitatii de grup si individuale;

Formarea de convingeri economice, care sa dinamizeze indivizii sa inteleaga si sa se implice in rezolvarea corecta si eficienta a problemelor economice;

• Formarea de priceperi si deprinderi economice, care sa ofere fiecaruia posibilitatea de a se implica practic in rezolvarea problemelor, in functie de profesia si domeniul in care lucreaza.

Educatia ecologica se impune tot mai mult ca o componenta organica a educatiei generale, indispensabila in conditiile lumii contemporane. Proiecteaza si realizeaza urmatoarele obiective:

Dobandirea de cunostinte ecologice si formarea unei gandiri ecologice;

Formarea de convingeri si sentimente ecologice;

Formarea de priceperi, deprinderi si obisnuinte ecologice, ca obiectiv actional - practic;

Este prezenta in continutul invatamantului prin discipline ecologice. Trebuie sa fie o preocupare si in afara scolii, a tuturor factorilor sociali: familie, societate, mass-media.

Educatia pentru sanatate urmareste dobandirea de catre elevi a unui sistem de cunostinte corecte privind diverse aspecte ale sanatatii si, totodata formarea de atitudini si deprinderi indispensabile unui organism sanatos si unui comportament responsabil.

Aceasta "noua educatie" vizeaza formarea unor competente de organizare rationala a vietii in conditiile rezolvarii unor probleme specifice educatiei fizice, igienico-sanitare, alimentatiei(nutritiei) stiintifice, educatiei sexuale etc.

Educatia pentru comunicare si mass-media urmareste formarea capacitatii de valorificare culturala a informatiei furnizate prin presa, radio, televiziune, internet, in conditiile unei oferte diversificate si nu intotdeauna din perspectiva unor valori autentice. De asemenea, aceasta "noua educatie" isi propune formarea unei atitudini adecvate si selective fata de informatiile care il asalteaza pe om in societatea contemporana si cultivarea receptivitatii fata de valorile culturale autentice.

Educatia interculturala porneste de la premisa ca scopul major al educatiei este acela de a forma personalitati autonome, apte de insertie sociala eficienta, estfel incat este obligatoriu sa se aiba in vedere socializarea la toate nivelurile sale. Complexitatea interactiunilor umane prezente si viitoare au ca dominante: promovarea respectului fata de sine si a respectului fata de altii; dezvoltarea unor atitudini si comportamente care sa conduca la respectarea drepturilor celorlalti; respectarea, intelegerea si valorizarea diversitatii culturale, in special in ceea ce priveste diferentele nationale, etnice, religioase, lingvistice ale minoritatilor sau comunitatilor; valorificarea abilitatilor de comunicare interculturala etc.

Sarcini de reflectie si exercitii aplicative:

1. Analizati si exemplificati modul in care se realizeaza in scoala dezvoltarea potentialului cognitiv al elevilor.
2. Caracterizati pe scurt o persoana morala si elaborati un profil al acesteia. Va caracterizati ca fiind o persoana morala? Argumentati.
3. Este corect sa afirmam ca educatorul este si un model moral si cultural pentru elevii sai?
4. Propuneti strategii, demersuri, metode si procedee de realizare e educatiei religioase in scoala.
5. Care credeti ca sunt competentele de baza care sunt vizate prin educatia pentru comunicare si mass-media? 

Educatia intelectuala

"Noile educatii"  Educatia morala

Educatia  Educatia profesionala fizica

Educatia religioasa Educatia estetica