Elemente de deontologie a evaluarii in contextul cresterii calitatii actului educational

Elemente de deontologie a evaluarii in contextul cresterii calitatii actului educational

Avand un rol important in eficientizarea activitatilor de orice tip, evaluarea este pemanenta in orice domeniu de activitate umana. Invatamantul este un domeniu central si de maxima importanta sociala. Evaluarea nu mai este considerata doar o modalitate de control,ea este conceputa drept parte integranta a curriculumului,constituind una dintre cele trei axe fundamentale ale procesului didactic,alaturi de predare si invatare.Evaluarea stabileste legatura dintre predare si invatare,constituind mecanismul care determina eficienta acestora in sistem.Orice schimbare produsa la nivelul uneia dintre aceste activitati(predare,invatare)influenteaza modalitatile de realizare a celorlate,generand o adevarata reactie in lant.

Deontologia evaluarii are ca referential un set de valori ce pot fi considerate esentiale pentru procesul evaluativ(valori importante pentru evaluator,pentru cel evaluat ,valori importante in raport cu procesul insusi al evaluarii,valori importante pentru societate).

Evoluand de la conceptia traditionala asupra evaluarii ce o situa in finalul invatarii, astazi, evaluarea este mai mult decat un proces final sau paralel cu invatarea. Este un act care se integreaza organic in acelasi proces de invatare, creand relatii interactive si circulare. Elevul, in timp ce invata, efectueaza repetate procese de valorizare si de apreciere critica care-i servesc ca baza pentru luarea deciziilor orientative in propria-i formare si dezvoltare.

Mult timp, in sistemul de invatamant romanesc, s-a practicat mai ales o evaluare sumativa, la sfarsitul fiecarui semestru fiindu-i consacrat un anumit interval de timp (doua-trei saptamani). Mai apoi accentul s-a mutat pe evaluarea formativa considerata ca un instrument, un ajutor de care ne servim pentru a construi invatarea in timp.In ultimii ani, dupa bunele practici europene, au fost adoptate metode si tehnici de evaluare tot mai diversificate, grile cu diferiti itemi sau metode alternative, solicitante.

In sens larg, evaluarea se refera la acea activitate prin care sunt colectate, prelucrate si interpretate informatiile privind starea si functionarea unui sistem, a rezultatelor pe care le obtine, activitate ce conduce la aprecierea acestora pe baza unor criterii si prin care este influentata evolutia sistemului.

Evaluarea efectuata de catre profesor asupra rezultatelor elevilor constituie o activitate deosebit de complexa care exercita un impact profund la nivelul beneficiarilor atat din punct de vedere pedagogic, cat si din perspectiva psihologica si sociomorala.

Evaluarea rezultatelor scolare furnizeaza datele necesare in vederea adoptarii celor mai bune decizii educationale, apreciaza masura in care rezultatele invatarii sunt in concordanta cu oboectivele educationale propuse, vizeaza totalitatea proceselor si a produselor care masoara natura si nivelul performantelor atinse de elevi.

Profesorul de istorie are in vedere faptul ca obiectivele operationale sustin si determina structura si felul rezultatelor care, la randul lor, converg spre diferite tipuri de achizitii obtinute, exprimate prin cunostinte achizitionate, capacitate de aplicare a acestora in actul de formare de priceperi si deprinderi, trasaturi de personalitate, conduite si capacitati intelectuale, redate in rationamente, argumente si interpretari ale faptelor din natura si societate.

Profesorul proiecteaza activitatea de evaluare concomitent cu proiectarea demersului de predare - invatare si in deplina concordanta cu acestea. Finalul fiecarei unitati de invatare presupune evaluarea sumativa .

In proiectarea probelor de evaluare apar urmatoarele intrebari :

.Care sunt obiectivele de referinta, competentele si continuturile pe care trebuie sa le rezolve elevii?

. Care sunt performantele mininme, medii si superioare pe care le pot realiza elevii ?

Pentru ce tip de evaluare optez ? Cu ce instrumente voi realiza evaluarea ?

. Cum voi folosi datele oferite de instrumentele de evaluare administrate pentru a elimina blocajele ivite in formarea elevilor si pentru a asigura progresul scolar?

Stabilirea criteriilor de apreciere reprezinta o problema specifica evaluarii si se pune problema trecerii de la prioritatea acordata criteriului subiectiv ( profesorul este suveran in acordarea notei, adica fiecare profesor apreciaza in functie de ceea ce se considera ca trebuie sa stie elevii) la criterii

obiective, cat mai detasate de evaluator.In acest context s-a introdus distinctia intre aprecierea raportata la norma si la criteriu.Astfel, raportarea la nivelul general al clasei(evaluarea criteriala) se coreleaza cu obiectivele operationale propuse, care evidentiaza distinctia dintre norma si criteriu.De regula, rezultatele scolare constatate pun in evidenta valoarea efectelor activitatii de invatare. De aceea dupa efectuarea masurarii rezultatelor se impune formularea raspunsurilor la urmatoarele intrebari :

. rezultatele obtinute sunt satisfacatoare ?

. rezultatele sunt in concordanta cu asteptarile ?

. rezultatele marcheaza un progres in pregatirea elevului ?

. rezultatele pot fi ameliorate ?

Raspunsurile la aceste intrebari se dau in urma interpretarii rezultatelor care se axeaza pe diferite criterii valorice, conditia este ca aprecierea rezultatelor sa fie realizarea unei evaluari obiective.Urmeaza luarea unor decizii si masuri de ameliorare a activitatii de predare - invatare, cu respectarea calitatii evaluarii.

Evaluarea nu este un scop in sine ci trebuie sa conduca la optimizarea intregului proces desfasurat in scoala. Ea trebuie sa fie formativa, situativa si sa dezvolte un proces de autoevaluare. Calitatea presupune miscare si de aceea evaluarea nu trebuie sa se rezume doar la un singur instrument, ci sa se refere la o serie de tehnici cat mai diverse, incluzand si procese negociative. Lipsa alternativelor creeaza rutina, conformism si nu duce la completa dezvoltare a personalitatii. Utilizarea metodelor alternative de evaluare incurajeaza crearea unui climat de invatare placut,relaxat,elevii fiind evaluati in mediul obisnuit de invatare,prin sarcini contextualizate;realizeaza experimente,elaboreaza proiecte,alcatuiesc portofolii ,acestea fiind in acelasi sarcini de instruire si probe de evaluare.Este important ca elevii sa intelega criteriile de evaluare,procesul evaluativ,pentru a putea reflecta aupra performantelor obtinute,a le explica si a gasi modalitati de progres.Cunoasterea rezultatelor, a criteriilor de evaluare, ii face pe indivizi mai constienti si ii motiveaza sa se implice in sarcina. Evaluarea eficienta este urmata de dezvoltare.

Elevii nu trebuie evaluati unii in raport cu ceilalti,scopul nu este de a-i ierarhiza,ci de a vedea evolutia,progresul,achizitiile.

Pentru ameliorarea activitatilor evaluative pot fi avute in vedere cateva masuri:

Utilizarea tuturor formelor de evaluare in activitatea de instruire-invatare(initiala,formativa,sumativa)

Utilizarea tuturor metodelor de examinare a elevilor(orale,scrise,practice)

Promovarea in mai mare masura a unor modalitati alternative de evaluare(proiecte,portofolii,autoevaluare,etc)

Eliminarea,sau macar diminuarea la maxim,a efectelor factorilor perturbatori ai notarii sau,eventual,a altor factori care pot altera desfasurarea procesului evualativ

Un sistem de evaluare eficient trebuie sa indeplineasca mai multe conditii

. evaluarea trebuie sa fie o experienta de invatare;

. ea trebuie sa fie motivanta, nestresanta, sa fie o bucurie;

. trebuie sa fie mai mult constructiva decat distructiva;

. trebuie sa fie bazata pe dialog;

. sa se concentreze pe ceea s-a invatat si nu pe ceea ce s-a gresit;

. trebuie sa se desfasoare inca de la inceputul programului, consiliind si ameliorand pe parcurs si nu doar la sfarsit;

. trebuie sa favorizeze si sa permita elevului/ studentului sa invete sa construiasca forma sa personala derealizare a invatarii;

. trebuie sa ofere oportunitati de gandire, reflectie si revizuire;

. trebuie sa fie clara, explicita;

. sa aibe in vedere proportionarea diversilor tempusi de evaluare in concordanta cu particularitatile educatului, daca va fi nevoie, negociind cu acesta;

. sa stimuleze procesele de co-evaluare intre profesor-elev, intre elev-elev;

. sa promoveze dezvoltarea capacitatilor de autoevaluare la elevi;

. sa valorizeze eroarea ca un pas necesar pentru evaluare;

. evaluarea eficienta nu se opreste la sfarsitul procesului ci creeaza noi alternative, studiaza impactul si preconizeaza noi demersuri, evaluarea fiind cea mai importanta strategie in acest sens.

Cand profesorul poate fi multumit de evaluarea efectuata?

cand rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

daca elevul intelege mai bine cum trebuie sa invete;

daca elevii au dobandit cunostintele necesare si au posibilitate de a-si imbunatatii activitatea pentru a evita erorile;

daca elevul poate reflecta asupra propriilor rezultate, realizand autoevaluarea procesului de invatare, a activitatii desfasurate si a rezultatelor obtinute;

daca elevul e constient de existenta mai multor perspective si e deschis variantelor noi de activitate;

daca evaluarea nu induce stres participantilor;

Cum ar trebui sa arate profesorul de istorie in anul 2008

Profesorul de istorie presupune o personalitate definita prin : competenta stiintifica ;competenta manageriala ; competenta sociala; competenta psihopedagogica.

Un bun profesor trebuie sa fie capabil de o mare varietate de stiluri didactice, sa-si regleze stilul prin adaptare, in functie de situatiile ivite, asigurand flexibilitate si eficienta .

Profesorul de istorie este creativ in conceperea si conducerea lectiilor numai daca are o consistenta pregatire pedagogica, metodica si de specialitate, precum si o deschidere suficient de larga pentru a proiecta corect actul didactic.

Atingerea unui randament superior in activitatea didactica nu este posibila fara cunoasterea si aplicarea corecta a strategiilor didactice. Strategiile euristice si algoritmice sunt consolidate de strategiile evaluativ-stimulative.

In conditiile unui stil didactic elevat, riguros si performant, o conditie esentiala este raportarea evaluarii la componentele actului didactic.In felul acesta, instrumentele de evaluare , metodele si tehnicile adecvate trebuie sa fie cat mai flexibile , sa asigure validitatea si fidelitatea , pentru ca masurarea rezultatelor invatarii sa fie reala, obiectiva si exacta.

Profesorul de istorie trebuie sa se distinga prin :competenta profesionala , integritate ,obiectivitate ,confidentialitate.

Profesorul de istorie trebuie sa fie in permanenta preocupat de succesul scolar, care reprezinta o stare de concordanta a capacitatii de invatare a elevului si a exigentelor scolare, de aceea este necesara punerea de acord a solicitarilor profesorului de istorie cu capacitatile de invatare ale elevilor si de adaptare a acestora la activitatea scolara, trebuie sa se axeze pe alternanta dintre metodele traditionale de evaluare si cele complementare.

Calitatea de evaluator a profesorului de istorie

Personalitatea profesorului evaluator se bazeaza pe doua dimensiuni importante care pot fi puse in legatura cu etica procesului evaluativ :

. dimensiunea profesionalismului sau, care poate fi analizat sub aspectul cunostintelor si abilitatilor pe care el le are in domeniul specialitatii precum si, in domeniul teoriilor si practicilor evaluative ;

. dimensiunea atitudinii pe care el o adopta in decursul procesului evaluativ (aspect care se afla intr-o relatie directa cu caracterul si cu setul de valori morale la care el adera, cu atasamentul sau la valorile acceptate din punct de vedere social).

In cadrul elaborarii subiectelor de evaluare deontologia cere ca subiectele sa fie elabrate de profesori care predau la clasa, iar nivelul de dificultate sa respecte programa scolara si nu programele de olimpiade. Astfel se poate asigura atat obiectivitatea evaluarii cat si verificarea eficientei procesului de invatamant. Cu alte cuvinte este etic ca subiectele sa se refere strict la materia predata si sa fie accesibile elevilor de nivel mediu. Ar fi total eronat sa credem ca invatamantul trebuie sa produca doar genii ce stiu totul desre orice. De asemenea trebuie ca toti profesorii sa cunoasca moduri de evaluare corecte, etice si eficiente. Evaluarea nu se termina cu acordarea unei note sau a unui calificativ. Pentru a fi eficienta trebuie ca elevul sa inteleaga atat scopul evaluarii cat si interpretarea rezultatelor obtinute. O analiza a evaluarii ar trebui facuta iar rezultatele analizate in detaliu, pentru a oferi elevului o directie de urmat.

Evaluarile centralizate ar trebui sa fie efectuate doar de catre profesori ce au o pregatire specifica in acest sens. De asemenea ar trebui ca supravegherea sa fie realizata tot de persoane instruite si cu moralitate ridicata.

Profesorul de istorie practica in evaluarea continua, evaluarea orala, evaluarea scrisa si evaluarea practica.

Evaluarea orala presupune gradul de insusire cantitativa si calitativa a cunostintelor si deprinderilor si se bazeaza pe observare si apreciere verbala.Chestionarea orala este o forma a conversatiei, prin care profesorul masoara volumul si calitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor geografice ale elevilor si a capacitatii acestora de a opera cu ele.Este necesar ca profesorul sa solicite interpretarea si prelucrarea cunostintelor , capacitatea de a opera cu ele, de a le aplica in practica.Chestionarea orala se realizeaza frontal sau individual.

Profesorul trebuie sa aiba o deosebita abilitate in formularea intrebarilor, care sa fie precise, concise, adresate intregii clase.De asemenea, profesorul trebuie sa favorizeze satisfactia reusitei elevilor, crearea unui climat pshiosocial de afectiune, de echilibru si dialog autentic, sa incurajeze originalitatea si gandirea creatoare, prin claritatea intrebarilor si corectitudinea evaluarii.

Evaluarea scrisa se face prin lucrari de control neanuntate(extemporale) in cadrul verificarii curente, prin lucrari scrise semestriale anuntate (teze), lucrari scrise la sfarsit de ciclu (bacalaureat) sau pentru examene de admitere.Lucrarile scrise permit ca intr-un timp relativ scurt sa se verifice cunostintele tuturor elevilor dintr-o clasa, acestia avand posibilitatea sa-si etaleze, independent, cunostintele si capacitatile, fara interventia profesorului.

Evaluarea practica vizeaza verificarea priceperilor si deprinderilor independente din cadrul lectiilor si in aplicatiile practice, precum si abilitatile elevilor cu performante ridicate la concursurile scolare, apoi modul cum se utilizeaza instrumentele de lucru, cum se face orientarea pe harta si in teren.

Evaluarea in cadrul examenelor nationale (teze cu subiect unic, bacalaureat) se face pe baza de teste scrise care se bazeaza pe programa de examen ce precizeaza obiectivele de evaluare si continuturile de evaluat.

Notele obtinute la tezele cu subiect unic ofera profesorilor si factorilor de decizie informatii asupra nivelului de pregatire al elevilor in raport cu standardele nationale.

Concluzii

Avand in vedere ca profesorii se afla in perioada de abordare a unor metode si tehnici noi de control si evaluare, destul de dificil de aplicat pentru unii dintre ei, este necesara o reinitiere psihopedagogica a cadrelor didactice si a managerilor din institutiile de invatamant in vederea optimizarii raporturilor dinte cele trei laturi ale procesului instructive-educativ: predare-invatare-evaluare si multiplicarea si diversificarea activitatilor de perfectionare in acest domeniu. O solutie viabila pentru imbunatatirea actului evaluativ este si posibilitatea de a lua exemplul de bune practici in acest domeniu din celelalte sistemele europene de invatamant.

Consider necesara o viziune noua asupra EVALUARII progresului elevilor realizabila prin stabilirea unor itemi de evaluare, elaborati in raport cu obiectivele comportamentale, facilitand profesorului crearea unei imagini mai relevante a progresului elevilor si posibilitatea de reglare a procesului de predare-invatare, precum si de diferentiere a instruirii.

Se impune, de asemenea, reconsiderarea si reconstructia sistemului de referinta la

nivelul mentalitatii, atitudinal si relational atat al profesorilor cat si a elevilor in vederea dezvoltarii la elevi a capacitatii de a evalua si a se evalua in contexte diferite atat pe parcurs cat si la finalul perioadei de studiu, permitand astfel dezvoltarea unei personaliati autonome, armonioase, capabile de performanta si succes.

Oricat de bine intentionat si de competent ar fi un evaluator, intotdeauna va exista riscul ca el sa "greseasca" in modul in care acorda calificative si note prin simplul fapt ca grila de "lectura" pe care el o aplica in "citirea" unor bareme sau norme este una personala. Poate tocmai de aceea, ar fi recomandabil ca evaluatorul sa reflecteze adanc la umanitatea sa mai inainte de a da un verdict final. Viata demonstreaza ca, adesea, din dorinta de a fi cat mai corecti si mai obiectivi, evaluatorii pot sa greseasca nefiind atenti la nuante si nefacand anumite discriminari necesare. In acest caz, eticul devine non-etic deoarece, in context educational, succesul se masoara nu in raport cu reusitele globale, ci in raport cu reusita fiecarui individ