Relatia invatare-dezvoltare

Relatia invatare-dezvoltare

De la nastere si pana la viata adulta, omul se dezvolta de-a lungul mai multor dimensiuni, de unde elaborarea diferitelor modele ale cresterii si dezvoltarii umane:

Modelul cresterii si dezvoltarii intelectuale (J. Piaget);

Modelul cresterii si al dezvoltarii psihosociale (E. Erikson);

Modelul cresterii si dezvoltarii morale (L. Kohlberg).

Cunoasterea si intelegerea acestor modele este necesara pentru ca permite aprecierea modului in care subiectii educatiei sunt capabili sa invete si sa actioneze. Cu alte cuvinte, cunoasterea modelelor dezvoltarii stadiale (intelectuale, psihosociale, morale), ii ajuta pe educatori sa pregateasca secvente educationale adaptate nivelului de dezvoltare si sa prevada activitatile care faciliteaza trecerea de la un stadiu la celalalt.

Cunoscand nivelul asteptat pentru fiecare grupa de varsta sunt mai usor de identificat cazurile in care se inregistreaza performante de nivel scazut sau de un nivel superior. Ca atare, educatorul poate actiona din timp pentru recuperarea ramanerilor in urma (ori de cate ori este posibil) si respectiv sa faciliteze dezvoltarea abilitatilor la cei cu rezultate de ordin superior.

In concluzie, este nevoie sa identificam din timp problemele de dezvoltare si sa actionam din timp pentru a-i ajuta pe cei care au aceste probleme. In acest context, conceptul de stadiu de dezvoltare (intelectuala, psihosociala, morala) este foarte important in psihologia educatiei, deoarece permite sa prevedem la ce conduite ne putem astepta la o anumita varsta, iar in functie de aceste conduite se poate actiona in plan educational

Conceptia lui L.S. Vigotski (1972) despre relatia invatare-dezvoltare a fost concretizata sub notiunea de zona a dezvoltarii proxime. Solutionarea sarcinilor (dificultatilor) comporta interventia a doua segmente alaturate de lucru (Golu si Golu, 2003, 238- 243):

activismul propriu pe care elevul il manifesta in rezolvarea sarcinii date;

volumul ajutorului din afara, care ii este necesar pentru rezolvarea sarcinii date.

Zona dezvoltarii proxime poate fi reprezentata ca o totalitate ordonata de sarcini cu dificultati care cresc succesiv . Interactiunea dinamica invatare-dezvoltare ar putea fi comparata, in conceptia lui L.S. Vigotski cu miscarea unui vehicul pe senile: invatarea este insasi miscarea vehiculului, iar zona dezvoltarii proxime ar fi reprezentata de senilele pe care aceasta miscare le utilizeaza, creand posibilitatea deplasarii mai departe, spre noi orizonturi de dezvoltare. In ceea ce priveste nivelul dezvoltarii actuale, acesta ar fi punctul pe itinerar atins intr-un moment al miscarii (invatarii).

Conceptia si metodologia zonei dezvoltarii a lui Vigotski a fost elaborata cu aplicare indeosebi cu aplicare la sfera invatarii si dezvoltarii intelectuale a copilului. Sarcina de a extrapola zona dezvoltarii proxime in celelealte sfere ale dezvoltarii personalitatii (afectiva, morala, volitionala) tine de viitorul psihologiei educatiei.

Nivelul dezvoltarii psihice este o categorie de referinta si totodata un termen tehnic, abordabil in diferite maniere (Golu si Golu, 2003, 323- 329):

a. Abordarea psihometrica porneste de la anumite standarde, nivele-etalon, norme ale dezvoltarii, structurate si exprimate in valori numerice, care indica modul preponderent in care se distribuie - intr-o populatie data - anumite caracteristici psihice.

Demersul psihometric isi are originea in abordarea lui Alfred Binet, care a elaborat scara metrica a inteligentei ca un instrument de diferentiere a copiilor normali din punct de vedere intelectual de cei cu deficiente, in conditiile introducerii invatamantului obligatoriu in Franta.

b. Abordarea stadial-clinica consta in studierea fenomenelor psihice dominante intr-o perioada sau alta a vietii. In baza acestui tip de abordare au fost delimitate diferitele stadii ale dezvoltarii enumerate anterior.

In cazul acestei abordari, norma de dezvoltare de exprima in indicatorii descriptivi care prezinta continutul si forma de manifestare concreta a fiecarei particularitati psihice in concordanta cu stadiul de dezvoltare. Diagnosticul este de tip investigational si de evaluare a fiecarui caz in parte cu un nivel mediu de dezvoltare cunoscut in cazul fiecarui stadiu.

c. Abordarea formativa porneste de la ideea ca nivelul dezvoltarii psihice este o marime cu valori care oscileaza la subiecti diferiti, rezultand din modul cum coreleaza dezvoltarea cu invatarea.

Conceptul fundamental este in acest caz cel de capacitate de invatare si se evalueaza potentialitatile individuale, demersul diagnostic derulandu-se dupa schema:

test: explorari periodice de tip stadial-clinic;

invatare graduala a strategiei rezolvarii unei probleme relevante pentru capacitatea investigata si reprezentative in raport cu cerintele activitatii subiectului;

retest pentru surprinderea nivelului actual al dezvoltarii.

Fiecare dintre abordarile diagnostice de mai sus are propriile sale avantaje si limite:

a.      Abordarea psihometrica ofera un cadru de referinta statistic, riguros dar este statica si sufera de o anumita rigiditate si de schematism.

b.     Abordarea stadial-clinica are avantajul ca este bazata pe cercetarea de continut a structurilor conceptuale, dat aceasta este mai greu de transpus in practica psihodiagnosticului.

c.      Abordarea formativa este mai flexibila decat celelalte doua, mai aproape de realitatea dezvoltarii, dar necesita timp si experienta pentru a stabili normele de referinta si a lucra cu mijloacele formative.

Demersul de psihodiagnoza scolara se orienteaza in prezent mai mult asupra invesigarii unor forme de imbinare a functiilor invatarii, diagnosticului si dezvoltarii care sa emita predictii valabile o perioada mai lunga de timp si sa contina infomatii de ordin formativ si corectiv.

Cu alte cuvinte, accentul s-a deplasat de la rezolvarea unor probleme care tin mai mult de sfera politicilor educationale (de exemplu, problema criteriului admiterii copiiilor in cadrul invatamantului obligatoriu din Franta, solutionata de Binet) catre un demers psihodiagnostic individualizat si orientat spre obtinerea dezvoltarilor individuale.