FINALITATILE EDUCATIEI

FINALITATILE EDUCATIEI

Dimensiunea teleologica a educatiei

Ca orice actiune umana, educatia vizeaza postularea si implinirea unui scop, a unui proiect de devenire umana. Nu se pooate face educatie fara a avea in vedere finalitatea demersului - prototipul de personalitate catre care se tinde.

Sensul teleologic al educatiei este imprimat de faptul ca educatia, in fiecare secventa de manifestare, este ghidata, orientata si reglata de un sistem de valori actionale (comenzi, exigente, intentii, dorinte etc.) constientizate si, uneori, exprimate de catre factorii care sunt angajati in actiunea instructiv-educativa. Sistemele de valori educationale, care se metamorfozeaza in finalitatile educatiei, nu au un caracter spontan, voluntarist, ci sunt expresii ale unor determinari istorice, socio-culturale si chiar individuale (maturitatea si experienta cadrului didactic, amploarea si profunzimea intereselor educatilor etc.).

Daca exista o superioritate a educatorului fata de educat, aceasta consta in faptul ca primul este pe deplin constient asupra finalitatilor, pe cand al doilea actor nu intrezareste scopul decat in mod confuz si aspira spre el in mod inconstient (Hubert, 1965, pag.311). Educatorul va sti dinainte unde trebuie sa ajunga. "Activitatea de a educa, de a preda, de a forma se explica mai putin prin pentru ca si mai mult prin pentru ca" (Reboul, 1984, pag.138).

Pedagogul american Dewey ( 1990, pag.160) sugereaza unele criterii de pertinenta ale finalitatilor educationale:

a.           obiectivul propus trebuie sa depaseasca toate conditiile existente, sa fie reformulat in consens cu resursele si dificultatile educationale;

b.          obiectivul are un caracter schematic si provizoriu; intruparea in act ii releva autentica valoare;

c.           obiectivul este un "diriguitor" al activitatii, un polarizator al ei catre tinta avuta in vedere; rezultatul final este semnul reusitei activitatii (Dewey, 1990, pag.153-155).

In acelasi timp, sunt formulate si o serie de cerinte de ordin practic:

un obiectiv educativ se cere a fi fundamentat pe activitatile si nevoile intrinseci ale educatilor;

un obiectiv trebuie sa permita o "traducere" in metode, care sa faciliteze cooperarea dintre toti factorii educativi;

finalitatile nu sunt generale si ultime; obiectivele vor suporta contextualizari si adecvari la trebuintele imediate (Dewey, 1990, pag.157-160).

Prin finalitati se contureaza scopul ultim si cel mai inalt al perfectiunii umane. Ca atare, in acest context, relationarea la sistemul de valori este de neconceput. Este stiut ca in societate pot fiinta - simultan - mai multe idealuri valorice, care vizeaza personalitatea umana.

Asimiland finalitatile educatiei cu scpurile paideutice, pedagogul german Erich E.Geissler (1981, pag.30-32) le discuta sub forma unor perechi contradictorii:

a) scopuri materiale versus scopuri formale;

b) cele de continut in contradictie cu cele comportamentale;

c) cele utilitare in contrast cu cele nepragmatice;

d) scopuri specifice disciplinelor in contrasens cu cele supradisciplinare.

Scopurile materiale se refera la asimilarea unui bagaj de cunostinte intr-o perspectiva sistemica. Se va numi "material" tot ceea ce poate fi cuprins intr-un cod de cunostinte transmisibile, ce sunt scriptic fixate, putandu-se verifica relativ usor daca acestea au fost insusite sau aplicate.

Scopurile formale se deceleaza prin focalizarea spre subiect si vizeaza modelarea aptitudinilor si cultivarea personalitat Scopurile formale sunt foarte importante, dar ele sunt mai greu de surprins in cuvinte sau de cuantificat.

Scopurile centrate pe continut sunt cele care orienteaza educatia spre continuturi definibile, identificabile, dinainte stiute.

Scopurile centrate pe comportament orienteaza practica educativa spre interiorizarea de catre elevi a unor actiuni ce devin expresive la nivelul comportamentelor.

Scopurile utilitare desemneaza insusirea unor deprinderi cerute imediat de realizarile practice.

Scopurile nepragmatice se refera la unele conduite libere de finalitate, care nu sunt aservite vizibil unor cerinte concrete.

Scopurile disciplinare variaza de la o disciplina la alta, pe cand cele supradisciplinare cuprind anumite constante teleologice urmarite la toate disciplinele (cultivarea autonomiei spirituale, intarirea motivatiei, invatarea invatarii etc.).

Finalitatile educatiei se decanteaza pe axa idealitate-realitate, printr-un dozaj optim intre dezirabilitate si posibilitate. Nivelul ideatic al finalitatilor educative trebuie sa fie destul de "inalt", pentru a reprezenta cu adevarat un model functional, dinamic si in continua mutare catre noi orizonturi de perfectiune, cu forta ademenitoare pentru individ. In acelasi timp, finalitatile trebuie sa se adreseze unor oameni concreti, sa potenteze maximal fortele lor latente si sa se adecveze unor realitati bine circumscrise din punct de vedere istoric, social, cultural; ele trebuie sa permita o perfectare a insertiei individului in social, dar si o crestere a raspunderii societatii pentru destinele individuale. Numai prin reciprocitatea functionala, dinamica, intre planul general si cel particular se pot dimensiona idealuri, scopuri si obiective pertinente, cu adevarat valoroase si realizabile.

Ideal, scop si obiective educationale

In functie de caracterul general sau concret al explicitarii, dar pornind si de la extensiunea campului educational vizat de finalitati, acestea din urma permit specificari in trei domenii relativ distincte: ideal educativ, scop al educatiei si obiective educationale. Aceste trei ipostaze ale finalitatii educationale definesc in mod sintetic modelul de personalitate vizat de actiunea educationala.

Idealul educativ este categoria de o generalitate maximala ce surprinde paradigma de personalitate, oarecum abstracta, proiectul devenirii umane la un moment dat, intr-o societate data. Idealul educativ este o instanta valorica din care iradiaza norme, principii, strategii, scopuri si obiective determinate, care directioneaza procesul de formare a tinerei generat

Idealul educativ, in sine, nu este functional decat in masura in care permite o "traducere" in secvente deziderabile sau normative, prin redimensionari si "concretizari" la realitatile si situatiile educationale. Datorita gradului inalt de generalitate, idealul educativ poate deveni, uneori, inoperant. Idealurile educationale sunt expuse conjuncturilor istorice, contin o doza importanta de "irealitate", ele mai mult se declama, decat se infaptuiesc.

Functia idealului este potentata si de faptul ca idealul educatiei nu este un model standard, impus o data pentru totdeauna, ci un model dinamic ce permite redimensionari in functie de campul de posibilitati in care are loc educatia. De altfel, un ideal educational ar trebui sa se caracterizeze prin trei dimensiuni (Nicola, 1993, pag.69-70):

a. dimensiunea sociala (sa fie congruent sau coextensiv unor cerinte sociale);

b. dimensiunea psihologica (sa raspunda nevoilor si posibilitatilor indivizilor;

c. dimensiunea pedagogica (sa permita o transpunere practica in plan instructiv-educativ).

Cat priveste nivelurile de la care vom porni in fixarea unui ideal pedagogic, acestea ar putea fi, dupa unii pedagogi (Nicolaescu, 1995, pag.24), urmatoarele:

determinarea sociala (tipul si esenta societatii);

modelul dezvoltarii ideale a personalitatii istoriceste determinat;

valorile fundamentale ale lumii contemporane (democratia, umanismul, civismul, toleranta, respectarea drepturilor omului etc.);

traditiile culturale, valorile nationale intemeiate istoric.

Scopul educatiei este o ipostaza a finalitatii educatiei care realizeaza acordul intre idealul educational si obiectivele sale, atunci cand el este pertinent sau poate sta in locul idealului, cand acesta este supradimensionat axiologic sau inadecvat iluzoriu, utopic. Scopul educatiei este o finalitate secretata de insesi actiunile didactice, este adecvat acestora si vehiculeaza secvente ale modelului de personalitate umana, asa cum pot fi ele realizate in practica instructiv-educativa. Scopul vizeaza finalitatea unei actiuni educationale bine determinate. De dorit este ca, intre ideal si scop, sa se stabileasca o relatie de continuitate si adecvare.

Obiectul educational este ipostaza cea mai "concreta" a finalitatilor si desemneaza tipul de schimbari pe care procesul de invatamant sau cel din alt sistem educativ il asteapta si/sau il realizeaza. Intotdeauna, obiectivele educationale se refera la achizitii de incorporat, redate in termeni de comportamente concrete, vizibile, masurabile si exprimabile. Daca scopul educativ vizeaza evolutii si schimbari mai extinse din punct de vedere cognitiv, afectiv, comportamental, obiectivele educationale au in vedere achizitii concrete, detectabile, observabile in modc direct. Obiectivele educationale se deduc din scopurile educatiei.

Raportate la influentele manifestate asupra tuturor componentelor strategiei didactice, obiectivele educationale pot exercita mai multe functii (Potolea, 1988, pag.139-142):

a. Functia de orientare axiologica. Prin acest obiectiv se realizeaza o orientare a elevilor catre valori educationale dezirabile.

b. Functia de anticipare a rezultatelor educatiei. Orice obiectiv va anticipa o realitate care nu exitsa inca. Obiectivul trebuie sa treaca de la formulari generale la obiective specifice, concepute sub forma unor rezultate concrete, a caror manifestare sa fie testabila dupa o perioada convenabila de timp.

c. Functia evaluativa. Se stie ca evaluarea randamentului scolar se realizeaza pornind de la anumite repere. Calitatea obiectivelor, claritatea enuntarii si concretizarea lor sunt conditii esentiale pentru validitatea si fidelitatea evaluarii si aprecierii scolare. Obiectivul educational fixeaza nu numai reusite, ci si crteriul de masurare a acelei reusite.

d. Functia de organizare si (auto)reglare a proceselor didactice. Obiectivele intervin in procesele didactice ca instante sau criterii referentiale, pentru dirijarea actiunii de predare si invatare.

Ele sunt implicate in proiectarea, desfasurarea si evaluarea proceselor educative, avand un rol insemnat in controlul si autoreglarea actiunilor instructiv-formative.

Finalitatile educatiei - ca unitati dinamice dintre ideal, scop si obiective - sunt rezultate ale unor optiuni mereu in mutatie si, ca atare, ele nu pot fi prescrise o data pentru totdeauna. Ele trebuie sa permita deschideri fata de valori variate, innoite, care sa dinamizeze atat individul, cat si societatea.

Noua triada a obiectivelor vine in intampinarea imunizarii individului in fata enormei mase informationale si in sprijinul dobandirii autonomiei intelectuale si spirituale a persoanei.

3. Clasificarea si operationalizarea obiectivelor pedagogice

Pentru a deveni functionale, dar si din ratiuni strict teoretice, obiectivele au fost delimitate si clasificate in mai multe grupe.

Astfel, in functie de domeniul la care se refera, analistii au propus o tripla compartimentare: obiective cognitive (care se refera la transmiterea si asimilarea cunostintelor), obiective afective (ce vizeaza formarea convingerilor, sentimentelor, atitudinilor) si obiective psihomotorii (centrate pe formarea unor conduite si operatii manuale).

O mare importanta in practica instructiv-educativa o prezinta alegerea si explicitarea obiectivelor educationale. Din acest punct de vedere, merita sa meditam mai mult asupra a doua exigente:

a. regandirea unor prioritati cu privire la fixarea obiectivelor. Astfel, astazi, se justifica o deplasare a obiectivelor catre achizitii ce asigura invatarea invatarii si dobandirea autonomiei intelectuale si spirituale (Vaideanu, 1988, pag.82);

b. exprimarea corecta a obiectivelor.

Al doilea aspect il constituie ceea ce s-a incetatenit deja prin denumirea de operationalizarea obiectivelor. A operationaliza un obiectiv inseamna a identifica o sarcina educativa si a o explicita varbal in mod corespunzator. Un obiectiv este operationalizat atunci cand:

a.           s-a delimitat o secventa comportamentala observabila care poate fi evaluata;

b.           s-a enuntat in mod comprehensiv respectiva sarcina.

Trebuie facuta observatia ca unele comportamente, dobandite in scoala, sunt dificil de surprins in obiective operationalizate. Nu este mai putin adevarat ca sunt si situatii, comportamente care nu pot fi anticipate, prefigurate, cerute explicit in practica didactica.

Un aspect care nu trebuie neglijat este cel referitor la posibilitatea operationalizarii, care este variabila si tine de specificul disciplinelor ce se predau in scoala. Obiecte de invatamant precum: matematica, fizica, gramatica, chimia etc., care opereaza cu structuri algoritmice, sunt mai disponibile pentru obiectivele definite operational. La disciplinele ce cultiva creativitatea, atitudinea, convingerile etc., posibilitatile de operationalizare se diminueaza.

Un cadru didactic, atunci cand incearca sa operationalizeze obiective, trebuie sa fie atent la o serie de capcane posibile:

Ø      daca ordonarea obiectivelor pe axa simplitate-complexitate este benefica pentru toti elevii;

Ø      daca nu cumva, la un moment dat, obiectivele devin acaparatoare, uitandu-se finalitatile mai cuprinzatoare;

Ø      daca prin operationalizarea excesiva nu se ajunge la o atomizare si secventiere a comportamentelor, astfel incat acestea sa nu mai posede nicio relevanta didactica;

Ø      daca din dorinta exactitatii, in circumscrierea sarcinii, nu se ajunge la o artificializare a procesului instructiv-educativ;

Ø      daca nu cumva educatia, riguros prescrisa prin obiective, nu conduce la manierism si mecanizare in predare etc.

Aceste virtuale limitari nu trebuie sa ne sperie, ci sa ne faca sa meditam mai profund la faptul ca si in didactica se poate aluneca intr-un "- ism " care se cheama. didacticism.