Legile pedagogice

LEGILE PEDAGOGICE

Legile pedagogice reprezinta conexiunile de maxima generalitate existente în plan functional-structural, la nivelul sistemului si al procesului de învatamânt.

Specificul legilor pedagogice rezulta din situatia deosbita a obiectului de studiu al stiintelor socioumane (respectiv al stiintelor educatiei/pedagogice), care este simultan si subiect al activitatii investigate (societatea, omul, educatia etc.)- De aici vulnerabilitatea nucleului epistemic tare al stiintelor socio-umane, în general, al stiintelor educatiei/pedagogice, în mod special. Fenomenul este explicabil, pe de o parte, prin complexitatea obiectului de studiu (psihicul, societatea, educatia etc). iar pe de alta parte prin faptul ca la scara istorica avem de-a face cu stiinte relativ tinere, dezvoltate de regula, dupa secolul al XlX-lea într-un proces complicat de desprindere de filosofie si de adaptare a strategiilor de cercetare experimentala.

Tipul de legi promovat/promovabil la nivelul stiintelor pedagogice/educatiei (propriu stiintelor socio-umane) este deosebit de cel dezvoltat la nivelul 'stiintelor naturii' considerate stiinte experimentale tari sau stiinte pozitive (vezi Inter disciplinari -tatea si stiintele umane, 1986, pag. 124, 125).

în cazul pedagogiei, modalitatea de abordare globala a realitatii - la nivel de o-biect-metoda-teorie - fundamentala pentru validarea oricarei stiinte, angajeaza interventia unor legi de tip probabilistic/statistic, deosebite de legile naturii, de tip dinamic, determinist, 'care definesc un raport necesar si constant între fenomene' (Dictionnaire de la philosophie, 1995, pag.157, 158).

Legile pedagogice au un caracter statististic, indeterminist. care defineste probabilitatea realizarii fenomenelor studiate în contextul unor raporturi relativ stabile, conditionate la nivelul finalitatilor educatiei, a nucleului functional-structural al actiunii e-ducationale/didactice, 'care implica numeroase legaturi între oameni, între oameni si lucruri, pe fondul unor opere, institutii si relatii rezultate' în acest context (vezi Freund, Mien, 1973, pag.7).

Elaborarea legilor pedagogice ramâne un proces deschis angajat. în mod special la nivelul teoriei educatiei care vizeaza definitivarea conceptelor fundamentale si a conexiunilor esentiale dintre acestea operationalizabile în diferite domenii, contexte si situatii practice, aflate în permanenta schimbare si transformare.

Din aceasta perspectiva, stiintele pedagogice 'tind sa descopere legile ce intervin în desfasurarea fenomenelor educationale pentru ca, treptat, sa le poata stapâni, dirija si planifica în toate amploarea lor' (Todoran, Dimitrie, coordonator, 1982, pag.57). Reusita lor poate fi evidentiata la nivelul sistemului de educatie si al procesului de învatamânt, pe linia propunerilor formulate deja în diferite variante: legea interactiunii optime între educatie, ereditate si mediu; legea relatiei dintre scopul educatiei-conti-nutul-strategia educatiei; legile/principiile procesului de învatamânt/didacticii (vezi Dictionar de pedagogie, 1979, pag.250, 251).

Analizele mai recente evidentiaza calitatea explicativa si predictiva a legilor pedagogice 'care regleaza activitatea educativa printr-un sistem de prescriptii', aplicabil la scara sociala. Acest sistem asigura 'unitatea de baza a oricarei judecati' care sustine 'tabelul sinoptic' al legilor pedagogice la nivelul urmatoarelor elemente componente:

a)  reguli, regulamente, directive, constrângeri, cutume;

b)  stereotipii ale rolurilor asumate la nivelul actiunii educationale/didactice;

c)  modele obligatorii de comunicare, relationare. legitimare în termeni de autoritate a obiectivelor si de liberate a strategiilor operabile în diferite situatii concrete (vezi Dictionnaire actuel de Veducation, 1993, pag.54, 55; 804. 805).

Definirea legilor pedagogice la nivelul teoriei educatiei presupune stabilizarea nucleului epistemic tare al stiintelor educatiei prin delimitarea conceptelor fundamentale (finalitatile educatiei; functiile si structura educatiei; dimensiunile si formele educatiei; proiectarea curriculara a educatiei; principiile generale ale procesului de învatamânt/instruire) si angajarea acestora în contexte relationale probabilistice care asigura explicarea si interpretarea comprehensiva a realitatii educationale.

Din aceasta perspectiva pot fi sesizate mai multe tipuri de conexiuni generale, care 'descriu o relatie între fenomene sub forma unei proprozitii declarative' (De Land-sheere, Gilbert, 1992, pag. 183) a carei rigoare însa, dupa opinia noastra, trebuie exersata chiar pâna la nivelul 'unei formule matematice sau logico-matematice' (vezi Cris-tea, Sorin, 1996, C, pag. 199).

în aceast context pot fi delimitate urmatoarele legi pedagogice, valabile la nivel de sistem si de proces:

A) La nivel de sistem:

- Legea orientarii educatiei în directia formarii-dezvoltarii permanente a personalitatii umane;

- Legea ponderii specifice a functiei culturale a educatiei;

- Legea corelatiei functional-structurale dintre subiectul si obiectul educatiei;

- Legea caracterului obiectiv, unitar si deschis al dimensiunilor si diformelor educatiei;

- Legea integrarii tuturor dimensiunilor si a formelor educatiei la nivelul educatiei permanente si al autoeducatiei;

- Legea dezvoltarii pedagogice prin valorificarea deplina a educabilitatii la nivelul raporturilor dintre educatie-mediu-ereditate;

- Legea proiectarii curriculare a educatiei la nivelul raporturilor optime dintre obiecti-vele-continuturile pedagogice-wetodologia-evaluarea pedagogica.

B) La nivel de proces:

- Legea comunicarii pedagogice angajata la nivelul repertoriului comun profesor-elev;

- Legea cunoasterii pedagogice angajata la nivelul valorificarii formative a informatiei stiintifice;

- Legea creativitatii pedagogice angajata la nivelul conexiunii inverse externe în vederea perfectionarii permanente a  proiectului pedagogic, mesajului pedagogic, repertoriului comun.

Vezi Actiunea educationala, Educatia, Gândirea pedagogica. Pedagogia, Principiile pedagogice.