Metode complementare de evaluare

Metode complementare de evaluare

Folosirea echilibrata a strategiilor de evaluare impune, la randul ei, diversificarea tehnicilor si a instrumentelor de evaluare: metode traditionale: probe orale; probe scrise; probe practice; si metode alternative (complementare) cum ar fi observarea sistematica a elevilor, investigatia, chestionarul, proiectul ( miniproiectul); portofoliul; tema pentru acasa; tema de lucru in clasa; grile de evaluare; scale de evaluare; autoevaluarea.

Progresul achizitiilor in domeniul pedagogiei se realizeaza intotdeauna pornind de la ceea ce practica pedagogica a confirmat ca eficient. De aceea, in evaluarea continua, metodele traditionale nu reprezinta ceva vechi, perimat. Ele sunt considerate acele metode care au dobandit acest apelativ datorita faptului ca raman cele mai des utilizate metode, cu conditia de a se asigura calitatea corespunzatoare a instrumentelor si echilibrul intre probele scrise, orale si practice, prin proba intelegandu-se orice instrument de evaluare proiectat, administrat si corectat de catre profesor.

Probele orale reprezinta metoda cel mai des utilizata la clasa. Ion T. Radu o considera tehnica de examinare, V. Pavelcu - proba, iar I. Nicola metoda si procedeu evaluativ - stimulativ "o forma de conversare prin care profesorul urmareste volumul si calitatea cunostintelor, priceperilor si deprinderilor elevilor si capacitatea de a opera cu ele". Unele dintre caracteristicile probelor orale pot fi percepute ca avantaje cum ar fi: flexibilitatea si adecvarea individuala a modului de evaluare prin posibilitatea de a alterna tipul intrebarilor si gradul lor de dificultate in functie de calitatea raspunsurilor oferite de catre elev; posibilitatea de a clarifica si corecta imediat eventualele erori sau neintelegeri ale elevului in raport cu un continut specific; formularea raspunsurilor urmarind logica si dinamica unui discurs oral, ceea ce ofera mai multa libertate de manifestare a originalitatii elevului, a capacitatii sale de argumentare etc.; posibilitatea data profesorului de a realiza evaluari de ordin atitudinal sau comportamental; stabilirea unei interactiuni optime profesor-elev etc.

Alte caracteristici trebuie vazute ca limite ale acestor probe, dintre care se pot mentiona: diversele circumstante (factori externi) care pot influenta obiectivitatea evaluarii atat din perspectiva profesorului, cat si a elevului; nivelul scazut de fidelitate si validitate; consumul mare de timp, avand in vedere ca elevii sunt evaluati individual.

Probele scrise sunt practicate si uneori chiar preferate, datorita unora dintre avantajele lor imposibil de ignorat in conditiile in care se doreste eficientizarea procesului de instruire si cresterea gradului de obiectivitate in apreciere. Ioan Cerghit considera ca probele scrise se datoreaza unor "considerente obiective (numar redus de ore la unele discipline, programa si clase aglomerate) cat si unor considerente psihopedagogice deoarece lucrarile scrise dau posibilitatea elevilor sa lucreze in ritm propriu, relevand mai pregnant capacitatea lor de organizare a cunostintelor lor dupa un plan logic, expunere, disciplina in gandire, deprindere de munca, independenta, putere de sinteza si de exprimare in scris etc." Un alt avantaj al probelor scrise ar fi acela ca au o valoare de obiectivitate si impartialitate mai mare decat cele orale.Probele scrise aduc desigur si dezavantaje si anume: ofera elevului o slaba retroinformare utila; ingradesc sever sfera cunostintelor ce urmeaza a fi verificate; lipseste climatul psihologic si cel afectiv.

Probele practice - ofera posibilitatea evaluarii capacitatii elevilor de a aplica cunostintele in practica, precum si a gradului de stapanire a priceperilor si a deprinderilor formate. Sunt cunoscute multiple forme de realizare: experiente de laborator, lucrari experimentale, desene, schite, grafice etc.

Activitatile practice ofera posibilitatea elevului de a-si dezvolta atat competentele generale (comunicare, analiza, sinteza, evaluare ), cat si pe cele specifice, aplicative (utilizarea datelor , a instrumentelor de lucru , interpretarea rezultatelor ).

Metodele traditionale de evaluare, concepute ca realizand un echilibru intre probele orale, scrise si cele practice, constituie la momentul actual elementele principale si dominante in desfasurarea actului evaluativ.

Cele mai importante finalitati ale evaluarii procesului instructiv-educativ, in ultimul timp, se concretizeaza in cunostinte si capacitati; atitudini (practice, sociale, stiintifice etc.); interese; capacitatea de a face aprecieri de valoare (opinii, adaptari atitudinale si comportamentale etc.)

Pornind de la aceasta realitate, strategiile moderne de evaluare cauta sa accentueze acea dimensiune a actiunii evaluative care sa ofere elevilor suficiente si variate posibilitati de a demonstra ceea ce stiu dar, mai ales, ceea ce pot sa faca. Principalele metode alternative sau complementare de evaluare al caror potential formativ sustine individualizarea actului educational prin sprijinul elevului sunt: observarea sistematica a activitatilor si a comportamentului elevilor; investigatia; proiectul, portofoliul, autoevaluarea.

Observarea sistematica a activitatilor si a comportamentului elevilor in timpul activitatii didactice este o tehnica de evaluare ce furnizeaza profesorului o serie de informatii, diverse si complete, greu de obtinut astfel prin intermediul metodelor de evaluare traditionala. Observarea este adeseori insotita de aprecierea verbala asupra activitatii/raspunsurilor elevilor.

Pentru a inregistra informatiile de care are nevoie profesorul are la dispozitie practic cinci modalitati: fisa de observatii curente; fisa de evaluare ( calitativa ); scara de clasificare; lista de control/verificare; fisa de caracterizare psiho-pedagogica ( la final de ciclu ).

Investigatia - ofera elevului posibilitatea de a aplica in mod creator cunostintele insusite si de a explora situatii noi de invatare, pe parcursul unei ore de curs. Metoda presupune definirea unei sarcini de lucru cu instructiuni precise, intelegerea acestora de catre elevi inainte de a trece la rezolvarea propriu-zisa, practica, prin care elevii isi pot demonstra un intreg complex de cunostinte si de capacitati.

Proiectul - este un demers evaluativ mai amplu, ce permite o apreciere complexa si nuantata a invatarii, ajutand la identificarea unor calitati individuale ale elevilor. Este o forma de evaluare puternic motivanta pentru elevi, desi implica un volum de munca sporit - inclusiv activitatea individuala in afara clasei. Proiectul reprezinta o forma de evaluare complexa, ce conduce la aprecierea unor capacitati si cunostinte superioare, precum: apropierea unor metode de investigatie stiintifice; gasirea unor solutii de rezolvare originale; organizarea si sintetizarea materialului; generalizarea problemei; aplicarea solutiei la un camp mai vast de experiente; prezentarea concluziilor.

Portofoliul - este un instrument de evaluare complex, ce include experienta si rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode de evaluare. El reprezinta "cartea de vizita" a elevului urmarind procesul global inregistrat de acesta, nu numai in ceea ce priveste cunostintele achizitionate pe o unitate mare de timp, dar si atitudinile acestuia; este un mijloc de a valoriza munca individuala a elevului, actionand ca factor al dezvoltarii personalitatii. Portofoliul surprinde si evalueaza elevul in complexitatea personalitatii sale, componentele lui inscriindu-se in sfera interdisciplinaritatii.

Autoevaluarea - are drept scop sa-i ajute pe elevi sa-si dezvolte capacitatile de autocunoastere si de autoevaluare, sa compare nivelul la care au ajuns cu nivelul cerut de obiectivele invatarii si de standardele educationale, sa-si dezvolte un program propriu de invatare, sa-si autoevalueze si valorizeze atitudini si comportamente.