Modele de instruire - modelul behaviorist, modelul cognitivist, modelul integrativist

Modele de instruire - modelul behaviorist, modelul cognitivist, modelul integrativist

Ioan Neacsu ordoneaza in aceste trei modele, principalele teorii ale invatarii, dupa cum urmeaza:

Modelul behaviorist (asociationist-comportamentist):

Teoria conditionarii operante - B.F. Skinner

Teoria conexionista - E.L. Thordinke

Teoria asteptarii (behaviorismul intentional) - E. Tolman

Teoria mediatiei - C.E. Osgood

Teoria reducerii sistematice a tensiunii comportamentului - C. Hull

Teoria reviuita a celor doi factori - O.H. Mowrer

Modelul cognitivist:

Teoria structural, genetic - cognitiva - J. Bruner

Teoria organizatorilor invatarii - D.P. Ausubel, F.C. Robinson

Teoria invatarii cumulativ - ierahice - R. M. Gagne

Modelul integrativist:

Teoria holodinamica asupra invatarii - R. Titone

Teoria interdependentei proceselor cognitive, dinamice si reactionale - J. Nuttin

Teoria integratorie si determinista a invatarii - J. Linhart

Teoria invatarii depline - J. Carroll, B.S. Bloom

Teoria interdisciplinara (integrata) a invatarii - J. Nisbert (Neacsu, 1999, 24-25)

In acest capitol ne vom opri doar asupra catorva dintre aceste teorii, considerate ca avand un aport mai mare in structurarea teoriei si metodologiei instruirii eficiente.

Teoria conditionarii operante. Prin aceasta teorie B.F.Skinner arata importanta factorului de "intarire a comportamentului' intervenit dupa obtinerea raspunsului pozitiv. Apartinand modelului behaviorist, teoria sa este o dezvoltare in principal a ideilor referitoare la invatarea prin selectionare si asociere sub actiunea legii efectului. Cea mai importanta detasare fata de psihologia conventionala de tip stimul-raspuns realizata de Skinner este deosebirea facuta intre 'comportamentul de raspuns' si 'comportamentul operant', respectiv, intre 'conditionarea de tip S (conditionarea comportamentului de raspuns) si 'conditionarea de tip R' (conditionarea comportamentului operant). In experimentele sale pe animaie (sobolani albi, porumbei) pentru a realiza relatii cantitative in cadrul conditionarii operante, B.F. Skinner a proiectat un aparat special, o cutie fara lumina, izolata sonor, inauntrul careia se afla o mica pedala, care atunci cand este apasata, face sa cada bucatelele de mancare.

Din aceasta teorie a conditionarii operante s-a desprins o "solutie pedagogica" denumita 'teoria instruirii programate', care s-a vrut o alternativa/model de instruire care sa depaseased limitele modelelor clasice de instruire. Teoria instruirii programate elaborate de B.F.Skinner reprezinta, in esenta, un model de instruire care se bazeaza pe principalele achizitii ale psihologiei din vremea sa, respectiv, pe: legea efectului (Ed. L.Thorndike), conexiunea inversa si feedback-ul operativ, posibilitatea de a dirija si controla invatarea in directii prestabilite pe baza unor programe, deci de a transforma invatarea in instructie. Varianta de instruire conceputa 'programa lineara sau cu raspuns construit' se impune prin forta operanta a principiilor pe care este fundamentata si in consens cu care functioneaza: principiul 'pasilor mici', principiul procesului gradat, principiul participarii active, principiul intaririi imediate a raspunsului pentru fiecare secventa, principiul individualizarii ritmului instruirii, principiul autoreglarii activitatii.

Psihologul american demonstreza faptul ca eficienta invatarii este dependenta de organizarea conditiilor de invatare ale elevilor. Cu cat recompensa pozitiva sau negativa - in raspunsul dat de elev - este mai rapida, cu atat feed-back-ul este mai operativ si elevul isi va putea controla mai mult efortul pentru confirmarea altor reusite. Ca demers, instruirea programata presupune parcurgerea unei programe de invatare, adica a unui algoritm prestabilit, alcatuit din alternari de secvente informative si momente

Teoria structural, genetic - cognitiva - J. Bruner. In incercarea de a realiza o sinteza asupra teoriei lui Bruner, I.Neacsu precizeaza faptul ca problemele invatarii sunt strans legate de cele ale dezvoltarii si instruirii, ambele privite intr-un context cultural(1999, 35). De fapt, J.S.Bruner afirma fara niciun echivoc ca 'singurul lucru cu totul caracteristic care se poate spune despre fiintele omenesti este ca ele invata. Invatatul este atat de profund inradacinat in om, incat a devenit aproape involuntar, ceea ce i-a facut pe unii dintre cercetatori, care au meditat pe marginea comportamentului uman, sa considere ca specializaree noastra ca specie este specializarea in invatare'(Bruner, 1970, 133).

Procesul de invatare nu este un proces mai mult sau mai putin intamplator. El trebuie orientat, dirijat si educat intr-un anume fel, ceea ce tine de o anumita strategie de instruire. 'lnstruirea, afirma J.S. Bruner, este un efort de ajutorare si de modelare a dezvoltarii'(Bruner, 1970,11). Ca atare, dezvoltarea oricarei persoane, de orice varsta, trebuie sa devina obiectul unei teorii a instruirii.

Punctele de plecare ale teoriei propuse de J.S.Bruner si colaboratorii sai tin, pe de o parte, de observatiile si autoobservatiile facute asupra unor procese cognitive (conceptualizarea, rezolvarea de probleme), iar, pe de alta parte, de un studiu asupra naturii 'blocarilor invatarii' la copii.

In ceea ce priveste modalitatea de realizare a invatarii, sau intr-o exprimare mai larga, cunoasterea umana, in opinia lui J.S.Bruner exista trei modalitati/niveluri fundamentale prin care copilul descopera si intra in contact cu lumea din afara sa, transpunand-o, apoi, in modele:

. modatitatea / invatarea activa - invatare prin actiune in diferitele sale ipostaze: manipularea libera a realului din exterior, exersare, constructie etc; pentru unele experiente umane, aceasta este singura modalitate de cunoastere/dezvoltare de exemplu, invatarea diferitelor sporturi, insusirea diferitelor deprinderi (de muncad dea conduce o masina etc.), indeplinirea anumitor roluri sociale etc.;

modalitatea / invatarea iconica, care se bazeaza pe organizarea vizuala sau pe alt fel de organizare senzoriala si pe folosirea unor imagini schematice; acest nivel este guvernat de principiile organizarii perceptuale;

. modalitatea / invatarea simbolica - in care locul imaginilor este luat de simbolurile lor: cuvinte sau alte forme de limbaj), care permite relationarea lucrurilor exprimate prin cuvinte si obtinerea, prin transformarile de rigoare, de noi si noi informatii.

Teoria holodinamica a invatarii. Creatorul teoriei este italianul R. Titone, in conceptia caruia invatarea scolara implica prezenta a doua caracteristici fundamentale: integritatea si organicitatea. Aplecandu-se cu interes asupra 'teoriei invatarii cumulativ-ierarhice' a lui R. M. Gagne, a ajuns la concluzia ca aceasta poate fi dezvoltata.

Esenta modelului holodinamic consta in promovarea unui model activ, articulat, integralist si dinamic asupra invatarii educative; comportamentul si invatarea se explica la diverse niveluri intrucat sunt dependente functional si ierarhizate atat in plan intern cat si extern; triplanitatea invatarii umane este valoarea fundamentala pe care o postuleaza modelul lui Titone:

. invatarea tactica

. invatarea strategica

. Invatarea ego-dinamica

Utilizand conceptul de 'personalitate deschisa', R. Titone creaza premizele unei teorii interactive si relationale, reusind sa unifice toate procesele ego-dinamice, cu alternante centripete sau centrifuge, fata de Eul aflat sub influenta educatiei.