REALISMUL PEDAGOGIC MODERN

REALISMUL PEDAGOGIC MODERN

Invatamantul realizat in spiritul umanismului renascentist, in care ponderea principala o avea studiul operelor clasice, grecesti si latine, a devenit curand inadecvat exigentelor societatii si dezvoltarii culturale a lumii moderne. Desi a constituit un progres fata de invatamantul Evului Mediu, scoala din sec. XV-XVI a continuat sa aiba un caracter livresc, sa puna accentul pe eruditie si elocventa, fiind prea putin legata de evolutiile din domeniul stiintei si de nevoile vietii practice. La inceputul sec. al XVII-lea a aparut tot mai evidenta necesitatea unui invatamant adaptat noilor realitati socio-culturale. Fr. Bacon promova o doctrina filosofica ce punea accentul pe cunoasterea naturii prin experienta proprie, stimuland, in acest fel, orientarea practica a invatamantului. Pe de alta parte, R. Descartes a sprijinit constituirea unei directii preponderent teoretice a invatamantului, care are menirea de a dezvolta ratiunea, de a cultiva gandirea critica, de a impune o anumita metoda in cunoastere.

In plan practic, reteaua scolara s-a extins considerabil, cuprinzand un numar tot mai mare de elevi in procesul instructiv organizat institutional. Toate acestea au determinat aparitia unor intense preocupari privind problemele de metoda si de organizare a procesului de instruire. Cel care a reusit sa exprime pe plan pedagogic noile tendinte a fost J. A. Comenius.

Jan Amos Comenius

Cea mai importanta lucrare in care si-a prezentat conceptia asupra scopului si puterii educatiei, asupra instruirii si organizarii invatamantului, asupra educatiei morale este Didactica Magna, publicata in limba ceha in 1632 si in limba latina in 1657.

Pornind de la constatarea ca societatea din acea vreme era bazata pe nedreptate, Comenius considera ca dintr-o astfel de situatie a decurs si coruperea oamenilor: "initial, natura omului a fost buna si trebuie sa ne intoarcem la ea". Este necesara, asadar, o schimbare a societatii si o transformare a omului, ceea ce nu se poate realiza decat prin educatie. Educarea tinerei generatii, cultivandu-i individului intelepciunea, transforma insasi societatea. Pornind de la o astfel de intelegere a rolului educatiei, Comenius se adresa guvernantilor vremii si oamenilor bisericii sa acorde toata atentia organizarii invatamantului, caci, datorita numarului redus de scoli si taxelor foarte mari, numai un numar restrans de copii se puteau instrui. Nici modul de lucru cu elevii nu il multumea. Accentul se punea pe "invatarea cuvintelor" si nu a lucrurilor(caracter livresc); acest continut, ca si caracterul greoi al metodelor determina un progres lent in instruire si, din acest motiv, scoala nu-si indeplineste cu succes menirea. Intr-o astfel de scoala, cu un continut si cu metode necorespunzatoare, cu accentul pus pe instruire , neglijandu-se educatia, nu se pot pregati tineri folositori societatii.

Ca teolog, Comenius considera ca aceasta viata nu este decat o pregatire pentru cea eterna. Din acest scop al vietii este dedus scopul educatiei: pregatirea oamenilor pentru fericirea eterna in viata de apoi. Formarea omului in acest scop presupune atingerea a trei scopuri secundare, care servesc acestei vieti:

Cunoasterea de sine si a vietii inconjuratoare;

Stapanirea de sine;

Nazuinta spre Dumnezeu.

Primul scop sau primul aspect al formarii omului implica dobandirea de cunostinte, caci numai daca el cunoaste ratiunea tuturor lucrurilor i se poate acorda pe drept titlul de fiinta rationala. Pentru denumirea acestui prim scop secundar al educatiei este folosit termenul de "eruditie"(cultura). Atingerea celui de-al doilea scop - virtutea(moralitatea) - ii ofera omului posibilitatea de a-si conduce bine propriile actiuni. Cel de-al treilea scop presupune cultivarea sentimentului de religiozitate, de pietate. Aceste trei parti ale educatiei - eruditia, virtutea si pietatea - constituie, in conceptia lui Comenius, temelia vietii terestre a acestuia si a celei viitoare.

Conceptia lui Comenius privind puterea educatiei ar putea fi apreciata drept optimism pedagogic. Am vazut mai inainte ca formarea omului ar presupune dobandirea culturii, a virtutii si a pietatii. La nastere, copilul nu poseda decat "semintele" acestora, adica aptitudinile pentru stiinta, moralitate si religie. Ele devin un bun al fiecaruia numai prin educatie: "Omul daca vrea sa fie om, trebuie sa se cultive". Lipsit de educatie, de contactul cu societatea, el ramane o fiinta salbatica.

Deoarece aspectul principal al formarii omului il constituie cultura, dobandirea cunostintelor din diverse domenii, atentia lui Comenius se indreapta spre demonstrarea capacitatii omului de a-si asimila cunostintele. Spre deosebire de corp, care este marginit, spiritul uman este fara de margini. Spiritul uman este comparat cu o samanta in care, desi nu exista forma plantei, se afla in realitate planta, care in anumite conditii prinde radacini, creste si se dezvolta. Spiritul uman, privit ca un microcosmos, cuprinde lumea, macrocosmosul, tot asa dupa cum samanta contine in sine planta. Mai exact, samanta contine in sine numai posibilitatea dezvoltarii plantei, iar spiritul numai putinta cunoasterii de sine si a lumii inconjuratoare. Dobandirea castei cunoasteri presupune interventii de natura educativa.

Pe langa faptul ca are aptitudinea de a cunoaste, ca poseda simturi cu ajutorul carora dobandeste cunostinte despre tot ceea ce exista in lume, omului ii este data si dorinta de a sti, tendinta spre activitate. Tocmai pentru ca poseda aptitudini pentru cultura si dorinta de a sti, omul intruneste toate calitatile pentru a putea fi educat.

Ca o consecinta a conceptiei cu privire la puterea educatiei, Comenius cerea sa se creeze scoli pentru toti copiii, indiferent de conditia lor sociala, pentru a fi cu adevarat folositori societatii. Spre deosebire de timpurile trecute, el considera ca fetele sunt tot atat de capabile ca si baietii de a-si insusi stiintele, intrucat sunt inzestrate cu un spirit vioi si cu pricepere si pot ajunge si ele la indeletniciri care presupun un grad ridicat de instructie.

Intreaga opera a lui Comenius este patrunsa de increderea in puterea educatiei. In Didactica Magna el afirma: toti pot invata toate. Arta de a invata trebuie sa imite natura, sa se conduca dupa legile proprii acesteia. Regulile si principiile educatiei sunt deduse din legile naturii. Una dintre legile din care se deduc reguli si principii cu privire la educatie este formulata astfel: "natura asteapta timpul potrivit". Scoala insa se abate de la acest principiu, in sensul ca nu alege timpul potrivit pentru exersarea spiritelor si nu asigura un progres treptat al individului.

Un important merit al lui Comenius rezida in faptul ca a dorit sa constituie o stiinta a educatiei, pornind de la legile naturii, de la conformitatea cu natura. Acest principiu ar putea fi creditat cu urmatoarea acceptie: educatia sa se faca tinandu-se seama de treptele de dezvoltare ale individului, de particularitatile sale de varsta. Pornind de la acest principiu, Comenius ajunge la urmatoarea concluzie: Tot ce trebuie invatat urmeaza sa fie distribuit in mod corespunzator treptelor de varsta, astfel incat sa nu se predea nimic ce ar depasi capacitatea de intelegere a copilului. Pornind de la aceasta idee, Comenius alcatuieste o periodizare a vietii copilului, care cuprinde patru stadii a cate sase ani fiecare:

Prima copilarie: 0 - 6 ani;

A doua copilarie: 6 - 12 ani;

Pubertatea si adolescenta: 12 - 18 ani;

Tineretea: 18 - 24 ani.

Acestei periodizari ii corespunde un anumit sistem de instructie si anumite institutii de educatie:

Pana la 6 ani copilul isi primeste educatia in familie;

De la 6 ani educatia se face in scoli, colegii si academii.

In perioada celei de-a doua copilarii este de preferat ca educatia sa se realizeze in scoala. Si in aceasta privinta, natura ofera un exemplu demn de a fi imitat. Dupa cum mediul cel mai prielnic pentru pesti il constituie helesteiele, iar pentru pomi livada, tot asa pentru copii locul cel mai potrivit pentru dezvoltare il ofera scoala, numita de catre Comenius "atelierul umanitatii", caci aici se formeaza cu adevarat individul si este pregatit pentru viata.

Domeniul pedagogiei caruia Comenius ii acorda o deosebita importanta este didactica, pe care o intelege intr-un sens valabil si astazi: teorie a procesului de invatamant. Mai intai, el a demonstrat necesitatea unui nou continut al invatamantului. Apoi, intelegand importanta desfasurarii procesului de invatamant in conformitate cu anumite norme didactice a elaborat un sistem de principii, care, dupa cum am vazut, decurgeau din legile naturii. Nevoia timpului, de a asigura instruirea unui numar mare de copii, intr-un ritm mai rapid, dar mai usor si mai temeinic, al indemna sa se ocupe de problema metodelor de invatamant, ca si de forma de organizare a procesului de instruire.

In ce priveste continutul instruirii, atunci cand exprima cerinta ca "toti sa invete toate", Comenius avea in vedere si necesitatea asigurarii unui cerc larg de cunostinte apartinand diferitelor domenii ale cunoasterii, din care sa se selecteze ceea ce este important, esential si folositor. Spre deosebire de renascentisti, el acorda o mai mare importanta disciplinelor realiste, pentru ca, pe de o parte, sunt folositoare in viata de zi cu zi, iar pe de alta parte, asa cere ordinea naturii: intai lucrurile si apoi cuvintele. Insusirea continutului invatamantului trebuie sa se faca treptat, gradat, printr-o continua largire a volumului de cunostinte.

Preocuparea de a asigura conditiile pentru insusirea acestui continut cu usurinta, in mod temeinic si repede, l-a condus pe Comenius la stabilirea unui sistem de principii didactice:

a)Invatatura trebuie sa inceapa de timpuriu, inainte de a se corupe spiritele copiilor;

b)In invatare trebuie sa se porneasca de la general la particular;

c)Toate cunostintele se predau cu ajutorul intuitiei.

Chiar daca in realitate aceste principii sunt simple reguli sau procedee didactice, Comenius are meritul de a fi introdus in teoria pedagogica categoria de "principii didactice", ca fundament pentru fenomenul educativ.

Urmarind fundamentarea unui invatamant usor si temeinic, Comenius insista in mod special asupra necesitatii unui invatamant constient, deci bazat pe intelegere. Gresesc acei dascali care se limiteaza la dictare si invatare pe de rost, fara o explicare adecvata a lucrurilor. Dupa parerea sa, scoala nu trebuie sa puna accentul pe eruditie, ci sa deschida elevului mintea pentru priceperea si intelegerea lucrurilor.

Un invatamant rational se poate infaptui pe baza cultivarii interesului pentru studiu, prin precizarea importantei, a folosului cunostintelor respective pentru elev.

Marea contributie a lui Comenius ramane insa dezvoltarea teoriei privind metoda didactica. Desi recunoaste ca aptitudinile elevilor sunt diferite, el crede ca toti pot fi educati si instruiti dupa aceeasi metoda, pentru ca toti trebuie sa fie condusi spre acelasi scop(cultura, virtute, pietate) si pentru ca toti au aceeasi natura. Metodele de predare sunt cu deosebire intuitia si exercitiul:

Intuitia este ceruta mai ales de stiinte;

Exercitiul mai ales de arte;

Intuitia + exercitiu, pentru invatarea limbilor.

Intuitia presupune efectuarea analizei, dupa cum exercitiul, executarea practica a lucrului, implica sinteza. Utilizarea cunostintelor si deprinderilor cere judecarea situatiilor prin comparatie. Acestui sistem corelat de actiuni, Comenius ii spune "metoda".

In lucrarea Spicuiri didactice, el revine asupra metodei, insistand asupra momentului predarii, care are trei instrumente de actiune:

Exemplele - care se prezinta sub forma intuitiei;

Regulile - care presupun explicarea lucrului prezentat ca exemplu;

Imitatia - executarea a ceea ce s-a aratat si explicat, ceea ce presupune exercitiul.

Lui Comenius i se datoreaza si introducerea sistemului de instruire bazat pe clase si lectii, ale carui avantaje ar consta in: a)pentru dascal e mai placut, intrucat lucreaza cu mai multi elevi; b)acestia, la randul lor,se vor stimula reciproc si vor profita de momentul in care se vor repeta cunostintele predate de profesor. Dorind sa arate cum e cu putinta ca un dascal sa se ocupe de un numar mare de scolari, Comenius prezinta si un exemplu de cum se poate desfasura o ora de curs. La inceput se vor verifica temele; inainte de a trece la predarea noilor cunostinte, dascalul va purta cu elevii o discutie asupra temelor predate anterior. Va prezenta apoi noul continut, pe cat posibil facand apel la intuitie; pentru a stimula atentia, el isi va intrerupe expunerea si va pune intrebari. La sfarsitul lectiei li se va oferi si elevilor prilejul sa puna intrebari. Apoi, unii dintre ei vor explica, in fata colegilor lor, cunostintele abia expuse de catre dascal.

Puterea exemplului este explicata prin tendinta copiilor de a imita tot ceea ce vad. Exemplelor li se vor adauga preceptele si regulile de viata, iar pentru formarea deprinderilor morale se recomanda folosirea exercitiului, deoarece virtutea se cultiva prin fapte, nu prin vorbe. In Informatorul scolii materne, Comenius prezinta si o teorie a jocului, relevandu-i principalele virtuti educative. Astfel, jocul satisface nevoia de miscare a copilului, recreeaza si da agerime spiritului, stimuleaza nevoia de viata in colectivitate, dezvolta initiativa, perseverenta. Eficienta sa este relevanta nu numai in planul dezvoltarii fizice, ci si al dezvoltarii intelectuale si morale.

Francois de Salignac de la Mothe-Fnelon - un sistem de educatie pentru fete

Fnelon a preluat ideea lui Comenius de a se realiza o educatie egala pentru baieti si pentru fete. In principala sa lucrare Tratat despre educatia fetelor(1687) atrage atentia asupra necesitatii de a respecta natura copilului: trebuie sa ne multumim a urma si a ajuta natura. De asemenea, este necesar sa se dea copilului cat mai multa libertate de manifestare, iar procesul educatiei sa tina seama de nivelul de dezvoltare al acestuia. Fenelon propune un sistem de instruire care sa-i ofere copilului posibilitatea de a cunoaste lucrurile intr-un mod cat mai agreabil; copilul sa nu traiasca sub apasarea griji ca trebuie sa invete, pentru aceasta educatorul ii va crea situatii care sa-i provoace curiozitatea si dorinta de a sti.

In ce priveste educatia fetelor, Fnelon pornea de la ideea ca, desi nu se bucura de forta fizica si intelectuala a barbatilor, femeile detin un rol important in societate, prin inraurirea pe care o au asupra moravurilor lumii. Atunci, o gresita educatie data femeilor face mai mult rau decat aceea a barbatilor, pentru ca neoranduielile acestora provin adesea si din reaua educatie primita de la mamele lor. Continutul instructiei pe care o propune Fnelon pentru fete ar fi urmatorul:

Scris, citit, gramatica - ceea ce le este necesar pentru a-si invata copiii sa vorbeasca corect;

Aritmetica - necesara conducerii gospodariei;

Elemente de drept - pentru a sti ce acte sunt necesare in diverse imprejurari de viata;

Istoria antichitatii eline si latine - unde gasesc numeroase exemple de comportamente dezirabile.

Planul de invatamant propus de Fnelon a fost adoptat de o serie de scoli, cum ar fi, de exemplu, Scoala pentru fete deschisa de doamna de Maintenon in 1686 la Saint-Cyr, prima scoala pentru fete organizata in afara unei manastiri.

John Locke - doua dimensiuni prioritare ale educatiei: morala si intelectuala

Ideile pedagogice ale lui Locke sunt expuse intr-un mic volum intitulat: Cateva idei asupra educatiei. El porneste de la problema educabilitatii: este absoluta sau relativa? In opinia lui J. Locke, educatia are puterea absoluta de a transforma caracterul omului: fericirea sau nenorocirea acestuia este in cea mai mare parte propria sa opera. Prin educatie spiritul devine ceea ce este; majoritatea acelor calitati ce le consideram ca daruri naturale sunt produse ale exercitiului, deoarece numai prin exercitiu au ajuns la un anumit grad de dezvoltare. Gasim insa afirmata si importanta naturii individuale: educatia are putere de influentare asupra caracterului, insa aceasta putere este limitata de natura individuala a fiecaruia.

Cu privire la idealul educatiei, intalnim la J. Locke patru notiuni care, impreuna, configureaza scopul ultim al educatiei:

a)Virtutea - prin care intelege acordul vointei cu anumite norme, pe care le dicteaza ratiunea, legea civila si religia;

b)Intelepciunea - prin care intelege simtul practic, prudenta, chibzuinta, indemanarea;

c)Buna crestere - prin care intelege felul de a ne purta in lume, bunele maniere; mijloc de exteriorizare, de manifestare a unor insusiri sufletesti cu caracter moral, in primul rand al virtutilor noastre;

d)Instructia - adica transmiterea de cunostinte prin intermediul sistemului de invatamant.

Prin prisma acestor notiuni sunt structurate si dimensiunile(laturile educatiei):

Educatia morala. Care sunt mijloacele cele mai importante pentru realizarea ei? Trebuie sa intarim vointa individului pentru a o face rezistenta la toate tentatiile, care vin din afara si in special de la simturile noastre si a o supune ratiunii. Care sunt mijloacele pentru a intari energia voluntara in aceasta lupta contra simturilor si in acest efort de a o supune ratiunii?

1. Pedeapsa, mult intrebuintata in scolile vremi. Locke cerea insa ca aceasta sa fie aplicata numai in extremis si aducea pentru aceasta idee unele argumente:

Daca este vorba ca vointa sa fie pusa in acord cu ratiunea si nu cu simturile, atunci prin mijloacele educative intrebuintate nu trebuie sa ne adresam tocmai simturilor si instinctelor; De ce se supun copiii in fata pedepsei? Cu siguranta nu din convingere. Ei se supun pentru a evita o neplacere corporala. Deci, in loc sa subordonam simturile ratiunii - si acesta este scopul educatiei - ajungem la rezultatul opus, adica intarim pornirile instinctive.

Pedeapsa corporala indeparteaza pe elev de educator si ii face antipatic obiectul de invatamant.

Rezultatul final la care ar duce o astfel de educatie morala ar fi ca in loc sa formam caractere energice, personalitati puternice, am forma naturi servile, caractere de sclavi.

2. Un al doilea mijloc educativ, de care vorbeste Locke, este recompensa, ca rasplata a faptelor bune. Critica adusa recompensei este asemanatoare cu aceea a pedepsei. Si recompensa, in genere, se adreseaza simturilor, afara de unele cazuri rare, cand se adreseaza simtului moral. In genere insa, zice Locke, in recompensa cerem elevului sa renunte la un capriciu, pentru ca, in schimb, sa-i satisfacem un altul. Insa atunci unde mai este efectul educativ? In loc sa slabim tendintele simturilor, le intarim si mai mult. . Locke nu este adversarul celor ce acorda copiilor multumiri, dar intelege ca aceste placeri nu trebuie sa constituie o rasplata pentru fapte bune, ci o favoare pe care educatorul o acorda celui educat.

Mijlocul cel mai adecvat in educatie este aprobarea si dezaprobarea faptelor elevului. In cazul acesta nu ne mai adresam simturilor, ci sentimentelor superioare, indeosebi sentimentului moral.

O atentie deosebita trebuie acordata intuitiei, atat in domeniul educatiei intelectuale, cat si in cel al educatiei morale. Dar intuitia in educatia morala consta in exemple - bune sau rele - pe care le luam de la semenii nostri, in societatea carora traim.

Obiceiul si exemplul au drept rezultat formarea bunelor deprinderi. Pentru formarea convingerilor morale sunt recomandate convorbirile, carora le mai zice si convorbiri rationale, adica discutarea chestiunilor din domeniul moralei.

Educatia intelectuala. Care este scopul acesteia? Putem distinge, in general, trei tendinte cu privire la aceasta problema:

a)Un prim scop ar consta in transmiterea valorilor culturale mostenite de la generatiile anterioare;

b)Asigurarea cunostintelor necesare pentru viata practica;

c)Exersarea si dezvoltarea functiilor si proceselor psihice.

La J. Locke este aproape neglijat primul scop, adica cultura generala, si foarte mult accentuat cel de-al doilea si destul de prezent cel de-al treilea. El critica modul in care se facea cultura generala in acel timp. Este vorba de cultura generala formata pe baza studiilor clasice, care, dupa parerea sa, nu servesc la nimic in viata. De fapt, el nu era impotriva culturii generale ca atare, ci mai mult impotriva modului in care era conceputa in acea vreme, cerand predarea numai a acelor cunostinte care sunt utile in viata.

In ceea ce priveste aspectul formativ al educatiei, adica utilizarea instructiei pentru dezvoltarea functiilor intelectuale ale elevului, Locke considera ca nu este suficient ca acesta sa primeasca in mod pasiv ceea ce ii transmite profesorul, nu e suficient ca el sa creada ceea ce i se spune, ci trebuie sa se convinga prin propria lui ratiune de adevarul cunostintelor, cu care vrea sa-si imbogateasca intelectul. Dupa cum nu putem vedea cu ochii altuia, tot asa nu putem sa ne convingem cu mintea altuia.

Principiile educatiei intelectuale:

a)Principiul interesului, pus in legatura cu doua inclinatii naturale ale copilului:

1. curiozitatea naturala, considerata drept instrumentul cel mai pretios cu care natura ne-a inzestrat spre a putea inlatura nestiinta;

2. tendinta catre activitate, manifestata in dorinta copilului de a fi mereu ocupat;

b)Principiul intuitiei - pentru a stimula interesul elevului nu este recomandabil sa procedam pe cale abstracta, ci trebuie sa pornim de la contactul direct cu realitatea. Prin urmare, trebuie sa sprijinim instruirea bazata pe intuitie.

c)Intelegerea de catre elev a utilitatii cunostintelor.

Fata de intelectualismul exagerat al pedagogiei umaniste, care predomina inca pe acea vreme, Locke are meritul de a fi dat o importanta crescuta educatiei morale, pe care o considera drept scop esential al educatiei, punand-o mai presus de cea intelectuala. O alta nota caracteristica in pedagogia lui J. Locke este utilitarismul, care se manifesta atat in domeniul educatiei intelectuale, cat si in cel al educatiei morale.

4. Pedagogia sociala - J. J. Rousseau

Principala opera pedagogica: romanul Emil sau despre educatie, dar o oarecare importanta prezinta si La Nouvelle Hloise. Rousseau e in primul rand un pedagog social: in lucrarea Contractul social el arata necesitatea ameliorarii starii societatii si nu vede alt mijloc decat educatia. In romanul Emil nu vom gasi o expunere sistematica, o tratare riguroasa a principiilor pedagogice, ci idei disparate despre educatie, cu o mare influenta asupra gandirii asupra gandirii pedagogice de mai tarziu. In Franta si in Germania un intreg curent, cel al filantropismului, porneste de la ideile lui Rousseau. Pestalozzi, Froebel si o serie de curente de mai tarziu, precum Scoala activa, isi au originile in pedagogia lui Rousseau.

Principii pedagogice

a)Respectarea individualitatii copilului si educatia negativa.

Rolul educatorului este de a face tot posibilul pentru inlaturarea oricarui obstacol care ar impiedica dezvoltarea libera a naturii individuale si de a ajuta la producerea circumstantelor favorabile acestei dezvoltari. Aceasta educatie negativa nu impiedica insa manifestarea unei atitudini active, caci, de fapt, natura copilului si educatorul se sprijina reciproc: natura face totul, insa numai sub conducerea educatorului, iar educatorul influenteaza, dar numai prin mijlocirea naturii, ceea ce e o garantie contra masurilor artificiale. De ce recomanda Rousseau educatia negativa?

1. Pentru ca nu ne putem opune naturii si deci trebuie sa ne conformam ei. Toata intelepciunea si stiinta oamenilor nu va putea cultiva in sufletul copilului mai mult decat a semanat natura. Educatia nu poate sa creeze din nimic; ea poate numai sa garanteze conditii optime de dezvoltare elementelor naturale, prin inlaturarea a tot ceea ce le-ar putea slabi.

Educatia ne poate veni de la natura, de la oameni sau de la lucruri:

Educatia naturii provoaca dezvoltarea functiunilor si organelor noastre;

Educatia oamenilor ne indica modul cum le putem utiliza mai bine;

Educatiei lucrurilor ii datoram experienta ce o avem despre lumea inconjuratoare.

Dar pentru ca acesti trei factori sa duca la un bun rezultat trebuie sa lucreze in armonie.

2. Pentru ca natura individului e buna. Daca oamenii sunt rai, aceasta se datoreaza influentei unui mediu si unei culturi falsificate. Prima grija a unei bune educatii va fi deci de a inlatura acea influenta, pentru ca natura sa se poata dezvolta in libertate.

3. Pentru ca trebuie sa tinem seama de individualitatea copilului. La inceput nu o cunoastem, trebuie deci sa lasam naturii posibilitatea si timpul necesar pentru a se manifesta.

b)Principiul necesitatii naturale.

Am vazut ca, potrivit principiului educatiei negative, nu e admisibila influenta directa si arbitrara a educatorului. Dar cum o putem evita? Utilizand consecintele naturale ale faptelor copilului, deci intervenind indirect. Necesitatea naturala trebuie sa inlocuiasca autoritatea, iar natura lucrurilor vointa educatorului. Motivatia acestui principiu o gasim in urmatoarele convingeri ale lui Rousseau:

Copilul trebuie sa se supuna legilor naturale;

Lumea morala nu e accesibila spiritului copilului; el nu poate deosebi binele de rau si exclude notiunea datoriei. De aceea, nu trebuie sa faca nimic din supunere fata de autoritatea morala, ci totul din necesitate naturala;

A rationa cu copii e nefiresc: natura vrea ca, inainte de a fi adulti, ei sa se comporte ca si copii; caracteristic copilariei este faptul ca ea este somnul ratiunii.

Dintre toate facultatile omului, zice Rousseau, ratiunea e cea care se dezvolta mai greu si mai tarziu. Deci, nu pot fi admise sfaturile si preceptele morale, al caror rol e de a dovedi necesitatea actiunilor morale. Ar fi absurd sa incercam a argumenta copiilor, cand ratiunea nu e suficient de dezvoltata, asupra celor mai complexe probleme ale vietii.

Si educatia religioasa e exclusa in epoca 'somnului ratiunii'; nu sunt admise nici invataturile religioase, nici rugaciunile, carora in spiritul copilului nu le corespund idei.

c)Principiul rezistentei si al stapanirii de sine.

A suferi e primul lucru pe care trebuie sa-l invete Emil si acela de care se va avea nevoie cel mai mult in viata. Puterea de a rezista raului fizic si moral e conditia sine qua non a libertatii. Pentru a realiza aceasta conditie se impun doua masuri:

1. Intarirea corpului, care numai fiind puternic se supune vointei, iar daca e slab porunceste sufletului si ii rapeste astfel libertatea;

2. Rezistenta morala sau stapanirea de sine, care consta in a stabili un echilibru intre vointa si putere. Un om ale carui facultati ar egala dorintele ar fi unul absolut fericit. Slabiciunea este provocata de disproportia dintre fortele si cerintele noastre. Natura nu ne impune necesitati mai multe decat fortele ce le avem: mediul social este cel care ne impune necesitati noi, artificiale, fara a ne da si fortele utile pentru satisfacerea lor. Cine se multumeste sa fie ceea ce e si sa faca ceea ce poate, conform naturii sale, e fericit si liber. Cine doreste insa sa fie sau sa para a fi altceva decat este si sa faca mai mult decat poate realmente nesocoteste propria sa natura, cerintele sale firesti, de aceea este sclav si nefericit.

d)Principiul interesului, intuitiei si activitatii.

De la varsta de 12 ani se produc in evolutia sufleteasca a copilului doua fenomene importante pentru educatie:

Copilul are mai multa forta decat necesitati, deci surplusul de energie poate servi la dobandirea cunostintelor, caci:

Intelectul e acum suficient de dezvoltat pentru acest scop.

Conditiile in care trebuie sa se faca educatia intelectuala sunt urmatoarele:

Vom lua ca punct de plecare curiozitatea naturala a copilului; lucrurile asupra carora aceasta se va indrepta vor forma obiectul instructiei;

Toate ideile primite de copil trebuie sa fie clare; scopul nu e de a invata pe copil multe lucruri, ci de a face sa patrunda in intelectul sau numai idei juste si lamurite.

In vederea claritatii se impune insa dobandirea cunostintelor pe cale intuitiva: 'Dati lui Emil lucruri nu vorbe', indeamna Rousseau. Lumea, natura trebuie sa fie cartea elevului. De exemplu, intr-o lectie in care urmarim stabilirea legilor naturale, incepem prin a-i atrage atentia elevului asupra celor mai simple fenomene din natura. Nu trebuie sa dam elevului cunostinte pur verbale; el nu va primi lectii decat din experienta, pentru ca, pe de o parte, sa stabilim o stransa legatura intre stiinte si viata, pe de alta, sa-l deprindem pe elev cu activitatea, caci numai fiind capabil sa dobandeasca prin propria lui forta si munca ceea ce ii trebuie va fi bine pregatit pentru viata.

e)Principiul respectarii drepturilor copilului.

Nu e permis sa denaturam viata actuala a copilului in vederea vreunei eventuale fericiri viitoare; nu e admisibil sa vedem in copil numai pe viitorul adult, ci in primul rand pe copilul ca atare. 'Fiti umani fata de toate varstele' indeamna Rousseau. Iubiti copilaria, ocrotiti-i jocurile, placerile si pornirile.

Aceste principii generale trebuie sa ne lumineze calea in educarea copilului pana la varsta de 15 ani; de aici inainte, dat fiind gradul de dezvoltare sufleteasca la care a ajuns elevul, e posibila educatia morala si religioasa in mod direct. La varsta de 15 ani Emil trebuie introdus in lumea morala. Sentimentele morale si religioase, precum si notiunile de bine si de rau, de datorie morala, de Dumnezeu, care pana la aceasta varsta erau excluse din cadrul activitatii pedagogice, li se acorda o deosebita importanta.

Prima si cea mai stringenta preocupare a educatorului in aceasta etapa va trebui sa fie educarea sentimentelor. Pasiunile naturale sunt considerate instrumente ale conservarii si ale libertatii. Ar fi o intreprindere zadarnica si ridicola sa dorim a le distruge. Ar insemna sa contrazicem natura si sa reformam opera lui Dumnezeu. Dar nu toate pasiunile sunt naturale. Cele care nu sunt dictate de natura noastra, ci ne sunt inspirate de mediul social degenerat, sunt cele ce ne subjuga si ne distrug. Izvorul tuturor pasiunilor e iubirea de sine; toate celelalte pot fi considerate ca modificari ale acesteia si, in acest sens, toate pasiunile ar fi naturale.

Cele mai multe modificari, fiind produse de cauze straine naturii noastre, se indreapta adesea contra sentimentului fundamental si ne pun astfel in contradictie cu noi insine. Prin urmare, pentru a pune in ordine viata afectiva a copilului trebuie sa evitam acele modificari artificiale, produse de societate. Izbucnirea pasiunilor se poate produce in doua moduri:

Sau natura(sensibilitatea naturala) da impulsul si provoaca eventual si imaginatia sau

Imaginatia, sub influenta unui mediu rau, forteaza natura, inainte ca aceasta sa fi ajuns la gradul de dezvoltare necesar.

In primul caz, pasiunile se produc in mod natural, in al doilea caz, in mod artificial.

Odata ce sensibilitatea isi manifesta in mod natural drepturile, cum o indrumam pe calea cea buna? Ce directie ii vom da? O vom indrepta asupra celor ce au nevoie de ea, de ajutorul nostru, nu asupra acelora care, prin faptul ca nu simt aceasta nevoie, ne-ar respinge sau ne-ar primi cu indiferenta.

Suferinta altora provoaca copilului afectiune, ii starneste mila; aspectul fericirii altora ii atata, prin comparatie, amorul propriu. Astfel ajunge Rousseau concluzia ca trebuie sa-i prezentam copilului tabloul omenirii suferinde. Pentru ca impresiile sa fie puternice il vom face sa inteleaga ca, datorita pericolelor la care orice om este continuu expus in viata, nimeni nu e scutit in mod sigur si pentru totdeauna de suferinta.

Pregatit din punct de vedere moral, intelectual si religios, Emil, copilul in genere, poate patrunde in societate, ale carei rele nu-l vor putea ispiti pe el, prietenul naturii si al oamenilor din trecut.

Filantropismul. Sub influenta ideilor lui Rousseau, Johann Bernard Basedow infiinta in Germania Scoala filantropismului. El a publicat in 1768 un apel catre 'prieteni si oameni avuti', in care trata despre scoala si influentele ei pentru binele public. In urma acestui apel, Basedow a adunat o suma de bani pentru a infiinta la Dessau institutul Philantropinum, unde incepe sa aplice principiile lui Rousseau.

Caracteristicile generale ale pedagogiei filantropismului:

a)Lupta impotriva invatamantului religios dogmatic. Adeptii filantropismului militau pentru o religie naturala, neconfesionala. Dar daca Rousseau isi putea permite sa ceara o filozofie naturala cu excluderea religiei confesionale, fara a ajunge sa puna in practica o astfel de idee, Basedow insa, care conducea o scoala ai carei elevi apartineau diverselor confesiuni nu putea impune o religie pur naturala, ci ajungea la un compromis, in sensul ca in scoala invatamantul religios avea un caracter general, filosofic.

b)Un invatamant bazat pe placere si lipsa de efort. Un principiu care rezulta din exagerarea in practica a principiului libertatii si educatiei negative al lui Rousseau. Nu se cerea elevului sfortari pentru rezolvarea sarcinilor scolare, nici constrangerea prin pedepse. In schimb, se facea un abuz de recompense.

c)Utilitarismul atat in educatia morala, cat si in cea intelectuala. Acest principiu a influentat nu numai metodele de invatamant, ci si programul acestuia. Se acorda o atentie deosebita stiintelor pozitive, matematicilor, limbilor moderne.

5. Johann Heinrich Pestalozzi

Afectat de starea morala si materiala precara a poporului elvetian din acel timp, Pestalozzi a aratat, in scrierile sale pedagogice si in actiunile sale practice, o preocupare asidua pentru ameliorarea acestei stari de lucruri. El pornea de la premisa ca lipsa de cultura intelectuala, morala si religioasa este izvorul cel mai adanc al mizeriei poporului. Ameliorarea acestei stari de lucruri nu se putea realiza decat prin educatie. Cultura constituie mijlocul fundamental de ameliorare a starii precare in care se afla poporul; or, cultura se dobandeste prin educatie, ca factor de progres social.

Pestalozzi deosebeste trei trepte in evolutia fiintei umane:

1. Starea animala - in acest stadiu omul considera lumea numai din punct de vedere al necesitatilor individuale, fara a se gandi prea mult la consideratii de natura sociala si, in acest fel, isi bazeaza toate pretentiile pe dreptul natural.

2. Starea sociala - omul considera lumea tot din punct de vedere individual, dar tine seama si de starea sociala, prin urmare, isi sprijina cerintele pe consideratii sociale.

3. Starea morala - omul priveste lumea din punct de vedere al innobilarii sufletesti si are drept norma moralitatea, care reprezinta idealul spre care tinde evolutia individuala si sociala.

Aceste stadii ale dezvoltarii individului se succed cu puterea unor legi naturale. Ele trebuie sa devina si trepte ale educatiei. Se disting, astfel, urmatoarele momente in procesul de educare a unui individ:

1. asigurarea 'bunei dispozitii animale', ceea ce corespunde educatiei fizice;

2. dezvoltarea virtutilor sociale, prin mijlocirea educatorului;

3. perfectionarea morala;

Ceea ce trebuie retinut din analiza acestor stadii este, mai intai, ideea existentei unor legi dupa care sa se desfasoare procesul educatiei. In 1780 cand publica Orele de seara ale unui sihastru, Pestalozzi teoretiza necesitatea respectarii legilor naturii in procesul educatiei, in scopul dezvoltarii fortelor interne ale copilului. Pornind de la teza educatiei in conformitate cu natura, el aprecia ca cele mai bune conditii pentru educarea copilului le ofera familia, mama fiind considerata 'educatorul natural'

Pestalozzi se arata optimist in ceea ce priveste puterea educatiei. In romanul sau pedagogic Leonard si Gertruda el considera, spre deosebire de Rousseau, ca omul, prin natura sa, nu este perfect; el devine astfel numai prin educatie. Lasate in voia lor, fortele naturii umane se dezvolta fie prea incet, fie nu se dezvolta deloc. Prin influenta intentionata a societatii se suprima tendintele negative ale naturii umane si se dezvolta cele pozitive. Pentru aceasta insa, educatia trebuie sa urmeze mersul simplu al naturii.

Principiul fundamental al pedagogiei lui Pestalozzi il constituie conformitatea educatiei cu natura, cu legile naturii umane. Prin natura sa, omul se afla in posesia unor forte interioare, care tind sa se manifeste, sa intre in actiune: forta fizica, cea intelectuala si cea morala. Acestea se afla numai sub forma de predispozitii, dar in ce le priveste intalnim un element comun, favorabil actiunii educative: tendinta spre dezvoltare. Realizarea acestei tendinte depinde in mare parte de educatie.

Scopul educatiei il constituie, deci, dezvoltarea fortelor interne specifice naturii umane. Acest scop este, potrivit lui Pestalozzi, o expresie a conformitatii cu natura: daca de la natura omul poseda aceste forte in stare potentiala, atunci este firesc ca prin educatie sa se asigure dezvoltarea lor in stransa unitate, in armonie. Pentru ca cele trei categorii de forte sa nu se dezvolte impotriva umanitatii, Pestalozzi cere ca dezvoltarea lor sa se sprijine pe iubire si credinta; numai in acest fel se cultiva umanitatea in fiecare individ.

In lucrarea Cum isi invata Gertruda copiii, Pestalozzi si-a propus sa formuleze o serie de principii ale invatamantului si sa stabileasca esenta legilor naturii pe care acestea se bazeaza. In acest scop, el a incercat sa dezvaluie izvoarele legilor pe care se intemeiaza principiile invatamantului. Primul dintre acestea este insati natura, cu ajutorul careia spiritul nostru se ridica de la intuitii confuze, la notiuni clare.

Fiecare din fortele cu care natura l-a inzestrat pe om se dezvolta prin exercitiu. Natura umana cere insa ca aceasta dezvoltare sa inceapa cu elementele cele mai simple, care se vor complica treptat, ca o consecinta a dezvoltarii insasi. Pornind de la acest principiu, Pestalozzi a elaborat teoria invatamantului elementar, prezentata in lucrarea Cum isi invata Gertruda copiii. Nu se are in vedere o scoala de un anumit grad, ci o instructie care isi propune sa inceapa cu primele elemente ale fiecarui obiect de invatamant, care sa stimuleze dezvoltarea fortelor interne. Continutul acestui invatamant elementar ar trebui sa cuprinda:

1. Educatia fizica. Are scopul de a asigura dezvoltarea fortelor fizice si se intemeiaza pe tendinta fireasca spre miscare a copilului. Pestalozzi numeste exercitiile, intemeiate pe miscarile naturale ale organismului, gimnastica naturala sau elementara. El a legat educatia fizica a copilului de pregatirea sa pentru munca; astfel, el a propus efectuarea unor exercitii care sa stea la baza formarii priceperilor de munca, dar si a trasaturilor de caracter.

2. Educatia intelectuala. Scopul sau general este dezvoltarea fortei intelectuale prin ea insasi, adica prin exercitiu. Acest lucru nu e insa posibil fara un volum oarecare de cunostinte, care sa mijloceasca punerea in functiune a inteligentei. Acesta este principiul culturii formative.

Instructia nu trebuie sa introduca nimic gata prelucrat si structurat in intelectul copilului, ci numai sa dezvolte fortele existente deja in el. si datorita carora va asimila ceea ce le este adus la cunostinta, considerand elementele astfel dobandite ca pe un capital castigat prin propriile lor forte si nu ca pe ceva strain de puterea lor, impus din afara. Instructia nu este altceva decat un exercitiu al fortelor sufletesti. Functia scolii este dubla: a informa si a forma elevii, cu accentul pus pe cea de-a doua.

Pestalozzi este primul pedagog care a formulat explicit principiul formativ al invatamantului. Indicatii cu privire la cultura formativa gasim inca si inainte de el, la Montaigne, Descartes, Kant. Plecand de la distinctia pe care Pestalozzi o realizeaza intre formare si informare, mai tarziu se vor contura doua mari directii in pedagogie:

a)Curentul culturii materiale, care considera ca menirea scolii este de a da informatii;

b)Curentul culturii formale, care reducea acest rol la dezvoltarea psihica, uneori numai la dezvoltarea proceselor de cunoastere.

In ce priveste metoda, Pestalozzi ramane un adept al intuitiei. Spre deosebire de Comenius, care prin intuitie voia sa asigure elevilor mai ales posibilitatea de a lega de fiecare cuvant invatat reprezentarea corecta a obiectului desemnat prin cuvant, Pestalozzi avea in vedere dobandirea notiunilor clare. Pentru el, intuitia e doar un prim pas spre generalizare. Ea are rolul de a asigura nu numai informarea, sub forma reprezentarilor si generalizarilor, ci si formarea: ea dezvolta organele de simt, gandirea si vorbirea.

3. Educatia morala. Pestalozzi a preluat de la Rousseau ideea de a intemeia educatia morala pe viata afectiva a copilului. Dar in timp ce Rousseau considera ca se poate vorbi de sentimente numai de la varsta de 15 ani, Pestalozzi conteaza pe existenta acestora inca de la o varsta frageda. Elementul esential al vietii afective este sentimentul de dragoste, mai intai pentru membrii familiei si, pe masura ce copilul vine in contact si cu alti oameni, se va extinde la toti oamenii, pentru ca, in cele din urma, sa isi formeze constiinta apartenentei la umanitate.

Mijloacele de care dispune educatia morala sunt:

1. producerea unei dispozitii sufletesti favorabile moralitatii;

2. exercitarea moralitatii, adica formarea bunelor deprinderi;

3. stabilirea maximelor morale.

Aceste mijloace sunt considerate ca succesive, deci nu se pot dezvolta decat in aceasta ordine.

4. Educatia prin munca. Despre necesitatea invatarii unei meserii vorbisera si J. Locke si J. J. Rousseau. Pestalozzi a reusit sa elaboreze o teorie a unei echilibrate imbinari a muncii cu instructia. Intr-o mica scriere din 1790: Schita unui memoriu despre legatura dintre educatia profesionala si scolile elementare, el expune proiectul unei 'scoli a muncii', destinata copiilor saraci, in scopul pregatirii lor pentru a-si putea castiga in mod demn existenta. Pestalozzi propunea predarea, in astfel de scoli, a cunostintelor de economie casnica, agricultura si mica industrie casnica. Pregatirea teoretica trebuie insotita de activitatea practica, deoarece orice teorie despre profesie este insuficienta daca nu e legata de practica efectiva.

Factorii educatiei:

1. Familia. Baza culturii poporului este educatia in familie. Aici copilul suporta primele influente educative, acelea care sunt in mare parte decisive pentru evolutia fizica si psihica a individului.

2. Scoala. Continua educatia familiala si se bazeaza pe aceasta. Cei doi factori se conditioneaza reciproc, deoarece educatia scolara e o continuare a celei familiale, iar aceasta de pe urma presupune cultura dobandita de parinti in scoala. Inceputul acestei actiuni reciproce il face scoala, care-i formeaza pe viitorii parinti.

Pestalozzi se arata nemultumit de starea scolilor din acel timp, care in loc sa stimuleze cultura poporului, o zadarnicesc, intrucat fac din ceea ce trebuie sa serveasca de mijloc educativ, scop al educatiei, considerand stiinta ca scop in sine, independent de forta de cugetare, simtire si vointa a individului. Pentru inlaturarea starii culturale precare a poporului, el propunea infiintarea urmatoarelor tipuri de scoli:

a)O casa a copiilor, pentru aceia care nu au implinit inca varsta necesara pentru a intra in scoala elementara si ale caror mame ar fi impiedicate, din acuza ocupatiei, sa se ingrijeasca suficient de ei;

b)Scoala elementara primara;

c)Scoli de perfectionare sau scoli de adulti;

d)Seminariile (scoli normale) pentru formarea personalului didactic si promovarea stiintei pedagogice.

Ideile lui Pestalozzi despre educatie au fost continuate de Friedrich Frobel si Adolf Diesterweg. O data cu Diesterweg si Herbart apar incercarile de constituire a pedagogiei ca stiinta. Spre sfarsitul sec. al XVIII-lea pedagogia devenise un obiect de studiu in unele Universitati germane. Kant a predat un astfel de curs la Konigsberg. Aceste au grabit procesul intemeierii pedagogiei ca disciplina stiintifica, organizarea principiilor pedagogice intr-un sistem si definirea categoriilor specifice acestei discipline. Aceasta sarcina si-a asumat-o cu deosebire Herbart.

Sarcini de lucru:

1.Aratati cat de realista este indemnul lui Comenius: 'Sa-i invatam pe toti toate'.

2.Apreciati cat de actuala este ideea lui Fnelon de a realiza o instruire bazata pe interes si pe stimularea elevilor pentru a depune un efort personal.

3.Comentati urmatorul text al lui J.Locke: 'O disciplina de sclavi formeaza caractere de sclavi. Copilul se supune sau se preface ca se supune atat timp cat ii este frica de nuia, dar indata ce se simte in afara pericolului, indata ce scapa de sub ochii educatorului, el se lasa in voia inclinarilor sale naturale.'(Cateva cugetari asupra educatiei)