Structura stilistica a romanei actuale

Structura stilistica a romanei actuale

Stilul (fr. style; < lat. stylus; <gr. stylos, unde insemna condeiul de metal si de os folosit la scrierea pe tablite cerate), notiunea fundamentala a stilisticii, este maniera individuala sau colectiva de a marca personalitatea vorbitorului/ autorului in enunt, prin utilizarea unor forme/ procedee ale expresivitatii. El poate fi definit si ca ansamblul de particularitati de exprimare, orala si scrisa, a unui vorbitor sau a unei categorii de vorbitori sau, altfel spus, ca maniera specifica in care sunt selectate si folosite in exprimarea orala sau scrisa posibilitatile comunicative ale limbii.

Daca specificul ramane la nivelul unui singur individ, rezulta un stil individual ( se evidentiaza mai ales in operele literar- artistice ) ; daca, prin convergenta unor trasaturi comune , ajunge sa caracterizeze categorii (de ex. socio-culturale) de indivizi, atunci rezulta stiluri colective (nemaifiind valabila afirmatia lui Buffon ,, Le style c'est l'homme meme", adoptata si de Eminescu".stilul e omul" ).

Stilul functional este o varianta a limbii, care indeplineste functii de comunicare intr-un domeniu de activitate determinat. Stilurile functionale sunt categorii istorice, constituirea si evolutia lor fiind determinate de dezvoltarea culturii spirituale, in stransa legatura cu dezvoltarea civilizatiei materiale.

In limba romana contemporana sunt patru stiluri functionale: stilul oficial ( juridico-administrativ), stilul stiintific, stilul publicistic sau jurnalistic, stilul artistic ( beletristic ). Niciunul dintre acestea nu poate fi considerat inchis, izolat de celelalte; niciunul nu se afla in stare pura.

Clasificarea stilurilor functionale a fost facuta in functie de urmatoarele criterii :

a)           tipul de cunoastere;

b)           rolul si modul specific de desfasurare a actiunilor referentiale in constituirea planului semantic;

c)           dimensiunea stilistica.¹

O posibila clasificare a stilurilor propusa de I. Coteanu in "Stilistica functionala a limbii romane"² are in vedere opozitia artistic/nonartistic, diferenta dintre cele doua categorii realizandu-se prin prezenta sau absenta expresivitatii literare.

Astfel, in mod schematic, cele doua tipuri de limbaje au urmatoarele trasaturi specifice:

Stilul artistic Stilurile nonartistice

1. limbaj conotativ ;  1. limbaj denotativ;

2. unicitate si tendinta de  2. expresie caracterizata prin

inovare a expresiei ; utilizarea unor formule si

3. bogatie lexicala;  constructii mai mult sau mai

4. sensuri multiple, variabile in functie  putin fixe, repetabile;

de context. 3. concentatie lexicala;

4. sensuri unice, cat mai

putin dependente de

context

Rezulta de aici ca, in timp ce pentru stilurile nonartistice important este ce informatie se transmite, pentru stilul artistic e fundamental felul cum se transmite informatie.

II. 1. Limbaje cultivate nonartistice

II.1.1. Stilul tehnico-stiintific

Stiinta exista inca din cele mai vechi faze de dezvoltare a omenirii si are in mod necesar istorie. Istoria devine stiinta de indata ce nu se mai rezuma la simpla insiruire a evenimentelor, ci le pune in relatii, incercand sa le explice. Daca istoria serveste de invatatura si de orientare politica, fapt deseori repetat chiar de primii cronicari, ea apare ca principala stiinta in perioadele de inceput ale scrisului in limba romana. Lucrarile de istorie nu sunt insa de la inceput omogene, nu au o terminologie specifica.

In cultura romaneasca, primele modalitati de exprimare stiintifica sunt cronicile lui Miron Costin, Nicolae Costin, Ion Neculce, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino si mai ales textele lui Dimitrie Cantemir.

Primele lucrari din domeniul tehnico-stiintific propriu-zis sunt aritmeticile pentru scolari (1777), geografii, sfaturile date gospodarilor in legatura cu cresterea albinelor, a viermilor de matase³. Ulterior, progresele sunt rapide si majore.

Stilul stiintific realizeaza comunicarea in domeniile stiintei si ale tehnicii. Modalitatile de comunicare sunt: monologul scris (in lucrari si documente stiintifice si tehnice) ; monologul oral (in prelegeri, expuneri, comunicari cu caracter stiintific si tehnic) ; dialogul oral (in cadrul colocviilor, dezbaterilor stiintifice). Functiile dominante sunt cea referential-informativa si cea metalingvistica (legata de procedurile explicative).

Are urmatoarele caracteristici:

- se vehiculeaza sensuri proprii;

- functia specifica a limbajului este cea referentiala;

- respecta calitatile generale ale stilului;

- obiectivitatea si proprietatea termenilor;

- citatul ca punct de plecare, argumentul sau materiale demonstrative;

- comunicarile sunt insotite de mijloace extralingvistice-planse, harti, tabele;

- digresiunile incluse in textul comunicarii sau prezente ca note, observatii, adnotari in subsolul paginii.

Compunerile specifice acestui stil functional sunt: descrierea stiintifica, naratiunea stiintifica, paralela, sinteza, comunicarea stiintifica, dizertatia, nota.

Organizarea lingvistica a textelor stiintifice este, de asemenea, specifica.

In ceea ce priveste nivelul lexical, fiecare domeniu al stiintei si al tehnicii are o terminologie proprie; termenii uzitati sunt de obicei monosemantici; se folosesc cuvinte formate cu pseudoprefixe (antebrat, contraofensiva, extraterestru, antiepidemic) si elemente de compunere savante (aerodinamic, biografie, cronologie, cardiolog) ; se folosesc termeni cu circulatie internationala (computer).

La nivel morfologic sunt frecvente: infinitivul cu valoare de imperativ in observatii si note; inlocuirea persoanei I singular cu persoana I plural (pluralul autorului, pluralul academic). La nivel sintactic predomina subordonarea fata de coordonare. La nivel stilistic amintim procedeele care au ca scop organizarea discursului stiintific ; figuri de stil si constructii retorice ( in cazul unei atitudini polemice). Stilul stiintific are atatea variante cate ramuri stiintifice si tehnice exista. Acestea pot fi grupate insa pe categorii ca limbajul stiintelor exacte (matematica, fizica, chimie, astronomie), preponderent formalizat; limbajul stiintelor tehnice, in mare parte schematizat; limbajul stiintelor naturii, al medicinei si al agronomiei; limbajul stiintelor umaniste si al filozofiei; limbajul criticii literare (considerat de unii specialisti gen de tranzitie intre stilul stiintific si cel beletristic)

II.1.2. Stilul oficial (juridico-administrativ)

Limbajul juridic romanesc se manifesta inca din secolul al XVI-lea (exista documente, instiintari cu caracter juridico-administrativ, hotarari ale divanului sau ale altor instante judecatoresti). Prima pravila romaneasca a fost tradusa de ritorul Lucaci in nordul Moldovei (1581).

Stilul oficial realizeaza functia de comunicare in sfera relatiilor oficiale: administratie, diplomatie, justitie etc. In momentul de fata, compunerile specifice acestui stil sunt: cererea, procesul-verbal, curriculum vitae, declaratia, textul de lege, pledoaria, referatul, raportul, darea de seama, adeverinta, etc. Functiile dominante sunt cea denotativ-referentiala si cea persuasiva ; functia metalingvistica intervine frecvent prin definirea termenilor juridici si administrativi.

Are urmatoarele caracteristici: respecta calitatile generale ale stilului; respecta normele limbii literare la fiecare nivel (fonetic, lexical, gramatical, stilistic) ; este obiectiv si impersonal (este lipsit de incarcatura afectiva, neutru din punct de vedere expresiv); este clar, precis, specializat ; modul de exprimare este formal ; se pot folosi alienate, paragrafe si articole numerotate pentru claritate ; respecta unele reguli de prezentare grafica.

La nivel lexical are terminologie specifica (adeverinta, adresa, cerere, domiciliu) si sunt prezente si unele clisee (formule de adresare : introductive, de incheiere).

La nivel morfologic sunt frecvente: reflexiv-pasivul si infinitivul; verbele impersonale ca sens si unipersonale ca forma; expresiile verbale impersonale; adverbele si locutiunile adverbiale de tipul: in mod necesar, in mod obligatoriu; prepozitiile si locutiunile prepozitionale de tipul: in calitate de, in scopul, pe baza, in vederea, in consens cu, referitor la, etc. La nivel sintactic se remarca structuri simple: coordonarea in fraza ca mijloc principal de organizare a continutului; elipsa predicatului si/sau a verbului copulativ.

Fiind mai putin diversificat decat alte stiluri, are cateva variante interne: limbajul juridic legislativ, limbajul juridic oratoric si limbajul administrativ.

II. 2. Limbajul cultivat artistic

Stilul beletristic

In spatiul romanesc, primele lucrari care apartin literaturii artistice dateaza de la sfarsitul secolului al XVI-lea si inceputul secolului urmator si sunt traduceri cu tema religioasa : "Legenda Sfintei Duminici", "Visul Maicii Domnului", "Apocalipsul Sfantului Pavel", "Cugetari in ora mortii", "Calatoria Maicii Domnului in iad" cu titlul original "Cuvant de imblare pre la munci"³. Intre sfarsitul secolului al XVI-lea si primele trei, patru decenii ale celui urmator, literatura beletristica e reprezentata numai de traduceri ramase in manuscrise, copiate adesea de amatori. Elemente de stil artistic intalnim in textele istoriografice ale cronicarilor moldoveni si munteni. Dincolo de aspectul pur istoric, cronicile au si o valoare literara. Aici se intalnesc, intr-o forma incipienta, procedee ale prozei artistice: naratiunea, portretul, descrierea, dialogul. Istoria ieroglifica de Dimitrie Cantemir este prima opera originala din literatura noastra beletristica in proza, aparuta la inceputul secolului al XVIII-lea.

Stilul beletristic are un domeniu propriu de manifestare, cel al esteticului. Se deosebeste de celelalte stiluri in primul rand prin aceea ca limba este utilizata nu atat pentru a transmite informatie, cat pentru a destepta emotii estetice. Functia dominanta este, bineinteles, cea poetica, expresiva.

Principalele modalitati de comunicare sunt: descrierea, naratiunea, dialogul, monologul scris ( literatura culta) si monologul oral ( literatura populara).

Are urmatoarele caracteristici: conventionalitatea ( comunicarea este expresia unei alte realitati imaginate de autor; destinatarul nu-si pune problema falsului, el stie ca e vorba de fictiune, de conventie); este permeabil tuturor mijloacelor de expresie, indiferent carui stil functional ar apartine ( patrunse in stilul artistic, ele dobandesc functie estetica); sunt prezente atat sensul conotativ, cat si denotativ, primul fiind exploatat cu precadere; au o mare pondere procedeele artistice (figuri semantice, sintactice, de sunet) ; se apeleaza la toate sferele vocabularului (arhaisme, regionalisme, argou, jargon, neologisme).

Dupa cum rezulta din succinta prezentare de mai sus, stilurile functionale prezentate, s-au constituit in perioada cuprinsa intre secolele XVI - XVIII. Cel mai nou stil in cultura romaneasca e stilul publicistic a carui prezentare va constitui obiectul lucrarii de fata.

Bibliografie:

¹ Irimia, Dumitru, Introducere in stilistica, Ed. Polirom, Iasi, 1999

Coteanu, Ion, Stilistica functionala a limbii romane. Stil, stilistica, limbaj, Bucuresti, Ed. Academiei, 1973

³ Coteanu, Ion, Structura si evolutia limbii romane (de la origini pana la 1860), Ed. Academiei, 1981