COPILUL SI EDUCATIA PRESCOLARA

COPILUL SI EDUCATIA PRESCOLARA

Coordonate ale integrarii si adaptarii copilului la regimul de tip scolar

Educatia este un proces complex, multinivelar, al carei succes depinde de o multitudine de factori: materiali, spirituali, organizationali, elaborate riguros ori conjucturali, expliciti ori impliciti, bine constientizati ori slab constientizati.

Tocmai din aceste considerente devine extrem de util pentru practicianul obisnuit de a cunoaste actiunea acestor factori, de a surprinde si de a intelege modul in care se stabilesc interdependentele si cum functioneaza ele. Relevarea lor ii va servi educatoarei pentru a-si forma o viziune de ansamblu asupra actiunilor pe care urmeaza sa le intreprinda si pentru a constientiza mai bine consecintele propriilor ei interventii.

Astfel spus, o atiune educativa incununata de succes se intemeiaza pe o conceptie coerenta si pe o strategie actionala care nu pierde din vedere multimea faptelor, aspectelor si interdependentelor care se cer corelate si controlate in acelasi timp. Educatia prescolara care face obiectul de interes al acestei lucrari nu face exceptie in fata unui asemenea principiu. Este de-a dreptul logic, conform ultimelor rezultate ale cercetarilor din domeniul epistemologiei contemporane, de a considera ca, desi lumea este unitara, totul sta sub semnul efectelor ce se produc din legaturile care se creeaza intre unele si altele.

Intr-o astfel de viziune, educatia prescolara reprezinta un segment, desigur unul esential, din cadrul unui proces mai larg, a carui finalitate fiind prea indepartata nu mai poate fi stabilita cu precizie decat pe secvente scurte de desfasurare. Totul se schimba cu rapiditate si trebuie regandit in permanenta. Orice actiune educativa trebuie sa ia in considerare, din aceasta cauza, atat premisele, cat si perspectivele. Analiza global, educatia prescolara intruneste cateva caracteristici esentiale:

se realizeaza pe mai multe paliere-instructiv cu accent pe transmiterea unui ansamblu de cunostinte legate de mediul imediat al existentei copilului si educativ cu accent pe procesul formarii si dezvoltarii personalitatii copilului si a capacitatii lui de adaptare la mediu.

Este multidimensionala, vizand toate compartimentele definitorii pentru personalitatea umana:

Procesele psihice si capacitatile de invatare-educatia intelectuala.

Comportamentul in societate si in relatiile cu ceilalti-educatia moral civica.

Valorizarea frumosului din natura, societate si arta-educatia estetica.

Abilitatea de a actiona asupra obiectelor si de a le folosi-educatia tehnologica

Valorizarea starii de sanatate a organismului-educatia fizica sanitara.

Este adaptabila schimbarilor ce se produc in evolutia copilului prin trecerea de la o etapa de varsta la alta, ceea ce inseamna ca este dinamica, flexibila, reconsiderandu-si mijloacele, resursele in functie de trebuintele copilului la un moment dat. Actiunea educativa concreta castiga in continut si in eficienta prin luarea in considerare a acestor caracteristici pe baza carora se poate elabora o metodologie de lucru clara, coerenta, unitara, capabila sa concentreze resursele umane si pe cele materiale pentru a le servi implinirii unor scopuri explicite.

Copilul si mediul institutional

Masurarea in care frecventarea gradinitei contribuie la procesul general al dezvoltarii fizice, psihice si sociale a copilului este relativ usor de pus in evidenta. Chiar si cei mai sceptici sunt nevoiti sa remarce ca macar din punctul de vedere al conditionarilor sociale multiple si al procesului de comparare sociala pe care il provoaca, acest prim mediu organizational cu care se confrunta copilul exercita o influenta profunda, cu rol facilitator pentru experientele sociale ulterioare.

In speta:

copilul se integreaza intr-un grup de co-varstnici cu care imparte satisfactiile ori insatisfactiile realizarii unor activitati colective;

dobandeste abilitati in a se raporta la ceilalti membrii si grupului cu care invata sa stabileasca relatii eficiente;

este ajutat sa rupa relatiile de dependenta fata de parinti prin afirmarea capacitatilor de autoservire: a manca, a se imbraca, a se incalta, a se pieptana, ceea ce ii confera o alta libertate de actiune;

castiga in sociabilitate si exersarea independenta sub diversele ei aspecte: in raport cu co-varstnicii, cu parintii si cu sine prin preluarea unui anumit control al comportamentului propriu.

Copilul care frecventeaza gradinita este captat intr-un proces de construire/elaborare a unui comportament care sa-i permita afirmarea eului prin descoperirea competentelor sale ori prin constatarea dificultatilor pe care le are de invins. Lui ii ofera, in acest fel, multiple oportunitati pentru a se dezvolta si pe alte planuri:

are nenumarate prilejuri de a vorbi, ceea ce il ajuta la dezvoltarea rapida a abilitatilor lingvistice si general comunicative;

este solicitat in diverse tipuri de activitati care conduc la dezvoltarea coordonarii sale psiho-motrice;

este integrat in programe de descoperire a potentialului intelectual si afective si pus in situatii care il obliga sa exercite roluri diverse.

Mai mult decat atat, programul gradinitei ofera prilejul unei educatii asistate, supervizate, in cadrul unui mediu educativ destul de diferit de cel familial si, de asemenea, destul de neasemanaator cu cel de tip scolar.

Mediul familial este centrat pe relatiile de tip informal, incarcate de o gama diversa de trairi emotionale. Mediul gradinitei este, dimpotriva, usor formalizat .El creeaza o tranzitie necesara catre cel de tip scolar, mult mai riguros, mai exigent, mai normativ. Ca functii mediul educativ instituit in gradinite diversifica modalitatile de abordare a copilului, de integrare a lui in comunitati de joaca si, mai apoi, in comunitati de instruire . Gradinita contribuie, astfel, intr-un mod propriu la procesul construirii personalitatii copilului intr-una din etapele de varsta cele mai maleabile si vulnerabile.

In afara climatului favorabil pe care il poate oferi dezvoltarii, ea mai adauga siguranta, securitatea manifestarilor libere a copilului care se poate juca si poate lucra sub supravegherea unui adult competent in probleme educative.

Pe de alta parte, programele de instruire pe care le propune sunt lejere, structurate pe natura dinamica a copilului prescolar caruia i se prezinta cunostinte accesibile despre mediu, despre lume, despre sine si despre ceilalti. Caracterul neacademic al acestor cunostinte si absenta unor examinari riguroase permit integrarea treptata a copilului in sarcinile de instruire specifice scolii. Considerata global, gradinita reprezinta unul din mediile educative cu impact esential asupra procesului socializarii copilului.

Comportamentul social al copilului prescolar

Interactiunile pe care copiii le stabilesc unii cu ceilalti reflecta intr-o buna masura specificul relatiilor pe care le intretin cu adultii. Prin urmare, daca ei manifesta teama, nesiguranta in raport cu covarstnicii, aceasta se datoreaza sentimentelor de teama si nesiguranta pe care le resimt in preajma persoanelor mature in aproximitatea carora traiesc si se dezvolta.

Astfel, pana la aproximativ 9 luni copiii manifesta reduse tendinte de a intra in relatii de schimb social cu alti copii. In jurul varstei de 2 ani devin mai prietenosi si incep sa manifeste interes pentru a intra in relatii de tip cooperant cu ceilalti. Dupa varsta de 3 ani, nevoia de a participa la activitati de grup creste. In jurul varstei de 5 sau 6 ani copiii prefera sa se joace in grupuri restranse de 5-6 membri. Incepand cu varsta de 6 ani sfera relatiilor sociale ale copilului se largeste din ce in ce mai mult, astfel incat procesul integrarii in clasa I, ca grup organizat, cu reguli si exigente crescute devine absolute posibil.

In acest sens se poate constata ca un acelasi copil, intr-un anumit grup, se simte confortabil si adopta un comportament participativ, pe cand in alte grupuri prefera sa fie simplu spectator.

In general, atunci cand se confrunta cu o situatie, intr-un anumit grup, se simte confortabil si adopta un comportament participativ, pe cand in alte grupuri prefera sa fie simplu spectator. In general, atunci cand se confrunta cu o situatie noua, copilul adopta o atitudine de asteptare, de tatonare, stabileste putine contacte si manifesta multa precautie. Daca grupul ii inspira incredere si siguranta, el se relaxeaza si incepe sa se simta "ca acasa".

Copiii cu aptitudini speciale

Pentru specialisti sunt inca in actualitate intrebari de genul: Cine poate fi considerat supradotat? Ce desemneaza, de fapt, supradotarea? Care sunt sunt semnele timpurii ale supradotarii?

In definirea supradotarii se recurge, de obicei, la:

definitii obiective care iau ca referinta scorul obtinut la un test de inteligenta;

definitii descriptive de genul "sunt considerati copii supradotati acei indivizi cuprinsi intre varsta gradinitei si cea a scolii secundare care dovedesc posibilitati neobisnuite intr-o arie socialmente utila si al caror talent este susceptibil de a fi stimulat.

Definitii comparative de tipul: "un copil supradotat este cel care e capabil sa manifeste o superioritate consecventa in perfomantele dobandite in activitati diverse fata de majoritatea colegilor din grupa lui de varsta"

Asemenea tipuri de definitii demonstreaza ca nu exista un acord unanim in stabilirea criteriilor pe baza carora sa poata fi definit comportamentul superior dotat. Din aceasta cauza, psiho-pedagogia prescolarului este axata cu deosebire pe descoperirea a ceea ce specialistii muncesc un potential avantajos. In raport cu astfel de considerente, supradotarea poate fi identificata prin mai multe cai.

INVENTAR DE CARACTERISTICI UTILIZAT IN IDENTIFICAREA COPIILOR PRESCOLARI DOTATI SUPERIOR

GRADE DE EXPRIMARE

Educatoarea va observa fiecare copil si va marca printr-un semn (x) tipul de comportament si gradul de exprimare: superior, mediu sau slab, in functie de manifestarile pe care ea le-a constatat pe parcursul desfasurarii activitatilor curente.

Trebuie mentionat aici ca, adesea, educatoarele se intreaba cum sa se comporte cu asemenea copii. Unii dintre ei, pot fi extrem de deranjanti, de zgomotosi, de dinamici, de nelinistiti. Sa fie necesar, oare, sa li se aplice un tratament diferentiat prin stabilirea unor sarcini de invatare de dificultati sporite?

Recomandarile in acest sens, privesc stimularea prin orice mijloace a manifestarilor libere, creatoare ale tuturor copiilor. Nu "cat", ci "cum" pare sa fie cea mai adecvata metodolgie educative. Pentru aceasta, educatoarea va trebui sa respecte urmatoarele princii:

Sa trateze orice intrebare pusa de copii cu respect.

Sa trateze ideile imaginative ale copiilor cu interes;

Sa le arate mereu copiilor ca ideile emise de ei sunt valoroase;

Din cand in cand sa dea copiilor exercitii practice evitand declansarea unei competitii intre ei;

In emiterea unor aprecieri sa tina seama de cauzele si de efectele produse de succes si insucces.

Prin astfel de atitudini, educatoarea ii ajuta pe copii sa-si dezlantuie si sa-si creeze o imagine de sine favorabila, bazata pe incredere in fortele proprii.

Aptitudinea de scolaritate

Aptitudinea de scolaritate este o insusire psihofiziologica complexa, care faciliteaza adaptarea copiilor la sarcinile scolare. Ea se formeaza prin antrenarea copiilor inca din gradinita, in diferite activitati cu caracter instructiv-educativ.

Adaptarea scolara presupune, alaturi de maturitatea intelectuala, conativ- motivationala, si prezenta unui anumit grad de maturitate sociala, aceasta se refera la insusirea si respectarea unor deprinderi de conduita civilizata , la existenta unei independente relative a copilului in actiune si fata de adult, la posibilitatea de a se adapta facil la prezenta persoanelor straine, la prezenta spiritului de intrajutorare. Perseverenta in actiuni, increderea in fortele proprii sunt alte obiective luate in considerare in aprecierea maturitatii copilului.

Atingerea unui nivel de maturitate satisfactor pentru realizarea unui debut eficient al scolarizarii poate fi redata cu ajutorul unor competente concrete pe care un copil trebuie sa le achizitioneze inca din prescolaritate.

Aceste competente pot fi grupate astfel:

Cunostinte functionale din diferite domenii ale cunaosterii: mediul inconjurator, matematica, om si societate, arta, in temeiul obiectivelor de referinta specificate in Programa activitatilor instructiv-educative din gradinita.

Capacitati de comunicare orala si premisele ale comunicarii scrise, exprimate in operarea cu un volum optim de cuvinte.

Deprinderi de muca intelectuala:

Capacitatea de a analiza, a compara, a clasifica, a ordona obiecte si fe

nomene;

Capacitatea de a aplica cunostintele in domenii noi;

Capacitatea de a utiliza scheme operationale proprii si de a gasi solutii noi;

Capacitatea de a-si evalua corect propriile performante;

Capacitatea de a memora logic si de a reactualiza cu usurinta;

Capacitatea imaginativa;

Capacitatea de concentrare si stabilitate a atentiei;

Existenta unor trairi afective pozitive si a unor motivatii din acelasi registru, ca suport pentru invatarea de tip scolar;

e) Capacitatea de a se supune normelor impuse de activitatea scolara.

f) Capacitatea de a interactiona cu adultii si cu ceilalti copii.

Dezvolatrea fizica normala.

Cunoasterea schemei corporale.

Capacitatea de coordonare motorie.

Inteligenta generala constituie baza dezvoltarii celorlalte aptitudini si principalul factor al creativitatii. Este stiut din practica educationala ca exista copii/elevi cu aptitudini intelectuale bine exprimate, care obtin rezultate scazute in invatare datorita lipsei de interes si a perseverentei.