Comunicarea in invatamantul prescolar

Comunicarea in invatamantul prescolar

Comunicarea didactica reprezinta o forma de comunicare specifica procesului instructiv-educativ si contribuie la realizarea obiectivelor invatamantului.

Aceasta comunicare se subordoneaza direct obiectivelor invatamantului prescolar, la realizarea carora contribuie alaturi de strategiile didactice, relatiile didactice.

Prin intermediul ei sunt transmise intentionat mesaje educationale ce au valente informative si mai ales formative.

Se caracterizeaza prin complexitate, dinamicitate, flexibilitate, unicitate, reversibilitate.

Este un proces complex pentru ca presupune atat emitator(cadrul didactic sau copilul) si receptor, mesajele ce influenteaza prin natura lor, modul de transmitere, canalul de comunicare(auditiv sau vizual), conexiunea inversa; presupune o relatie interactiva in care atat educatoarea cat si copilul sunt succesiv si simultan receptor si emitator.

Comunicarea didactica presupune multiple mecanisme de autocontrol si autoreglaj, ce contribuie la realizarea obiectivelor propuse.

La nivelul comunicarii didactice interfereaza urmatoarele forme de comunicare:comunicare interpersonala(intre doua, trei persoane),comunicare in grup,comunicare bidirectionala(de la educatoare la copil si de la copil la educatoare), comunicare multidirectionala, comunicare instrumentala(intentionata spre un scop), comunicare subiectiva(comunica o traire afectiva), comunicare referentiala(comunica adevaruri stiintifice), comunicare operationala(comunica metode de lucru), comunicare atitudinala (comunica atitudini).

Dupa codul utilizat comunicarea poate fi verbala, paraverbala si nonverbala.Intotdeauna comunicarea paraverbala si cea nonverbala trebuie sa fie subordonate celei verbale, pe care trebuie sa o sprijine.Gesturile, mimica, tonalitatea glasului, intonatia trebuie sa exprime acelasi lucru cu limbajul oral folosit; acestea trebuie doar sa intareasca mesajul si nu sa-l deruteze pe copil.

La gradinita comunicarea orala mai este inlocuita uneori de comunicarea prin intermediul imaginilor.

In cadrul comunicarii didactice pot interveni anumite distorsiuni si anume: blocajul, filtrajul, distorsiunea si bruiajul.

Blocajul este manifestat prin intreruperea actului de comunicare , ritmul de vorbire prea mare al educatoarei in raport cu ritmul de receptare si intelegere al copilului, de experienta cognitiva insuficienta, de timiditatea copilului, de atitudinea inhibativa a cadrului didactic, de conduita de ascultare deficitara a acestuia.

Poate fi prevenit prin respectarea repertoriului verbal al copilului, prin adaptarea ritmului vorbirii cadrului didactic la posibilitatile de receptare ale copilului, prin conexiunea inversa, prin motivarea adecvata a copilului, prin ascultarea activa si empatica a copilului.

Filtrajul se manifesta prin receptarea si decodarea partiala de catre copil a mesajelor

Este provocat de volumul prea mare de informatii,prezenta multor informatii redundante,inexpresivitatea educatoarei, lipsa de motivare a copilului sau inertia atentiei copilului.

Poate fi prevenit prin vorbirea expresiva, utilizarea unor materiale didactice noi, neobisnuite, adecvate varstei, contact visual permanent, asezarea spatiala a copiilor adecvata, pastrarea unei distante optime intre cadrul didactic si copil.

Distorsiunea este deformarea mesajului, apare atunci cand intre educatoare si copil exista un intermediar.Poate fi prevenita prin informarea directa a copilului.

Bruiajul este o deformare generata de stimuli perturbatori si de preocuparile colaterale ale copilului.Factorii perturbatori pot fi zgomotele, alt adult aparut, telefonul educatoarei, multitudinea de materiale didactice, alte activitati pe care le face educatoarea in acel timp sau introducerea unui material viu intre copii.

Pentru ca o comunicare didactica sa fie eficienta trebuie respectate unele cerinte: adecvarea vocabularului la posibilitatile concrete la copilului, imbogatirea vocabularului active al copilului, eliminarea informatiilor redundante, expresivitatea limbajului educatoarei, respectarea ritmului de vorbire si gandire al copilului, utilizarea procedeelor retorice , prin care se mentine atentia, mobilizarea copilului sa adreseze intrebari, stimularea copilului sa asculte pana la capat, sa asculte colegul, lungimea frazelor educatoarei sa fie adecvate,concise, utilizarea cu grija a neologismelor, arhaismelor, pastrarea contactului vizual cu toti copiii, pastrarea distantei egale fata de toti copiii, formularea intrebarilor nu reproductive ci cauzale, evaluative, anticipative (ce crezi ca se va intampla?), convergente, divergente (sa conduca spre mai multe solutii), adresarea intrebarii catre grupa si apoi numirea copilului sa raspunda, stimularea copilului sa-si corecteze singur raspunsul, motivarea adecvata si mai ales motivarea afectiva, neintreruperea copilului cand isi exprima idea, manifestarea unei atitudini comprehensive fata de copil si a unei conduite de ascultare activa si intarirea imediata a solutiilor corecte, originale prin aprobare, evidentierea deosebitului raspuns.

Climatul educational este foarte important , este o conditie pentru invatare., echilibru emotional si psihic.

Stilul democratic presupune controlul permanent desfasurat pentru a preveni disfunctionalitati, conducera discreta a conduitelor, sanctionarea conduitelor gresite in functie de intensitatea greselii si de individualitatea copilului, acordarea increderii,incurajarea permanenta, obisnuirea copilului cu luarea deciziilor, gasirea argumentelor si a contraargumentelor.

Orice cadru didactic trebuie sa fie constient de responsabilitatea fata de cuvantul rostit intr-o societate in care totul se petrece sub semnul rapiditatii, in care greselile de exprimare sunt considerate fara importanta si in care nimeni nu raspunde pentru ce a spus, in care nimeni nu asteapta raspuns la interventia sa

intr-o conversatie.

Bibliografie

Cosmovici A., Luminita Iacob,Psihologie scolara, Bucuresti, Polirom, 1999

Jude I .,Psihologie scolara si optim educationala , E.D.P., Bucuresti, 2002