Invatarea- activitatea fundamentala a scolarului mic

Invatarea- activitatea fundamentala a scolarului mic.

In procesul de invatamant, jocul este conceput ca mijloc de instruire si de educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optima a sarcinilor pe care si le propune procesul de invatamant si ca forma de organizare a activitatii de invatare si dezvoltare a capacitatilor psiho-fizice pe toate planurile.

"Prin joc, activitate instructiv-educativa, se realizeza adaptarea copilului la invatarea sistematica, prin libera manifestare a spiritului de independenta in efectuarea diferitelor actiuni, jocul stimuland la maximum activismul copilului." (18, pag.36)

In literatura pedagogica, ca mijloc de instruire si educare, jocul este cunoscut sub numele de joc didactic-forma de invatare in joc.

Jocul didactic contribuie la dezvoltarea capacitatilor intelectuale ale copiilor, prin ele prescolarii luand cunostinta de obiectele si fenomenele lumii inconjuratoare, proprietatile, relatiile dintre ele, invatand sa le denumeasca.

Tot in cadrul jocului se dezvolta perceptia, imaginatia, gandirea si memoria, copiii putandu-si exprima prin joc impresiile, descoperirile si starile afective jocul ca forma a invatarii contribuind astfel la dezvoltarea proceselor si insusirilor psihice.

Prin joc copilul isi exerseaza pronuntia, isi imbogateste vocabularul, invata sa faca unele generalizari care duc la precizarea continutului motivational.

Imbinand elementele de joc cu cele de invatare, copilul isi imbogateste si isi sistematizeaza cunostintele. Jocul creaza premisele comportarii constiente a copiiilor, conditie esentiala a invatarii.

Relatia dintre invatrea sistematica si joc este suportul pe care se sprijina intreaga activitate instructiv-educativa din gradinita.

Jocul si invatarea sistematica este suportul pe care se sprijina intreaga activitate instuctiv-educativa din gradinita.

Jocul si invatarea influentaza pozitiv dezvoltarea psihica generala. Influenta lor este reciproca pentru ca intre joc si invatare exista o relatie dialectica.

Asa cum rezulta din cercetarile lui Jean Piaget, invatarea este un fenomen specific adaptarii omului la viata sociala, prin cele doua procese inseparabile: asimilarea ( incadrarea noilor informatii intr-o chema mintala existenta) si acomodarea (modificarea schemei initiale in functie de noile conditii, de noile informatii).

Invatarea este o activitate pe care o desfasoara copilul pentru insusirea de noi cunostinte si dobandirea unor noi comportamente, se realizeaza pe baza actiunii unitare a numerosilor factori interni si externi si se finalizeaza printr-un dublu rezultat: informatia ( extragerea si stocarea unui continut informational util), si formatia ( modificari comportamentale, cognitive, afective, volitive, motrice, aptitudinale, caracteriale, temperamentale).

Folosirea rationala a unor procedee de joc in activitatile comune, in unitate cu particularitatile psihologice ale invatarii la varsta prescolara, duce la realizarea unui echilibru intre joc si invatare, cu efecte formative in psihogeneza copilului.

Invatarea imbraca diferite forme in functie de particularitatile caracteristice varstei prescolare. Forma specifica de realizare a invatarii la acesta varsta este jocul didactic. Prin specificul sau, jocul didactic corespunde particularitatilor copilului prescolar, inlesnind realizarea sarcinilor didactice intr-o forma accesibila, pregatindu-l pentru integrarea in celelalte forme organizate de invatare.

Relatia joc invatare se schimba pe masura ce copilul inainteaza in varsta. Ponderea pe care o detine jocul didactic la grupa mica, se explica prin particularitatile psihologice caracteristice acestei varste: perceptia, memoria, gandirea nu sunt deprinse inca de actiune, procesele de gandire apar ca operatii ajutatoare cuprinse in activitatea practica, nu ca aparitii mintale pentru rezolvarea unor probleme, reactiile emotive sunt foarte vii, sunt atrasi repede de stimulii externi activitatii, rezistenta la efort intelectual de durata este scazuta, particularitati ce confera invatarii la aceasta varsta aceste caracteristici.

Trecand la grupa mijlocie, procesul de instruire a cunostintelor, de formare a priceperilor, deprinderilor si obisnuintelor incepe sa se ataseze de atitudinile cu caracter de joc.

Acum prescolarul manifesta interes in urmarirea explicatilor transmise verbal, prin intrebari solicitand precizari cu privire la realizarea temei, toate acestea fiind posibile datorita functiei reglatoare a sistemului verbal si a experientei dobandite anterior.

La grupa mare si apoi la cea pregatitoare, invatarea incepe sa devina activitatea dominanta, realizandu-se asimilarea activa a cunostintelor, conturandu-se anumite procedee mintale de lucru, copiii se straduiesc sa gaseasca solutii proprii, sporind astfel rezistensa la efortul intelectual.

Potentialul intelectual si afectiv al copilului de grupa mare permite incadrarea in forme de activitate in care predomina elementul instructiv, iar procedeele de joc sunt folosite ca elemnte auxiliare cu caracter stimulator.

Invatarea scolara nu vine in prelungirea celei prescolare, ci o contureaza, producand restructurari de planuri si raporturi.

Sistetizand cele aratate mai sus, referitoare la relatia joc-invatare, in anii prescolaritatii, se desprind urmatoarele:

Ø      La vasta prescolara, activitatea de invatare dirijata nu se poate realiza decat cu sprijinul jocului, ea trebuind sa contina elemente ludice pentru a se inscrie printre ocupatiile preferate;

Ø      Invatarea dirijata la acesta varsta nu se poate realiza in mod strict independent, ci numai in prezenta si sub indrumarea educatoarei;

Ø      Invatarea sub aspectul continutului nu se poate ridica pana la nivelul real de a gandi si de a actiona ( obiectual, verbal, afectiv), teoria structurilor mentale a lui Piaget fiind convingatoare din punct de vedere stintific;

De-a lungul dezvoltarii individului se disting mai multe forme de activitate dominanta: operarea spontana (varsta anteprescolara), jocul ( varsta scolara), munca si creatia ( adult).

Desi deosebite intre ele, aceste activitati sunt foarte strans legate.

a)      Toate au drept esenta cunoasterea, redescoperirea si asimilarea experientei sociale, adica invatarea in sens larg.

b)      Una este pregatita de cealalta, fiecare avandu-si radacinile in solul celei ce o precede si pregatind la randul ei, terenul celei ce-i succede.

Datorita tendintei de a imita activitatea adultului, tendinta specifica varstei prescolare, copilul ajunge sa-si insuseasca esenta sociala a muncii, sa inteleaga importanta ei pentru societate.

Prin munca indeplinita sub forma de joc, copilul asimileaza informatii, se structureaza psihologic, se formeza civic ca membru a unui grup social. Numai prin jocul-munca, prescolarul intelege necesitatea si utilitatea muncii si capata respect fata de munca altora.

Jocul exerseaza nu numai muschi, ci si inteligenta, educa sentimente, in cadrul lui copilul depune efort pentru a indeplini o sarcina, aceasta nefiind decat o munca pentru el.

Intr-un joc bine organizat, elementele de joc se intrepund cu cele de munca, de aceea este foarte important sa se asigure o justa proportionare a jocului cu munca, a elementului distarctiv cu efortul fizic si intelectual.

O caracteristica comuna a jocului si a muncii o constitue efortul pe care il depune copilul in efectuarea sarcinii.

Referindu-se la efortul pe care il depune copilul in timpul jocului, Claparede arata ca trebuie sa il deprindem pe copil sa faca un efort, dar acesta sa fie solicitat sub pretextul jocului, in acest fel el va putea fi eficace si va oferii satisfactia asteptata, vom reusi sa intretinem atentia copilului si sa-i dam forta psihologica necesara indeplinirii muncii respective.

Pentru copil " jocul reprezinta munca, binele, datoria, idealul de viata." (9).

O alta relatie dintre joc si munca este introducerea copilului in grupul social. Stim ca prin joc, copilul vine in contact cu altii, se obisnuieste sa tina seama de punctul de vedere al altora. In acest fel, jocul si munca dobandesc un caracter special si serios, deoarece jocul este o activitate de grup si se transforma intr-o munca reala.

De aceea, jocul este vestibulul natural care duce spre munca.

Ca si in joc, si in munca se cere o repartizare a diferitelor sarcini care au scop final pentru intregul grup, iar copiii trebuie sa-si coordoneze actiunile pentru atingerea lui.

Astfel apare placere si dorinta de a depune o munca utila pentru ceilalti de asi ajuta colegii. In acest caz, din punc de vedere psihologic este vorba de elementul actional.

Ca si jocul, munca are rol deosebit in organizarea colectivului si formarea raporturilor colective.

Unele jocuri se apropie de munca, dupa cum unele munci pot avea caracter ludic. Cu toate acestea ele nu se suprapun, diferentierea lor este eficienta atat din punc de vedere al finalitatii lor, cat si al factorilor psihologici implicati.

Relatia dintre joc si munca se poate reprezenta grafic astfel:

Intre 3 si 7 ani se contureaza motivatia de a munci, care va fi formata la inceputul varstei scolare, ramanand relativ stabila pana la varsta adulta.

La varsta prescolara este posibila practicarea unor forme de munca independenta, deoarece creste spiritul de organizare, capacitatea de a-ti propune un scop si a-l duce la bun sfarsit, de a actiona liber in organizarea lui, trezind interesul pentru rezultattul muncii.

Cu toate acestea nu trebuie uitat ca, activitatea fundamentala a prescolaritatii este jocul, acesta fiind un exercitiu, o pregatire pentru munca, un subsistent al muncii.

La varsta prescolara, jocul formeaza deprindri elemntare de munca intelectuale. Imbinand metodele cu diferite procedee de joc, copilul este pus in situatia de a sesiza esentialul, de a efectua rationamente clare si corecte, de a rezolva unele sarcini prin strategia descoperii.

O conditie esentiala in munca noastra este crearea conditiilor necesare pentru trecerea treptata de la activitatea de joc la cea de invatare si imbinarea lor potrivit principiului " copil sa se joace muncind si sa munceasca jucandu-se".

Aceasta strategie presupune din partea educatoarei organizarea activitatii de invatare in concordanta cu anumite principii pedagogice, care sa faciliteze transformarea ei intr-o munca intrisec motivata, jocul devine unul dintre mijloacele cele mai eficiente pentru desfasurarea unei invatari predominant intrisec motivata.

Pozitia dominanta a jocului in desfasurarea procesului instructiv-educativ, nu diminueaza rolul celorlalte forme de activitate ci, dimpotriva, intra in raporturi dialectice cu ele.

Cand jocul se inscrie ca principala forma de activitate, celelate forme ( munca si invatarea) ii sunt subordonate ca actiuni si operatii, cand invatarea, munca sau creatia se scriu ca forme principale de activitate, jocul indeplineste rol de subordonare fata de forma care detine pozitia dominanta.