Jocul didactic

Jocul didactic

Jocul didactic este o forma de activitate placuta si acesibila copiilor, putand fi desfasurat atat in activitatile comune, cat si in cadrul jocurilor si activitatilor la alegere.

El are o structura specifica, originala, deosebita de structura celorlalte activitati din gradinita, realizand imbinarea dintre activitea ludica si cea de instruire.

Jocul didactic este apreciat drept una dintre cele mai accesibile si mai eficiente mijloace de realizare a sarcinilor educatiei intelectuale in gradinita, datorita unitatii depline pe care o realizeaza intre sarcina didactica si actiunea ludica, cat si a formei distractive pe care o imbraca si pastreaza pemanent.

Scopul principal al jocului didactic este de a oferi copilului posibilitatea de a se instrui, de a aplica in practica cunostintele, de a-si exersa deprinderile si priceperile pe care si le-a insusit in activitatea anterioara.

Fiecare joc didactic trebuie sa imbine armonios elementul instructiv cu cel educativ.

Imbinarea elementului distractiv cu cel de invatare duce la aparitia unor stari emotionale comlexe care stimuleaza si intensifica procesul de reflectare directa si mijlocita a realitatii si de fixare a cunostintelor.

Jocul didactic isi pastreaza specificul ludic numai daca contine elemente de astepatare, de surpriza, de intrecere, elemente de comunicare intre copii etc.

Desi execitiul apare in jocul didactic, ca element constructiv, totusi activitatea pe care o desfasoara copilul trebuie sa-i transmita dorinta vie de a juca.

Componentele de baza ale jocului didactic sunt urmatoarele:

-continutul jocului,

-sarcina didactica,

-regulile jocului,

-actiunea de joc,

Continutul jocului il formeaza cunostintele pe care copiii si le-au insusit anterior in cadrul altor activitati.

Cea de-a doua componenta a jocului didactic este sarcina didactica. Aceasta apare in joc ca o problema de ganire, de recunuastere, denumire, descriere, reconstituire, comparatie, descoperire etc.

Aceasta este de fapt problema intelectuala pe care trebuie s-o rezolve copilul, este insusi sensul principal al jocului didactic.

De exemplu, in jocul " Ce a cumparat mama de la piata", sarcina didactica consta in denumirea de catre prescolari a fructelor si legumelor specifice anotimpului toamna si sa le raporteze la produsele obtinute din acestea.

Desi pot avea acelas continut jocurile didactice dobandesc mereu alt caracter, datorita faptului ca sarcinile didactice sunt mereu altele.

Acest fapt face ca jocurile sa para mereu copilului altele, in forme noi, neprevazute si de aceea interesante si atractive.

De exemplu, intr-un joc, sarcina didactica este sa denumeasca un obiect, intr-un alt joc sa denumeasca forma, marimea, culuarea, intr-un altul au sarcina sa numere obiectele respective.

O atentie deosebit de mare se cere educatoarei in formularea sarcinilor didactice, care trebuie sa fie clara, accesibila, sa starneasca curiozitatea si interesul copiilor. Daca sarcina este prea usoara pentru copii, acesta nu va fi o problema de rezolvat, jocul nu-i va atrage, va deveni plictisitor.

Regulile jocului didactic indeplinesc in joc importanta functie reglatoare aupra actiunilor si relatiilor copiilor in grup.

Ele arata copiilor cum sa se joace, cum sa rezolve problema, deci sunt conditionate de continutul si sarcina jocului respectiv.

Ceea ce face ca rezolvarea sarcinii didactice sa fie placuta, este actiunea de joc. Aceasta trebuie sa contina momente de asteptare, surpriza, ghicire, miscare si competitie.

Este necesara crearea echilibrului dintre sarcina didactica si actiunea de joc.

Ponderea mai mica sau mai mare a uneia dintre aceste doua componente, duce la denaturarea jocurilor didactice. De exemplu, atunci cand elementul de joc este slab conturat, accentul cazand numai pe rezolvarea sarcinii instructive, jocul pierde caracterul ludic, se transforma intr-un exercitiu greoi, plictisitor in convorbire, atunci cand actiunea ludica devine predominanta jocul didactic se transforma intr-o activitate distractiva, isi pierde caracterul instructiv, sarcina didactica ramanand nerezolvata.

La 5-6 ani copiii prefera jocurile care solicita spiritul de observatie, concentrarea atentiei, prezenta de spirit, judecata agera, promtitudinea in raspunsuri si actiuni. Ei nu ocolesc sarcinile care solicita efort intelectual, ci, dimpotriva, le prefera.

Regulile jocului sunt memorate si respectate pa cat posibil, cu rigozitate, pretinzand partenerilor de joc sa nu le incalce, iar atunci cand constata ca un coleg nu respecta regulile jocului, protesteaza.

Datorita gradului de dezvoltare, copiii de 6-7 ani se pot juca independent, preferand jocurile didactice ori de cate ori li se ofera posibilitatea.

Concluzionand punctele de vedere expuse, se pot afirma ca jocurile didactice vor fi eficiente, numai daca raspund posibilitatilor de dezvoltare a prescolarilor si daca sunt indrumate cu tact si maiestrie pedagogica de educatoare.