PARTENERIATUL GRADINITA - FAMILIE

PARTENERIATUL GRADINITA - FAMILIE

-REFERAT-

"Copilul este copia parintilor sai, atata timp cat se poate       mentine in umbra acestora."

Dezvoltarea personalitatii copilului are loc in prezenta si sub influenta a trei mari grupe de factori determinanti, care se afla intr-o relatie de interdependenta si care,in proportii diferite, pun in valoare anumite aspecte ale personalitatii.Cele trei grupe mari de factori sunt:ereditatea, mediul, educatia. Copilul mosteneste particularitati fizico-psihice si fiziologice de mare importanta;anterior conceperii sale,parintii prezinta o serie de particularitati care isi vor pune amprenta asupra trasaturilor copilului,de aceea, se poate spune ca zestrea genetica se pregateste anterior vietii intrauterine.Grija pentru ceea ce se intampla cu mama, mai ales, inainte de conceperea copilului si pe timpul sarcinii trebuie sa preocupe in mod deosebit pe cei care se hotarasc sa dea viata unui copil.Stresul, emotiile, alimentatia,starea de sanatate, mediul de viata si de desfasurare a activitatilor sociale,relatiile socio-umane sunt elemente de maxima importanta pentru produsul de conceptie, pentru "bagajul" cu care copilul va porni in viata.Sanatatea fizica si psihica a parintilor are o mare insemnatate pentru copiii lor,constituind baza zestrei biologice care se transmite.

Educatia copilului sufera in mica masura influentele ereditare,dar, are antene functionale in comportamentul parintilor.

Odata cu nasterea, copilul intra in contact cu prima forma sociala si anume familia, care are un reprezentant in mama pe care o va avea alaturi multa vreme si care poate fi considerata omul de contact prin intermediul caruia copilul va cunoaste lumea in primele luni si in primii ani de viata.Mama este reprezentant al socialului, dar si al familiei care este primul mediu cu care copilul ia contact si din care se va desprinde cu greu in drumul sau catre socializare. Familia contribuie la satisfacerea trebuintelor copilului inca din primii ani de viata, oferindu-i modele de comportament, de comunicare, contribuind pregnant la socializarea copilului, contribuind la dezvoltarea constiintei si a conduitelor morale.Relatiile copilului cu familia sunt de durata, consistente,fundamentate pe legaturi afective care au la baza caldura caminului si intelegerea.

Familiile dezorganizate au o influenta haotica, fluctuanta.Familia are datoria de a facilita socializarea copilului si adaptarea acestuia la conditiile impuse de societate,fiind prima colectivitate umana caracteristica omului si absolut necesara devenirii umane

Ca mediu social, familia reprezinta locul in care are loc atat ingrijirea cat, mai ales, educarea copilului, educatia in familie precedand-o pe cea institutionala. Copilul, in primii ani de viata este dependent de parinti, iar acestia nu trebuie sa fie preocupati doar de latura fizica a ingrijirii lui, ci, sa aiba in vedere educatia psiho-sociala, coreland posibilitatile fizice cu cele psihice. Educatia in familie pune bazele dezvoltarii psihice a copilului, iar educatia sa la nivel psihic trebuie sa urmareasca pas cu pas evolutia fizica, urmarindu-se concomitent educatia intelectuala, morala, in scopul formarii caracterului. Desi exista tentatii, mai ales in primii ani de viata educarea copilului in familie trebuie sa fie preocuparea cea mai importanta a parintilor sau a celor care se ocupa de copil. Cel mai important rol in evolutia psihica a copilului il au exemplele pozitive din familie, deoarece, la aceasta varsta, rolul exemplului este foarte important; de familie depinde dirijarea judicioasa a maturizarii psihice a copilului.

Actualul curriculum plaseaza familia, parintele, in rol de partener activ in educatia copilului.S-a crezut multa vreme ca institutiile de invatamant poarta intrega responsabilitate a educarii copilului, familia fiind doar beneficiarul acestei actiuni. Familia nu poate fi parte separata in acest context, rolul parintilor nu inceteaza odat.a cu intrarea copilului in institutia de invatamnt, se schimba doar modalitatea de abordare a copilului, in raport cu noul sau statut si in deplina concordanta cu ceea ce se intampla in mediul educational.

Acest tip de relatie este unul dintre cele mai sensibile puncte in contextul microsocietatii din gradinita. Din punct de vedere teoretic, aceasta relatie ar putea functiona ireprosabil, avand in vedere faptul ca ambele parti implicate urmaresc aceleasi finalitati in ceea ce priveste educatia copilului. Divergentele apar in momentul in care fiecare dintre parti sustine propriul stil educativ, combatandu-l si blamandu-l pe celalalt. Intr-un capitol anterior se facea referire la continuitatea pe care o are influenta educativa din gradinita, la plecarea copilului de sub tutela familiei. In acest moment parintele devine si colaborator permanent, consecvent al educatoarei, fiecare dintre cele doua parti implicate urmarind eficientizarea propriilor actiuni, pornind de la ceea ce s-a realizat pana la un moment dat.

Educarea copilului nu se poate realiza fragmentat, distinct, in cadrul celor doua medii, familia si gradinita, ci, se realizeaza ca un tot unitar, prin colaborarea dintre cei doi factori implicati, parinti si educatoare. Acest proces este realizabil in conditiile continuitatii actiunii educative intre gradinita si familie. Reforma din invatamant a avut in vedere si reconsiderarea pozitiei fata de parinti, care sunt priviti ca parteneri in educatie, agenti ai reformei, implicate constructive, active, in actul educational, care, devine parteneriat educational. Colaborarea si cooperarea dintre cei doi factori devin eficienti si benefici pentru copil, daca indeplineste conditiile unei comunicari corespunzatoare si daca tine seama de dimensiunea umana a relatiei si a implicatiilor sale.

Ambii factori implicati urmaresc aceleasi scopuri, dar, au alte repere in ceea ce priveste educatia copilului. Exista diferente de pregatire in ceea ce priveste educatia. De asemenea, sunt diferite uneori, nivelul de cultura, varsta, informatiile si sursele acestora, motivatiile, stilul de comunicare, trasaturi de caracter si capacitatea de a evita comportamentele negative. Parintii au tendinta de a fi subiectivi, de aceea ei trebuie implicati permanent in actiunile gradinitei pentru a reusi sa depaseasca barierele subiectivismului. Inainte de aceasta, educatoarea are obligatia si interesul de a cunoaste din ce medii provin copiii, care sunt categoriile socio-profesionale din care provin parintii, structura familiei si problemele deosebite ale fiecareia, probleme care ar putea afecta intr-un fel sau altul evolutia copilului in cadrul grupului si nu numai. Implicarea parintilor nu inseamna numai sprijin material sau discutii despre problemele copilului fiecaruia, ci, inseamna implicare in problemele intregii grupe de prescolari. In acest scop, constituirea unor relatii pozitive intre familie si gradinita conduce la unificarea sistemului de valori si cerinte legate de copil.

Dimensiunea umana, egal acceptata, ofera celor doi factori implicati ocazia de a se asculta reciproc si de a gasi caile de comunicare oportune unei relatii profund umane. Rolul educatoarei este de a asculta cu rabdare si intelegere probleme care de multe ori depasesc spatiul grupei, dar, pe care parintii, bunicii, simt nevoia de a le impartasi. De multe ori, educatoarea este pusa in situatia de a da sfaturi in probleme care nu privesc neaparat copilul, dar, care au loc in spatiul familial. Astfel de probleme necesita capacitatea de a discerne , de a oferi(cand este cazul) sfaturi, incurajari sau de a evita implicarea atunci cand nu este oportuna. Prin natura profesiei, educatoarea vine in contact cu numeroase probleme de familie pe care nu le poate rezolva, dar, in masura in care se poate interveni cu delicatete si discretie, acestea nu sunt de evitat. O astfel de relatie, in care adultul cere sprijinul educatoarei se bazeaza pe convingerea acestuia ca ea, educatoarea, detine acele calitati deosebite de a se putea apleca nu numai asupra problemelor copiilor, ci, si asupra altor probleme care tin de relatii interumane, de sanatate, de impliniri sau esecuri. Mama care ii destainuie educatoarei probleme de viata, bunicuta care isi vaita neputintele, fac acest lucru pentru ca gasesc in gradinita un spatiu cald si primitor, apt de a le castiga increderea si de a le oferi sperante de mai bine. O astfel de relatie implica educatoarea nu numai profesional, ci si sufleteste.

Specific naturii umane, omul se implica motivat, iar parintii se implica atunci cand sunt convinsi ca investitia lor materiala, fizica, spirituala, merita efortul depus. Colaborarea dintre educatoare si parinti presupune o comunicare eficienta si efectiva, o unitate de cerinte si actiuni, subordonate interesului copilului, sub forma discutiilor, a schimburilor de opinii, reuniuni de informare, ateliere de lucru cu ocazia unor evenimente din viata grupei, serbari, excursii,vizite,aniversari. Parintele trebuie convins, nu prin vorbe, ci, prin actiuni menite sa-i castige increderea ca in gradinita se intampla ceva deosebit cu copilul sau. Sunt foarte rare cazurile in care parintii ofera fara sa ceara, fara sa astepte reciproca gestului lor. Educatoarea poate raspunde intr-un singur mod: prin a-si depasi mentalitatea care o limiteaza la fisa postului, prin care raporteaza actiunile pe care le intreprinde la veniturile materiale realizate.

Activitatea cu parintii ca parteneri, poate deveni un punct de plecare pentru a crea parintilor incredere in forta lor de a educa eficient, respect de sine, incredere in propriile competente parentale. Din acest parteneriat, si copilul se alege cu un mare castig, faptul ca isi descopera parintii ca parte importanta a educatiei lui.

In cazul in care obiectivele familiei nu corespund cu cele propuse de programul educativ, apar conflicte si situatii dificile pentru copil. Exista cazuri in care, desi benefica si acceptata de catre copil, influenta mediului educativ nu este acceptata de catre parinti, este criticata, dezaprobata, minimalizata. Ideal este ca aceste dezaprobari si, in general, toate discutiile legate de gradinita, sa fie purtate in absenta copilului, pentru a nu-i demonta perspectivele legate de apartenenta la grup, de relatia sa cu educatoarea. Acest tip de relatie, educatoare-parinti, este generatoare de crize, care pot fi rezolvate cu discernamant in conditiile detinerii unor competente specifice:

-analiza in timp util a situatiei create;

-formularea unor concluzii cu privire la situatia creata;

-utilizarea unor strategii care au functionat si alte cazuri, dar,

adaptate cazului in speta;

-reflectare obiectiva asupra cazului;

-solicitarea sprijinului altor colegi sau a directorului, numai a-

tunci cand situatia este depasita;

-recunoasterea eventualelor greseli;

-negocierea unor solutii multumitoare pentru ambele parti;

-acceptarea ca egal a partenerului de discutie;

-abordarea unei atitudini pozitive, constructive, in rezolvarea si-

tuatiei.

Sistemele opuse de reguli in familie si in gradinita, discordantele intre regulile celor doua educatoare de la grupa, induc comportamente deviante. De obicei, copilul are de respectat un set de reguli acasa, unul in institutia de invatamant si unul in cadrul grupului de prieteni. Adaptarea la fiecare dintre aceste seturi de reguli este relativ facila, problematica fiind adaptarea concomitenta si respectarea regulilor in functie de circumstante. Respectand caracteristicile varstei, un aport major in asimilarea si respectarea regulilor, ii revine educatoarei, care, trebuie sa utilizeze mijloace specifice in acest scop: jocuri, lecturi, desene, vizionari de filme sau spectacole, dramatizari, concursuri. O parte dintre aceste modalitati pot fi preluate si de catre familie, care le poate extinde si in cadrul grupului de joaca al copilului. Desi are un rol foarte important in educarea sociala a copilului, familia este, in dese cazuri, raspunzatoare de aceste devieri. Familia se poate manifesta prin neglijare, dezinteres, indiferenta, ostilitate fata de propriul copil, prin lipsa comunicarii intre membrii familiei sau intre membrii familiei si copil, prin inconsecventa in cerintele fata de copil, prin pedepse extreme, intr-o perioada a vietii, in care capacitatea de intelegere si autocontrolul nu sunt instalate definitiv. Familia poate influenta negativ prin modele inadecvate de consumare a timpului petrecut de catre copil in afara institutiei scolare. Tulburarile psihice minore pentru inceput, neglijate, pot lua amploare, pot evolua iremediabil, generand crize, frecvente si greu de controlat, atat din partea parintilor, cat si din partea educatoarei. Copiii anxiosi, deprimati, introvertiti, copiii suferind de boli cronice, se izoleaza de grup, ca o forma de aparare, ca o forma de retragere in sine. Ei se considera neacceptati; daca au probleme de comunicare nu sunt intelesi de catre ceilalti si prefera sa se joace singuri. Copiii tind chiar sa se grupeze in functie de treasaturile pe care le au in comun; copiii cu probleme de comunicare isi formeaza grupuri in care se inteleg foarte bine intre ei, au propriile jocuri, se bucura cand se revad, dar, in fata intregii grupe, devin tacuti si extrasi, din teama de a nu fi ridiculizati, ironizati. La polul opus, copiii agresivi, actioneaza aproape similar, prin retragere in sine sau intr-un grup restrans, actionand violent la provocari sau atunci cand simt nevoia de a fi luati in seama.

Parteneriatul dintre gradinita si familiile copiilor, desfasurat in termeni amiabili si de respect reciproc, ofera un mediu propice influentarii pozitive a educatiei copilului. Relatia parteneriala, capabila sa le ofere ambelor parti implicate posibilitatea de a actiona, va avea efecte benefice asupra dezvoltarii copilului.