ROLUL ACTIVITATILOR DE EDUCATIE A LIMBAJULUI IN PREGATIREA COPIILOR PENTRU SCOALA

ROLUL ACTIVITATILOR DE EDUCATIE A LIMBAJULUI IN PREGATIREA COPIILOR PENTRU SCOALA

Rolul gradinitei in pregatirea copiilor pentru scoala nu mai trebuie dovedit. Orice elev intrat in clasele primare si care a frecventat o unitate de invatamant prescolar dovedeste o mai buna pregatire, concretizata in adaptarea mai rapida la noul regim de viata, rezistenta la efortul fizic si psihic din clasa, capacitate de intelegere si aplicarea corecta in practica a sarcinilor de invatare.

Intreaga activitate din gradinita trebuie conceputa ca un proces de maturizare a diferitelor comportamente legate de dezvoltarea fizica, intelectuala, morala si estetica a copiilor.

J.S. Bruner noteaza: "Primul scop al oricarui act de invatare consta in viitoarea utilitate a rezultatelor obtinute. Invatarea nu trebuie doar sa conduca undeva, ea trebuie sa ne permita sa continuam mai usor in etapa urmatoare." (Apud E. Planchard, Introducere in pedagogie, pagina 55).

Invatamantul prescolar pune accentul pe sarcinile formative, care vizeaza dezvoltarea operatiilor intelectuale, a dragostei pentru invatatura, pentru cunoastere, fara a ingradi libertatea de actiune a copilului si a omite, faptul ca jocul este activitatea de baza a acestei varstei. Prin joc, gradinita pregateste copilul pentru invatare - activitate permanenta in scoala.

Invatarea are la baza interesul pentru cunoastere, iar acesta se dezvolta, ca intensitate si continut, pe masura ce copilul inainteaza in varsta ajungand intre trei si sase ani la o asemenea manifestare incat, unii psihologi au numit aceasta etapa "varsta intrebarilor" sau "varsta curiozitatii".

Nu atat insusirea unui numar mare de cunostinte il fac pe copil apt pentru scoala, ci mai ales achizitionarea unor capacitati si abilitati care sa-i inlesneasca munca de invatare.

Activitatea scolara se bazeaza in mare masura pe dezvoltarea limbajului. Astfel, de volumul si calitatea limbajului depind randamentul muncii scolare si adaptarea lui la viata de colectiv. Staruind asupra dezvoltarii vorbirii, punem la indemana copiilor instrumentele activitatii intelectuale.

Pregatirea copilului pentru scoala echivaleaza cu maturizarea psihologica pe parcursul prescolaritatii, la nivelul posibilitatilor varstei. Esential este, ca aceasta maturizare se produce in contextul jocului - activitate de baza in gradinita - fara insa a exclude si forme incipiente ale instruirii de tip scolar.

A. Chircev afirma: "Pregatit este prescolarul cu spiritul de observare si descoperire dezvoltat, cu o curiozitate nepotolita de a cauta si de a afla raspunsuri, prin elaborari personale la problemele marunte ale vietii cotidiene din gradinita si familie."(Revista Invatamantului Prescolar nr. 4/1991).

In vederea realizarii acestor obiective, trebuie asigurata prescolarilor libertatea modalitatilor personal - originale de expresie motrica, coregrafica, muzicala, grafica - figurativa, verbala, etc.

Accentul trebuie pus pe dezvoltarea vorbirii copiilor, care se realizeaza atat in activitatile specifice de educatie a limbajului, cat si in cadrul intregului program din gradinita.

Procesul influentarii vorbirii copilului incepe de la grupa mica, tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului, deficientele de pronuntie, vocabularul redus si alte particularitati psihice cum sunt: gandirea concreta, atentia instabila, memoria involuntara.

Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizeaza in mod treptat, prin largirea relatiilor verbale cu cei din jur, in conditiile manifestarii de catre copil a curiozitatii de cunoastere a obiectelor, a insusirilor acestora, pe de o parte, si a atitudinii interogative referitoare la originea si cauza unor fenomene, pe de alta parte.

Dezvoltarea vorbirii si a comunicarii vizeaza, pe langa cultivarea unor deprinderi de vorbire corecta si insusirea unor reguli de comunicare cu cei din jur, de vorbire in contextul social, in relatiile de cooperare, cultivand vorbirea adaptata la partener si la situatie.

In intregul proces de cultivare a vorbirii, atat in activitatile specifice, cat si in toate celelalte imprejurari, am urmarit formarea deprinderilor de exprimare corecta sub aspect fonetic, lexical, gramatical de vorbire coerenta si corecta la copii. Fiecare clipa din viata copilului, incepand cu sosirea lui in gradinita cand saluta educatoarea si raspunde la solicitarile legate de adaptarea lui la regimul de viata din gradinita si pana la plecarea acasa, constituie un prilej favorabil activizarii vorbirii copiilor si practicarii celor mai variate forme de exprimare umana.

Dupa unele cercetari, invatarea citirii si scrierii implica formarea unor capacitati:

a) vizuale (perceperea semnelor grafice), deci posibilitatea de a recunoaste si reproduce simboluri;

b) auditive (perceperea fenomenelor);

c) semantice (stabilirea unei legaturi intre simbolurile grafice si sensul cuvintelor), ceea ce inseamna insusirea limbajului si formarea conceptelor.

I. Nicola si A. Chinezu afirma ca "citirea presupune o activitate cu grad mare de complexitate, deoarece cu ajutorul vederii trebuie percepute semnele scrise, apoi urmeaza interiorizarea lor, dupa care ele sunt transformate in acte motorii prin intermediul organelor vorbirii, iar ochiul trebuie sa se obisnuiasca cu urmarirea randurilor scrise intr-un anume sens, toate conjugandu-se cu efortul intelectual de percepere a semnului propus de mesajul scris" (I. Nicola, Pedagogie, pagina 76). Conexiunea tuturor acestor aspecte presupune o functionare normala a sistemului nervos, a organelor vorbirii si a celor fonatoare, precum si un grad optim de dezvoltare intelectuala.

Activitatea scolara se bazeaza in mare masura pe dezvoltarea limbajului. Astfel, de volumul si calitatea vocabularului depind randamentul muncii scolare si adaptarea copilului la viata de colectiv. Acest lucru nu face altceva decat sa sublinieze importanta activitatilor de educatia limbajului in gradinita, si seriozitatea de care trebuie sa dea dovada educatoarea, in munca sa de pregatire a copiilor pentru scris - citit.

Insa, interesul prescolarilor vizeaza nu de putine ori si legaturile interne, cauzale care exista intre obiecte si fenomene, de aici numeroasele intrebari ,,de ce?",       ,,cum?", ,,cine?".

"Sa observam copilul, sa-i trezim curiozitati, sa asteptam ca interesul sa provoace intrebari, sa-l ajutam sa gaseasca el insusi raspunsul, daca este posibil (.) sa avem rabdare pana ce nevoia unui studiu intr-un anumit domeniu se manifesta net, sa nu fortam nimic pentru a nu provoca nici unul din acele reflexe de aparare care inhiba rapid orice actiune progresiva spontana." (E. Planchard, Introducere in pedagogie, pagina 112). In gradinita, copilul isi insuseste fondul lexical, asimileaza semnificatia cuvintelor si structura gramaticala in mod practic, in procesul viu al comunicarii, ascultand vorbirea celor din jur si participand activ.

Imbogatirea vocabularului copiilor merge in pas cu cunoasterea realitatii. Copilul se ridica treptat de la cuvantul care defineste un obiect, o fiinta sau o insusire anume, la cuvantul care defineste o categorie de obiecte, de insusiri, adica la o notiune.

Latura fonetica a limbajului preocupa mult educatoarea si in mod special, corectarea pronuntiei copiilor.

Pentru formarea limbajului citit - scris o importanta deosebita are stapanirea corecta a fonemelor (sunete verbale rostite) si a grafemelor (litere scrise sau citite).

Citirea si scrierea sunt posibile numai prin convertirea "semnelor grafice" in corespondentele lor fonetice si invers.

Copiii care articuleaza deficitar fonemele, la fel le vor scrie si le vor citi.

Alaturi de dezvoltarea fonetica si lexicala a limbajului cu tot ce implica ea: auz fonematic, articularea corecta, insusirea cuvintelor noi, formarea capacitatii de analiza si sinteza fonetica etc. O alta sarcina a activitatilor de educatia limbajului, in vederea pregatirii copilului pentru scoala, o constituie insusirea de catre copii a structurii gramaticale.

Activitatea de baza in gradinita ramane insa, jocul iar in scoala - invatarea.

Continuitatea muncii educative de la gradinita la scoala se observa in ceea ce priveste grija pentru inlantuirea logica a ideilor in propozitii si fraze, respectarea intonatiei, accentului, ritmului, pauzelor, nuantarii vocii in timpul vorbii curente sau in reproducerea fragmentelor din textele literare.

Mijloacele prin care se realizeaza aceste obiective in cadrul activitatilor de educatia limbajului sunt: jocul didactic, lecturi dupa imagini, povestiri, memorizari, convorbiri.

1.1. RELATIA      LIMBAJ - GANDIRE

"Gandul limpede este

exprimat cu ajutorul vorbirii."

A. Andrand

Limbajul se afla in relatii stranse cu toate procesele si insusirile psihice ale omului, dar cercetarile au stabilit ca principalul continut al comunicarii verbale il constituie gandirea.

Astfel, in procesul limbajului sunt vehiculate cu ajutorul unitatilor lingvistice (cuvinte, propozitii), in primul rand notiunile, judecatile, rationamentele si ideile. De aceea, pentru dezvaluirea esentei limbajului trebuie abordata problema centrala - relatia dintre gandire si limbaj.

"Neputandu-se scurge in cuvinte, gandurile mele raman fasii de ceata" spunea filozoful J.P. Sartre, dezvaluind relatia de interdependenta care exista intre gandire si limbaj.

Vorbirea serveste ca mijloc de comunicare al gandirii si se dezvolta in stransa legatura cu aceasta. Nu se poate vorbi fara gandire si vorbirea nu are sens daca gandirea nu este suficient dezvoltata.

Nu trebuie pierdut din vedere nici faptul ca gandirea se sprijina in permanenta pe elementele intuitive, senzoriale si ca opereaza nu numai cu notiuni, ci si cu reprezentari mai mult sau mai putin generale. De asemenea, prin limbaj se comunica nu numai continutul gandirii, ci si continutul altor procese psihice (perceptii, reprezentari, memorie, sentimente).

Gandirea nu se poate dezvolta in absenta limbajului. Limbajul ajuta gandirea atat prin continutul sau, cat si ca mecanism functional. Exprimarea in cuvinte permite, in primul rand, o fixare a rezultatelor anterioare ale cunoasterii astfel incat la orice nou contact cu realitatea nu mai trebuie refacut drumul initial, ci pot fi folosite si prelucrate cuceririle experientei anterioare.

Ajutand gandirea sa se fixeze, sa pastreze rezultatele cunoasterii, cuvintele constituie "unelte" absolut necesare pentru procesele de generalizare si abstractizare. Legea interna a relatiilor dintre limbaj si gandire are drept consecinta faptul ca, prescolarul nu poate asimila, decat ceea ce corespunde gradului de dezvoltare a gandirii sale.

Dezvoltarea gandirii este strans legata de imbogatirea experientei cognitive, pe de o parte, si de dezvoltarea limbajului care este instrumentul ei de lucru, pe de alta parte (U. Schiopu, Psihologia copilului pagina 98).

Dezvoltarea limbajului si a gandirii nu se poate face in afara contactului continuu, nemijlocit cu realitatea concreta, iar mijlocul cel mai eficient pentru insusirea limbii si pentru dezvoltarea notiunilor este activitatea directa a copilului cu obiectele respective si formarea unor reprezentari juste, referitoare la aceste obiecte.

Gandirea se dezvolta treptat prin limbaj, ceea ce face posibila o mai mare asimilare a limbajului insusi. Ca atare, o interventie justa, activa si timpurie, prin educatie asupra limbajului, poate avea drept urmare o mai intensa si chiar mai precoce dezvoltare a gandirii.

Educarea atentiei si a interesului fata de cuvant este o conditie esentiala a dezvoltarii limbajului si gandirii implicate in folosirea cuvintelor. Copiii folosesc cuvinte multe, puse corect in sintagme, dar adesea, nu au cunostinta propriu-zisa a acestor cuvinte, nu le cunosc semnificatia si in orice caz, continutul lor semnificativ este imprecis, vag sau gresit.

Exista la prescolari primejdia recitarii unui text, fara ca sensul tuturor cuvintelor sa fie inteles - prin acest mijloc de automatizare mecanica nu se poate dezvolta cu adevarat nici vorbirea, nici gandirea. Cuvintele trebuie explicate in permanenta, inviorate, prin aparitia lor in situatii noi sau pe baza unui material intuitiv.

In momentul in care copilul isi insuseste cuvantul si semnificatiile acestuia, gandirea acestuia dobandeste forta de a se ridica la nivelul generalizarilor si abstractizarilor.

Copilul isi insuseste constient limba pentru a se folosi de ea in confruntarea cu mediul, pentru a cunoaste mai mult, pentru a comunica mai bine cu sine si cu cei din jur. Numai asimiland creator limba, forta cuvintelor poate reprezenta forta gandirii sale.

Mediul inconjurator, natural si social, actioneaza permanent asupra organelor senzoriale ale copilului prin diferiti stimuli: vizuali, olfactivi, tactili, etc. Aceste semnale sunt percepute, apoi transformate in imagini mintale despre: obiecte naturale, obiecte fizice produse de om, locuri, plante, animale, oameni etc.

Semnalele ce actioneaza asupra copilului pot fi necodificate, lipsind intentia cuiva de a comunica un anumit mesaj (exemplu: vede o floare, aude o pasare cantand, simte gustul acru al lamaii etc.) sau pot fi codificate (cuvintele) - prin care se transmit imaginile mintale de la o persoana la alta, devenind astfel posibila comunicarea dintre oameni.

Intre cele doua tipuri de semnale exista o relatie foarte stransa. Fara a realiza interactiunea dintre obiect, imagine mintala si cuvant, intelegerea si invatarea practic nu se produc. Astfel, in zadar am incerca sa-i spunem unui copil cum arata un obiect, din ce e format, daca el nu l-a vazut niciodata.

Pentru copil cuvintele adultului sunt vorbe goale; fara continut, el nu-si va forma o imagine mintala despre obiect.

Doar asigurand interactiunea dintre obiect si cuvant, imaginile mintale devin o achizitie cognitiva, pe care copilul o poate utiliza la maxim, o poate transpune intr-o forma sau alta, ceea ce duce la noi imagini mintale, cu un grad sporit de generalizare si abstractizare.

In permanenta trebuie sa se tina seama atat de necesitatea imbogatirii, amplificarii legaturilor asociative verbale, cat si de cea a automatizarii lor, spre a construi un sprijin real pentru gandire.

Sub forma jocului se poate incepe studiul intentionat al limbii, inca de la varsta prescolara. In general, dezvoltarea concomitenta a limbajului si a gandirii intalneste conditii favorabile in situatiile ce implica o activitate a copilului si cu atat mai mult, daca este vorba de o activitate ce prezinta interes pentru copil.

La varsta prescolara copilul incepe sa depaseasca faza limbajului intuitiv si a limitelor experientei senzoriale si isi dezvolta tot mai mult capacitatea de a folosi limbajul contextual, intensificandu-se functia intelectuala a limbajului - care consta in planificarea mintala si reglarea activitatii practice.

Un alt aspect al dezvoltarii gandirii in perioada prescolara se refera la formare de notiuni. Datorita dezvoltarii limbajului, acest proces este mult facilitat prin folosirea pluralului.

Cuvintele: papusi, jucarii, haine, ciorapi, linguri, strazi, case faciliteaza reuniunea reprezentarilor din categoria legata de fiecare din cuvintele date.

In afara de folosirea pluralului, ca mijloc de structurare a notiunilor in formarea acestora, o importanta deosebita o au formarile de grupuri eterogene aservite aceleasi activitati.

De exemplu: cutitele, furculitele si lingurile devin tacamuri, chiar daca sunt diferite intre ele.

In acelasi sens, unele adjective permit reunirea unor grupuri ce se integreaza unei notiuni.

Asa, de pilda, pentru prescolar cuvantul viu (ceva care are viata, traieste) devine atribuibil pentru oameni, copii, batrani dar si pentru pisici, caini, soareci etc.

La prescolarul mare interogatiile incep sa se interiorizeze mai mult, sa devina mai numeroase (pe langa "de ce?" si "pentru ce?", "pentru cine?", "cum?", "cine?" etc.).

Multiplicarea nuantata a interogatiilor dupa varsta de 5 ani, deschide o noua etapa in dezvoltarea gandirii cauzale, o etapa in care inteligenta incepe sa opereze mai putin pe teren perceptiv, plasandu-se in zona reprezentarilor, prin care se controleaza direct perceptiile.

Operatiile gandirii (analiza, sinteza, comparatia, generalizarea, abstractizarea) a caror dezvoltare este tot mai vizibila, solicita prin activitatile din gradinita trecerea gandirii de la forma ei intuitiva la cea abstracta.

In munca mea didactica am folosit numeroase jocuri - exercitii care contribuiau in mod direct la dezvoltarea operatiilor gandirii.

Jocul "Ce-a uitat pictorul sa deseneze?"       ii cere copilului sa denumeasca partea componenta care lipseste dintr-o imagine, urmarind in mod principal, dezvoltarea capacitatii de analiza. Fiecare ilustratie trebuie sa cuprinda o singura imagine din care sa lipseasca una sau mai multe parti, ce se integreaza organic in imagine si fara de care imaginea ar fi incompleta.

Jocul "Din bucatele" l-am folosit pentru a dezvolta capacitatea de sinteza a gandirii copilului. Sarcina lui este de a reconstitui o imagine plana din partile ei componente. Este de la sine inteles ca aceste exercitii de reconstituire presupun si efectuarea prealabila a unei analize.

Pentru dezvoltarea operatiei de comparatie a gandirii am folosit printre altele si jocul "Cauta perechea", ce are ca sarcina pentru prescolari, sa caute pe o plansa, imagini de obiecte sau fiinte cunoscute care sunt desenate in dublu exemplar. Asemanatoare sunt si jocurile "Loto" sau "Perechile". Aceste jocuri in care este exersata comparatia, ca operatie a gandirii, presupun totodata si exersarea concomitenta a operatiilor de analiza si sinteza.

In jocul "Scoate imaginea care nu se potriveste aici!" sarcina copilului este de a elimina dintr-un grup de imagini, desenate pe cartonase de aceeasi forma si culoare, pe cea care nu este inclusa in sfera notiunii din care fac parte celelalte.

Exemplu: intre imaginile cu animale poate fi strecurata imaginea unui fruct. La fel este si jocul "Spune ce sunt!", in care i se cere copilului sa denumeasca un sir de imagini (fructe, legume, flori, animale etc.).

Alaturi de operatiile de generalizare si abstractizare, in acest gen de jocuri sunt exersate si celelalte operatii ale gandirii: analiza, sinteza, comparatia.

In gradinita, dobandind numeroase cunostinte, reprezentarile copilului ating un grad tot mai inalt de generalizare, iar vorbirea devine mai bogata, mai clara si mai corecta.

Imbogatirea vocabularului prescolarului are la baza de cele mai multe ori impulsul curiozitatii. El intreaba tot timpul despre ceea ce observa in jurul sau si ii suscita interesul.

Educatoarea trebuie sa valorifice aceste intrebari, indrumandu-l sa caute raspunsurile, sa-si motiveze judecatile.

O importanta deosebita in imbogatirea experientei cognitive, dar mai ales in dezvoltarea gandirii si a limbajului, o au insasi intrebarile puse de educatoare, care trebuie sa orienteze, sa descopere adevarul, sa dezvolte imaginatia.

Gandirea este cel mai productiv proces psihic intelectual, caci prin intermediul ei, copilul depaseste obstacolele, pe calea trecerii de la cunoasterea senzoriala si motrica la interiorizarea perceptiei, prin operatii logice. Copilul trebuie invatat deci, sa-si mobilizeze energia intelectuala.

Prin intermediul comunicarii verbale omul poate transmite ceea ce percepe, simte, doreste, intentioneaza, gandeste.

Limbajul ajuta gandirea, atat prin continut, cat si ca mecanism functional. Orice metoda am folosi pentru stimularea acestor procese, este necesar sa fie implicata dezvoltarea unui proces prin si in acelasi timp cu celalalt.

"Limbajul nu este un varf amorf de cuvinte izolate, ci un imens sistem dinamic in continua dezvoltare, in care un cuvant depinde de altele, nu numai din punct de vedere formal, ci si prin legaturile prin care presupune semnificatia oricarui cuvant" (T. S. Cazacu - Introducere in psiholingvistica, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1968).

Copilul invata limba ca pe un ansamblu, ce devine din ce in ce mai sistematic, in care apar relatii de sens intre cuvinte. Pe masura ce aceste relatii intre cuvinte se automatizeaza, se imbogatesc, se consolideaza si procesele gandirii, ceea ce permite subiectului sa sintetizeze esenta fenomenelor.

Intrarea in scoala, contactul cu scoala si cu activitatea de invatare, constituie un moment important in dezvoltarea psihica a copilului, deoarece creaza conditii noi in care sunt solicitate gandirea si limbajul copilului.

"Minunea externa - extraordinarul limbaj - permite toate schimburile si toate cuceririle, care pot fi simplu material sonor, dar si tesatura gandurilor noastre cele mai clare, mai intime, mai personale, dar si cele mai obiective." (A. Andrad - Cum sa facem exercitii de vorbire in gradinita de copii, Ed. Didactica si pedagogica, Bucuresti, 1980).

Staruind asupra dezvoltarii vorbirii, punem la indemana copiilor instrumentele activitatii intelectuale.

1.2. METODE DE IMBOGATIRE A VOCABULARULUI LA PRESCOLARI

,,Spre metoda e impins numai

acela caruia empiria i-a ajuns povara."

Ghoethe

Prin metoda se intelege o modalitate comuna de actiune a cadrului didactic si a copiilor in vederea realizarii obiectivelor pedagogice. Cu alte cuvinte, metoda reprezinta un mod de a proceda care tinde sa plaseze preșcolarii intr-o situatie de invatare, mai mult sau mai putin dirijata.

Sub raportul structurarii, metoda este un ansamblu organizat de operatii, de procedee. In anumite situatii, o metoda poate deveni procedeu in cadrul altei metode (exemplu: problematizarea poate fi inclusa intr-o demonstratie).

Sistemul metodelor didactice contine:

- metode traditionale, cu un lung istoric in institutia scolara si care pot fi pastrate cu conditia reconsiderarii si adaptarii lor la exigentele invatamantului modern;

- metode moderne, determinate de progresele inregistrate in stiinta si tehnica, unele dintre acestea de exemplu, se apropie de metodele de cercetare stiintifica, punandu-l pe preșcolar in situatia de a dobandi cunostintele printr-un efort propriu de investigatie experimentala; altele valorifica tehnica de varf (simulatoarele, calculatorul).

1. Metoda problematizarii este concretizata prin situatiile problema pe care educatoarea le creaza in vederea solutionarii lor de catre prescolari, cu scopul insusirii de cuvinte noi, fixarii si activizarii lor.

Construite sub forma de intrebari, situatiile problema se supun cerintelor pe care didactica le pretinde drept actiuni de formare si vehiculare a intrebarilor.

Rezolvarea situatiei - problema poate fi realizata atat in grup (dialogul) cat si individual.

2. Metoda descoperirii constituie modalitatea prin care educatoarea inlesneste insusirea de cuvinte noi prin descoperirea lor de catre prescolari. Aceasta metoda se realizeaza prin mai multe cai:

a) pe cale analitica - cand descoperirea constituie rezultatul efortului depus de prescolar la cererea educatoarei. Jocul "Ghici din ce cuvinte sunt format" este destinat gupei mari, iar copii trebuie sa descopere pe cale independenta, partile cuprinse in diverse cuvinte compuse: aeromodel, bunacuviinta, minicar, etc.;

b) pe cale sintetica - prescolarii sunt pusi in situatia ca din elementele date de educatoare sau cunoscute de ei, sa realizeze sisteme noi, respectiv alte cuvinte, diverse propozitii, etc. Jocurile "Sa descoperim noi cuvinte" sau "Sa construim noi propozitii" constituie o cale de invatare. Astfel, copiilor li se dau niste cuvinte, cerandu-li-se sa le recunoasca si sa gaseasca un singur cuvant nou (lemn, de, unt = untdelemn) sau sa construiasca o propozitie (urs, de, pacalit, vulpe = ursul pacalit de vulpe);

c) pe calea comparatiei - descoperirea se face prin compararea unui obiect, fenomen, situatie etc. cu altul asemanator sau unul dintr-o clasa diferita. Am aplicat-o in jocurile "Care obiecte se pot pune impreuna?", "Care este mai greu?", "Cu cine seaman eu?", la toate gupele;

d) pe calea observatiei - copilul este pus in contact cu obiectul concret caruia urmeaza sa-i descopere calitatile. Se foloseste in plimbari, excursii, vizite la muzee, ateliere, etc. si da posibilitatea educatoarei, sa introduca in vocabularul copiilor cuvinte noi, referitoare la mediul inconjurator;

e) pe cale practica - prescolarul este pus in situatia de a descoperi noi actiuni, denumirea lor prin intermediul unor activitati practice (sa coasa, sa taie, sa lipeasca etc.);

f) pe cale inductiva - i se prezinta prescolarului multimi de obiecte, fapte, date      etc. cerandu-i-se sa afle singur clasa, grupa din care face parte sau chiar regula generala careia acesta i se subordoneaza.

Spre exemplu, in jocul "Ce-am pus in cosulet?" fiecare copil pune cate un fruct in cosulet, insotindu-si actiunea cu formularea propozitiei corespunzatoare ("Eu am pus un .", "Fructul pus de mine se numeste."). Cand toate fructele au fost asezate in cosulet, li se cere copiilor sa descopere cum se spune intr-un cuvant la tot ce au pus ei in cosulet - "fructe". Pe aceeasi cale se ajunge la formarea notiunilor de legume, imbracaminte, animale domestice etc.;

g) cale asociativa - consta in faptul ca i se da prescolarului un cuvant si i se cere sa-l asocieze cu un altul, pentru a desemna astfel o actiune, o realitate, o situatie etc.

Exemplu: Eu - cant;      Mama - spala;

- merg; - gateste;

- dansez. - plange.

Se mai pot preciza si cuvinte perechi: dreapta-stanga; sus-jos; zi-noapte; mare-mic; gros-subtire; scurt-lung etc.

3. Metoda incercarilor si erorilor constituie calea prin care copilul prescolar este pus in situatia de a invata din consecintele comportamentului sau (G.P. Skinner).

Aceste metode le-am folosit alaturi de metodele traditionale si in acest sens voi aminti:

1. Metoda observatiei:

a) observatia de scurta si de lunga durata presupune atentionarea copiilor asupra ce trebuie observat sau s-a observat deja;

b) observarea curenta repetata - se refera la observarea folosita pentru precizarea verbala a unor momente ale zilei, a starii vremii etc.;

c) observarea spontana - un indiciu al acuitatii spiritului de observatie al copilului.

2. Metoda povestirii: in viziunea moderna, este realizata cu precadere de catre prescolari, cu diferite variante:

a) povestirea libera - creata de copii, realizata dupa o idee sau elemente date prescolarilor;

b) povestirea dirijata de educatoare - prin dialog cu prescolarii;

c) repovestirea - dupa povestirea sau lectura educatoarei, a unui coleg sau dupa diafilmele vizionate;

d) relatarea de catre copii a unor fapte sau intamplari;

e) descrierea dupa un model dat (imagine, desen, fotografie etc.);

f) povestirea imbinata cu alta activitate (desen, manuirea papusilor, etc.).

3. Metoda jocului ocupa un loc dominant in procesul formativ al tuturor varstelor si cu atat mai mult in cel al varstei prescolare.

4. Metoda demonstratiei presupune urmatoarele cerinte:

a) copiii sa fie pusi in contact si cu alte stiluri de vorbire - vorbirea teatrala, vorbirea cantata etc. prin intermediul auditiilor unor discuri, auditiilor radio, actorilor de teatru etc.;

b)      copiii sa se convinga de calitatea obiectelor cu care vin in contact prin vaz, auz, pipait, gust, miros si sa enunte verbal concluziile la care au ajuns.

5. Metoda exercitiului este utilizata in aproape toate activitatile care vizeaza formarea priceperilor si deprinderilor de vorbire corecta, de activizare si imbogatire a vocabularului.

Alegerea, din varietatea metodelor didactice, pe cele considerate cele mai eficiente pentru o anumita activitate didactica, este in exclusivitate rezultatul deciziei educatoarei. In luarea acestei decizii, cadrul didactic tine seama de urmatoarele considerente: obiectivele pedagogice urmarite, specificul continutului de invatat, particularitatile copiilor, conditiile materiale locale (mijloace de invatamant, spatiu scolar etc.), timpul disponibil, propriile sale competente pedagogice si metodice.

Alternarea metodelor didactice, diversificarea procedeelor didactice pe care acestea le includ constituie o expresie a creativitatii cadrului didactic.