Transmiterea valorilor si atitudinilor educative de catre familie

TRANSMITEREA  VALORILOR SI ATITUDINILOR EDUCATIVE DE CATRE FAMILIE

Timp: 2h 35min

Valorile sunt principii generale despre dezirabil, care orienteaza si organizeaza actiunile si mentalitatile indivizilor, grupurilor si comunitatilor.

Se disting doua tipuri de valori:

— valori terminale - corespunzatoare finalitatilor (fericirea, întelepciunea,

pacea)

— valori instrumentale - se refera la mijloacele (moduri de a fi sau de a actiona) utilizate pentru a atinge un scop.

Atunci când aceste valori orienteaza sau sprijina actiunea educativa, ele se constituie în valori educative. Valorile educative sunt tridimensionale. Ele comporta o dimensiune :

- cognitiva, - presupun un ansamblu de cunostinte cu caracter nor­mativ, rezultate din experienta anterioara,

afectiva, - implica o ierarhie si atasamentul diferentiat pentru un mod sau altul de existenta,

conativa - face ca valoarea sa îndeplineasca o functie de ghid al actiunii.

Atitudinea educativa este definita ca stare mentala si neurofiziologica, constituita în experienta, care exercita o influenta dinamica asupra individului, pregatindu-l sa reactioneze într-un mod particular la un anumit numar de obiecte si situatii.

Atitudinea educativa poseda, la rândul ei trei dimensiuni : evaluativa ('cred ca e bine sau cred ca e rau'), afectiva ('îmi place sau nu-mi place') si conativa (' vreau sau nu vreau sa fac aceasta').

Valorile educative si atitudinile educative se pot situa pe pozitii de :

finali­tati (scopuri, obiective),

continuturi transmise,

principii si mijloace ale actiunii educative

Valorile si atitudinile educative difera de la o familie la alta în functie de urmatoarele variabile :

apartenenta socio­profesionala,

nivelul de instruire (nivelul diplomei),

mediul de rezidenta (rural sau urban)

Parintii apartinând unor categorii socio-eco­nomice diferite transmit copiilor lor valori diferite.

traiectoria scolara si profesionala a parintilor – determina patru categorii de valori :

1.autoreglarea - se refera la capacitatea unei persoane de a-si propune obiective, de a le urmari cu o anumita consecventa, de a se orienta în ansamblul informatiilor care îi parvin si de a le tria.

2.acomodarea - desemneaza aptitudinea individului de a se plia conventiilor sociale, de a da dovada de perseverenta si rezistenta, de a munci sistematic, de a-si onora obligatiile, de a asocia mijloacele 'normale' obiectivelor pe care nu le-a definit neaparat el însusi.

3.cooperarea - orientarea catre relatia cu celalalt, respectiv la devotamentul si simtul civic, la preocuparea si angajamentul pentru problemele comunitatii, la fidelitatea, loialitatea si solidaritatea fata de, grup, la disponibilitate, la calitatea de bun tovaras si atentia fata de celalalt.

4.sensibilitatea - se refera la imaginatie, creativitate, constituirea unui ideal (unei credinte), gust estetic, simt al umorului si este pusa în evidenta prin itemi ca: nostim, spiritual, imaginativ, creativ, sensibil, intuitiv, posesor al unei convingeri ferme, pose­sor al unui ideal.

Tipul de interactiune familiala

— Familiile de tip paralel - se caracterizeaza prin autonomie si închidere; grupul este închis în el însusi, evita contactele cu exteriorul; în interiorul familiei, fiecare are propriile 'teritorii', spatiul si timpul sunt ividualizate, rolurile sunt foarte diferentiate, domeniile de interes nu se intersecteaza, activitatile comune sunt întîmplatoare.

— Familiile de tip bastion – se caracterizeaza prin închidere si fuziune; închiderea grupului în sine este perceputa ca dezirabila, contactele cu exteriorul fiind traite ca frustrante sau periculoase; în interior, membrii grupului împartasesc la un nivel înalt activitatile si opiniile, definesc satisfactiile personale prin ceilalti.

— Familiile tip tovarasie - sunt deschise si fuzionale; deschiderea catre exterior este considerabila, dar este raportata la grup, având ca scop îmbogatirea relatiilor interne, facilitarea comunicarii; în interior, domina consensul si spiritul comunitar.

— Familiile de tip asociatie -  sunt caracterizate prin deschidere catre exterior si autonomie a membrilor; ele pun accentul pe specificitatea si independenta individului, al carui destin nu este decât în parte subordonat cuplului sau familiei; importanta raporturilor cu exteriorul ­este considerabila, dar contactele nu mai sunt raportate în mod necesar la nevoi ale grupului.