JOCURI DESTINATE DEZVOLTARII LIMBAJULUI

JOCURI DESTINATE DEZVOLTARII LIMBAJULUI

Dezvoltarea jocului la varsta prescolara ne-am propus s-o abordam pe doua dimensiuni

a) Din perspectiva principalelor tipuri de jocuri

b)Din perspectiva principalelor elemente ale jocului

In ceea ce priveste prima dimensiune , jocul apare pentru prima data la varsta anteprescolara sub forma asa-ziselor miscari de manuire a obiectelor , cand copilul incepe sa-si insuseasca functia sociala a obiectelor . La inceput , miscarile copilului au un caracter imitativ , ele nu sunt organizate in jurul unui subiect , lipsesc elemente propriu-zise de transpunere a realitatii pe plan imaginativ . Aceasta este perioada cand aspectul esential al jocului este miscarea cu obiectul .

J. Piaget considera ca punctul de pornire al jocului , forma sa primitiva , singura prezenta la nivel senzoriomotor , dar care se pastreaza partial in continuare , prin includerea sa in formele imediat superioare , este jocul - exercitiu . Acesta consta in " repetarea pentru placerea activitatii insusite pe alte cai in scopul adaptarii " ( Piaget & Inhelder , 1976 , p. 51 ) . De exemplu , dupa ce copilul a descoperit din intamplare posibilitatea leganarii unui obiect atarnat , reproduce la inceput urmarind rezultatul pentru a i se adapta si pentru a-l intelege , ceea ce nu constituie un joc ; apoi foloseste aceeasi conduita din simpla " placere " functionala sau din placerea de a fi o cauza si de a afirma o cunostinta nou dobandita . Obiectele nu prezinta in sine nici un interes , ci sunt asimilate in calitate de simple elemente functionale .

In consecinta , la originea sa senzoriomotorie , jocul nu este decat o asimilare a realului la eu in sensul dublu al termenului : in sensul biologic al asimilarii functionale , care explica de ce jocurile de exercitiu dezvolta efectiv organele si conduitele , si in sensul psihologic al unei incorporari a lucrurilor in activitatea proprie .

H. Wallon ( 1975 ) considera ca anteprescolarului ii sunt accesibile jocurile functionale , iar Piaget si B. Inhelder ( 1976 ) afirma ca dupa varsta de doi ani apar jocurile simbolice simple .

Prin jocul simbolic activitatea ludica a copilului ajunge la apogeu intre doi - trei si cinci - sase ani . In conceptia lui Piaget , acest tip de joc corespunde functiei esentiale pe care o indeplineste jocul in viata copilului , mai mult chiar decat celelalte forme de joc .

Obligat sa se adapteze neincetat lumii sociale a celor mari , ale carei interese si reguli ii raman exterioare , si unei lumi fizice pe care deocamdata o intelege greu si eronat , copilul nu reuseste sa satisfaca trebuintele afective ale propriului eu in cursul acelor adaptari care , pentru el , raman cu atat mai nedeslusite , cu cat este mai mic .

Este deci necesar pentru echilibrul sau afectiv si intelectual sa poata sa dispuna de un sector de activitate a carei motivatie sa nu fie adaptarea la real , ci , dimpotriva , asimilarea realului la eul sau , fara constrangeri sau actiuni . Acesta este jocul simbolic de imaginatie , joc unde , arata Piaget , in controversa cu Karl Gross - fictiunea depaseste [ la copil ] cu mult simplul pre-exercitiu al instinctelor particulare . De exemplu , jocul cu papusa nu serveste numai pentru dezvoltarea instinctului matern , ci pentru a prezenta intr-o forma simbolica ( si deci sa permita retrairea intr-o forma transformata dupa trebuinta ) , ansamblul realitatilor traite de copil si inca neasimilate .

Piaget leaga nemijlocit aparitia jocului simbolic si evolutia acesteia de schemele de asimilare a inteligentei . In jocul simbolic aceasta asimilare sistematica se traduce , deci , printr-o utilizare particulara a functiei semiotice , care consta in a construi simbolul dupa dorinta , pentru a exprima tot ceea ce in experienta traita nu poate fi formulat si asimilat numai prin mijloacele limbajului ; este un simbolism centrat pe eu . In conceptia psihologului francez , simbolismul ludic poate sa ajunga a indeplini functia a ceea ce va fi pentru adult limbajul interior .

O alta categorie de jocuri este reprezentata de jocurile cu reguli

( bile , sotron , etc . ) care se transmit in cadrul social de la copil la copil si a caror importanta creste odata cu dezvoltarea vietii sociale a copilului . Cauza pentru care jocurile cu reguli se constituie mai greu la copii este ceea ce Piaget numeste " efectul egocentrismului initial " efect observat in primul rand in comportamentul copiilor mici . In jocurile lor , acestia prezinta o conduita caracteristica . Le place sa fie impreuna si adesea cauta gruparile de doi sau trei , dar nici in cadrul acestor grupari nu incearca sa-si coordoneze eforturile ; fiecare actioneaza pentru sine , cu sau fara asimilarea reciproca . De pilda , intr-un joc colectiv , cum este jocul cu bile , chiar si la cinci - sase ani , fiecare aplica reguli in felul sau si toti copiii ies castigatori .

Si totusi , considera Piaget , tocmai acest tip de joc , jocul cu reguli pe care copilul incepe sa-l utilizeze , este unul din punctele de pornire a procesului de socializare progresiva . La punctul de plecare , copilul nu cunoaste nici reguli , nici semne si trebuie sa cucereasca , printr-o adaptare treptata , formata din asimilarea altora la sine si acomodarea lui la altii, ceea ce se realizeaza joc si , in primul rand , in jocul cu reguli , aceste doua proprietati esentiale ale societatii exterioare : intelegerea reciproca bazata pe cuvant si disciplina comuna bazata pe norme de reciprocitate .

Jocul cu reguli apare deci in stadiul gandirii preoperatorii a copilului

( 2 - 7 ani ) dar nu mai inainte de etapa constituirii unor scheme actionale care au devenit destul de suple pentru a permite anticiparea si construirea unei configuratii exacte de corespondente . Prin urmare , pentru a utiliza jocul cu reguli , copilul are nevoie de o anumita intelegere a actiunii ca atare , ceea ce Piaget a denumit " intentie articulata " .

De asemenea , o trasatura distinctiva a jocurilor cu reguli consta in aceea ca , dupa cum in jocul cu rol este inclusa o anumita regula , in orice joc cu reguli este inclusa o anumita sarcina .

Constientizarea sarcinii jocului face ca activitatea de joc sa urmareasca un anumit rezultat , fara ca motivul jocului sa se schimbe ; el ramane inclus in insusi procesul de joc . Astfel , Leontiev ( 1964 ) incearca sa afirme sintetic marea valoare psihologica a acestor forma de joc :

Jocurile cu sarcini au mare rol in procesul structurarii personalitatii copilului .

Jocul cu sarcini inseamna o cale de autoeducatie in limitele care se pot accepta la aceasta varsta ) a propriului comportament dirijat de copil in raport cu obligatiile jocului .

Jocul cu sarcini reprezinta momentul aparitiei posibilitatii de autoapreciere a propriilor priceperi , indemanari , succese , comparativ cu ale altor copii . Acum copilul incepe sa aprecieze actiunile .

Prin aceste forme de joc , activitatea ludica indeplineste cel mai bine functia de socializare a copilului .     

In sfarsit , pe baza jocului simbolic dupa varsta de cinci - sase ani se dezvolta jocurile de constructie , la inceput impregnate de simbolism ludic dar care tind mai tarziu sa constituie adevarate adaptari ( de exemplu constructiile mecanice ) sau rezolvari de probleme si creatii inteligente . U . Schiopu ( 1970 ) considera ca evolutia acestui tip de joc poate fi caracterizata prin preocuparea copiilor de a reda in constructii diverse lucruri observate in lumea reala ( casa , gard , fabrica , parc zoologic , gradinita , etc . ) urmarirea cu perseverenta a realizarii temei propuse , coordonarea actiunilor de construire in grupuri din ce in ce mai largi . De multe ori , jocul de constructie pregateste cadrul pentru un joc de creatie . Ca si in creatia plastica exista deprinderi care se formeaza la copii in cursul manipularii materialului de constructie ( de pilda , deprinderea de a aseza cuburile in inaltime , unul peste altul , sau de a le aseza in rand in linie dreapta ) . Jocul de constructie se deosebeste insa calitativ de jocul de creatie propriu zis , desi in unele lucrari de specialitate este considerat ca varianta a jocului de creatie .

Evolutia jocului la varsta prescolara in raport cu perioada anterioara , impune o privire mai atenta asupra structurii jocului , a momentului in care apar diversele sale elemente - situatia , operatiile ,obiectele , raportul cu alt personaj - si a transformarilor pe care acestea le inregistreaza .

Elementul central in joc ce permite inchegarea subiectului este reprezentat de rol . Aceasta constituie modelul pe care copilul si-l selectioneaza pentru a-l reproduce intr-un anumit joc .

Evolutia jocului in privinta rolului inregistreaza in cursul varstei prescolare o serie de transformari cantitative si calitative , incepand cu marirea numarului de roluri in cadrul jocului , cu imbogatirea rolurilor pasive secundare , cu transformarea rolurilor mai putin atragatoare in roluri interesante , cu marirea stabilitatii copilului in mentinerea unui rol ales .

Astfel , copiii de trei - patru ani prefera jocuri cu roluri putine cu un caracter activ bine marcat , roluri cu actiune bogata , si nu accepta decat cu greutate un rol " gen spectator " , sau accepta cu greu sa schimbe un rol principal cu unul secundar - de cele mai multe ori acest lucru se realizeaza numai la interventia si sub influenta adultului . La grupa mare se evidentiaza elemente de progres : desi si ei prefera rolurile cu o bogata incarcatura de actiune , copiii reusesc sa imbogateasca un rol mai putin interesant si atragator la prima vedere .

Rolul oglindeste o mare varietate de conduite umane , in care se vadeste o atentie deosebita fata de unele caracteristici mai pregnante privind meseriile si profesiile pe care copiii le redau in joc . Un rol ravnit si acceptat cu placere atat de copiii mai mici cat si de cei mari , este cel de educatoare . Astfel , cel care preia primul rolul , acela devine educatoare , pe seama celuilalt ramanand rolul de copil . S-a observat totusi faptul ca , la unii dintre baietii mai mari rolul de educatoare intampina o oarecare rezistenta , acestia cautand sa-si asume roluri barbatesti . Cei mici nu surprind lipsa de concordanta existenta , de aceea ei interpreteaza rolul cu succes . Elkonin ( 1980 ) este de parere ca lipsa de dorinta a copiilor mari de a interpreta rolul de copil decurge din doua imprejurari :

- in primul rand , motivul central al jocului , pentru copil , il reprezinta rolul , iar " rolul de copil " nu poate , in general , servi realizarii acestui motiv

- in al doilea rand ei au parcurs deja acel stadiu al dezvoltarii proprii cand raporturile cu educatoarea apareau ca esentiale pentru continutul lor .

  Teoriile      despre joc arata cat activ si benefic este jocul in configuratia activitatilor specific umane . Rolul lui iese mult in evidenta in special in anii timpurii ai vietii . Atmosfera de joc sau " spiritul jocului " orienteaza si sustine activitatea de invatare prin aceea ca pune in actiune mobilurile interne ale acestuia ( motive , interese , scopuri imediate etc )

si le armonizeaza cu cele externe , mobiluri de perspectiva , centrate pe necesitatea instruirii si educarii sistematice a copiilor din frageda varsta ."

[ Barbu , Popescu " Activitati de joc recreativ - distractive , manual pentru scolile normale - specialitatea educatoare " , Editura didactica si pedagogica , R. A. , Bucuresti , 1993 , p. 77 ] .

Specificul jocului consta in combinarea elementelor instructive cu activitatea de joc ceea ce duce la implicarea efectiva a copiilor atat de necesara in fixarea cunostintelor si deprinderilor . Acesta este subordonat pedagogului , este creat de el si ajuta la organizarea activitatii intelectuale a copiilor in forme cat mai placute , atragatoare , accesibile si de o vadita eficienta .

Importanta utilizarii jocului consta in faptul ca sta la baza formarii deprinderilor care pregatesc activitatea de citit - scris . De aceea este necesara prezentarea metodologiei desfasurarii jocului didactic din gradinita .

Continutul jocului ii formeaza cunostintele pe care copiii si le-au insusit anterior in cadrul unor alte activitati , intr-un anumit domeniu al cunoasterii ( in speta , aspecte ale limbii romane ) .

Scopul exprima esenta instructiv - educativa a jocului . El este stabilit in functie de obiectivele generale si particulare urmarite in educatia copiilor . A defini cu claritate scopul inseamna a descrie ceea ce copiii pot si trebuie sa stie si mai ales ceea ce ar trebui sa stie sa faca in urma participarii la joc .

Sarcina didactica constituie elementul de instruire al jocului . Ea este concretizata in actiunea efectiva pe care pe care o are copilul de realizat in vederea atingerii scopului propus . Invatand sa rezolve , sarcina didactica si supunandu-se regulilor jocului , copilul invata sa-si fixeze , sa-si stapaneasca instabilitatea si depune efortul intelectual necesar .

Sarcina didactica constituie baza desfasurarii jocului dupa un plan prestabilit , trezeste interesul copiilor pentru continutul jocului , impune respectarea jocului , mentine atentia copiilor , ii determina sa gandeasca si sa rezolve problema cu exactitate .

Jocurile didactice organizate in scopul dezvoltarii limbajului au ca sarcini

Sa perceapa si sa pronunte corect sunetele limbii romane in diferite cuvinte ( " Am spus bine , n-am spus bine " , " Repeta ce spun eu Ce nu este la fel Cu ce sunet incepe cuvantul

Sa formuleze propozitii simple si dezvoltate Ce stii despre .." , " Spune ce face " , " Completeaza ce lipseste

" Gaseste cuvantul potrivit

Sa delimiteze cuvintele din propozitii , sa numere cuvintele din propozitii ( " Cate cuvinte am spus ? " , " Propozitii , cuvinte Stii sa-mi spui

Sa desparta cuvintele in silabe , sa stabileasca ordinea lor in cuvant Jocul silabelor " , " Spune mai departe La aniversare

Sa gaseasca cuvinte cu sunetul dat Jocul sunetelor

" Cine spune mai multe cuvinte " ) .

In stabilirea sarcinilor trebuie avut in vedere nivelul de dezvoltare al copiilor , varsta lor , bagajul de cunostinte si deprinderi acumulate .