A existat holocaust in Romania

A existat holocaust in Romania

Nastase also visited the U.S. Holocaust Memorial Museum on 30 October. In an interview broadcast the next day, Romanian Radio cited the museum's International Archival Programs director, Radu Ioanid, as saying audiences at both the Johns Hopkins University Advanced International School, where Nastase lectured earlier in the day, and at the museum itself were 'deeply impressed' by the determination expressed by the premier to eradicate extremism and anti-Semitism from Romanian society. Ioanid quoted Nastase as saying that such programs will be introduced at the National Defense College and Holocaust issues will be taught in colleges and elementary schools. He said that 'a law banning any manifestation associated with personalities who committed war crimes will be enacted' and that, as premier, he is 'personally committed to remove all statues of Marshall [Ion ] Antonescu.' MS 2.11.2001 ROMANIAN FOREIGN MINISTER TESTIFIES BEFORE U.S. HELSINKI COMMISSION Foreign Minister Mircea Geoana, who is accompanying Nastase on his trip, testified on 1 November before the U.S. Helsinki Commission in his capacity as OSCE rotating chairman, Mediafax reported. Helsinki Commission Co-Chairman Christopher Smith said that despite 'misgivings' he has had in the past about Romania's OSCE chairmanship, he is 'profoundly impressed' by Geoana's performance. But Smith also said Romania has made 'insufficient progress' in ensuring respect of human rights toward Roma and in extending official recognition to religious groups such as Jehovah's Witnesses. Smith also criticized 'the toleration' by the Romanian authorities of statues erected in the memory of Marshal Ion Antonescu and the fact that the Penal Code is still punishing journalists for 'defamation and calumny.' MS 5.11.01 ROMANIAN PUNKS CLASH WITH HUNGARIAN SKINHEADS Romanian punks exchanged insults with three Hungarian skinheads at a rock concert in Targu Mures on 1 November, the daily "Evenimentul zilei" reported on 3 November. Theneo-Nazisprotested when a punk rocker from the Bucharest-based band Los Imbecilos told the audience he hates Nazis and any form of racial discrimination. The skinheads responded by raising their hands in a Nazi-style salute, after which theguestband Molotov Cocktail from New York announced its refusal to perform as long as neo-Nazis were present in the audience. Punches were exchanged and the concert was resumed after bouncers forced the three skinheads out. MS AND PRIESTS SAID TO NURTURE IRON GUARDISTS The daily also reported on 3 November that the Romanian Information Service says it has managed toneutralizean attempt by the reborn Legionary Movement [Iron Guard] to infiltrate the Romanian Orthodox Church in northern Romania with the help of parish priestswhoare sympathetic to the movement. It said pro-Iron Guard meetings have beenheldin several Transylvanian monasteries and that 15 priests from Bihor Countyhavejoined the fascist organization. The head of the Piatra Craiului monastery, Father Gregorie, has reportedly proclaimed himself to be the leader of the legionnaires in northern Romania, and has attempted to transform the Oradeabranch of the Association of Romanian Christian Orthodox Students (ASCOR)into abranch of the Legionary Movement. Stelian Gambos, ASCOR Oradea leader, wasquoted by "Evenimentul zilei" as saying that the attempt has been foiled inOradea, but that "in Bucharest the legionnaires managed to be admitted as ASCOR members." MS 6.11.01 ROMANIAN SENATORS CRITICIZE PREMIER OVER PLEDGE TO REMOVE ANTONESCU STATUES Greater Romania Party (PRM) Senator Gheorghe Buzatu, who is also chairman of the Marshal Antonescu Foundation, on 5 November told the plenum that Nazi-allied Antonescu 'does not deserve to be executed for the second time,' RFE/RL's Bucharest bureau reported. Buzatu was responding to the pledge made by Premier Adrian Nastase during his U.S. visit to enact legislation forbidding commemorations of war criminals and to remove all existing Antonescu statues (see 'RFE/RL Newsline,' 31 October 2001). Buzatu said politicians should deal with current problems and 'leave historical personalities to the expertise of historians.' The PRM deputy chairman said Antonescu's 1946 sentencing to death was on Soviet orders and that research conducted since 1989 has produced 'overwhelming evidence' in his favor. This, he added, has triggered 'a vehement reaction on the part of Jewish circles from Romania and abroad.' Former dictator Nicolae Ceausescu's court poet, Senator Adrian Paunescu, a member of Nastase's party, called for a retrial of the marshal and for organizing a seminar of international historians on Antonescu's 1946 sentencing. The Holocaust, Paunescu said, 'is reality, but not a part of Romanian history.' Like Buzatu, Paunescu ended by saying 'do not shoot the dead for the second time.' MS 27.11.01 ROMANIAN PREMIER MAKES DOCUMENTS ON ANTONESCU WAR CRIMES PUBLIC Premier Nastase said during a teleconference with Romania's prefects on 27 November that the role of wartime Nazi-ally Marshal Ion Antonescu in Romanian history must 'be treated with responsibility,' Romanian media reported the next day. Nastase, who was criticized in several media outlets for having pledged during his recent U.S. visit that the cult of Antonescu will be curbed, showed the prefects the transcript of a government meeting of November 1941, when Antonescu asked whether his orders to execute 200 Jews for every Romanian soldier killed as a result of an explosion at the occupying Romanian army's headquarters in Odessa had been carried out. He also showed the prefects the reply of Transdniester Governor Gheorghe Alexianu, who said the Jews had been shot or hanged by lampposts, and a letter revoking the order for mass executions one month later when it turned out that the attack had been organized by the NKVD. Historians estimate the number of Jews killed following the incident in Odessa to be as high as 20,000, and the number of Romanian and Ukrainian Jews killed during the Holocaust in territories occupied by the Romanian army at between 120 and 410,000. MS

Editura Hasefer reusete, de citiva ani buni, sa detina, pe piata cartii, monopolul unei teme pina mai ieri cenzurata: situatia evreilor din Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial. Si astazi inca, realitatea Holocaustului in Romania este greu acceptata de catre cea mai mare parte din societatea romaneasca. Pagina de istorie recenta, subiectul este departe de a fi epuizat. El genereaza dialog, polemici, controverse, dispute, replici de multe ori dincolo de spiritul colocvial sau de urbanitate.

Asa de pilda, fabulatiile pline de ura la care se deda Ion Coja depasesc orice limita cind, in Romania Mare din 22 iulie a.c., incearca sa acrediteze ideea ca George Alexianu, guvernatorul Transnistriei in timpul lui Antonescu, ar fi fost acuzat si condamnat la moarte, nu pentru crime de razboi, ci, atentie, pentru a nu putea sa depuna marturie despre inexistenta Holocaustului in regiunea pe care a administrat-o. O asemenea marturie, ne spune Coja, sfidind orice document si realitate istorica, "era extrem de periculoasa din punct de vedere penal, pentru acei evrei lideri ai comunitatii evreiesti din Romania, care gestionasera banii pe care comunitatea internationala a evreilor ii trimisese la Bucuresti, pentru a fi cheltuiti in folosul evreilor deportati in Transnistria. Cea mai mare parte a acestor sume nu a apucat sa treaca nici Prutul, nici Nistrul, ci a fost deturnata in folosul personal al unor evrei care s-au priceput sa faca un gheseft frumos de pe urma suferintei altor evrei, lucru cu atit mai posibil cu cit in Transnistria guvernata de George Alexianu, guvernata asadar de romani, nici suferintele evreilor nu au fost atit de mari ca-n alte parti ale Europei ocupate de nazisti".

In ciuda unor asemenea manifestari care, iata, au ajuns sa amalgameze insulta cu acuze grave la adresa unor lideri ai comunitatii evreiesti, exista si cealalta fata a medaliei. Editura Hasefer publica cu obstinatie documente si marturii din epoca, analize socio-istorice si lucrari de sinteza, toate supuse aceluiasi imperativ cultural: descifrarea cit mai multor aspecte importante, intre 1940-1944, din viata comunitatii evreiesti sau a evreului din Romania. De ce atitea carti despre aceasta perioada, despre acest subiect? Raspunsul cel mai la indemina, desigur ca inacceptabil pentru negationisti sau antisemiti, este ca, in acele vremuri, evreii in loc sa-si afirme identitatea au fost constrinsi, economic, cultural, politic si pina la solutia finala, sa traiasca si sa-si constientizeze negativ statutul de strain. Au fost obligati sa resimta ca pe un handicap uman si social sau chiar ca pe un pericol pentru umanitate, faptul de a fi evreu, de a fi ei insisi. Or intr-o civilizatie a tolerantei, la care tot aspiram, asemenea practici sint investigate de specialisti, sint recunoscute de publicul larg pentru ca ele sa nu se mai repete. Ca sa nu mai amintesc de tineri care, neavind surse corecte de informare despre totalitarismele si dictaturile din istoria noastra, sint astazi o prada usoara pentru fanatici nationalisti, extremisti si xenofobi.

Studiile reunite de Lya Benjamin in "Prigoana si rezistenta in istoria evreilor din Romania", 1940-1944 (1) au particularitatea de a spune acelasi lucru din mai multe perspective. Cu alte cuvinte , pentru cei ce vor sa afle cum au trait evreii din Romania in prima jumatate a deceniului cinci din secolul trecut, autoarea pune la dispozitie, intr-o singura carte, o diversitate de instrumente cognitive. Cele mai elaborate si care reusesc sa confere o imagine de ansamblu, in care drama individuala este parte a unei tragedii sociale de proportii, sint propriile studii. Dar, istoricul precaut, parca pentru a incerca sa inabuse din fasa atacurile nationalistilor si ale antisemitilor, ne pune la indemina si legislatie antievreiasca din epoca, extrase din stenograme ale sedintelor Consiliului de ministri unde s-au hotarit masuri discriminatorii sau represive fata de evrei, marturii, precum si reactii individuale ( intimpinari, memorii) la care au recurs evrei, pentru a incerca sa faca mai suportabila o viata aflata sub imperiul arbitrariului, a incertitudinii si nu de putine ori a amenintarii cu moartea. Cititorul parcurge astfel un labirint al mentalitatilor si al limbajelor. Dela discursul istoricului, la lumea arida a birocratiei oficiale, prin limbajul rece, aparent neutru al legilor, pentru ca, in cele din urma, sa ne familiarizam cu relatarile emotionante ale celor care au supravietuit lagarelor de concentrare din Transnistria. Tot acest arsenal istoric, arhivistic si memorialistic are menirea de a demonta prejudecati despre perioada Antonescu, bine fixate in mentalul colectiv. Iata citeva dintre cliseele pe care le demonteaza cartea. 1. Antonescu nu a fost antisemit pentru ca poporul roman nu este antisemit. Preocupata sa distinga inceputurile politicii de stat antisemite in Romania, autoarea observa ca inca ultimul guvern democrat, Goga-Cuza (27 decembrie 1937 - 10 februarie 1938), a legiferat o serie de masuri discriminatorii la adresa evreilor. In ianuarie 1938 fusese promulgata Legea revizuirii cetateniei, menita sa reverifice si, in realitate, sa reacorde cetatenia evreilor, prin excludere, in pofida legii care fusese adoptata in 1919. Efectul acestei legi: "la 84% din populatia evreiasca i s-a revizuit situatia sub raportul dobindirii cetateniei romane. Din acest numar, la 392174 persoane (63 % din totalul celor revizuiti) li s-a confirmat dreptul de mentinere a cetateniei, iar la 225222 persoane (36,50%) li s-a respins cetatenia" (pp.34).

Dupa ce prezinta citeva fragmente, vadit antisemite, din expunerea asupra Programului de guvernare, facuta de poetul national Octavian Goga, infocat sustinator al Marii Uniri, om politic nationalist si antisemit, ajuns prim ministru, Lya Benjamin conchide ca "antisemitismul s-a transformat in politica de stat o data cu venirea la putere a guvernului Goga-Cuza" (pp. 28) si avea sa continue, sa se amplifice, in timpul dictaturii lui Carol al II-lea, al Statului national legionar (14 septembrie 1940- 14 februarie 1941) si al regimului totalitar al lui Ion Antonescu (ianuarie 1941, prin alungarea legionarilor de la guvernare, masura oficiaizata prin decretul regal nr. 314 din 14 februarie 1941- 23 august 1944), cind a ajuns la apogeu prin politica crimei si a genocidului populatiei evreiesti. Intre paginile 107-126 gasim o interesanta cronologie a principalelor legi si decizii ministeriale antisemite promulgate intre 1940-1944.

Sublinierea faptului ca, in aceasta perioada, politica statului a fost antisemita este, implicit, si un raspuns acelora care neaga antisemitismul din Romania pe motiv ca poporul roman este o comunitate toleranta, iubitoare etc. A recunoaste antisemitismul ca politica a statului, nu presupune in nici un chip ca asertiunea este extensibila asupra populatiei, a tuturor oamenilor. Dimpotriva. Tot atit de adevarat este si faptul ca antisemitismul a existat si exista ca mentalitate, ca mod de comportare al unor persoane sau grupari sociale. El atinge apogeul in politica de stat. Asa cum procedeaza de altfel si autoarea cartii, intotdeauna cei care au studiat cu seriozitate antisemitismul au fost preocupati sa descrie cu acuratete actorul, individualizat sau colectiv, institutionalizat sau nu, privat sau public, al acestei atitudini sociale.

Iata de ce, a nu recunoaste politica antisemita a guvernelor dictatoriale ale Romaniei dintre 1938-1944 pe considerentul ca romanii, ca entitate, nu sint antisemiti nu este altceva decit o platitudine patriotarda a exponentilor nationalismului xenofob. 2. Ion Antonescu ca geniu militar, patriot inflacarat, anticomunist si adept al statului autoritar, ar fi salvatorul Romaniei de legionarii lui Horia Sima, spirit agresiv, criminal, antisemit, om politic care a incurajat instabilitatea politica, arbitrariul institutiilor statului. Desi au existat controverse si incompatibilitati intre legionari si maresal ele tineau mai ales de ritmul si modalitatile de realizare ale unor decizii politice. Indepartarea de la guvernare a lui Horia Sima nu a modificat cu nimic chestiunea politicii de fond a statului roman. Asa cum arata Lya Benjamin, din septembrie 1940 si pina la 23 august 1944, a functionat "o noua institutie politica, aceea de conducator al statului roman, investit cu puteri discretionare" (pp.50), si care a fost detinuta numai de Ion Antonescu. Dar nu numai institutional a existat o continuitate politica in Romania dupa rebeliunea legionara. Insusi Antonescu a avut grija sa-si asigure partenerii, interni si externi, de fidelitate fata de principiile politice ale Statului national-crestin enuntate in septembrie 1940. In sedinta Consiliului de Cabinet din 7 februarie 1941, maresalul era explicit: "Consiliul de Cabinet este adevaratul Consiliu de Ministri care duce politica generala a statului. In acest Consiliu de Cabinet se stabilesc principiile de guvernare in liniile generale. In ce priveste liniile mari de guvernare, stiti foarte bine ca ele au fost trasate in aceste cinci luni de guvernare. Actualul minister nu este decit o continuare a ministerului anterior 2)(s.m.). Aceiasi continuitate a avut grija maresalul sa o asigure si in problema evreiasca. Legile romanizarii, de excludere a evreilor din societate prin interzicerea dreptului de proprietate, de a indeplini serviciul militar si de a exercita o serie intreaga de profesiuni, avind ca efect ghetoizarea populatiei evreiesti, au fost promulgate si dupa rebeliune. "Romanizarea conceputa de maresal, inca din septembrie 1940, ca o reforma sociala de anvergura (poate ca termenul reforma nu este cel mai fericit ales, n.m.), isi continua cursul si dupa inlaturarea legionarilor de la putere. dar intr-un ritm si in alte conditii.In acest sens, este semnificativa si urmatoarea declaratie a conducatorului statului in fata reprezentantilor presei, la sfirsitul lunii ianuarie 1941:<<.Acest stat nou va fi un stat intemeiat pe primatul romanesc in toate domeniile si se va intemeia pe structura noastra agrara si taraneasca. Nationalul si socialul vor fi pietrele de temelie. Toate reformele necesare inlaturarii viscului si influentelor straine pentru asigurarea destinului nostru national le voi infaptui fara sovaire. Toata lupta si asezarea marii revolutii national-socialiste germane si infaptuirile fasciste ne vor sluji ca temeiuri de experienta pentru a altoi pe sufletul si nevoile romanesti, rodul acestor organizari de popoare, temeiuri de lume noua>>" (pp.57-58). Prin urmare, ceea ce il deosebeste pe Antonescu de Sima este ca a urmarit sa dea o mai mare legalitate, coerenta si planificare discriminarii si eliminarii fizice a evreilor.

3. Dincolo de aceste temeiuri naziste si fasciste, regimul Antonescu a dat dovada si de personalitate. Negativa, consemneaza cu claritate autoarea. In problema evreiasca exista cel putin doua premiere petrecute pe teritoriul romanesc si din initiativa romanesca, care, probabil, nu pot sa bucure decit pe adulatorii maresalului. Una dintre ele este semnul distinctiv. Chiar daca obligativitatea de a purta Steaua lui David "pina la urma nu a fost generalizata pentru toate zonele tarii, pentru toate profesiunile si pentru toata perioada razboiului" citeva date privind situatia din Germania nazista si Romania antonesciana sint deosebit de instructive.

In Germania, "prima propunere oficiala in legatura cu stigmatizarea evreilor prin insemne distinctive a fost facuta de Reinhard Heydrich, in noiembrie 1938. Primele decrete in acest sens au fost date de autoritatile militare germane de ocupatie in Polonia, in septembrie 1939. Treptat masura a fost extinsa in toate tarile europene ocupate de trupele naziste. In cel de al Treilea Reich decretul de instituire a semnului distinctiv a fost promulgat la inceputul lunii septembrie 1941" (s.m., pp.159).

In Romania "primele ordine care i-au obligat pe evrei sa-si coase pe haina semnul distinctiv au aparut pe plan local. Astfel, la 4 iulie 1941, pe zidurile orasului Bacau a fost afisat un ordin al sefului politiei .Ordinul a fost extins si in alte orase precum: Galati, Botosani, Husi, Falticeni, Iasi s.a. La nivel guvernamental, problema semnului distinctiv a fost dezbatuta in cadrul sedintei Consiliului de Ministri din 5 august 1941. Referindu-se la cererea unor comandanti militari, Mihai Antonescu, vicepresedintele Consiliului de Ministri, a ordonat ministrului de Interne ca <<acest semn distinctiv sa fie purtat>>. In spiritul respectivei dispozitii, la 7 august, Ministerul de Interne a transmis un ordin circular privind introducerea pentru evreii din <<toata tara a semnului distinctiv>>" (s.m., pp.160-161). Prin urmare, puterea centrala din Romania dispune pe 5 august 1941 ca evreii sa poarte steaua lui David, iar in Germania lui Hitler aceiasi chestiune este decretata abia la inceputul lui septembrie, acelasi an. O singura luna de zile care il individualizeaza cum nu se poate mai bine pe politicianul Ion Antonescu.

Solutia finala in Romania a avut particularitatile ei. In Europa Holocaustul incepe o data cu declansarea razboiului. Lya Benjamin apreciaza ca "la foarte scurt timp dupa invadarea Poloniei, a intrat in functiune prima camera de gazare experimentala la Branderburg, unde au fost exterminati, in principal, alienati mintal, dar si evrei epuizati de munca fortata sau de existenta precara din lagarele de concentrare. In anii 1940-1941 a inceput exterminarea in masa a evreilor din Polonia. experimentarea primei camere de gazare la Auschwitz a inceput in septembrie 1941; in octombrie- noiembrie 1941 s-a pus la cale primul masacru al evreilor germani evacuati la Kovno si Riga. Astfel, conchide autoarea, la 20 ianuarie 1942, cind s-a intrunit Conferinta de la Wannsee, cu scopul de a dezbate si coordona aplicarea <<solutiei finale >>, ea era de acum in plina desfasurare" (s.m., pp.166-167). In Romania, o data cu intrarea in razboi de partea Germaniei, la 22 iunie 1941, Holocaustul avea sa inceapa pe teritoriul tarii, cu pogromul de la Iasi din 29 iunie-6 iulie 1941. Dupa intrarea trupelor romane in Basarabia si Bucovina au inceput sa aiba loc masacre locale. Evreii au fost impuscati pe strazi, in casele lor, aruncati in santurile de la marginea satelor. A urmat deportarea evreilor din Basarabia si Bucovina in Transnistria. Acolo ce-i drept nu s-a murit prin gazare, ci datorita conditiilor din lagarele organizate de armata romana. Nu voi da cifre despre numarul mortilor. Ele se afla in carte, iar prezentarea lor nu ar face decit sa ofere false pretexte negationistilor din Romania. Dincolo de cifre exista o certitudine, evreii au fost omoriti in masa pentru simplu fapt ca erau "straini".

La sfirsitul anului 1942, din considerente de politica interna si internationala, datorita situatiei nefavorabile a armatei germane si romane pe frontul din Rasarit, Antonescu avea sa opreasca genocidul. In Germania si teritoriile ocupate, Holocaustul avea sa continue pina la sfirsitul razboiului.

Numai ca, daca nazistii au inceput masacrarea evreilor cu cei din teritoriile ocupate, puterea antonesciana a inversat etapele. De asemenea, asa cum consemneaza documentele, comportamentul bestial al armatei romane cu evreii din Basarabia si Bucovina a reusit sa-i impresioneze si pe germani. "Un barbat precum Antonescu procedeaza mult mai radical in problema evreiasca, decit cum au procedat insisi nemtii" consemna Goebels in jurnalul sau, in august 1941 (pp.128). Inceput in forta si cu resurse proprii, beneficiind si de colaborarea germana, genocidul evreilor de catre regimul Antonescu avea sa inceteze brusc la finele lui 1942. Aceasta traiectorie probeaza libertatea de miscare a maresalului in solutionarea problemei evreiesti. 4. Mitul Antonescu salvatorul de evrei, omul cu atitudine moderata fata de evrei, politicianul care a fost sub vremi. Lya Benjamin opune tuturor acestor imagini propagandistice conceptia maresalului despre evrei si problema evreiasca in Romania. Dincolo de antisemitismul visceral, adeziunea la conceptia cuzista antisemita a facut ca actiunea sa politica in aceasta chestiune sa fie una elaborata. Chiar daca nu a apucat sa transpuna in decizii si actiuni politice ansamblul conceptiei sale antisemite, neputinta datorata si cenzurii la care a fost obligat de sinuozitatiile epocii, Antonescu nu s-a sfiit, in nici o situatie, sa-si afirme ura fata de evrei si imperativul de a descotorosi tara de ei. Adevarat ca nu de putine ori a insistat ca purificarea etnica sa aiba un caracter planificat, ordonat de legi sau ca romanizarea nu poate fi realizata simultan in toate compartimentele societatii, avind in vedere si slabiciunea capitalului romanesc sau lipsa specialistilor care sa-i inlocuiasca pe evrei. Dar toate aceste precautii palesc in fata zecilor de decrete privitoare la romanizare, la discriminarea evreilor, la transformarea lor in exclusii societatii, in oamenii neoameni. Antisemitismul lui Antonescu a mers pina la apogeu, el evocind nevoia purificarii etnice a societatii romanesti, ca premisa a regenerarii sociale si economice. Purificarea etnica o vedea in strinsa legatura cu evolutiile din Germania, dar, in acelasi timp, si-a manifestat si aptitudinea de a actiona pe cont propriu.

Asa se face ca in sedinta de guvern din 6 octombrie 1941, Antonescu declara: "Daca nu profitam de situatia care se prezinta pe plan international si european, pentru a purifica neamul romanesc, scapam ultima ocazie pe care istoria ne-o pune la dispozitie. Si eu nu vreau s-o scap, pentru ca daca as scapa-o desigur ca generatiile viitoare ma vor blama. Pot aduce si Basarabia inapoi si Transilvania, daca nu purific neamul romanesc n-am facut nimic, caci nu frontierele fac taria unui neam, ci omogenitatea si puritatea lui. Si aceasta urmaresc in primul rind" (pp.139).

In februarie acelasi an preconiza ghetoizarea evreilor din Moldova si Bucuresti, ca prima etapa a epurarii. Pentru Bucuresti vorbea despre un "cartier pur evreiesc ale <<carui axe>>, cum se exprima el,<<erau trasate de jidani, caci este axa Vacaresti si axa Dudesti si unde, in timp de doi ani, tot ce este evreu in Capitala trebuie sa intre in aceasta cetate jidoveasca si tot ce este roman va trebui sa iasa>>. Cum bine se stie, planul ghetoizarii a fost aplicat, in principal, pe teritoriul Basarabiei si Bucovinei" (pp.136-137). Faptul ca primul om politic al tarii utiliza apelativul "jidan" spune mult mai multe despre crezul sau politic si doctrinar decit ca nu a reusit sa ghetoizeze capitala.

Mai aflam de la autoarea cartii ca in 1941 Antonescu "cerea ca romanilor sa li se inspire <<ura impotriva dusmanilor natiei asa cum a crescut el cu ura impotriva turcilor, jidanilor si ungurilor>>", iar "intr-un interviu acordat lui Bratescu-Voinesti in anul 1943, i-a numit pe evrei <<dusmanii>> pe care i-a socotit <<mai vatamatori decit cei externi, pentru ca de la dusmanii din afara ne poate veni ciuntirea tarii, dar de la cei din interior otravirea si ticalosirea neamului nostru>>" (pp.142, 143).

Uneori comentariile sint de prisos.

Nu putem fi decit de acord cu Lya Benjamin, care in finalul unui capitol, apreciaza corect ca "politica maresalului in probema evreiasca este, astfel, paradigmatica pentru intelegerea formelor paroxistice care le poate imbraca nationalismul in anumite contexte istorice favorabile afirmarii extremismelor de dreapta. Caci daca <<solutia finala>> preconizata de hitlerism era un cataclism, atunci politica antonesciana a fost produsul evolutiei trendului nationalist in directie extremista si etnocentrista" (pp.145).

Note

1.Trimiterile din paranteze sint din Lya Benjamin, "Prigoana si rezistenta in istoria evreilor din Romania, 1940-1944", Editura Hasefer, Bucuresti, 2001.

2. Citat in Alexandru Florian, "Romania si capcanele tranzitiei", Editura Diogene, Bucuresti, 1999, pp.122.

Articolul aparut in Observator cultural, nr.