ISLAMISMUL:DOCTRINA SI LEGEA ISLAMICA

ISLAMISMUL:DOCTRINA SI LEGEA ISLAMICA

In primele decenii ale secolului al VII-lea, intensificarea procesului de destramare a relatiilor gentilice si de formare a claselor sociale a creat premizele aparitiei statului arab. In actiunea de consacrare a societatii, pe plan ideologic, si de accelerare a formarii statului unificat prin unirea triburilor arabe un rol deosebit l-a avut mahomedanismul sau islamismul.[1]

Aparitia islamismului a fost pregatita de existenta in credintele arabe preislamice, a conceptiei despre o zeitate principala - Allah, ca si de influenta conceptiilor mozaice si crestine despre o zeitate unica Jahve si Dumnezeu[2]. Insa, islamismului - asa cum a aparut el in Arabia - a fost initial o puternica reactie impotriva politeismului pe de o parte, si a dominatiei straine pe de alta parte. A insemnat o radicala reforma religioasa, dar si o trezire la viata istorica a unei populatii relativ sarace. De aceea s-au conturat doua elemente principale: unul religios propriu-zis, considerat ca revelatie, si unul uman, caracterizat prin dorinta de eliberare si de expansiune.

In opinia musulmanilor, nu exista alt intemeietor al religiei islamice, decat Dumnezeu, care a restabilit raportul de ascultare, de supunere, existent intre om si Dumnezeu inca de la crearea omului, raport in care Dumnezeu este Stapanul, iar omul este supus - musulman, rob - abd. Totusi, cei mai multi cercetatori ai religiei islamice sunt de acord ca aceasta aluat nastere prin misiunea speciala a lui Mahomed ( apox.570-632), creatorul, sub forma unui sistem coerent si unitar, a noii religii si propovaduitorul acesteia.

Unul din obiectivele insemnate ale invataturii lui Mahomed a fost unirea triburilor arabe, pentru a carei realizare, Mahomed si urmasii sai au indemnat la solidaritate intre musulmani si a urmarit sa atenueze contradictiile sociale din societatea araba si neintelegerile dintre triburi.[6] Acestia au proclamat 'razboiul sfant' - djihad -impotriva nemusulmanilor, folosindu-l, ca o diversiune menita sa abata masele saracite si exploatate de la lupta sociala si ca un mijloc de a uni toti arabii prin organizarea unor razboaie de prada si cucerire de mari proportii.

Impunerea islamismului nu s-a realizat insa lesne. La inceput Mahomed si-a castigat adepti din randurile populatiei sarace din Mecca, ceea ce a trezit ostilitatea aristocratiei si negustorimii de aici, fapt pentru care Mahomed si adeptii sai au fost siliti sa se retraga din Mecca si sa se refugieze la Yathreb, localitate in care a continuat propovaduirea noii religii, bine primita, motiv pentru care Yathreb si-a schimbat numele in Medina, 'Orasul Profetului' - Madinat- an-Nabi . Retragerea lui Mahomed, Hegira, este considerata de musulmani data de inceput a erei lor - 16 iulie 622.

La Medina, ai carei locuitori erau nemultumiti de rolul preponderent detinut de Mecca, islamismul si-a castigat adepti tot mai numerosi, aici inchegandu-se o puternica comunitate musulmana. Musulmanilor din Medina li s-au adaugat si triburi de beduini din desert, tentati de perspectiva razboiului de prada. Dupa o serie de ciocniri armate, musulmanii si locuitorii din Mecca

au ajuns la o intelegere ( a.630 ), in urma careia, locuitorii din Mecca

au trecut la islamism. In schimb, Mecca a fost recunoscuta ca oras sfant al musulmanilor, iar templul Caaba ca sanctuar al islamismului. Acest fapt a avut un mare efect politic si religios, care a grabit procesul de unire a triburilor arabe, si de adoptare a islamismului, astfel incat, la moartea lui Mahomed

, in anul 632, aproape intreaga Peninsula Arabica era unificata politic si religios.[11] Etimologic cuvantul 'islam' deriva din radacina salama, care inseamna supunere, termen ce a determinat si formarea cuvantului moslem sau muslin, adica 'cel care a primit Islamul'. Forma persana a termenului este redata prin musalman, iar cea turca prin musulman , insemnand 'supus lui Dumnezeu'. Astfel, religia islamica, este prin definitie 'religia supunerii' neconditionate fata de Allah.

Un alt sens al cuvantului ' islam' este dat de faptul ca Islamul se doreste a fi o religie a 'reconcilierii' cu Dumnezeu in traditia monoteista semitica a lui Abraham, traditie expusa, dar 'falsificata' de catre predecesorii sai, evrei si crestini. Pentru Mahomed, noua religie vine totodata sa 'pecetluiasca' mesajul precedentelor doua religii - iudaismul si crestinismul - , si sa dea arabilor un profet si o carte care a pogorat direct deasupra lui: Coranul.[14]

Islamismul, ca si crestinismul, este o religie cu caracter universalist; desi geografia sa include toate continentele, islamul este inainte de toate o realitate asiatica, arabii fiind minoritari printre musulmani. Referitor la caracterul universalist al religiei, Coranul - care modereaza forma mentis si comportamentul tuturor musulmanilor - afirma unitatea fundamentala a neamului omenesc: toti oamenii au o natura identica creata de Dumnezeu (VII, 171). In acest sens, o traditie, hadit, spune ca 'toti oamenii sunt egali, ca dintii din pieptenele tesatorului; nici o deosebire nu este intre un alb si un negru, intre un arab si un nearab, decat in masura in care ei se tem de Dumnezeu '.

Dogma fundamentala a islamismului este unicitatea absoluta a lui Dumnezeu - tawhid, impreuna cu misiunea profetilor si cu Judecata de Apoi. Islamismul proclama ca fiinta umana este daruita cu liberul arbitru necesar pentru a se supune sau pentru a nu se supune comandamentelor dumnezeiesti, in fata carora se gaseste singur, fara un cler intermediar intre el si Dumnezeu. Totodata, 'religie si stat' - din wa duniya, islamismul, prin intermediul legii islamice este prezent in toate aspectele vietii publice si private ale musulmanilor.[16]

Exista doua surse importante de informare in ceea ce priveste seriat-ul (izvoare de credinta) profetului Mahomed: Coranul si Hadith-ul. Coranul este o creatie divina si fiecare cuvant al sau apartine lui Allah, iar Hadith-ul este o colectie a spuselor lui Mohamed cu diferite prilejuri si de asemenea consemnari privind obiceiurile profetului. Spusele si obiceiurile profetului au fost consemnate si prelucrate de catre unele personalitati ale islamului. In acest sens cartile elaborate de catre imamii Muslim, Timiza, Ebu Dauud, Nesea si Ebnu Mage.[17] Un al treilea izvor de credinta il constituie Igma si contine referiri la textele mai noi care nu se gasesc in Coran sau Hadith.

DOCTRINA ISLAMICA

Renumitul specialist Maurice Gaudefroy Demombynes considera ca 'islamismul este un sincretism.' Intr-adevar, doctrina islamica, este un amestec de elemente religioase, diferite ca provenienta si factura, cele mai multe dintre ele fiind luate de catre Mahomed din iudaism, din Biblie si din Talmud, altele din crestinism, din traditia persilor si din vechile traditii ale arabilor.[19]

Teologia mahomedana este rezumata in doua formule, dintre care una foarte scurta, Shahada, formata din initialele cuvintelor care compun cunoscuta formula 'nu este Dumnezeu afara de Allah, si Mahomed este profetul sau', iar cealalta constituie o adevarata marturisire de credinta a islamismului, a carei redactare, i-a fost atribuita lui Mahomed, dar care in realitate s-a format pe parcursul unei lungi perioade de timp si afirma credinta in Dumnezeu, ingeri, profeti, carti sfinte si viata viitoare.[20]

Dumnezeu

Dogma esentiala a islamismului, este aceea a unicitatii lui Dumnezeu. Musulmanul trebuie sa marturiseasca, in suflet si in public, unicitatea lui Allah, si faptul ca invatatura sa i-a fost relevata prin Profet: 'Nu exista alta divinitate decat Allah , iar Mahomed este profetul sau' - La ilaha illa illah, Muhammadu-r-rasul Illah[21]. Sub influenta iudaismului si crestinismului, Mahomed a incercat sa spiritualizeze ideea pe care arabii o aveau despre zeul suprem, Allah, dar nu a reusit decat intr-o mica masura. Ideea de Dumnezeu pe care Mahomed o avea la Mecca, asa cum reiese din Coran, era antropomorfica, si deci inferioara.

Allah este Creatorul absolut, Sustinatorul, Stapanul, Nimicitorul, Restauratorul, Tiitorul de minte absolut al oamenilor si fapturii. El detine toata puterea si este cel ce se inalta - al-rafi, cel ce onoreaza - al-mu-izz, cel ce scoboara - al mudhill. Fata de lume este mult milostiv - al-rahman, iertator - al-ghafir, mult iertator - al -ghafur, si iertatorul prin excelenta - al-ghaffar. Toate aceste atribute, cuprinse fie in Coran fie in Hadith, sunt in numar de 99, iar musulmanul pios trebuie sa le cunoasca. Allah este creatorul lumii si al oamenilor, stapanul universului, si providentiatorul milostiv; el a creat lumea dintr-un fum care umplea spatiul, ordinea creatiei fiind urmatoarea: apa, pamantul, muntii, vietuitoarele si omul.

Cartile Sfinte

Credinta in carti sfinte formeaza o alta dogma in islamism. Acestea sunt, dupa invatatura islamica, opere ale profetilor si trimisilor lui Dumnezeu, carora li s-a dictat textul Coranului - al Qur`an, cartea sacra a tuturor musulmanilor

, care cuprinde revelatia perfecta, intreaga, a Cartii vesnice.[24] Aceasta reprezinta sursa primordiala a legii religioase ce cuprinde toate actiunile umane si are ca tema fundamentala celebrarea unicitatii lui Dumnezeu, a actiunii sale si a supunerii necesare fata de vointa sa, precum si a misiunii profetice a lui Mohamed. Astfel Coranul, reprezinta cuvantul vesnic a lui Dumnezeu, este 'logosul' Lui neschimbat. In forma pe care o detin musulmanii, Coranul cuprinde 114 sure, impartite intr-un numar variabil de versete, putand sa mearga de la 287 intr-o singura sura, continand in total 6236 de versete ce incep cu formula introductiva 'In numele lui Dumnezeu, celui milostiv, indurator'.

Surele sunt dispuse nu intr-o maniera cronologica, ci dupa un criteriu mai putin obisnuit, lungimea lor, neaplicat doar la prima si la ultimele. Dupa sura initiala,

'sura care deschide cartea', urmeaza celelalte, numite in general dupa un cuvant simbol. Astfel, prima din marile sure este 'sura vacii', in timp ce ultima este 'sura oamenilor'. Versurile sunt inegale ca lungime, terminate in rima sau in asonanta, usurand astfel lectura textului. Cel ce vorbeste este intotdeauna Allah, niciodata Mahomed, considerat doar un profet. Sursele de inspiratie ale Coranului, sunt in special ebraice, observandu-se franturi de texte din Vechiul Testament si Talmud, si intr-o masura mai mica, crestine -Evangheliile apocrife.

Religia islamica se adreseaza oamenilor simpli: nu apeleaza la sacramente mistice, nu pretinde asceza si renuntari, si nici nu instaureaza o ierarhie clericala. Dogma sa fundamentala este afirmarea monoteismului: Allah este divinitatea suprema, este unic si nu asociat intr-o ' Sfanta Treime', pe care Mahomed o neaga categoric, si nici nu a avut un fiu. A doua dogma importanta in religia islamica, se refera la revelatia interpretata ca un ajutor primit de om din partea lui Allah prin trimisii sai.

Ingerii

Dupa conceptia islamica, ingerii sunt creati de Dumnezeu, din lumina. Acestia au misiunea de a-l lauda pe Dumnezeu si de a face cunoscute oamenilor poruncile lui. Capetenia Ingerilor este Gabriel -Jibril, cel care i-a transmis lui Mahomed revelatia divina.[31]

Allah are o curte formata din ingeri muritori, inaripati, fara sex, creati din lumina si care asculta de Allah -afara de Satan - Shaitan, diavolul alungat din Paradis inaintea lui Adam, si care pana la Judecata de Apoi, va incerca mereu sa iiduca pe oameni in ratacire. Ingerii din religia iudaica se intalnesc si in islamism. Fiecare om are alaturi doi ingeri care tin socoteala de faptele lui, bune sau rele. Shaitan, are in subordinea sa demoni -djinii, spiritele rele, alcatuiti de Dumnezeu din foc si putand lua diferite infatisari; salasluiesc pe pamant sau in cer, unde ingerii arunca impotriva lor cu pietre (comete). Uneori, se incarneaza intr-o vietate pagubitoare, precum viermii. Impotriva puterii lor malefice credinciosii poarta amulete, talismane si rostesc descantece, fiind primejdiosi mai ales pentru femeile care nasc si pentru nou-nascuti.

Alti ingeri, au misiuni speciale: Israfil, va suna din trambita invierea mortilor la Judecata de Apoi; un loc deosebit il are Iblis, ingerul cazut, ca si Lucifer, in pacatul trufiei, neacceptand sa prosterneze in fata lui Adam porunca lui Dumnezeu. Credinta in ingeri este foarte importanta, fiind esentiala in islamism.

Profetii

Sunt oameni alesi de Dumnezeu dintre cei mai buni credinciosi si primesc sarcini de mare importanta. Acestia sunt de doua feluri: profeti - nabi si trimisi ai lui Dumnezeu catre oameni - rasul. Nabi au misiunea de a pastra neatinsa adevarata credinta sau s-o reinnoiasca, in timp ce Rasul au misiunea speciala de a transmite revelatia.[34]Musulmanii cred ca a existat o mare multime de profeti, numarul fiind de peste o suta de mii. Coranul numeste 25 de profeti si trimisi, mai importanti fiind insa doar sase: Adam, Noe, Avraam, Moise - Musa, Iisus - Isa Ben Miriam, Mohamed - Muhammad, acesta din urma incheind sirul profetic si fiind considerat pecetea - Khatam tuturor profetilor.

Eshatologia - credinta in viata viitoare

Din surse in special crestine s-a inspirat Mohamed in fundamentala sa doctrina Eshatologica - aspectul cel impresionant si dramatic tratat, caruia ii este rezervata intreaga sura a LXXV-a cele mai vechi sure, abunda in viziuni, preziceri, revelatii privind destinul omului dupa moarte, intrucat 'dupa separarea sa de trup, sufletul ramane multa vreme intr-o stare de inconstienta, in somnul sau betia mortii pana la Judecata de Apoi.'(H.Masse).[36]

Eshatologia este vag expusa in Coran, traditia completand insa mai tarziu dogma islamica despre o viata viitoare. Dupa moarte, sufletele merg la un fel de judecata particulara in fata ingerilor Nakir si MunKar, celor mai buni aratandu-li-se Raiul si celor rai Iadul. Sufletele profetilor si ale martirilor merg direct in paradis. Ziua judecatii va fi precedata de minuni si semne apocaliptice intre care si aparitia unui fel de Antihrist, un monstru cu un singur ochi si calare pe un asin; va veni insa si Mahdi, cel condus de Allah, un fel de Mesia Islamic, care va converti lumea la islamism si va aduce dreptatea si ordinea pe pamant.[37]Insusi Iisus va cobori din cer, aratandu-se oamenilor la moscheea din Damasc, ucigandu-l apoi pe Antihrist si ramanand 40 de ani pe pamant, aducand pacea intre oameni si animale.

Sfarsitul lumii este anuntat de cresterea impietatii printre oameni si prin semne terifiante: Coranul va fi uitat, templul din Mecca va dispare; mortii vor invia iar Dumnezeu ii va judeca, rezervandu-le celor drepti placerile si voluptatile Raiului (Coran, XXXVII, 39-47), iar celor care au facut fapte rele, chinurile vesnice ale Iadului, prea putin descrise in Coran, dar amplu analizate de teologii islamici de mai tarziu.[39]

Faptele oamenilor, in ziua Judecatii, vor fi cantarite pe o balanta, iar sufletele lor vor trece pe un pod 'mai subtire decat firul de par si decat taisul sabiei'. Cei buni vor trece pe un pod iute ca fulgerul in timp ce cei rai se vor prabusi in iad. De asemenea, exista in islamism si credinta intr-un loc intermediar - Araf , un fel de purgatoriu unde merg cei a caror balanta se afla in echilibru.[40]

Fantezia araba in ceea ce priveste raiul si iadul, a inventat tot felul de placeri senzuale sau de chinuri groaznice. Mai tarziu, teologii musulmani, dandu-si seama de natura vechilor conceptii ale Eshatologiei islamice, in contrast cu dogma spiritualitatii lui Dumnezeu, au incercat sa explice alegoric pasajele din Coran cu referire la placerile raiului islamic si au introdus in Eshatologia islamica, un element spiritual, potrivit caruia cei ce vor merge in paradis vor avea fericirea de a contempla pe Dumnezeu .[41]

LEGEA ISLAMICA

O data cu trecerea anilor s-a simtit necesitatea unei organizari in practica religioasa islamica. Mai multi teologi musulmani s-au ocupat de jurisprudenta musulmana, elaborand mai multe lucrari importante in acest domeniu. In pofida acestei situatii, in prezent toate aceste conceptii si pareri se concentreaza in jurul a patru doctrine, bazate pe Coran, care au primit numele a patru importanti comentatori ai Coranului. Acestea sunt:

1. Jurisprudenta Hanefi. Aceasta este acea jurisprudenta care a fost redactata cu colaborarea si pe baza culegerilor efectuate de catre Abu Hanife Numan Ibin Sabit, Abu Yusuf, Zufar si alte mari personalitati ale stiintei religiei islamice.

2. Jurisprudenta Safii. Este jurisprudenta intemeiata de catre Muhammed Ibni Idris-es Safii.

3. Jurisprudenta Malika. Intemeietorul acestei jurisprudente este Malika Iban Anas.

4. Jurisprudenta Hambali. Autorul acestei jurisprudente este Ahmed Ibin Hanbel.

Toate cele patru doctrine juridice au capatat contur aproximativ dupa doua sute de ani de la disparitia profetului. Aparitia celor patru doctrine diferite este determinata de existenta unor realitati diferite. Analizand cele patru doctrine ne putem da seama de seriozitatea si soliditatea parerilor si argumentelor cuprinse in ele. Tocmai de aceea musulmanii accepta si aproba toate aceste patru doctrine.[42]

Legea islamica Sharia imparte faptele oamenilor in mai multe categorii si anume: obligatorii, recomandate, si deci indiferente din punct de vedere moral, condamnabile si interzise. [43]

Intre faptele obligatorii, impuse tuturor credinciosilor, sunt considerate cinci obligatii rituale, cuprinse in celebra invatatura 'a celor cinci stalpi', tradusa prin arkan, stalpi ce sustin edificiul islamismului, si anume: profesiunea de credinta - shahada, cele cinci rugaciuni cotidiene - salat, dania - zakat, postul in luna ramadanului - saum si pelerinajul la Mecca.[44]

Prima regula a cultului musulman, marturisirea credintei, se face prin rostirea formulei shahada ' nu este alt Dumnezeu afara de Allah, si Mahomed este profetul sau'.[45]

Aceasta formula se rosteste psalmodiat de cinci oro pe zi, si de muezin, din inaltimea minaretului, credinciosul devenind astfel un om care 'se daruieste lui Dumnezeu', formula implicand declaratia de supunere, de adeziune la cele sase dogme: credinta in Allah, in ingeri, in cartile sfinte, in profet, in Judecata de Apoi si in predestinare.[46] Se rosteste, de asemenea, la intrarea in islamism si in alte imprejurari, in special atunci cand se apropie moartea, moment in care fie muribundul, fie cei din jurul sau trebuie sa o rosteasca in continuu, pentru ca sufletul decedatului sa o poata recita apoi usor si fara greseala in fata ingerilor Nakir si Munkar, care ii vor lua primul interogatoriu.

Musulmanul trebuie sa marturiseasca, in suflet si in public, unicitatea lui Allah si faptul ca invatatura sa i-a fost revelata prin Profet. Fiecare musulman trebuie sa i se inchine lui Allah, de cinci ori pe zi, prin rugaciuni in care sa isi exprime profesiunea de credinta, respectand prima sura a Coranului. Aceste rugaciuni pot fi rostite oriunde, intrucat Allah este pretutindeni:' Allah este la rasarit, Allah este la apus, Allah este miaza-noapte, Allah este miaza-zi. Oriunde te intorci esti cu fata spre El.'[48] Musulmanul are obligatia ca in timpul rugaciunii sa fie indreptat cu fata spre Mecca, iar daca se afla mai departe de aceasta trebuie sa gaseasca alte puncte religioase.

A doua regula este rugaciunea canonica - salat-ul, rostita de cinci ori pe zi, in limba araba, indiferent de limba materna a credinciosului. Rugaciunea rituala este deosibit de importanta in islamism si trebuie rostita la numite ore, de preferinta in comun cu alti credinciosi, cu fata indreptata spre Mecca. Aceasta are un caracter de lauda adusa lui Dumnezeu, si se deosebeste de rugaciune particulara - dua, o invocare spontana a lui Dumnezeu, ce se poate face sub orice forma indiferent de timp, loc, limba vorbita sau ingradire rituala. Rugaciune rituala deschide Coranul, incepe slujba religioasa ce contine elemente fundamentale ale doctrinei islamice.

Cele cinci rugaciuni zilnice sunt:

Fajr (Dimineata) de la mijitul zorilor pana cu putin inainte de rasarit.
Zuhr (Prinz) de la miezul zilei (ora 12) pana dupa-amiaza.'Asr (Dupa-ameaza) de dupa-amiaza tarziu pana cu putin inainte de inceperea apusului.Maghrib (Apus) dupa apus, pana se sfarseste ziua.'lsha' (Seara) noaptea pana la miezul noptii sau mijitul zorilor.

Inainte de rugaciune, musulmanul trebuie sa se purifice, sa faca o ablutiune rituala. Fie ablutiunea majora care implica spalatul corpului in intregime pentru a indeparta impuritatile pricinuite de raporturi sexuale, nastere, menstruatie sau contactul cu un cadavru. Acest tip de ablutiune insoteste de obicei conversiunea la islamism si imbracarea panzei care consfinteste pelerinajul la Mecca. De asemenea, este necesara la intrarea intr-o moschee, intr-un loc sacru, sau pentru a putea atinge Coranul, in limba araba. Ablutiunea minora elimina impuritatile datorate functiunilor corporale, sangerarilor minore, sau a unei pierderi temporare a cunostintei, precum in somn.

Rostirea rugaciunii necesita anumite pregatiri. Aceste pregatiri inseamna incredintarea ca suntem curati si ca aceasta curatenie se savarseste prin indeplinirea Wudu'. Wudu' (spalare rituala) este esentiala pentru savarsirea Salah, nu putem sa oferim rugaciunea noastra Salah fara sa facem intai Wudu'. Etapele Wudu' sunt:
a) Se incepe cu Niyyah (intentie), spunand: Bismillahi al rahmani al rahiam (in numele lui Allah, cel milostiv, Indurator); apoi se spala ambele maini pana la incheietura pumnului, de trei ori, apa trebuind sa treaca printre degete.
b) Apoi se ia apa in gura si se clateste gura de trei ori.
c) Se aspira apoi apa, pe nas, de trei ori, pentru a-l curata, iar apoi se spala si varful nasului, tot de trei ori.
d) Se spala de trei ori de la urechea dreapta pana la urechea stanga si de la frunte pana la gat.
e) Se spala antebratul drept si apoi cel stang de la incheietura pumnului, pana la cot, de trei ori.
f) Se trece apoi palma umeda peste cap incepand de la frunte, trecand ambele maini peste cap, pana la gat.
g) In continuare, se curata, cu degetele umede, interiorul ambelor urechi, si de asemenea, se freaca cu degetul mare dupa urechi.
h) Dupa aceea se trece cu dosul palmelor umede peste ceafa.
i) In final, se spala ambele picioare pana la glezne, incepand cu dreptul si cu grija ca apa sa atinga varful si celelalte parti ale piciorului.
Daca cineva executa un ritual wudu' complet inainte de a imbraca ciorapii, nu este nevoie sa-si scoata apoi ciorapii ori de cate ori repeta ritualul. Este de ajuns sa stearga partea superioara a ciorapului. Wudu' dureaza 24 de ore (sau 3 zile, in cazul unei calatorii).
La sfarsitul ritualului se rosteste :
'Ash hadu an la ilaha illal lahu wahdahu la sharikalahu wa ash hadu anna muhammadan 'abduhu wa rasuluhu'
Aceasta inseamna:
Marturisesc, ca nu exista alt Dumnezeu decat Allah, ca El este unic si nu are pereche; marturisesc, ca Muhammad (pubh) este slujitorul si mesagerul sau.(www.islam.ro)

Elementele unui Salat sunt in numar de treisprezece: sase recitari de texte canonice diferite, sase actiuni sau pozitii anumite ale corpului si bratelor, si obligatia de a efectua acte rituale riguros in ordinea prescrisa.[53]

Al treilea act ritual obligatoriu, element esential al credintei islamice este milostenia - zakat. Este opera de binefacere, de ajutorare a aproapelui, este un act de solidaritate si responsabilitate sociala, ce asigura celui care daruieste mantuirea, in timp ce 'zgarcitul care cauta averi va fi aruncat in focul Iadului'(XCII, 5-11). Dania a fost reglementata de Mahomed si de succesorii sai sub forma unui fel de impozit legal, proportional, perceput asupra produselor agricole, vitelor, aurului si argintului, marfurilor. Bunurile stranse erau folosite in diverse scopuri de binefacere, pentru intretinerea eventualelor institutii religioase, sau pentru razboiul sfant. De asemenea, cei saraci, plateau un cat de mic zakat, deoarece presupunea un act de devotiune ce le asigura ajutorul lui Allah. Contributia voluntara, care consta in plata de alimente si se practica la sfarsitul Ramadanului, era de asemenea considerata obligatorie.

Din cele opt categorii care au beneficiat de aceste contributii pioase stabilite de Coran, scolile juridice s-au rezumat doar la trei: saracii, pelerinii si cei care au contractat datorii intr-un scop de binefacere.[57]

A patra indatorire absolut obligatorie o constituie postul Ramadanului (in araba inseamna caldura mare), care desemneaza luna sacra a ostilitatilor in traditia araba preislamica. Inceputul sau, trebuie sa corespunda cu luna a noua si este determinat de autoritatile religioase sau prin calcule astronomice. In zorii zilei urmatoare aparitiei lunii noi, inceputul postului este semnalat printr-o lovitura de tun.[58]Efectuat de la rasaritul la apusul soarelui, postul Ramadanului consta nu doar in abtinerea de la orice mancare sau bautura, ci si de la refuzul a tot ceea ce prin fapta sau vorba, ar putea aduce o pangarire. Cei care postesc trebuie s evite certurile, calomnia, barfele si conversatiile indecente, sa nu fumeze, sa cante sau sa asculte muzica, si nici sa aiba relatii sexuale, insa dupa apusul soarelui toate acestea sunt permise. Postul nu este obligatoriu pentru batrani, femei insarcinate sau care alapteaza, copiii mici, pentru calatori sau pentru soldatii aflati in campanii militare; bolnavii si cei supusi la munci grele; insa, in schimb, acestia dadeau pomeni pentru zilele nepostite, sau o ruda in locul lor tinea post penitential.

In timpul lunii ramadanului, moscheile erau pline in marile orase, unele fiind deschise intreaga noapte, iar in localurile publice si familii aveau loc petreceri si ospete dupa apusul soarelui.

Postul e o disciplina spirituala pentru a obtine stapanirea de sine si o ocazie pentru ca omul sa se intoarca spre sine. Ramadanul este si o luna binecuvantata, in timpul careia darurile lui Dumnezeu, binefacerile sale sunt mai aproape de credinciosi. O semnificatie speciala o are 'noaptea destinului' - laylat al qadar, noapte ce comemoreaza pogorarea Coranului asupra lui Mohamed. Sarbatoarea 'ruperii postului' - aid al-fitr sau 'mica sarbatoare' - aid al saghir incheie postul ramadanului.[61]

Ultima datorie pe care musulmanul trebuie sa o indeplineasca, este pelerinajul la Mecca - hadji. Aceasta traditie a pelerinajului dateaza din epoca preislamica si a fost pastrata de Mahomed datorita prestigiului pe care il avea printre arabi, precum si datorita faptului ca reusea sa mentina unitatea politica si religioasa a populatiei arabe atat de imprastiate.

Pelerinajul la Mecca este obligatoriu cel putin o data in viata pentru orice musulman adult, de ambele sexe, sanatos la minte si la trup, insa este conditionat de starea materiala.[63]

Pelerinajul duce la iertarea pacatelor, cei care aspira sa moara sau sa-si gaseasca linistea, odihna , la Mecca, fiind destul de numerosi.[64]

Pelerinajul major si colectiv se realizeaza in primele doua saptamani ale ultimei luni musulmane, zul -hijja , care in fiecare an avanseaza cu 10 sau 11 zile in raport cu calendarul crestin-ortodox. Exista si un pelerinaj minor, umra, individual, care se poate realiza in orice moment pe parcursul unui an.[65]

Multi teologi musulmani considera drept al saselea arkan, 'razboiul sfant ' -djihad, care in primul rand se trduce prin 'efort impotriva pasiunilor'. Obiectivul razboiului sfant este extinderea islamului sau a teritoriului sau, precum si pentru apararea lui, impotriva bizantinilor si mai tarziu impotriva cruciatilor.[66]

Exista cazuri in care musulmanii pot declara altor musulmani djihad, ca de exemplu razboiul dintre sunniti si si'iti, pe motive religioase sau pentru suprematie.[67] Djihad-ul nu a fost insa niciodata socotit printre obligatiile rituale inderogabile, canonice. El a izvorat din traditie -hadith, cu atat mai mult cu cat, dupa ce a predicat islamul, Mahomed, a apelat, pentru impunerea lui la sabie.

Cel ce moare in razboiul sfant, va merge direct in rai, fara sa astepte judecata de apoi. Cei necredinciosi, trebuie mai intai instruiti si invitati la islamism, iar daca refuza, se va porni impotriva lor un razboi. capitularea acestora fara convertire duce la un tratat in virtutea caruia invinsii isi vor pastra bunurile, religia si obiceiurile lor, dar vor plati o anumita taxa. Daca rezista dar apoi sunt invinsi, acestia devin proprietatea invingatorilor, cu toate bunurile lor, musulmanii putand sa ii omoare, sa-i transforme in sclavi sau sa le rapeasca femeile si copii.

Prin intermediul acestor razboaie sfinte musulmanii au reusit sa raspandeasca islamismul si totodata sa creeze doua dintre cele mai intinse imperii care au existat vreodata in istorie Califatul Arab si Imperiul Otoman.[70]

Cu toate ca obligatia religioasa a razboiului sfant a incetat sa mai existe ca atare pentru statele moderne musulmane, se poate spune totusi ca, dintre toate principiile musulmane, mai putin canonicul djihad a avut consecintele cele mai importante.

Legea islamica a dominat viata popoarelor musulmane secole intregi, insa datorita faptului ca de-a lungul timpului statele musulmane au suferit importante schimbari de ordin politic, juridic si social, legea musulmana si-a pierdut din importanta in foarte multe privinte. Cu toate acestea, islamul nu reprezinta doar o religie sau o forma specifica de comunitate umana, ci este spiritul unei civilizatii distincte pe care o exprima si o insufleteste.