TEORIA CRITICA

TEORIA CRITICA

Scoala critica sau Scoala de la Frankfurt

Scoala de la Frankfurt a realizat o critica a societatii si a diferitelor sisteme de cunoastere; reprezentantii ei au criticat determinismul economic prezent in conceptii marxiste acordand atentie faptului cultural, precum si societatile socialiste edificate pe marxism. S-a realizat de asemenea si o critica a pozitivismului stiintei sociale datorita pretentiilor acesteia la certitudine si exactitate, a faptului ca eludeaza problema valorilor in actiunea politica si conduce o viziune asupra realului ca fapt cultural, conducand la o reificare a lumii. Astfel ei si-au propus limite clare, anume de a nu conduce la transcenderea lumii date.

Critica se constituie ca forta conservatoare in cunoastere si implicit si in domeniul social.

O critica la adresa sociologiei este de a reduce orice fapt uman la unul social. Este generata insa, o problema: nu trebuie sa schimbam lumea, ci doar sa o intelegem; sociologii ignorand motivul, eludeaza problema unei lumi mai bune. Eludam individul pentru ca nu vrem sa intram in conflicte. Sociologia nu devine o piesa a innoirii, ci o piesa a dominatiei. Este foarte mult formalism in sens de pozitivism, de proceduri.

Aceasta critica este una realizata la nivelul cultural al societatii (individul e reprimat cultural).

Reprezentanti:

Ø      Adorno: "Dialectica iluminismului"

Ø      From: "Fuga de libertate", "Arta iubirii"

Ø      Horckheimer: "Stiinta si tehnica ca ideologie"

Ø      Marouse: "Omul unic dimensional"

Scoala critica are la baza influenta weberiana - represiunea produsa de rationalitate (nu este legata de exploatarea economica ca in teoria marxista)

*rationalitatea formelor - rationalitatea substantelor

adecvarea mijloacelor la scopuri,indiferent de calitatea, valoarea scopurilor 

Rationalitatea ar trebui evaluata in termeni de valori - "producerea" unei vieti mai bune, mai rezonabile.

Exista o irationalitate a rationalizarii formale, care e sociala - distruge individul, nevoile, abilitatile lui.

Reprezentantii "Scolii critice" s-au orientat asupra tehnologiei - un pas spre totalitarism, realizand un control din ce in ce mai mare. Sinele si lumea interioara a omului au fost invadate de tehnologie, ca mijloc de dominatie; numai revolutia ar face ca tehnologia sa redevina in slujba scopurilor si nevoilor omului.

Schiller sustine ca omul dezvolta nevoile gratie dezvoltarii fiecarei functii sociale; lumea nevoilor e lumea sociala; individul nu va mai cauta binele, ci confortul.

Lumea interioara este e un produs al dezvoltarii sociale (e definita social). Traim intr-un sistem de nevoi fabricate care sprijina economia; suntem permanent conditionati. Civilizatia nu este un pericol uman, ci doar un produs uman.

Subiectivitatea este contributia scolii critice fundamentata pe ideea marxista; va recupera din marxism "Manuscrisele.", dar si ideea controlului individului prin ideologie, cultura (sfera a dominatiei).

Notiunea de dominatie este una "rafinata", apare ca un fapt natural, indispensabil, care intra in logica lucrurilor. Din cauza acestei dominatii, constiinta maselor poate fi controlotata - actorii nu au capacitatea unei constiinte revolutionare, a schimbarii.

Pentru recuperarea individului se face apel la psihanaliza; se preia notiunea de: "structura psihologica individuala"(importul negativ al societatii asupra individului), "psihopatologii", "eliberare psihica"(are legatura cu notiunea de eliberare sexuala a lui Freud - sexualitatea este vazuta ca eliberare de nevoi false; dominatia ajunge pana se impune mecanismul de sexualitate).

Dialectica - cacentrare asupra totalitatii sociale, ci nu ca centrare asupra aspectului economic. Dialectica in 2 persoane:

sincronica - relatia dintre toate componentele sociale cu intregul.

diacronica - problema devenirii

Problema dominatiei este rezultatul unei dezvoltari specifice, si nu reprezinta o caracteristica a devenirii, nu este un fapt inevitabil si natural.

Elementul natural - discursul "imbraca" 2 aspecte:

a)      legat de autenticitate- se opune comunicarii distorsionate si i-ar ajuta pe oameni sa se elibereze.

b)      legat de eliberare

se sustine ideea legarii teoriei de practica; restaurarea acestei legaturi presupune ca practica sa fie modelata de teorie, iar aceasta din urma sa fie informata de practica. Scindarea teoriei de practica reprezinta o functie a dominatiei: teoria este delegata unui grup (nu are legatura cu realitatea) - practica altui grup (nu are orientare valorica). In acest sens, K. Popper sustinea ideea ca o practica exceptionala este cea mai buna teorie.

J. Habermas

Relatia dintre cunoastere si interese reprezinta un aspect mai larg intre subiect si obiect.

cunoastere= obiect

interese= subiect

a)      Stiinta analitica (pozitivism logic) - sistemul de interese e dat de sistemul de control ce poate fi aplicat mediului social , oamenilor.

b)      Cunoasterea - intelegerea trecutului poate ajuta la explicarea prezentului. Interesul sta in autointelegere si intelegerea mutuala; nu este opresiva eliberarii.

c)      Cunoasterea critica are ca scop emanciparea omului, obtinerea cunoasterii de sine a oamenilor ca baza a emanciparii lor; pentru a realiza aceasta emancipare se pleaca de la notiunea marxista a "activitatii umane sensibile"- se distinge intre fiinta care lucreaza (realizeaza o actiune orientata spre scop) si "interactiune simbolica" sau "actiune comunicativa". Se face distinctia intre munca si comunicare, inexistenta la Marx.

In cadrul muncii, Habermas introduce distinctia intre actiune instrumentala (cand actorul foloseste cele mai bune mijloace pentru a-si atinge scopul) si actiune strategica (poate implica mai multi actori care isi coordoneaza actiunile comportamentale). Obiectivul celor doua actiuni e dominatia instrumentala - un control al situatiei prin armonizarea planului de actiune pe baza unei definitii unice. Diferenta: daca scopul muncii este atingerea unui scpo, in cadrul actiunii comunicative, scopul este intelegerea. Elementul specific uman este actiunea comunicativa, ci nu munca. Critica societatii nu este critica muncii a productiei, ci critica comunicarii distorsionate, a barierelor de comunicare, de unde necesitatea eliberarii acesteia.

Habermas propune o terapeutica critica - o forma de argumentare care serveste la clarificarea autodeceptiei sistematice - oamenii trebuie ajutati sa-si elibereze barierele de comunicare.

La Habermas, antidotul la procesul de rationalizare pecare il presupune munca este actiunea comunicativa, realizarea unei comunicari deschise, indepartarea restrictiilor de natura ideologica si care parvin din necesitatile de legitimare.

La nivelul normelor sociale, actiunea de eliberare implica descresterea represiunii normative; trebuie creat un sistem in care ideile trebuie aparate impotriva criticismului.

Cerintele care trebuie aplicate in comunicare:

legate de validare - de validitatea asertiunilor, avertizarilor; nu sunt obiecte exclusive ale discutiei (nu il intrebi pe celalat pe ce se bazeaza cand spune ceva).

participantii, temele, contributiile nu sunt restrictionate.

nu se exercita nici o forta cu exceptia aceleia a unui argument mai bun (nu vii in comunicare cu o pozitie de putere).

toate motivele sunt excluse, exceptand pe acelea ale cercetarii cooperante asupra adevarului ( tip de comunicare libera - sunt organizatii in care adevarul reprezinta traditie, este un proces negogiat intre indivizi).

Lumea actiunii comunicative este cea a situatiei ideale de vorbire in care forta puterii nu determina care argument e valid sau adevarat.

Habermas introduce teoria consensului adevarului - e o parte a actiunii comunicative.

Consensul se detine cand sunt recunoscute 4 cerinte:

exprimarile sunt comprehensibile (cu inteles).

propozitiile vorbitorului sunt adevarate.

vorbitorul este o persoana demna de incredere

vorbitorul are dreptul de a face publice asemenea propozitii.

Nu exista consens daca una dintre cerinte este amenintata.

5.XI.2004

Conceptul de lume a vietii la Habermas

Sursa conceptului este fenomenologia lui Shutz. Societatea este conceputa din perspectiva subiectului ce actioneaza - lumea vietii si actiunea comunicativa sunt fenomene complementare.

Lumea vietii=contextul formelor in producerea intelesului. Lumea vietii implica presupozitii asupra unor intelegeri mutuale care trebuie sa existe pentru ca comunicarea sa aiba loc (acordarea creditului reciproc, luarea in considerare a celuilalt, ascultarea cu atentie).

Cu cat lumea vietii devine devine mai rationala, cu atat comunicarea devine si ea mai rationala-in sensul de rational motivatamutual (intelegerea construitape baza celui mai bun argument).

Ratiunea lumii vietii inseamna o progresiva diferentiere a elementelor componente: personalitatea, cultura, societatea. In societatile arhaice ele 3 subsisteme erau strans corelate; modernizarea le diferentiaza.

Este vorba de o influenta de tip Parsons - functionalism. Influenta de marxism -functionalism duce la ideea de legi de dezvoltare (creaza o sinteza a celor doua).

Sistem - societatea vazuta din perspectiva externa -observator neimplicat - se vede modul in care actiunile se conecteaza/interconecteaza, semnificatia functionala a actiunilor - contribuie la mentinerea sistemului.

Desi sistemul isi are radacinile inlumea vie, el ajunge sa-si dezvolte propriile caracteristici structurale: familia, statul, sistemul judiciar, economia. Fiecare din aceste subsisteme se dezvolta si se indeparteaza de lumea vietii prin diferentiere si complexitate; ele "cresc" si capata putere asupra lumii vietii, se se indeparteaza de premisele consensuale ale oamenilor. Cu cat se dezvolta ele ameninta comunicarea si intelegerea prin controlul pe care il exercita asupra acestor procese.

Problema: integrarea celor 2 strategii (lumea vietii si sistemul) prin:

Integrare sociala: vizeaza lumea vietii si modul in care actiunea sistemului este interpreata prin conses normativ garantat si realizat comunicativ.

Cercetatorii din domeniu ar trebui sa adopte o perspectiva hermeneutica asupra modelului in care oamenii inteleg lumea vietii si se relationeaza unii cu altii. Din aceasta viziune, reproducerea continua a societatii este vazuta ca rezultat al actiunii sustinuta de membrii lumi vietii de a-si mentine structurile simbolice.

Integrarea sociala se realizeaza prinprocesul formarii consensului in limbaj; se descrie lumea din punct de vedere al modului in care se comunica (consens lingvistic pe baza caruia se intemeiaza organizatiile).

* viziune individualista (practicile).

Integrarea de sistem: se centreaza pe ideea controlului extern asupra deciziilor indivizilor care nu sunt coordonate sibiectiv; societatea se poate regla de la sine.

viziune rationalista.

Observatia externa nu ajunge la nivell paternurilor structurale care pot fi intelese doar din perspectiva membrilor lumi vietii.

Asistam la puterea sistemului asupra lumii vietii; aceasta putere se manifesta prin coplesirea capacitatilor de comunicare si intelegere; comunicarea de la nivelul cotidian difera de comunicarea de la nivelul de sistem.

Sistemele economice si politice folosesc forme de comunicare foarte diferentiate si care inlocuiesc limbajul cotidian; viata devine din ce in ce mai birocratizata si institutionalizata; rationalitatea ce caracterizeaza sistemele sociale este definita de rationalitatea lumii vietii si prin urmare intra in conflict cu ea.

Sistemele sociale care s-au dezvoltat au devenit complexe, au inceput sa se caracterizeze prin ratiune instrumentala; lumea vietii este supusa aceluiasi proces de rationalizare in bazele cunoasterii, in sfera adevarului, a binelui, intr-un proces de secularizare si institutionalizare a normelor reflexivitatii si criticismului.

Secularizare= trecerea dintr-un patrimoniu privat intr-unul public; normele trec din spatiul privat in cel public; devin elemente ale spatiului public sau institutionalizat. Institutiile devin dependente de modul de a fi, au o  dilema a responsabilitatii.

Prin integrarea lumi vietii si sistemelor, dar si permitand fiecarui sistem sa-si urmeze viata am putea ajunge la o lume bogata in care exista control asupra mediului, dar si o lume a adevarului, a esteticii, binelui - suntem deprivati de imbogatirea vietii.

Habermas vede in modernitate un proiect neterminat si deci, nu ne putem gandi la o societate postmoderna.

Decuplarea sistemului de lumea vitii a reprezentat o conditie de trecere de la o societate feudala la una bazata pe clase economice.

Schema capitalista de modernizare a produs o deformare, o reificare a structurilor lumii vietii sub imperativele subsistemelor economice, financiare, politice. Aceasta deformare nu are caracteristicile de clasa, ci este generala. Se asista la puterea ratiunii instrumentale (stat, economie) asupra ratiunii substantiale (viata omului).

Solutia: recuplarea celor 2 ratiuni; dezvoltare in sensul ca ambele trebuie sa se imbogateasca mutual; colonizarea lumii vietii; miscare spre o mai mare egalitate; pastrarea mediului, pace.