TRAHEOBRONSITA VIRALA A CAINILOR

Traheobronsita virala a cainilor

(Kennel cough - engl., Zwingerhusten - germ., Toux de chenil - fr.)

Traheobronsita virala a cainilor (tusea de canisa) este o boala infectioasa a cainilor, cu etiologie polimicrobiana, ce afecteaza caile respiratorii posterioare.

Etiologie

Dintre bacterii, Bordetella bronchiseptica este probabil cel mai important agent etiologic al tusei de canisa.

Virusurile implicate in etiologia bolii sunt: virusul bolii lui Carr, Canine adenovirus tipul 1 si 2 (CAV-1, CAV-2) si virusul parainfluentei canine (CPIV). De la cainii cu tuse de canisa au mai fost izolate si alte doua virusuri (herpesvirusul canin si reovirusul canin), dar rolul acestora in producerea bolii este minor (69).

Virusurile CPIV si CAV-2 produc la caini numai infectii respiratorii.

CAV-2 are rezistenta moderata la factorii fizico-chimici din mediu, putand supravietui pana la 4 luni, dependent de temperatura si umiditate.

CPIV este relativ labil si nu rezista mult in mediul extern. Virusul CPI este rapid inactivat de dezinfectante. CAV-2 este mai rezistent, dar sarurile de amoniu cuaternar il inactiveaza dupa un contact de 10 minute. Ambele virusuri sunt inactivate de caldura, cu ajutorul careia se poate face debarasarea canisei de virus.

Patogeneza

Atat CAV-2 cat si virusul CPI sunt usor transmisibile prin aerosoli. Ambele virusuri produc infectii localizate pe caile respiratorii, dar care se pot usor extinde si la alte organe. Aceste doua virusuri se replica in caile respiratorii anterioare si sunt excretate in mediu odata cu secretiile respiratorii.

Bronhiolele sunt sediul primar al infectiei cu CAV-2. Caracteristica leziunii cauzate de CAV-2 este data de proliferarea si necroza epiteliului bronhiolelor. Tesutul peribronsiolar este infiltrat cu celule inflamatorii, ceea ce determina pneumonie interstitiala.

Infectia cu CAV-2 are evolutie usoara sau inaparenta, morbiditatea situandu-se intre 25-75%, moartea in infectiile necomplicate fiind rar semnalata.

Reactia inflamatorie indusa de infectia cu CAV-2 este un mediu ideal pentru dezvoltarea infectiilor bacteriene secundare, ce pot duce apoi la moartea animalului.

Virusul CPI are afinitate pentru macrofagele alveolare, fiind cauzator de focare de pneumonie interstitiala neuniform distribuita. Infectia cu virusul CPI are evolutie de regula inaparenta, cu o morbiditate de 10-50%, cazurile mortale fiind rare. Infectiile bacteriene secundare pot sa contribuie la agravarea starii de sanatate si la pierderi prin mortalitate.

Tabloul clinic

Primul semn clinic datorat infectiei cu CAV-2, sau cu virusul CPI, este tusea paroxistica, care variaza in frecventa si intensitate. Temperatura se poate situa in limite normale sau se inregistreaza febra. Tusea se datoreaza iritatiilor traheei, bronhiilor si bronhiolelor. Traheobronsita infectioasa este o boala infectioasa care afecteaza caile respiratorii posterioare. Conceptul ca tusea de canisa este o afectiune a cailor respiratorii anterioare nu este in concordanta cu localizarea anatomica a leziunilor date de CAV-2 si virusul CPI. Cainii trec relativ usor prin infectii cu CAV-2 si virusul CPI, vindecarea producandu-se in 3-7 zile, de la declansarea tusei, care mai poate fi declansata, prin palparea profunda a traheei, inca cateva zile dupa vindecarea aparenta a acestora. Este greu de reprodus experimental boala numai prin infectia cu virus CPI. Studii asupra infectiei cu CAV-2 au aratat o relatie invers proportionala intre intensitatea reactiei febrile si durata semnelor clinice de boala. Cainii care au o temperatura rectala mai mare de 40 C se insanatosesc intr-un timp mult mai scurt decat cainii cu o reactie termica mai redusa.

Diagnostic

Diagnosticul etiologic nu poate fi stabilit doar pe baza semnelor clinice. Este necesara izolarea si identificarea virusului sau punerea in evidenta a cresterii titrului anticorpilor antivirali postinfectiosi pe probe de seruri perechi, prin examen de laborator (14). Nu exista kit-uri de diagnostic pentru infectiile cu adenovirusuri (CAV-1 si CAV-2) sau virusul CPI.

De altfel, in practica, nici nu este necesara stabilirea diagnosticului etiologic pentru a putea instituii corect masurile de profilaxie si combatere in aceste doua viroze. Ambele virusuri afecteaza tractul respirator al cainilor. Fiecare virus poate fi izolat pe culturi celulare din secretii recoltate din cavitatea nazala sau orofarinxul cainilor cu semne clinice de boala, din aceste secretii poate fi izolata si Bordetella bronchiseptica.

Diagnosticul serologic in infectiile cu CAV-2 si CPIV se stabileste pe probe de seruri perechi, prin demonstrarea cresterii titrului de anticorpi.

Seroneutralizarea este preferata pentru determinarea titrului de anticorpi CAV-2, dar poate fi folosita si inhibarea hemaglutinarii si fixarea complementului.

Pentru CPI este preferata inhibarea hemaglutinarii sau testul de inhibare a hemadsorbtiei.

Unele laboratoare prefera determinarea anticorpilor de tip IgG si IgM, pentru fiecare virus in parte, prin imunofluorescenta sau ELISA. Prezenta IgM la titruri mai mari de 1/10 intr-o singura proba demonstreaza existenta unei infectii acute.

Imunoprofilaxie

Exista vaccinuri atenuate pentru ambele viroze. Vaccinurile produc imunitate, fiind de un real folos in prevenirea bolii. Protectia imunologica a tractului respirator contra infectiilor virale depinde de prezenta anticorpilor in secretiile respiratorii. Anticorpii din clasa IgG sunt prezenti in secretiile cailor respiratorii posterioare in concentratie direct proportionala cu titrul anticorpilor umorali.

Foarte putini anticorpi sunt prezenti in secretiile cailor respiratorii anterioare, dar prezenta infectiei stimuleaza aparitia anticorpilor din clasa IgA. Trecerea prin infectie se soldeaza cu instalarea unei imunitati de lunga durata. Celulele cu memorie din tractul respirator la un nou contact cu antigenul vor determina un raspuns anamnestic, care va prelungi durata in timp a imunitatii.

Tulpinile vaccinale atenuate de CAV-2 administrate parenteral (im sau sc) vor ajunge in tractul respirator, unde se vor replica local si vor determina stimularea imunitatii locale in asociere cu dezvoltarea imunitatii sistemice. Vaccinurile care contin CAV-2 si CPIV pot fi folosite in combinatie cu alte vaccinuri atenuate.

De regula vaccinul CPI este combinat cu tulpini de Bordetella bronchiseptica si se administreaza intranazal. Administrarea intranazala a vaccinului CPI induce o mai buna imunitate decat administrarea parenterala (i.m. sau pe cale s.c.).

Daca intr-o canisa apar endemii de traheobronsita virala se recomanda vaccinarea intranazala a cateilor incepand cu varsta de 3-4 saptamani. De obicei, vaccinurile care contin CAV-2 si CPIV sunt date in combinatie cu alte virusuri atenuate, cel mai adesea fiind asociate cu virusul bolii lui Carr.

Pe langa vaccinare, prevenirea aparitiei bolii se face si prin masuri generale care constau in izolarea cainilor bolnavi de cei sanatosi. Atat CPIV cat si CAV-2 sunt eliminate pe caile respiratorii si transmise usor prin aerosoli, prezenta virusului in mediul extern perpetuand prezenta bolii. Dupa trecerea prin boala cainii raman purtatori si eliminatori intermitenti pe durata a cateva saptamani, chiar luni.

Aplicarea corecta a masurilor generale de profilaxie, previne transmiterea virusului prin aerosoli.

In cazurile necomplicate de traheobronsita, cainii se remit spontan dupa 3-7 zile de la debutul semnelor clince. Tratamentul cu antibiotice cu spectru larg este necesar mai ales daca se suspicioneaza interventia infectiilor bacteriene secundare.