Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


Imaginea de teatru. Asociat indispensabil al realizarii spectaculare

Arta cultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



Imaginea de teatru. Asociat indispensabil al realizarii spectaculare



Spectacolul din fiecare perioada a istoriei teatrului universal, a fost realizat acordandu-se atentie minima alteori exagerata elementelor legate de vizual. Mentalitatea, contextul cultural si implicarea creatorilor de teatru in redarea lumii pe scena, a determinat moduri diferite de-a trata imaginea teatrala. Raportarea omului la spatiul si timpul in care traia a stabilit o serie de conventii necesare si in laboratorul vizual al teatrului. Asteptarile mereu altele ale publicului, caruia i se adresa. a determinat de-alungul timpului o reprezentare mai elaborata, posibila prin contributia practicienilor novatori si ai criticilor de arta. Teatrul a trebuit permanent sa-si schimbe mastile pentru a nu apuca sa plictiseasca si pentru a-si surprinde mereu spectatorii.

Fie ca imaginea de teatru cuprindea elemente rudimentare(cazul antichitatii) , sau ca un spectacol implica o multime de piese de decor reale(perioada naturalismului in care realitatea trebuia sa fie cu exactitate reconstruita pe scena), imaginea a reprezentat unul dintre resorturile principale, creatoare de atmosfera si de senzatii tari ale teatrului. Se stie ca fiecare spectacol este unic prin tratarea particulara a subiectului propus(viziunea originala a regizorului) dar si prin realizarea aranjamentului scenic care pune in valoare prima parte. Teatrul poarta amprenta eterogenitatii pentru ca "se afla intr-o pozitie de trecere intre literatura si artele plastice, artele plastice si actorie, intre arhitectura si artele plastice, intre spatiu si imagine, intre cuvant si imagine, intre iluzie si realitate".

Pe scena cuvantul este insotit de o imaginea celui ce-l spune, asadar teatralitatea este legata de asociatul sau, spectacularul. Imaginea de teatru reprezinta intersectia creatorului cu publicul deoarece cu ajutorul ei ne putem simti "mai aproape" de subiect. Acest "mai aproape" desemneaza o recunostere pe care cele doua parti implicate in fenomenul teatral - teatrul si publicul, o asteapta ca ea sa se intample. Imaginea de teatru este asemeni unui paravan translucid plasat intre scena si public , prin care vedem si nu vedem, in care credem si parca nu am crede, este un drum intre a parea si a fi, toate, sentimente incluse in mediul mirific al teatrului. Scena este pentru scenograf, fundamentul ce-i permite eclectismul din ratiuni artistice.

De modul cum e intampinat spectatorul(arhitectura salii de teatru) depind si reactiile lui pana la socul ultim vizual produs de scena , toate avand consecinte percepute constient si interpretate , alte dati subconstient dar totusi resimtite la un moment dat de catre public.Aproape tot ce adauga decoratorul pe scena intermediaza intalnirea dintre actul iluzoriu si omul venit din realitatea sa cotidiana.

In "Dialog cu vizibilul" Rene Huyghe explica conditia artistului care "nu poate nazui la lumea exterioari fara a fi silit sa-si dezvaluie lumea interioara , si cu atat mai mult nu poate aspira sa-si arate lumea interioara fara a infatisa aspecte din lumea exteriora". De aceea arta leaga lumea interioara de cea exterioara. Le fel se intampla si-n teatru, unde, desi totul pare tainuit dupa cortina, in culisele pline de surprize, exista anumite indicii de ordin cultural vizual care repereaza stilurile artistice in montarea unui text, anumite conceptii sau tipologii ale aparatelor arhitectonice din care e format spectacularul. Deci teatrul e o oglinda vie a lumii care priveste in ea.

Orice spectacol in viziunea Adinei Nanu, "este in primul rand o succesiune de imagini ordonate intr-o miscare reala si continua". De multe ori imaginea de teatru este precum dinamul actionat pentru a face lumina celui care merge seara cu bicicleta, trezind unele reactii pana atunci neintalnite in spectator, care-i aduc un alt tip de experienta decat cea zilnica.

Imaginea de teatru se proiecteaza intr-un spatiu bine determinat, gandit sa poata fi cuprins in unghiul vizual al spectatorului. Fiecare regizor si scenograf trateaza problema spatiului altfel. Peter Brook il numeste "spatiu gol", Josef Svoboda un spatiu gigantic iar Jerzy Grotowski spatiu intim. Se observa raportarea diferita a creatorilor de teatru fata de acest aspect avand un impact decisiv asupra publicului.

Elementele scenografiei pot fi comparate cu piesele LEGO cu ajutorul caruia construiesc copiii diverse obiecte, piese ce sunt manipulate pentru a reprezenta cazuri imaginate. Imaginea intreaga este compusa din diverse instrumente estetice cu care opereaza set-designer-ul.

In primul rand este linia compozitiei ce da specificitate spatiului(pe verticala, orizontala, diagonala, plan curbat, spirala) si totodata defineste trasaturile obiectelor animate.

Apoi este dimensiunea elementelor, creatoare ale mediului in care se va juca spectacolul.

Ele pot fi hyper-prezentate in raport cu actorul (o cladire mare, un palat impunator) sau pot avea marimi asemanatoare cu cele ale actorului(un interior de bucatarie, un oficiu).

Urmeaza aranjarea decorului in spatiu(conform celor 3 axe x,y,z) care poate fi simetrica sau dezechilibrata din punct de vedere al proportiilor.

Un alt aspect il reprezinta spatiul, care poate fi pozitiv, ocupat de obiectele de decor si cel negativ preluat de corpul in miscare al actorilor. Intr-un eseu intitulat "Understanding theatre space" Lloyd Llewellyn-Jones facea chiar o clasificare a spatiului teatral in urmatoarele cateva tipuri de spatii : spatiu dramatic(fiind spatiul abstract al imaginatei), spatiul scenic(spatiul fizic propriu-zis al scenei unde performeaza actorii), spatiul gestual(creat de actori prin miscarile lor) si spatiul teatral(ocupat de public si de actori) . Acesta transare a spatiului teatral conduce la posibilitatea plurivalentei teatrului ce acorda o sansa noutatii cu fiecare montatare.

Penultima trasatura de luat in calcul de catre scenograf este textura materialelor care poate fi bidimensionala sau tridimensiunala. Cea bidimensionala poate varia in culoare si in model insa textura tridimensionala are deja proprietati tactile.

Obiectele pot fi aspre sau matasoase in functie de ceea ce vrea sa transmita la nivel senzorial scenografia. Deoarece luminile pot aplatiza anumite texturi sau pentru ca distanta afecteaza vizibilitatea , scenograful accentueaza intentionat texturile obiectelor de pe scena.

Culoarea, una dintre cele mai importante aspecte ale imaginii are o importanta covarsitoare prin nuanta aleasa, gradul ei de saturatie si cantitatea de alb sau negru care deschide sau inchide culoarea. Tot la capitolul culoare intra si temperatura, folosita ca si metafora pentru a sublinia feed-back-ul ei emotional venit din partea publicului care recepteaza unele culori "calde", altele "reci",de unde si reactiile diverse, adverse.

Plecand de la conceptia formulata de Rene Huyghe despre pictura se poate dezvolta ideea si se poate spune ca teatrul cuprinde pe langa "un vocabular de imagini" si unul de cuvinte. Spectatorul ce interactioneaza cu aceste semnale teatrale trebuie sa-si "alinieze" simturile la aceste subtilitati incercand printr-o minima cultura vizuala sa patrunda emisiile scenografiei de teatru. Exista teatru fara imagine si acela este teatrul radiofonic dar acolo spectacularul ramane sa se produca la nivelul imaginatei fiecarui ascultator. Acolo nimic nu este impus pentru ca totul ramane neafisat, spre deosebire de scena de teatru care prin decor, poate impune vizual o idee.

Pentru Helmut Sturmer scenografia este "mai mult decat o vitrina in care se vinde o materie spirituala pentru ca ea poate sa influenteze categoric un text". Viata omului se compune din imagini precum bucatile de sticla dintr-un "caleidoscop"

La fel si teatrul se metamorfozeaza mereu pentru a obtine cateva minute/ore ambianta propice auto-vizionarii publicului, a relatiilor omului cu universul caruia i se subordoneaza. Semnele si insemnele in teatru sunt altele decat cele stiute, iar publicul in sraduinta de-a pricepe mesajul inscris in continutul spectaculos daruieste teatrului de fiecare o mica parte din afectiunea pe care o are.

Limbajul spectacolului este de multe ori ritualic si nu accepta riscul neimplicarii fiindca ceea ce se intampla "live on stage" are semnificatia ofrandei aduse perenitatii artei pentru care publicul plateste cu conditia de martor si ajunge dupa o vreme sa consume cu lacomie din ce i se ofera vizual.

"De la scena estetic dezgolita a lui Peter Brook pana la imaginea care substituie constructia dramatica a lui Bob Wilson, limbajul vizual ofera fanteziei artistice un vast teren de manifestare atat in domeniul scenografiei, in ecleraj cat si in interpretare scenica". Deci paleta expresivitatii scenografiei este foarta larga ea permitand valorificari particulare ale textului in functie de conceptul artistic al fiecarui creator de medii teatrale.

Daca pentru unii scena naturala este suportul optim pentru actul teatral , pentru altii ea ramane locul simplu pe care se va ridica un viitor santier actionat de mecanisme tehnice complicate si cu siguranta si impresionante. Dar exista avantaje si dezavantaje in planurile curajoase pe care le propune scenografia. Efectul de mimetism in construirea decorurilor incearca sa echlibreze efecul creat de text. In urma acestui proces se poate intampla ca publicul sa sesizeze o hiper-realizare inutila si incompatibila cu drama jucata.

Indiferent de modul prin care este transmis mesajul dramatic, fie tehnologic sau printr-o forta sugestiva compensatorie primei, rostul scenei ramane sa intruchipeze viul si sa-i dea forme credibile, altfel intre teatru si om ramane un spatiu mort de neinlocuit.

Acordul dintre muzica si imagine

Muzica este parte integrata a spectacolului de teatru cu radacini in ceremonialurile primitive , un acompaniment necesar, prin intermediul caruia publicul poate patrunde cu mai multa usurinta atmosfera din actiunea pieselor interpretate. Muzica poate fi un generator de stari manifestate pe o paleta foarte larga, poate sa inspire dincolo de limitele textului, poate amplifica ambientul creat de opera dramatica sau poate pur si simplu fi un mijloc de-a mentine ritmul dramatic pe toata perioada reprezentatiei.

Muzica are de-a face cu afectivitatea de aceea si este folosita in artele spectacolului, pentru ca impactul unui reprezentatii consta si in puterea notelor de a actiona sonor la nivelul perceptiv, intelectual. "In adevar unii oameni sunt deplini stapaniti de aceste zguduiri sufletesti, totusi sub influenta melodiilor sacre, cand vin in contact cu melodii care le rascolesc sufletul , ii vedem dintr-o data potoliti ca si cand ar fi gasit un leac si o usurare purificatoare"

In vechime muzica era interpretata de cor si de unele instrumente, cum ar fi lira si mai ales aulos, un soi de flaut, ele contribuind intr-un mod definitoriu la catharsis-ul aristotelian , la eliberarea de frica si groaza.

"Muzica compusa dintr-o melodie simpla, monodica, interpretata la aulos, slujea drept fundal pentru textele recitate. Recitate, dar mai ales cantate de cor, care adesea se transforma intr-o orga de sunete onomatopeice";"Muzica e o beatitudine ce ne ingroapa"



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1758
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved