Contestatarii libertatii presei

Contestatarii libertatii presei

In istoria sa tumultoasa, mass media s-a confruntat cu un singur inamic - considera Miruna Runcan - ceilalti oponenti ai liberei expresii dovedindu-se accidentali, temporari sau convertibili in parteneri.

Inamicul constant a fost insa tendinta oricarei autoritati de a se opaciza, de a-si exercita puterile in mod rigid si in afara organismului social, indiferent de modalitatea prin care si-a obtinut legitimitatea publica. Din momentul in care autoritatea nu a mai apartinut unei aristocratii si nu s-a mai obtinut ereditar, deci din momentul in care au inceput sa functioneze mecanismele modelului democratic, exercitarea autoritatii a devenit, in mod evident, o chestiune dependenta de imaginea publica, tocmai datorita naturii sale recunoscute de serviciu public .

Mass media, ca reprezentant al "organismului social" sau, ca astazi, al "societatii civile", nu este doar libera, ci si obligata sa vegheze la buna functionare a serviciilor publice, autorizate prin investitia democratica de incredere sa detina puterile esentiale intr-un stat de drept.

Chiar recunoscand, prin intermediul constitutiilor democratice, legitimitatea acestui mecanism de functionare a statului modern, totusi, in ultimele doua secole, parlamentele au legiferat, guvernele au pus in exercitiu iar tribunalele au instrumentat legi restrictive la presa. In tari cu bogata experienta democratica, libertatea de expresie consfintita institutional a fost simultan restransa drastic prin legi ale presei menite sa blocheze transparenta informationala. Acest paradox este nascut din insasi evolutia mentalitatilor noastre.

Legislatiile care privesc mass media pot fi permisive sau coercitive. Legislatiile permisive reprezinta acel tip de legislatie statala care vine sa dezvolte sau sa sprijine dreptul consfintit constitutional al cetatenilor la libera expresie si informare. Cele coercitive contrazic acest drept constitutional al cetateanului, stabilind domenii si practici de ocultare a informatiilor si de penalizare a opiniei, mai ales cand asemenea restrictii si penalizari au consecinte economice, sociale ori fizice asupra purtatorilor de opinie si difuzorilor de informatie.

In ultimii cincizeci de ani, legile presei ca atare (in traditie coercitiva) au intrat intr-un declin de prestigiu si chiar al practicii curente. Disparitia sau neutralizarea lor acolo unde n-au fost abrogate nu este deloc echivalenta cu instaurarea haosului. Lipsa unei legi limitative nu consta si in disparitia normei. Norma este reprezentata astazi de asumarea codificata a eticii profesionale - coduri si carte profesionale.

"Cea mai profunda explicatie pentru intrarea in desuetudine a legilor presei e data de insasi rafinarea intelegerii modelului democratic."

Lumea contemporana a inteles ca limitarea libertatilor presei aduce automat dupa sine manipularea si controlul politic, pe cand asigurarea legala a acesteia, dincolo de aparentul ei discurs dezordonat, ofera societatii "mecanisme naturale de autoreglare rationala" .

Cat despre sisteme de cenzura si manipulare, niciodata in istoria omenirii nu s-au inventat unele mai sofisticate decat in secolul al XX-lea, odata cu impunerea celor doua tipuri de dictatura moderna - fascista si comunista.

Piramida partidului-stat a facut din presa o arma de inregimentare fortata, aproape la fel de redutabila ca teroarea, nascand un tip de discurs deviant si egalizator, secatuit de orice participativitate rationala a destinatarului, favorizand agresivitatea, duplicitatea si alienarea.

Interdictia de publicare continua sa mai fie prezenta in legislatiile unor tari de traditie democratica, si este justificata de secretul de stat sau de delictul de opinie (cenzuri majore: indemnuri la violenta, la rasturnarea puterilor legitime, rasism si discriminare, pornografie).

Dupa domnia, mai bine de un secol, a modelului mitologizat al unui jurnalism "neimplicat", opinia personala si-a creat, lent dar sigur, un vad adanc nu numai in etica profesionala, ci si in interiorul legislatiei.

Libertatea de expresie, protejata constitutional, tinde astazi sa acopere, pretutindeni in tarile democratice, si dreptul la punctul de vedere, la partizanat, ba chiar la culoarea afectiva a unui mesaj mass media, inauntrul genurilor care o permit.

Plecand de la premiza ca sistemul democratic presupune exprimarea libera si confruntarea deschisa a unor modele social-politice, aflate intr-o confruntare decisa de organismul social, concluzia care se impune este aceea ca "nu interzicerea legala a unor opinii presupuse ca nocive va asigura sanatatea societatii, ci tocmai demonstrarea deschisa, in dialog necenzurat, a nocivitatii lor" .

Delictele de opinie sunt acele mesaje care aduc atingere valorilor morale dominante in lumea contemporana: libertatea individuala, fizica si de constiinta, toleranta, armonia sociala.

Amploarea fara precedent a comunicarii in contemporaneitatea noastra imediata, diversificarea practica si statuarea legislativa a prezentei serviciilor specializate de comunicare ridica de decenii noi probleme in privinta extensiei sau limitarii libertatii de informare, mai ales cat timp atat mass media cat si cetateanul depind nemijlocit de buna functionare a acestor subansamble de servicii.

Intregul societatii ar trebui sa se puna de acord in privinta primatului etic si juridic al valorii publice a informatiei: dincolo de norme si reglementari conjuncturale, dincolo de aspectul formal al legilor si practicilor juridice, informatia de interes public, care serveste cetateanul, demanteleaza proasta functionare institutionala, practicile incoerente ale autoritatilor sau ale agentilor privati.

Numai o asumare de adancime va da fiecaruia perspectiva precisa si articulata cu privire la limitele si libertatile propriei etici profesionale.

Valoarea unei informatii este mai intai informativa, si abia apoi una comerciala, iar senzationalul dintr-un fapt nu constituie si garantia utilitatii sale in opinia publica.