Peisajul mediatic postdecembrist

Peisajul mediatic postdecembrist

In ciuda faptului ca s-au inscris pe linia unei deveniri spectaculoase, referindu-ma strict la perioada postdecembrista, mass media romanesti, mana in mana cu invatamantul academic de profil, nu au reusit sa elimine nici pe departe "plagile" cu care s-au ales in decursul acestor ani de interminabila (si indoielnica) tranzitie.

Primeaza legendarul "impresionism" si mitul "meseriei care se fura", intretinut cu succes de jurnalistii vedeta si de marea majoritate a proprietarilor de institutii media, mit ce face casa buna cu superficialitatea improvizatorica a unor scoli de gen.

Se poate imagina cumva o legatura "de adancime" intre media si aclamatul "sport rege": ca la fotbal, la presa se pricepe oricine, si "mai toata lumea cu ceva talent si un pic de obraznicie poate deveni peste noapte, din onest destinatar de stiri si comentarii, producator al acestora, ba chiar dascal pentru altii" . Fenomenul este, desigur, explicabil istoric si sociologic, insa are si consecinte pe care suntem prea grabiti si prea putin dispusi sa le luam in consideratie.

In viziunea Mirunei Runcan, "coabitarea senina a trairismului impetuos si umoral cu aculturatia si impostura profesionala provoaca adesea in loc de informare - zgomot mistificator, in loc de educatia civica a publicurilor - consumism inept, in loc de cultura politica si participativitate - drapaj ideologic si apetit morbid. Continuand analiza de ansamblu a mediilor romanesti, Miruna Runcan considera analfabetismul juridic institutional si afazia etica drept o a doua "incremenire" ce contrazice grav dinamica dezvoltarii sanatoase a culturii media romanesti.

Ne situam astfel cu cat mai multa responsabilitate in fata unei dileme: lipsa de suport etic, sistematic dezvoltat, produce orbirea fata de institutii si legi, ori lipsa de educatie ordonata cu privire la institutii aduce dupa sine refuzul interogatiei morale? Pentru ca apar cu siguranta indoieli morale cu privire la consecintele pe termen mediu si lung ale actelor noastre de comunicare.

Fruct si conditii nemijlocite ale democratiei, presa si audiovizualul nu pot fi cu adevarat libere daca nu sunt constiente, la fel cum nu il pot ajuta pe cetatean sa fie liber daca nu-i cultiva trezia, responsabilitatea, capacitatea de reactie si, de ce nu, bunul simt. Breasla jurnalistica pare sa nu se fi trezit din flamanda si haotica ei sarbatoare continua.

"Colosul cu picioare de lut", cum denumeste foarte inspirat Peter Gross presa noastra, ramane totusi la fel de fragil si de putin constient ca puterea nu se primeste, ci se construieste cu eforturi, si ca aceasta constructie se intemeiaza pe o corecta autoevaluare si pe o raspundere mereu treaza fata de cel caruia te adresezi si fata de propria conditie.

"Montajul video al finelui de secol XX, cu scene scurte si ritm alert, a creat o alta perceptie asupra vietii. Clipul video a inlocuit astfel documentarul, iar devenirea noastra a inceput sa fie plictisitoare si aproape inutila. Oamenii nu mai au rabdare sa se dezvolte profesional si emotional prin acumulari treptate, multi preferand saritura peste ax pentru a schimba paradigma cat mai repede" .

Mai mult decat figuri si vedete (care sunt perisabile, un fel de produse de unica sau limitata folosinta), cultura mediatica a ultimilor ani a creat un fel de asteptari sociale: "lovitura norocoasa, gratificatia instant sau tunul existential - o data in viata si te-ai scos, iar preocuparea pentru imagine a devenit o lectie asimilata rapid si aplicata excesiv" .