Mass-media si spatiul public

Mass-media si spatiul public

Conceptul de spatiu public este strans legat de cel de opinie publica, existenta opiniei publice depinzand de spatiul in care se poate face cunoscuta. "Spatiul public este rezultatul unor miscari de emancipare care a pus in valoare libertatea individuala si exprimarea opiniilor si care le permite unor actori din domeniul politic, social, religios sau cultural sa dialogheze, sa se confrunte si sa-si dea raspunsuri in fata tuturor" (Rieffel, 2008, p.50). Astazi, spatiul public desemneza locurile, mai mult sau mai putin institutionalizate, unde sunt dezbatute subiectele importante ale momentului. Mass-media, de la cele traditionale la Internet, constituie canale si filtre ale acestui schimb de pareri. Spatiul public material este sustinut astazi de suporturile si retelele de comunicare moderne.

Bernard Miege (1999, p. 131) distinge patru modele de comunicare care au reorganizat spatiul public al societatilor democratice. Primul este cel al presei de opinie, aparuta in a doua jumatate a secolului XVIII si care se baza pe adesea pe un stil polemic si amesteca discursul politic si abordarea literara a evenimentelor. Acest tip de ziare au favorizat utilizarea publica a ratiunii, prin intermediul argumentarii si al schimbului de opinii, ceea ce a fost mai ales in beneficiul burgheziei acelor vremuri. Al doilea model, a aparut la mijlocul secolului al XIX-lea, datorita avantului presei comerciale. Organizata pe o baza industriala, aceasta a contribuit la conturarea genurilor jurnalistice iar jurnalismul s-a separat atat de publicitate cat si de literatura. Acest tip de presa s-a facut ecoul opiniei publice, interpunandu-se intre clasa politica si cititorii obisnuiti. Al treilea model apare odata cu media audio-vizuala, fiind strans legata de publicitatea comerciala , de dezvoltarea tehnicilor de marketing al presei si favorizeaza divertismentul, spectacolul in detrimentul argumentarii rationale. Al patrulea model, conturat dupa 1970, este cel al relatiilor publice generalizate in toate tipurile de organizatii, prin care se practica strategii de seducere a cetatenilor-consumatori.

In prezent, spatiul public este distorsionat intre aceste diferite modele : presa de opinie, aflata intr-un oarecare declin, presa comerciala, televiziunea de masa, relatiile publice generalizate interfereaza si, in acelasi timp, determina o largire a tipurilor de public care participa la spatiul public. Acesta ar fi constituit dintr-un ansamblu de dispozitive comunicationale gestionate de mediatorii-jurnalisti, sefi de organizatii, responsabili cu comunicarea, care scapa de sub controlul marelui public. Aceasta viziune evidentiaza decalajul dintre cei care iau deciziile si cetatenii obisnuiti, in conditiile in care schimbul de argmente e dominat de proprietarii mijloacelor si instrumentelor de comunicare. Viziunea lui Miege sugereaza ca mass-media accentueaza discriminarea in privinta accesului la dezbaterea publica, existand o minoritate de conducatori si de mediatori si, pe de alta parte, o majoritate de indivizi care au dificultati in a-si face cunoscute opiniile.

Aparitia si evolutia rapida a tehnologiilor informatice de comunicare interactiva, cum sunt Internetul, telefonul mobil, a determinat o serie de consecinte, negative si pozitive deopotriva, constituind o alta tema de dezbatere actuala. Conform lui Rieffel (2008, p. 51) acestea au antrenat patru consecinte in relatiile de comunicare dintre indivizi si in privinta spatiului public: tehnicizarea relatiilor - multiplicarea aparatelor de comunicre in viata cotidiana a facut ca relatiile dintre persoane sa aiba loc, din ce in ce mai mult, prin intermediul acestor instrumente; comercializarea comunicarii inseamna ca indivizii trebie sa plateasca pentru accesul la informatie; fragmentarea publicului este rezultatul unei oferte axate pe satisfacerea unor cereri particulare; mondializarea fluxurilor de comunicare determina ca dezbaterea publica nu se mai limiteaze la comunitatea nationala si sa riste sa se dilueze.

Concluziile analistilor in privinta efectelor noilor mijloace de comunicare ezita intre doua viziuni : una pesimista, care considera ca acestea amplifica consecintele negative ale media traditionale (izolarea indivizilor, discriminare in privinta accesului la informatie) si o alta care evidentiaza aspecte pozitive, precum transparenta si interactivitatea retelelor, posibilitatea participarii mai largi a publicului la dezbaterile contemporane.

In legatura cu relatia dintre mass-media si sfera publica, James Curran ( Pop, 2001, pp.242-143) este de parere ca sistemul media trebuie sa indeplineasca o serie de functii democratice. Principala functie consta in generarea unei pluralitati de perceptii, prin care sa se permita imdivizilor sa-si reinterpreteze experienta sociala, sa puna sub semnul intrebarii presupozitiile si ideile culturii dominante; de asemenea sa permita tuturor, pe baza diverselor surse si perspective, sa decida ei insisi cat de bine pot sa-si apere si sa-si promoveze bunastarea in termeni colectivi si individuali, sa puna in echilibru definitiile concurente asupra interesului public.

O alta functie complementara a mass-media consta in actiunea sa ca agent de reprezentare, respectiv ele trebuie sa fie organizate in asa fel incat diverselor grupuri sociale si organizatii sa li se permita exprimarea unor opinii alternative. Mai mult chiar, o parte a sistemului mediatic trebuie sa functioneze astfel incat sa revigoreze societatea civila: sa asiste organizatiile colective in mobilizarea sustinerii, sa le ajute sa protesteze eficient, sa dezvolte si sa promoveze alternativele.

A treia functie democratica a mass-media presupune asistarea realizarii unor obiective comune ale societatii prin acord sau compromis intre interesele conflictuale. Ele trebuie sa contribuie la acest proces prin inlesnirea unor proceduri democrative de solutionare a conflictelor si de definire a scopurilor unanim acceptate. Spre exemplu, mass-media trebuie sa informeze electoratul in privinta optiunilor politice implicate in alegeri, pentru ca acestea sa fie momente decisive pentru deciziile colective in privinta directiei de evolutie a societatii.