BIOGRAFIE DEF LEPPARD

BIOGRAFIE

DEF LEPPARD

Cine ar fi putut spune pe atunci, catre sfarsitul anilor '70 ce se va alege din entuziasmul cu care cinci liceeni din Sheffield porneau la drum, hotarati sa-si gaseasca un loc in lumea muzicii rock. Pentru cei mai multi, Def Leppard, cunoscut la inceput sub numele Atomic Mass, nu era decat un alt grup din seria New Wave Of British Heavy Metal, cu sanse putine de a se afirma. Iar astazi, Def Leppard este una din cele mai titrate titulaturi rock si, ceea ce este si mai important, una din cele mai bine vandute, albumele lor inregistrand in prezent impresionanta cifra de 40 de milioane de exemplare la capitolul vanzari.

Inceputul a fost facut in 1978, cand Joe Elliot (voce), Pete Willis (chitara), Steve Clark (chitara), Rick Savage (bass) si Frank Moon (tobe) au editat - legendarul acum - EP intitulat 'Getcha Rocks Off', care le-a permis sa obtina un contract cu Phonogram. Asa se face, ca in 1980, a urmat primul album 'On Through The Night', din cuprinsul caruia urmau sa fie desprinse doua hituri, 'Hello America' si 'Wasted'. Daca aceasta prima incercare discografica putea fi incadrata in categoria debut promitator, cel de-al doilea album, aparut un an mai tarziu sub titlul 'High'n'Dry', avea sa arate o conceptie muzicala mult mai bine pusa la punct, cu o orientare destul de clara spre genul AOR american. Deloc de neglijat a fost si participarea producatorului John 'Mutt' Lange, cel care era sa devina in urmatorii ani al saselea membru al grupului. Din nefericire pentru ei, vremurile grele nu luasera sfarsit. Anul 1982 a fost un an destul de negru pentru Def Leppard. Dupa ce in 1980 Frank Moon ii parasise, fiind inlocuit de Rick Allen, iata ca si Pete Willis lua hotararea de a pleca.

Insa se pare ca tot raul a fost spre bine, pentru ca inlocuitorul sau, Phil Collen, va forma impreuna cu Steve Clark unul din cele mai bine sudate cupluri de chitaristi, iar albumul 'Pyromania' avea sa propulseze grupul la statutul de superstar. America era la picioarele lor, albumul vanzandu-se dincolo de ocean in mai bine de sase milioane de exemplare si mentinandu-se in fruntea topului Billboard pana la inceputul anului urmator. Urmarita, pare-se, in mod constant de ghinion, trupa primea in 1985 o grea lovitura: intr-un accident de masina, Rick Allen isi pierdu-se bratul stang. Totusi, dand dovada de o vointa cu totul iesita din comun, dar si ajutat de extraordinarea rabdare si intelegere a celorlalti componenti ai grupului, care l-au determinat sa nu cedeze psihic Allen va ramane alturi de colegii sai, avand acum la dispozitie un set special de tobe. Au trebuit sa treaca insa patru ani ca Def Leppard sa revina cu o noua aparitie discografica. Un album de la care se astepta foarte mult, estimarile aratand ca o vanzare de doua milioane de exemplare abia ar acoperii costurile de inregistrare si productie. Temerile vor fi rapid spulberate, 'Hysteria' (1987) vanzandu-se in mai putin de 15 milioane de copii si producand cinci hituri. Anul 1991 incepe pentru Def Leppard in cel mai nefericit mod cu putinta, chitaristul Steve Clark fiind gasit mort in apartamentul sau, in urma abuzului de alcool si droguri. Vor trece si peste acest necaz, aducandu-l pe Vivian Campbell in grup.

'Adrenalize' (1992) continua linia precedentei realizari discografice. Succes garantat. Anii urmatori aduc doua compilatii, 'Retro-Active' (1993) si 'Vault' (1995). Ajungand la timpul prezent, trebuie remarcat faptul ca albumul 'Slang' este, practic inceputul unei noi faze in cariera celor de la Def Leppard. Scris si produs chiar de grup, cu ajutorul lui Pete Woodruffe, 'Slang' este rezultatul unei fructoase sederi in idilica statiune Marbella, unde grupul a petrecut cea mai mare parte a anului trecut compunand si inregistrand. 'Este albumul cel mai vibrant si cel mai satisfacator din punct de vedere artistic pe care l-am conceput vreodata', afirma Joe Elliot. Piesa de lucru are ceva din rockul pur, gen Kinks sau Rolling Stonnes; Torn To Dust' aduce in prim plan sonoritati traditionale indiene; 'Gift Of Flesh' si 'Truth' sunt mai aproape de vechiul Def Leppard; 'Breathe A Sigh' cu aerul sau profund emotional; apoi 'Work It Out' si 'Where Does Love Go When It Dies', doua piese bazate pe instrumente acustice; 'Blood Runs Cold' care evoca memoria lui Steve Clark; psihedelica 'Pearl Of Euphoria'.

Ceea ce am vrut sa obtinem cu acest album a fost foarte personal. Am vrut ca ascultatorul sa remarce in primul rand grupul si nu productia, asa cum s-a intamplat cu 'Hysteria'si chiar cu 'Adrenalize', spune Joe. Tocmai de aceea, cei cinci s-au multumit cu suportul tehnic oferit de un studio cu 32 de piste, folosind doua pupitre de mixaj ieftine. 'Parca eram intr-o tabara de creatie' isi aminteste Joe. 'Vroiam sa facem ceva similar cu ceea ce a facut Led Zeppelin si alte grupuri in anii '70, mergand intr-un loc unde sa poata sa-si creeze propriul mediu ambiant. A fost relaxant, dar in acelasi timp ne-a dat energia pe care o puteti auzi pe 'Gift Of Flesh' sau 'Pearl Of Euphoria'. Iar partile de chitara acustica pentru 'Where Does Love Go When It Dies' au fost inregistrate in miezul noptii, afara, la lumina lumanarilor, cu caini latrand in departare si masini trecand undeva pe sosea'. Un album definitivat departe de presiunea inerenta a succesului, ceea ce de altfel se cam simte, la fel ca si ceea ce Joe defineste ca 'personal'. Poate mult prea personal, s-ar zice. Oricum, Def Leppard se indeparteaza de tipare, nutrind speranta ca fanii vor sti sa 'creasca' o data cu grupul.

Ceea ce nu s-a si intamplat, fiindca urmatorul produs - 'Euphoria', care a mers pe acelasi drum, adevarat, unul construit ceva mai rockist, dar mult prea comercial si experimentele au dovedit si de data aceasta ca nu sunt pentru Def Leppard. 'Euphoria' este tipul de album care place sigur publicului american, dar care in Europa este aruncat la cosul de gunoi.