George Enescu - VIATA MARELUI COMPOZITOR ROMAN GEORGE ENESCU

George Enescu

I. VIATA MARELUI COMPOZITOR ROMAN GEORGE ENESCU

1.DESCOPERIREA GENIULUI MUZICAL

2. PERIOADA STUDIILOR

II. CAPACITATILE IN DOMENIUL MUZICAL

1.INTERPRET (VIOLONIST)

2.COMPOZITOR

3.DIRIJOR

4.PEDAGOG

III. IMPLICAREA IN DIVERSE ACTIVITATI MUZICALE

IV.     BIBLIOGRAFIE

I. VIATA MARELUI COMPOZITOR GEORGE ENESCU

1. Descoperirea geniului musical

S-a nascut la 19 august 1881 in nordul Moldovei, satul Liveni-Varnav, langa Dorohoi, imaginile si traditiile acestor locuri il vor influenta pe Enescu in toata creatia sa servindui drept un fundament, un punct de plecare in muzica. Provine dintr-o familie unde muzica avea loc de cinste: strabunicul Enea Galin era cantaret la strana inzestrat cu o voce deosebita. Bunicul, Gheorghe Enescu, preot, deci si el inzestrat cu o voce uimitoare. Tatal, Costache Enescu mostenise talentul vocal al stramosilor sai dar nu a dorit sa practice fiind invatator apoi agricultor.

George Enescu era singurul copil al lui Costache si Maria deoarece doi frati mai mari murisera de mici iar alti cinci in urma molimii din 1878. Primele indrumari muzicale le-a primit de la parintii sai si de la un vestit lautar, Nicolae Chioru. Copil fiind indragea muzica lautarilor din sat executand si el acasa aproape cu exactitate, pe un instrument creeat de el melodiile ascultate, astfel incat parintii sunt indrumati sa il duca la Iasi pentru a fi ascultat de profesorul si compozitorul Eduard Caudella, dascal ce il va invata notele si ii va aprecia inclinatiile deosebite catre muzica.

2. Perioada studiilor

La numai cinci ani, Enescu va compune prima sa lucrare "Tara Romaneasca", opera de doisprezece masuri pentru pian si vioara. Indemnat de Caudell va pleca la Viena in 1888 unde va avea parte de educatie muzicala vasta studiind alaturi de marii comopozitri ai vremii. La Viena va locui la Joseph Hellmesberger-Jr., fiul directorului Conservatorului, de asemenea un interpret al acelor timpuri.

La 24 iulie 1889 apare pentru prima oara in public la Slanic, ca interpret demonstrand veleitati de virtuos violinist.

In doi ani termina studiul obligatoriu de trei ani al viorii si va incepe studiul superior avandul ca profesor pe Joseph Hellmesberger-Jr iar armonia, contrapunctul si compozitia fiindu-i predate de profesorul Robert Fuchs. In capitala franceza a gasit un mediu artistic si intelectual care avea sa ii stimulze facultatile muzicale native. Printesa Bibescu l-a introdus in cercurile muzicale, l-a prezentat lui Saint-Saens, ca si lui Edouard Colonne, care a dirijat in 1898 prima auditie a "Poemei romane".

Isi va finaliza studiile obtinand calificativul "excelent", calificativ obtinut foarte greu.

II. CAPACITATILE IN DOMENIUL MUZICAL

2. Interpret (violinist)

Ca violonist, arta sa interpretativa s-a caracterizat prin naturalete, sensibilitate, bogatia coloritului, varietatea nuantelor si imbinarea atentiei acordate substantei muzicale cu virtuozitatea. Repertoriul sau a cuprins intreaga literatura a instrumentului. In formatiile de camera, Enescu a colaborat cu P. Casals, J. Thibaud, A. Cortot, A. Casella, D. Oistrah si alti artisti de seama. Ca pianist, arta sa se distingea printr-o bogata si rafinata paleta si prin sonoritatea orchestrala a executiei.

Din momentul aparitiei "fenomenului Enescu", s-a produs inevitabil o reactie pozitiva in evolotia activitatii violonistice si muzicale romanesti. Primul sau recital la Ateneul Roman din 20 martie 1894, acompaniat la pian de insusi profesorul sau din Viena, Hellmesberger, recital urmat de acea abundenta de cronici elogioase la adresa "copilului minune", nu putea sa nu produca o rezonanta deosebita in lumea muzicala din tara noasra si sa nu stimuleze interesul general pentru vioara si muzica in tara noastra. Apoi a urmat consacrarea lui George Enescu ca violinist de valoare internationala, prin obtinerea pentru prima oara de catre un violinist roman a Premiului I al Conservatorului din Paris, cu interpretarea Concertului nr.3 de Saint-Saens in cadrul Concertelor Edouard Colonne.

Insasi regina Carmen Sylva a fost o mare admiratoare a lui Enescu, i-a acordat sprijin si protectie, daruindu-i intreaga colectie originala a operelor lui Johann Sebastian Bach, la care Enescu tinea atat de mult si pe care, cu memoria lui fenomenala si pasiunea pentru aceasta muzica divina, avea sa si le insuseasca si sa le reproduca in concert totdeauna din memorie.

La 11 februarie 1890, dupa un an de al absolvirea Conservatorului unde obtinuse Premiul Grand Prix, Enescu are primul sau concert de viaora cu Orchestra Colonne, solist in concertul de vioara de Beethoven. Acesta a fost inceputul carierei de solist, cuprinzand in mod deosebit turnee in Statele Unite ale Americii, incepand din 1923, cariera care nu i-a intrerupt insa activitatea de compozitor, pentru care una din datele esentiale este anul 1931.

In timpul Primului Razboi Mondial cat si in al Doilea Enescu va ramane in tara, dorind ca perioada grea din intreaga lume sa o treaca alaturi de poporul sau. In acest timp colaboreaza cu interpreti romani, avandu-l colaborator la pian pe Alfred Alessandrescu, si pune pe picioare spectacole de opera intre anii 1914 - 1919, cu contribuita orchestrei simfonice "George Enescu" din Iasi, toate aceste activitati aducandu-si aportul la formarea gustului muzical al romanilor. In timpul celui de-al doilea Razboi Mondial va sustine concerte si turnee si in Rusia colaborand cu interpreti de origine rusa.

Dupa al Doilea Razboi Mondial a participat la Bucuresti la interpretarea integralei cvartetelor de Beethoven si a lucrat la ultimele sale creatii: Cvarteul de coarde numarul 2 (1950-1953), Simfonia de camera pentru 12 instrumente soliste (1954) si poemul simfonic Vox si Maris (1950).

George Enescu admira foarte mult creatia lui Paganini, de aceea in concertele lui creatiile acestuia vor avea un loc de cinste. In cursul stagiunii de concerte a anilor 1915-1916, el sustine celebrul ciclu istoric de 16 concerte de vioara. In programul sau au figurat si lucrari din creatia lui Paganini. La 19 decembrie 1915 Enescu a interpretat Le Streghe; la 12 ianuarie 1916 a cantat 3 Capricii : no. 6 in sol minor, no. 16 in sol minor, si no. 24 in la minor; la 2 februarie 1916, programul a curpins Introducere si Variatiuni pe tema Nel cor piu non mi sento si Moto pepetuo, iar la 6 februarie 1916 a cantat Concertul nr. 2 in si minor.

El recomanda violonistilor sa nu se desparta toata viata de cele 24 de Capricii ale lui Paganini. Personal le studia nu numai pentru tehnica lor solida si novatoare, ci si din punct de vedere al continutului lor muzical, ceea ce trece dincolo de placerea sonora a urechii si se adreseaza sufletului si mintii. O dovada concreta asupra modului cum a tratat Enescu lucrarile lui Paganini este faptul ca inainte de a interpreta Le Streghe si Capriciile no.6, 16 si 24, el a scris pentru aceste piese, pe cand se afla la Paris, acompaniamentul la pian cu multa minutiozitate, ceea ce i-a cerut doi ani. Intrucat acest efort nu avea in vedere un editor- Enescu nu le-a publicat niciodata-, rezulta ca motivatia acestei intreprinderi a fost numai vointa de a cunoaste ratiunea tehnica si muzicala a acestei creatii paganiniene, precum si de a-si interioriza continutul profund uman al acestor lucrari.

2. Compozitor

Creatia sa componistica abordeaza aproape toate formele si genurile muzicale. Reflectand dragostea pentru poporul din mijlocul caruia s-a ridicat si cu a carui sensibilitate s-a identificat, Enescu a creat o muzica cu un vadit caracter popular, national si realist. Opera lui Enescu reprezinta o pilda de insusire si dezvoltare creatoare a cuceririlor artei muzicale europene, de imbinare a acestora cu traditiile muzicii folclorice romanesti.

Printre lucrarile lui mai de seama se numara: "Poema romana"(1897), care intruchipeaza o serie de tablouri sugestive ale vietii rustice; doua "Rapsodii romane"(1901; 1902), caracterizate printr-o linie melodica bogata, de autentica obarsie folclorica si invesmantare orchestrala colorata; trei suite pentru orchestra (printre care Suita a III-a "Sateasca", 1938), in care folclorul cunoaste o transfigurare subtila; trei simfonii (1905; 1913; 1919, aceasta din urma refacuta in 1921), care, prin maturitatea conceptiei, exceptionala maiestrie armonica, polifonica si orchestrala, prin dimensiunile lor, reprezinta monumentale fresce sonore; o Simfonie de camera pentru 12 instrumente solistice (1945), in care folclorul atinge un grad inalt de rafinament; o Simfonie concertanta pentru violoncel si orchestra (1901). Enescu a scris si lucrari pentru formatii de camera (doua cvartete de coarde, 1912, 1952; doua cvartete cu pian 1909-1911, 1944; un octet pentru instrumente cu coarde, 1900; un dixtuor pentru instrumente de suflat, 1906 s.a.) caracterizate printr-o melodica expresiva, prin constructii unitare, inchegate si prin transparenta sonoritatii de ansamblu; lucrari pentru pian, pentru violoncel si pian, precum si pentru vioara si pian (printre care Sonata a III-a "in caracter popular romanesc", 1926; suita "Impresii din copilarie", 1940), care se remarca prin echilibru dintre libertatea inspiratiei si disciplinei formei; lieduri (printre care ciclul de lieduri pe versuri de Cl ment Marot); prelucrari si transcriptii. Pornind de la subiectul binecunoscut al tragediei clasice grecesti, Enescu a scris, dupa libretul lui Ed. Fleg, opera "Oedip".

Creatie capitala a lui Enescu, ea este strabatuta de un continut emotional generos si intens si se distinge printr-un limbaj poetic evocator si dramatic. Ea cuprinde si transpuneri ale unor elemente folclorice, pe planul unei inalte generalizari, cu mijloace de expresie caracteristice artei contemporane occidentale. Sub inraurirea de mai tarziu a unor curente ale muzicii franceze si germane si ca urmare a preocuparilor pentru gasirea unor noi modalitati de expresie, unele lucrari ale lui Enescu, de pilda Simfonia de camera, vadesc pe alocuri o mai accentuata interiorizare si redare mai abstracta a continutului emotional.

3.Dirijor

Enescu a fost unul dintre cei mai de seama dirijori contemporani. Maiestria sa dirijorala se caracteriza prin profunzimea redarii sensului operei artistice si prin sobrietatea, supletea si expresivitatea gestului. A fost un remarcabil talmacitor al creatiei lui Bach, Mozart, Beethoven, R. Strauss, Brahms, Ceaikovski, Wagner. Enescu a propagat peste hotare, alaturi de lucrarile sale care capatasera un incontestabil prestigiu international, creatiile unor compatrioti ai sai, atragand astfel atentia asupra tinerei scoli muzicale romanesti.

In cariera sa de dirijor a uimit prin memoria exceptionala cu care era inzestrat fiind observat atat de interpreti cat si de public cum isi tinea partiturile pe pupitru dar nu arunca privirea asupra lor in timpul concertelor.

4.Pedagog

George Enescu era foarte atent la functionrea si sprijinirea Conservatoarelor romanesti chemate sa aiba un rol activ in educarea si formarea gustului muzical al poporului si in pregatirea unor muzicieni si instrumentisti valorosi.

In privinta influentei directe a lui in formarea unor violonisti romani, datorita absorbirii sale foarte concentrate in activitatea concentristica si muzicala in strainatate, doar un numar mic de violonisti romani au beneficiat direct, ca elevi, de indrumarile lui Enescu. Printre acestia se numara Vasile Filip, pe care Enescu l-a trimis la Paris, unde o perioada a locuit chiar in casa acestuia, bucurandu-se in timpul celor patru ani de studii la Conservatorul din Paris si de indrumarile directe ale marelui maestru al viorii. Un alt violinist roman care a lucrat cu Enescu este Maximilian Costin, fostul director al Conservatorului din Targu Mures. Profesorul George Manoliu a participat in 1937 la cursurile de maiestrie tinute de George Enescu la Institutul de interpretare initiat de Yvonne Astruc la Paris, captand idei si invataminte asupra modelului enescian de interpretare, pe care le-a sintetizat mai tarziu in lucrarea sa bilingva, "Enescu, poet si ganditor al viorii", de mare utilitate in intelegerea si promovarea artei violonistice enesciene. Violonistul Ion Voicu a fost remarcat in 1945, de Enescu care i-a dat indrumari pretioase ce au contribuit la modelarea continua a interpretarii sale violonistice. Sandu Albu a fost unul din violonistii romani care s-au dezvoltat in sfera unei colaborari directe cu Enescu, iar Mihail Constantinescu s-a aflat de foarte tanat sub influenta benefica a marelui maestru.

Modelul enescian in domeniul tehnicii si interpretarii la vioara a fost implantat in invatamantul viorii in tara noastra de catre cei mai buni pedagogi care au fost indrumati ori s-au aflat sub influenta lui Enescu, determinand o opinie generala in favoarea principiilor enesciene asupra modalitatilor practice de ordin tehnic si interpretativ, formand astfel in acest spirit numerosi violonisti romani, apreciati in tara si peste hotare nu numai ca talente native, ci si ca formatie teoretica si practica violonistica. Printre acesti pedagogi romani care au cunoscut si au promovat cu patos arta vilonistica enesciana, se numara Cecilia Nitulescu- Lupu, Ionel Geanta, George Manoliu, Alexandru Garabet, Sandu Albu, Garabet Avachian, Ion Voicu, Mihai Constantinescu, Stefan Gheorghiu si altii.

III. IMPLICAREA IN DIVERSE ACTIVITATI MUZICALE

George Enescu a fost- prin intreaga sa activitate creatoare si munca titanica desfasurata pe taramul artei, daruindu-si intreaga viata viorii, muzicii, slujirii fara odihna a inaltului titlu de violinist si muzucian roman- un stralucit exemplu, radiant si insufletitor pentru intregul tineret roman care aspira la bucuria actului creator violonistic, un model uman devenit o legenda care da aripi si imbarbateaza pe toti acei tineri pasionati de arta viorii, pentru acest domeniu extreme de rafinat al spiritului uman, muzica.

Dorind sa stimuleze tinerele talente George Enescu infiinteaza un concurs de compozitite unde din banii proprii va oferi premii participantilor. Acest concurs are menirea de a icuraja si de a pune fundamental unei gandirii muzicale romanesti, avand ca sursa de insipartie folclorul autohton si pitorescul specific tarii noastre.

In memoria marelui maestru George Enescu satul natal ii va purta numele, de asemenea si Filarmonica de Stat din Bucuresti, Muzeul "George Enescu" din capitala, iar casa in care s-a nascut va fi declarata casa memoriala.

Bibliografie:

Larousse- Dictionar de Mari Muzicieni- Ed. Univers encyclopedic 2000

Ion Sarbu- Vioara si maestrii ei de la origini si pana azi- Ed. Porto-Franco, Galati, 1994

George Enescu- Viata in imagini- Ed. Muzicala a Uniunii Compozitorilor din RPR, 1961