Anton Webern (1883-1945)

Anton Webern (1883-1945)

Doctor in muzicologie cu o lucrare despre renascentistul Heinrich Isaac, dirijor de coruri muncitoresti. Intreaga sa creatie lanseaza o alta notiune a timpului muzical, condensat la extrem, toate opusurile weberniene dureaza insumate cca 3 ore.

Clasificarea perioadelor weberniene (dupa Boulez):

op.1, Passacaglia in re (1908) - estetica traditionalista, postromantism mahlerian, forma variationala (Brahms);

op.2, cor a cappella (1908) - univers inca tonal extins, structura canonica;

op.3-4 (1909): creatii vocale (lieduri), cvasi-atonale;

op.5 - Fnf Stze pentru cvartet de coarde, 1909; op.6 - Sase piese pentru orchestra mare, 1909, in care indicatia de caracter 'zart' indica o delicatete debussysta; op.7 (1910): radicalism novator in forme mici, concentrate, bogate in esenta.

op.9 - Sase Bagatele pentru cvartet de coarde, 1911, afirma noua categorie estetica a microcroniei; op.11 - Cinci piese pentru orchestra, 1911: valorificarea inovatiei in microdurate, microintensitati

op.13-19: etapa exclusiv vocala, acompaniament pe grupe diverse de instrumente (op.14 sunt cele 6 Lieduri dupa Trakl, 1917-21 iar op.16 - 5 Canoane pe texte latine pentru voce, clarinet, clarinet bas, 1924).

de la op.17 - Trei texte populare pentru voce, vioara, clarinet, clarinet bas, 1924-25, aplica metoda dodecafonica, iar punctualismul specific (discontinuitatea obtinuta prin intercalarea de pauze) va fi asemanat cu "alfabetul Morse" sau cu un stil "chinez"; op.18 sunt 3 Lieduri pentru voce, clarinet in mi b si chitara (1925), de o densitate polifonica neobisnuita; se observa in aceasta perioada asimilarea contrapunctului riguros la formele seriale, conturarea unei dimensiuni diagonale a muzicii (alaturi de cea orizontala si cea verticala), prin repartizarea de puncte, de blocuri sau figuri in planul sonor, in spatiul sonor.

op.20-24: cea mai ascetica perioada, respectiv trio, simfonie, cvartet, concert; incercarea de a concepe forme 'mari', 'traditionale', politimbralitatea limbajului serial, pointilism rezultat discontinuitatea de sunete-pauze, caracter de transparenta, imaterialitate. In Simfonia op.21 (1927-28) pentru orchestra mica, cele doua parti sunt riguros construite, prima ca o sonata dodecafonica in combinatie cu un dublu-canon in miscare contrara, partea a doua variationala, de asemenea cu canoane duble in miscare contrarie. Cvartetul pentru clarinet, saxofon tenor, vioara si pian op.22 (1928-30), Concertul pentru 9 instrumente op.24 (1931-34, alcatuit pe o serie de 4 tronsoane).

op.26-31: sinteza vocabularului si a sintaxei. Variatiunile pentru pian op.27 (1935-36), in 3 miscari (sonata, scherzo canonic, tema cu variatiuni), sunt construite pe o serie unica; Cvartetul de coarde op.28 (1936-38) are la baza o serie de 3 tronsoane (pe motivul BACH: sol, fa#, la, sol#; do, reb, sib, si; mib, re, fa, mi), ca si Variatiunile pentru orchestra op.30 (1940). Webern a mai scris 3 cantate pe versuri de Hildegard Jone, op.26, 29, 31 (1935-43).

Variatiunile pentru pian op.27: 1936, prezenta atotputernica a seriei unice face ca piesa sa fie receptata fie ca o succesiune de 3 miniaturi, fie ca o continua variatiune pe o serie unica. In fiecare miscare exista modele de palindroame si oglinzi, seria insasi contine simetrii interioare (v. ex. la p.19). In partea a doua, pare ca Webern nu organizeaza riguros doar inaltimi, ci si registratie, ritm, articulatie, dinamica. Este un canon strict intre cele doua maini, la optime, in miscare contrara si tempo foarte rapid. Rezulta o stare de varietate extrema.