|
Gary Moore s-a nascut pe 4
aprilie 1952 in nordul Belfastului (Irlanda). La varsta de 11 ani, a
ascultat albumul John Mayall with Eric Clapton care i-a schimbat viata si
care l-a influentat foarte mult in ceea ce priveste tehnica sa de chitara.
La 19 ani, in 1969 - Gary Moore il inlocuieste pe Bernard Shivers in grupul
Skid Row si cu ajutorul lui Nollaig Bridgemen (bat) si Brendan Shiels
(bass), inregistreaza albumul de debut - Skid Row- editat in 1970. In
paralel cu acest grup, Gary Moore s-a ocupat si de
Dr. Strangely Strange, un grup folk -rock, dar fara prea mult succes.
Dupa al doilea disc cu Skid Row
scos in 1971 - 34 Hours, Gary Moore paraseste trupa si formeaza Gary Moore
Band, alaturi de Pearsey Kelly (bat) si John Curtis (bass). In 1973 scoate
pe piata primul sau album numit Grinding Stone, produs de catre Martin
Birch, care mai lucrase si cu Deep Purple si care in anii 80 i-a facut
celebrii pe Iron Maiden. Grinding Stone a fost insa considerat un produs
nereusit. La finele lui '73 Gary Moore primeste un angajament de la bunul
sau prieten Phil Lynott pentru a canta in Thin Lizzy. De fapt, Gary trebuia sa-l
inlocuiasca pe Eric Bell care plecase datorita unor probleme de sanatate.
Nici aici nu a stat prea mult, dar a lasat in urma sa excelente solo-uri si
riff-uri pe albumul Nightlife cu etalon piesa Still In Love With You.
La jumatatea lui '75 Gary Moore
devine fondator alaturi de Don Airey, Jon Hiseman si Neil Murray al
grupului Colloseum 2 cu care - pana in '77 - canta pe 3 albume. Indiferent
de ceea ce canta, rock, jazz, sau blues, Gary Moore se descurca fara nici o
problema. Episodul jazz cu Colosseum 2 fiind trecut, Gary se reintoarce la hard rock si
inregistreaza albumul Back On The Streets - lansat in 1978. La finele lui
'79 ajunge din nou la Thin Lizzy, unde il inlocuieste pe Brian Robertson.
Inregistreaza cu acestia discul Black Rose, dar dupa cateva luni o i-a din
nou pe cont propriu si, in 1980, formeaza cvartetul G-Force cu Mark Nauseef
(bat), Willie Dee (bass/key) si Tony Newton (voc). La inregistrari au
participat si cativa muzicieni invitati, printre care Joachim Khn (key) si
Tom Scott (sax), ambii recunoscuti in perimetrul jazz. Rezultatul discului
G-Force este un rock accesibil.
La sfarsitul lui 80, Garry Moore
reformeaza Garry Moore Band in formula Don Airey, Andy Pyle, Tommy Aldridge
si Kenny Driscoll cu care da doar 6 concerte. In 1981 Gary Moore il
angajeaza pe Greg Lake (Emerson, Lake & Palmer) pentru show-ul de la
Reading Festival, iar in 1982 ii aduce langa el pe Neil Murray (bass/ex.
Colloseum II), Charlie Huhn (voc/ex. Ted Nugent), Ian Paice (bat/Deep
Purple) si Don Airey (key/ex. Rainbow) cu care inregistreaza Corridors Of
Power. Discul a fost produs de Jeff Glixman care lucrase si cu Kansas. Materialul
continea o muzica curata fara a avea insa
originalitate. Primul album semnat Gary Moore, ce a
intrat in topuri si care a fost luat in calcul la nivel international a
fost Victims Of The Future - locul 11 in Anglia si 53 in Germania.
Piesa ce da greutate albumului si care a trezit interesul fata de Gary
Moore este Empty Rooms (locul 33 in Anglia
- sectiunea single-uri).
Tot in 1983 Gary Moore editeaza
Dirty Fingers, un album care a trecut neobservat.
Anul 1984 a stat sub semnul unui
turneu mondial de cinci luni, care s-a bucurat de un real succes si a avut punct final in America. Cu aceasta ocazie s-au
tras multe momente si s-a realizat un album numit We Want Moore - locul 29
in Anglia si 52 in Germania. Discul a fost
editat in octombrie 1984.
Primul album cu adevarat de
referinta pentru Gary Moore a fost Run For Cover scos in 1985 si care a atins locul 6 in topul britanic. Materialul a aratat
un Moore, care deviase un pic de la linia sa, dar - per total - a fost O.K.
Pentru realizarea acestui produs el a apelat la cativa muzicieni de studio
printre care s-au numarat componenti ai trupelor Frankie Goes To Hollywood
si Nik Kershaw. O combinatie destul de bizara, insa cu efect la public. Tot
pe acest disc figureaza un hit compus de Gary Moore impreuna cu Phil Lynott
- Out In The Fields.
Cu cateva luni inaintea
aparitiei albumului Wild Frontier - Gary Moore a scris o compozitie numita
Over The Hills And Far Away care a prins imediat si a devenit una dintre
cele mai cunoscute compozitii ale sale. Aceasta piesa a facut ca viitorul
album sa fie asteptat cu mare interes, iar aparitia sa in 1987 a fost un
mare succes.
Anul 1988 scoate la iveala
discul After The War (locul 23 in Anglia)
si un Gary Moore cu o voce si atitudine heavy. Discul a fost bine primit,
insa incepand cu 1990 lucrurile s-au schimbat radical.
Gary Moore a fost atras din nou
de blues si cu Still Got The Blues ('90) a dat marea sa lovitura. Si-a adus aminte de idolii sai- Eric Clapton si Peter Green
si a realizat o adevarata colectie de hit-uri. Still Got The Blues contine
elemente tipice de blues, combinate cu propriile sale idei si a fost un
adevarat revival al blues-ului britanic. La realizarea discului si-au adus
contributia bateristul Brian Downey (ex. Thin Lizzy), vechiul sau basist
Andy Pyle, Don Airey, dar si Albert Collins, Albert King si George
Harrison. Cel mai mare succes al discului este Oh Pretty Woman.
In martie '92 albumul After
Hours a scos la iveala alte compozitii blues, de calitate. O buna parte
dintre acestea au fost incluse pe un alt album live aparut un an mai tarziu - in 1993 sub numele Blues Alive.
In noiembrie 1993 Gary Moore
este invitat de catre fostul basist al grupului Cream - Jack Bruce - sa
cante cu acesta la Kln, cu ocazia implinirii a 50 de ani de catre Bruce.
Cu aceasta ocazie s-au pus bazele unei cooperari si-n '94 se editeaza un
album sub titulatura BBM - adica Bruce, Baker, Moore. Baker fiind Ginger Baker de la
Cream.
Pe albumul scos in 1995 si
intitulat Blues For Greeny, Gary Moore s-a bucurat din plin de prezenta
idolului sau Peter Green, fostul lider al trupei Fleetwood Mac.
Interpretarea lui Moore
pe disc e din nou de clasa, dar nu se stie de ce nu a mai avut succesul
precedentelor. Fanii asteptau insa ca Gary Moore sa mai revina macar odata
in postura de rocker, dar incercarea lui cu Dark Days In Paradise nu a fost
prea reusita. Acest album a incercat si altceva in
afara de blues, insa fara prea mare stralucire. Poate si aparitia lui in
1997 nu a fost dintre cele mai potrivite, o perioada in care rockul si
bluesul nu mai aveau forta de altadata.
Dupa 1997 Gary Moore a intrat intr-un con de umbra, dar a revenit in forta in
2001 prin discul Back To The Blues. Un disc ce contine 8 piese ca in
vremurile bune.
|
