BAROCUL MUZICAL

BAROCUL MUZICAL

Stilurile nu au o delimitare stricta. Nu putem vorbi despre date calendaristice, despre delimitari exacte ale stilurilor si perioadelor. Asadar, barocul nu e o epoca clar delimitata pe axa timpului. Exista, se pare, o coexistenta a vechiului cu noul, chiar daca temporara, o intrepatrundere a epocilor. Secolul al XVII-lea ofera chiar o dovada concludenta, in sustinerea acestei afirmatii. Se intrepatrund deja inceputurile Barocului, cu toate ca flacarile Renasterii inca ardeau, arta palestriniana, polifonia vocala a Renasterii, aveau sa se intrepatrunda in primele inceputuri ale Barocului, ca si o dovada ca viitorul incepe - metaforic vorbind - cu ziua de ieri."Inovatia" baroca apare provocator in jurul anilor 1600 ca si o reactie fata de structura considerata ,,greoaie", ,,barbara" a polifoniei. Idealul generatiei baroce avea sa pledeze in favoarea monodiei acompaniate, melodicitate expresiva, cuceritoare, suava, un acompaniament simplu si transparent. De regula, aceasta se schita doar schematic - melodia si basul cifrat - suportul ei armonic fiind prezentat printr-un cifraj de stenografie muzicala, ce trebuia realizat improvizatoric in momentul executarii lucrarii muzicale.

Situata intre finele secolului al XVI-lea si jumatatea secolului al XVIII-lea, epoca baroca se desfasoara pe un interval intins, de la Monteverdi la Bach. Se presupune ca epoca baroca cuprinde trei perioade: cea timpurie(1600-1650), cea mijlocie(1650-1700) si cea tarzie(1700-1750)[1].

Varietatea opiniilor asupra delimitarii in timp a epocii Barocului se datoreaza, in primul rand, unor cauze generale, care actioneaza de-a lungul intregii evolutii a civilizatiei umane, determinand interferari la granita intre diferitele stadii ale acestei evolutii: fenomenele unei vechi ere persista in era noua, iar ceea ce este caracteristic intr-o anumita etapa, isi pregateste intotdeauna aparitia cu mult timp inainte. Spunand aceasta, ne referim, desigur, la partea schimbatoare a ceea ce tine de cursul istoriei vietii si civilizatiei omenirii, caci dincolo de acest aspect perisabil sau variabil al ei, exista partea stabila, esentiala a acesteia, cea mai greu detectabila cu mijloace traditionale de cercetare ce ne stau la indemana, dar cea care-i asigura continuitatea si finalitatea.

Muzica barocului a inceput prin a fi omofonica, dar a devenit polifonica odata cu aparitia unor compozitori de talia lui Bach si Hndel. De fapt, cei doi au ridicat polifonia muzicii baroce la un nivel de complexitate, armonie si muzicalitate nemaiintalnite pana atunci. Muzica barocului permitea improvizatii, intrucat adeseori erau putine instructiuni muzicale date de catre compozitori si, ca atare, interpretii adaugau intotdeauna pasaje muzicale de la ei. Dinamica muzicii era 'terasata', in sensul ca adesea intensitatea sonora se schimba neasteptat. Muzica avea un tempo relativ constant, iar tonalitatea sa era majora (considerata a sugera veselie) sau minora (considerata a sugera tristete).

Trasaturile stilistice ale epocii Barocului, caracterizate prin grandios, festiv, ornamentatie incarcata si ostentativa, nu sunt cu totul specifice muzicii baroce, intrucat in muzica ele nu sunt generale. Muzica prezenta aspecte stilistice care tineau inca de spiritul renascentist, intrepatrunse de noile trasaturi ale epocii baroce. In ceea ce priveste fabricarea instrumentelor, epoca baroca nu va veni cu ceva nou in sine, ci va prelucra cunostiintele si descoperirile Renasterii si va aduce inovatii si descoperiri de noi timbre muzicale si folosirea lor, pe cat se poate mai bine, in contextul cultural al epocii, fara a nega intru totul regulile si contributiile Renasterii in muzica, avand in vedere faptul ca muzica instrumentala va fi o sursa principala de inspiratie si favorita epocii Barocului. Indeletnicire inceputa inca din Renastere, constructia instrumentelor ajunge in Baroc la o dezvoltare tehnica capabila de exprimari mult mai complexe. Genurile instrumentale independente, aparute in Renastere se dezvolta cu repeziciune, devenind apte a reda stari sufletesti si procese mai ample si complexe. Capacitatea generalizatoare a muzicii instrumentale si diversitatea formelor utilizate confera creatiei muzicale instrumentale posibilitatea surprinderii diferitelor aspecte din viata si desfasurarea lor. Renascentismul muzical era greoi, accesibil paturii sociale elevate, posesoare a unei educatii distinse, omul de rand fiindu-i inaccesibila educatia muzicala . Muzica avea un caracter sublim, compusa de cele mai multe ori pentru a servi Bisericii, in serviciile divine si procesiunile ce aveau loc, regulile de compozitie fiind impuse adesea de conducerea Bisericii; cei care cutezau sa iasa din tiparele impuse fiind considerati eretici. Din acea perioada se simte nevoia de o liberalizare a fenomenului muzical-componistic, incepand sa apara muzica pe texte cu subiecte laice. Primatul muzicii liturghice dispare si este inlocuit incetul cu incetul de muzica laica, a carui spirit patrunde apoi irezistibil si in biserica. Muzica baroca deschide noi orizonturi in muzica universala, contribuind la aparitia si dezvoltarea operei, a genurilor muzicale instrumentale(concertul, suita instrumentala, simfonia) si a celor vocal-instrumentale ( cantata, oratoriul). Incepand cu perioada Barocului, muzica isi croieste un drum propriu, eliberandu-se de sub tutela altor arte, devenind capabila sa exprime cu propriile ei mijloace trairile omului prin imagini generalizate, superioare celorlalte arte. Prin formarea unei tehnici muzicale mai simple, debarasata de ,,colosul" virtuozitatii contrapunctice, se subliniaza valoarea si importanta avansarii pe un loc principal al inventivitatii melodice. Democratizarea artei muzicale va duce in curand la deschiderea primelor teatre publice de opere si sali de concerte ; apare solistul instrumental si vocal, ca idol - adesea supraestimat - al unui public nou, abia initiat in bucuriile frumosului muzical. Arta muzicala, legata in buna parte in epoca Renasterii de text pe care era chemata sa il serveasca, devine, prin dezvoltarea muzicii instrumentale, treptat, o arta de sine statatoare. Datorita dezvoltarii stiintelor si a tendintelor de a explica stiintific fenomenul muzical, muzicianul-teoretician al Barocului a intreprins numeroase cercetari acustice si de teoretizare a armoniei, ce a devenit, la apusul acestei epoci baroce, un element fundamental al exprimarii muzicale.

In Baroc s-au creat forme si mijloace de exprimare determinate de necesitatea practicii muzicale. Muzicienii secolului al XVII-lea au simplificat polifonia, folosindu-se de melodia acompaniata prin segmentarea fluxului muzical si prin conturarea unei scriituri instrumentale foarte clare si fluente. Prin conturarea liniilor melodice cu capricioase contururi, se va ajunge la o literatura muzicala de mare virtuozitate, care caracterizeaza din anumite puncte de vedere - si partial - Barocul.

Limbajul muzical instrumental din perioada baroca infatiseaza o bogata ornamentatie, puternice contraste dinamice de o coloratura armonioasa. Inlantuirile acordice se realizeaza pe baza legilor tonale,dand astfel monodiei acompaniate o expresivitate sporita. Putem spune, cu justete, ca perioada Barocului si-a atins un inalt tel - avand o importanta colosala in istoria muzicala - acela de a aduce muzica pe un ,,pamant bun", in care sa incolteasca si sa creasca spre infinit, intru dezvoltarea a tot ce va insemna muzica in veacurile viitoare, punand bazele unui sistem muzical sacru de care aveau sa se lege toti muzicienii ce aveau sa vina.