W. A. Mozart - compozitorul geniu al erei clasice

W. A. Mozart - compozitorul geniu al erei clasice[1]

Wolfgang Amadeus Mozart (n. 27 ianuarie 1756, Salzburg - d. 5 decembrie 1791, Viena) a fost un compozitor austriac, unul din cei mai prodigiosi si talentati creatori in domeniul muzicii clasice.

S-a nascut la Salzburg, pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat (germ. Frstbistum) ce facea parte din Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana (dupa 1804 devenit Imperiul Austriac). Tatal lui, Leopold Mozart, era un talentat violonist in orchestra de la curtea printului arhiepiscop din Salzburg, si era apreciat pentru aptitudinele sale pedagogice. In registrul de botez noul nascut a fost inregistrat cu numele: Johannes Chrysostomus Wolgangus Theophilus. Mai tarziu, in Italia, si-a luat numele de 'Amadeus', traducerea latina a lui Theophilus (iubitorul de Dumnezeu). Asa arata semnatura compozitorului:

Inca de mic copil, Wolfgang da dovada geniului sau muzical. La varsta de 5 ani, inainte de a sti sa scrie, compune cateva piese pentru pian, transcrise imediat de tatal sau. In ianuarie 1762, Leopold Mozart obtine de la arhiepiscopul Schrattenbach un concediu de trei saptamani, pentru 'a arata lumii acest miracol'. Acest turneu va dura 9 ani! Prima aparitie are loc la Mnchen, unde Wolfgang executa muzica la clavecin in fata printului elector de Bavaria, dupa care familia Mozart pleaca la Viena, tanarul Wolfgang concertand in fata familiei imperiale. Urmeaza un lung turneu european: Augsburg, Aachen, Bruxelles, Paris si Versailles. Ramane un an la Londra, apoi se intoarce in Austria, trecand prin Franta, Elvetia si Bavaria. Intre decembrie 1769 si martie 1771 intreprinde un lung turneu in Italia: Verona, Milano, Florenta, Roma si Napoli au fost principalele statiuni de concerte. Peste tot publicul era fascinat de talentul acestui copil precoce, intre timp devenit adolescent.

Familia Mozart revine la Salzburg la 15 decembrie 1771. Wolfgang implineste 16 ani si pleaca pentru cateva luni la Bologna, unde studiaza cu Giovanni Battista Martini (1706-1816), renumit pedagog in arta compozitiei. La intoarcere este angajat ca maestru de concert (Konzertmeister) de catre noul arhiepiscop din Salzburg, contele Colloredo, cu un salariu de 150 de guldeni pe an, ceea ce constituia o suma apreciabila. In aceasta functie ramane timp de sase ani, desi relatiile cu noul arhiepiscop nu sunt din cele mai bune, acesta tratandu-l de servitor si interzicandu-i sa paraseasca orasul Salzburg. Nemaiputand suporta umilintele, Wolfgang isi da demisia in 1777 si pleaca, insotit de mama sa, la Mnchen, unde solicita un angajament la curtea printului elector Maximilian III. Acesta insa il refuza. Dupa o alta tentativa nereusita la Mannheim, se hotaraste sa-si incerce soarta la Paris, unde - in timpul turneului din 1763 - avusese mult succes. Publicul parizian nu-si mai amintea insa de copilul minune de atunci si Mozart se loveste de multe greutati. La toate acestea se adauga moartea mamei, care il insotise peste tot. Starea lui morala se amelioreaza cu greu, compozitiile sale incep sa fie apreciate la curtile domnesti. Lipsurile materiale il constrang totusi sa paraseasca Parisul si iata-l la 15 ianuarie 1779 din nou la Salzburg, unde ramane doi ani. Intre timp compune opera Idomeneo, cu care inregistreaza un mare succes. Se decide totusi in 1781 sa plece la Viena, capitala imperiului.

Viena era in acea epoca capitala mondiala a muzicii clasice. Mozart se simte in sfarsit independent si isi creeaza un cerc de relatii, constient de faptul de a fi un virtuos fara egal al pianului. Inregistreaza primul mare succes cu opera Rapirea din serai, fiind felicitat de insusi imparatul Iosif II cu cuvintele: o muzica prea frumoasa pentru urechile noastre. Mozart da numeroase concerte publice si private, executand din propriile compozitii, improvizeaza spontan pe teme date, aplauzele nu contenesc, publicul este in extaz. Redescopera operele lui Bach si Hndel, pe care le face cunoscute publicului vienez.

La 4 august 1782 se casatoreste cu Constanze Weber. La 1785 este vizitat de tatal sau, Leopold, care - pana atunci foarte reticent - constata cu satisfactie reusita lui Wolfgang. Este incantat sa auda din gura lui Joseph Haydn: 'Fiul Dumneavoastra este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut'. La sfarsitul unui concert in Burgtheater, imparatul Iosif - prezent in sala - se ridica in picioare agitandu-si palaria si strigand 'Bravo Mozart !'. In aceasta perioada Mozart compune intr-un ritm neobisnuit, lucreaza cu obstinatie la splendidele cvartete dedicate lui Haydn si la opera Nunta lui Figaro, dupa o piesa a lui Beaumarchais, opera revolutionara, ca muzica si continut istoric, reusind sa depaseasca dificultatile din partea nobilimii. Iata o pagina din partitura originala din opera.

In timp ce Mozart termina compozitia operei Don Giovanni, tatal sau se imbolnaveste si moare la 28 mai 1787. Leopold a jucat un rol important in educatia muzicala a fiului sau, instruindu-l inca din copilarie si contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart.

Intre 1784 si 1786, Mozart realizeaza in medie o compozitie la fiecare doua saptamani, cele mai multe adevarate capodopere. Premiera operei Don Giovanni are loc la Praga si este primita de public cu entuziasm. Urmeaza opera Così fan tutte, reprezentata cu mai putin succes.

Mozart pierde treptat din popularitate, intre timp murise si protectorul sau, imparatul Iosif II, care il numise compozitor al curtii imperiale.

In martie 1790 da ultimul sau concert public, interpretand Concertul pentru pian K. 595. Compune inca opera Flautul fermecat, cu care obtine un succes enorm. Intr-una din seri, primeste vizita unui personaj misterios, care ii comanda compunerea unui Requiem. Incepand din luna noiembrie 1791, sanatatea lui Mozart se degradeaza progresiv. Se pare ca suferea de o febra reumatismala recurenta cu insuficienta renala. Speculatiile nu au lipsit, suspectandu-se o otravire pusa la cale de rivalii lui, cum ar fi fost Antonio Salieri. La 4 decembrie starea lui se amelioreaza trecator, mai lucreaza la compozitia Requiem-lui, pe care nu va reusi sa-l termine. In ziua de 5 decembrie 1791, viata scurta a lui Wolfgang Amadeus Mozart se stinge pentru totdeauna. Avea numai 36 de ani. Dupa un scurt serviciu divin la catedrala Sfantul Stefan ("Stefansdom") din Viena, trupul neinsufletit al lui Mozart este dus fara un cortegiu de insotitori, nici Constanze nu l-a insotit, la cimitirul Sankt Marx, mormantul sau ramanand anonim pana in zilele noastre, deoarece ultimii ani din viata i-a dus intr-o mare saracie si a fost ingropat intr-o groapa comuna pentru saraci.

In scurta sa viata, Wolfgang Amadeus Mozart a compus un numar enorm de opere muzicale, cele mai multe neegalate in frumusete sau profunzime. In 1862 Ludwig von Kchel a clasificat si catalogat compozitiile lui Mozart, fiind numerotate cu mentiunea KV, sau K. (Kchel-Verzeichnis = catalogul Kchel). Ultima sa creatie, Requiem-ul, are numarul 626.

2. Elemente definitorii in evolutia scriiturii concertistice

Concertul instrumental a fost un gen foarte iubit si apreciat de Mozart. Numarul mare de lucrari pe care le-a scris dovedeste aceasta cu prisosinta. Pentru el, concertul instrumental a fost un gen cu mult mai important decat pentru Haydn. Mozart a imbogatit literatura muzicala prin concerte pentru vioara, pian si pentru instrumente de suflat, intr-un numar foarte mare. Numai pentru pian a scris 27 de concerte. S-a simtit mai atras de acest gen, deoarece era un pianist desavarsit si dispunea de un talent stralucitor de improvizator.

Spiritul de improvizatie in cazul genului de concert, nu se reducea la o simpla libertate a fanteziei, ci il subordona unui gand unui sentiment, care imbraca cea mai frumoasa forma. Pentru contemporanii lui Mozart, Johann Christian si Philipp Emanuel Bach, concertul instrumental era un ansamblu in care rolul solistului a fost ridicat la un nivel inalt, fara insa a-i opune rolul simfonic al orchestrei. Evidentiind si individualizand partea solistului, Mozart ii opune rolul simfonic al orchestrei, facand un mare pas inainte.

Dupa primele opusuri realizate in cadrul acestui gen, concertele care dateaza dupa anii '75 debordeaza o originalitate a gandirii sale, exprimata prin caracterul poetic, coloritul si stralucirea expunerii. Caracterul poetic se refera in special la partile lente, in care melodia cantabila si atmosfera lirica captiveaza prin ingeniozitatea contrastelor si a efectelor expresive. In ultimele sale concerte isi fac loc sentimente foarte variate, de la lirismul duios pana la nota dramatica.