Interpret - Interpretare - Precizari, definiti - ipostaza sensibila a partiturii

Interpret - Interpretare

Precizari, definiti

Am considerat necesar ca inaintea oricarui demers personal asupra celulei motrice care sta la baza titlului lucrarii de fata, sa oferim mai intai definitiile termenilor interpret si interpretare asa cum sunt formulate in dictionarul enciclopedic. Comentariile si intrepatrunderile subtile de la textul definit la conexiuni cu notiuni adiacente ale domeniului nostru de cercetare vor constitui nota personala a acestui capitol. Asadar,

Interpret: 1. "Persoana care traduce oral cuvinte dintr-o limba in alta limba (mijlocind astfel intelegerea intre doua sau mai multe persoane); translator, traducator."

2. "Persoana care interpreteaza un rol intr-un spectacol, o lucrare muzicala, o poezie ect.; artist, actor".

Interpretarea - este substantivarea verbului tranzitiv a interpreta care semnifica:

"A explica, a da unui lucru sau text de lege o anumita semnificatie ."

"A juca un rol intr-un spectacol, a executa o lucrare muzicala".

In fapt, interpretarea ar trebui sa reprezinte o redare cat mai exacta nu numai a sunetului concret, material, a semnelor si indicatiilor din partitura ci mai ales a ideilor, sentimentelor sau expresiei continute de lucrarea respectiva.

Plecand de la certitudinea ca muzica este cea mai abstracta dintre arte, implicit limbajul muzical va avea nevoie, pe traseul catre receptor - melomanul aflat in sala de concert - de un "traducator" care va mijloci si facilita intelegerea textului muzical. Acesta va fi de fapt rolul interpretului muzician de a talmaci ideile compozitorului si cu ajutorul imaginilor sonore judicios si optim alese, va convinge auditoriul de veridicitatea mesajului creator.

1.1. Interpretul - executant sau creator

Pentru prima postura - interpret - executant ne vom intoarce la definitia verbului a interpreta: "a juca un rol intr-un spectacol a executa o bucata (lucrare) muzicala". Am putea asocia sintagma interpret - executant, evident cu exceptiile de rigoare, mai mult in mediul scolar sau liceal, sau acele persoane aflate la inceput de drum in profesia de muzician interpret. Acest cadru confera tinerilor debutanti sansa de "a executa" in public lucrarea muzicala aleasa. Acest moment muzical, necesar de altfel in formarea viitorilor artisti, este adesea marcat mai mult de grija fata de text, de corectitudinea redarii tehnice, de cadrul general al lucrarii muzicale si mai cu seama de respectarea cu strictete a indicatiilor primite de la pedagogul indrumator. De altfel, traseul interpret executant - interpret creator, special pus in antiteza, este urias. Drumul concret este greu de definit, dar el separa totusi instrumentistul profesionist cu studii de specialitate de artistul interpret a carui cariera se va desfasura in exclusivitate pe podiumul de concert.

Daca interpretul executant, asa cum aratam mai sus, este o etapa inevitabila in viata si activitatea viitorului artist, aspectul creativ comporta, dupa opinia noastra, coordonate diferite si o indrumare didactica specifica.

Pedagogul experimentat va intui natura deosebita a tanarului cu o inzestrare muzicala iesita din comun.

Pregatirea acestuia nu se va mai incadra in programa scolara obisnuita, care ofera un spatiu prea mic orelor de specialitate; el va avea un program de pregatire individualizat care va urmari cu consecventa directiile diverse ale pregatirii tehnice si muzicale. Va fi necesara intensificarea studierii disciplinelor adiacente, necesare in formarea si largirea orizontului cunoasteri viitorului artist.

Directiile de pregatire ar putea fi sistematizate astfel:

perfectionarea auzului si ritmului prin studii aprofundate de teorie si solfegiu;

studiul armoniei si contrapunctului;

studiul istoriei muzicale, pentru a se putea orienta mai bine stilistic si la perioadele de creatie ale diferitelor epoci muzicale;

studii ale formelor muzicale, necesare acomodarii cu elementele limbajului muzical (celula, propozitie, fraza muzicala, acorduri, functii tonale) precum si elemente ale formei lucrarii abordate (sonata, tema cu variatiuni, rondo, menuet, lied, etc.).

Actul creator apartine indubitabil compozitorului; cel de re-creare a operei sale ii revine artistului interpret, asa incat el devine co-participant la aceasta lucrare. Drumul acesta lung si sinuos de la executie la creatie este realizat insa doar de acei artisti care poseda un bagaj extrem de bogat al rezolvarilor tehnice, expresive, dinamice si mai ales al "curajului"abordarii unor solutii muzicale inedite dar puternic argumentate in convingerea, hotararea si sinceritatea redarii artistice.

1.2. Interpretarea - ipostaza sensibila a partiturii

Multe din interpretarile zilelor noastre vizeaza din pacate doar realizarile acrobatice, lasand in plan secundar bogatele si profundele sensuri muzicale ascunse in zonele adanci ale operelor de arta; aici se intalnesc de fapt spiritele inalte ale creatorului si interpretului ideal, in straturile profunde ale operei acolo unde se poate patrunde gratiei sensibilitatii deosebite a artistului interpret. Drumul de la compozitor la interpret, acestia fiind uneori despartiti la distante de secole, poate fi refacut numai de cel de-al doilea; interpretul este cel care ajunge in epoca de creatie a compozitorului, incadrand-o istoric, intelegand-o stilistic, apreciind toate datele necesare pentru o cat mai profunda cunoastere a acestuia.

Doar artistul interpret de mare valoare este capabil sa patrunda in straturile adanci ale muzicii si sa scoata la suprafata sensurile profunde ale gandirii compozitorilor. Acest proces de imersiune in opera de arta este specific doar acelora care au trecut de dificultatile tehnice si structurale ale lucrarii, au solutionat la cel mai inalt grad problemele dinamicii si agogicii din text si pot accede mai departe spre zonele inalte ale transcendentei muzicale.

Este un proces complex care presupune mai intai perfectiunea tehnica fara de care nu putem ajunge la sensurile profunde si subtile ale gandului creator. In aceasta etapa munca artistului seamana prin migala cu cea a arheologului aflat in pragul unei mari descoperii sau cu cea a maestrilor miniaturisti din epoca renasterii. Actul unic interpretativ reprezinta pentru artistul interpret acel moment sensibil in care el se intalneste cu creatorul operei de arta.

Pentru un timp relativ scurt, dar extrem de dens in comprimarea sentimentelor, compozitorul si interpretul sau realizeaza acea osmoza care degaja sentimente inaltatoare in sala de concert, unde se gaseste beneficiarul, de fapt cel caruia ii sunt adresate si creatia si munca interpretativa. Astfel se inchide triunghiul sfant, creator - interpret - public.

1.3. Istoric

1.3.1. Interpretii

Dupa ce am prezentat exhaustiv pleiada compozitorilor si interpretilor secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea din Italia, Franta, Anglia, Germania si Austria ne vom opri asupra celei mai predominante personalitati violonistice: legendarul Nicolo Paganini (1782-1840), cel care face nu numai tranzitia intre secole ci si intre stilul clasic si cel romantic.

Tranzitia dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea afirma violonisti ca Eugene Ysaye (1858-1931), Fritz Kreisler (1875-1962) si Jaques Thibaud (1880-1953). Genialul nostru George Enescu (1881-1955) ocupa un loc special. De asemeni trebuie mentionati: Mischa Elman (1891-1967), Yascha Heifetz (1901-1987), Nathan Milstein (1903-1992), Henryk Szeryng (1918-1998).

Dintre marii interpreti ai secolului al XX-lea mentionam pe: David Oistrach (1908-1974), Leonid Kogan (1924-1982) si Igor Bezrodnai (1930-1997) apartinand scolii ruse, apoi Sir Yehudi Menuhin (1916-1999), Ruggiero Ricci (n. 1918), Isaac Stern (n. 1920), iar din Romania, Ion Voicu (1923-1997), Mihai Constantinescu (1926-1987) si Stefan Ruha (1931-2004).

1.3.2. Pedagogii

Prima figura celebra cu care vom ilustra intentiile noastre este Leopold Mozart (1719-1787) cel care in anul 1756 a publicat celebra lucrare metodica "Tratat despre principiile fundamentale ale modului de a canta la vioara" ce i-a adus celebritatea, dragostea si respectul tuturor violonistilor din generatia sa, dar care la facut pretuit si in secolele care au urmat.

In perioada moderna se remarca doua mari personalitati: profesorul Carl Flesch (1873-1944), nascut pe 9 octombrie, in orasul Moson din Ungaria. Dintre lucrarile cele mai importante citam: Kunst des Violinspiel (Arta de a canta la vioara), Tonleitersystem (Sistemul gamelor), Problems of Tone Production (Probleme de producere a sunetelor). Dintre elevii sai enumeram pe: Georg Kulenkampff, Ricardo Odnoposoff, Henryk Szeryng, Ida H endel, Iviry Gitlis, Alma Moodie, Ginette Neveau, Joseph Segal, Thomas Matthews, Joseph Hassid.

De asemeni Leopold Auer (1845-1930), nascut pe data de 7 iunie, la Veszprem in Ungaria (o zona geografica de unde provin de asemenea Flesch si Joachim !). De mentionat faptul ca a functionat ca profesor (1918-1930) si la Juilliard School din New York precum si la Institutul Curtis din Philadelphia. Desi lista studentilor sai este uriasa, vom alcatui o selectie a celor mai cunoscuti si afirmati artisti: Iosif Achron, Cecilia Hansen, Sascha Lasserson, Raphel Bronstein, Max Rosen, Mihail Piastro, Miron Poliakin, Efrem Zimbalist, Mischa Elman, Nathan Milstein, Jascha Heifetz, Toscha Seidel, etc.

Un alt profesor care trebuie inclus in aceasta constelatie a dascalilor de geniu este Max Rostal (1905-1991) profesor caruia printre cei multi care-i aduc multumiri, se numara si membrii cvartetului Voces. Intre elevii sai mai deosebiti putem aminti pe: Norbert Brainin, Sigmund Niessel, Peter Schidlof (toti trei membrii ai celebrului cvartetului Amadeus), Yfrah Neaman, Edith Peineman.

O alta scoala la fel de importanta ca cea pomenita anterior este scoala sovietica reprezentata de Abram Ilici Iampolski (1890-1956) si Piotr Stolearski (1871-1944). Primul a fost profesor la Conservatorul din Moscova printre elevii sai deseama fiind: Leonid Kogan, Boris Goldstein, Iulian Sitkovetski, Igor Bezrodnai, Michail Fichtengoltz, Elisa Ghilels, Mark Lubotski, precum si viitorul mare pedagog Iuri Iankelevici.

Piotr Stolearski a fost profesor la Conservatorul din Odessa, unde a pus bazele unei adevarate pepiniere de mari talente; cu el s-au pregatit celebrii violonisti, Nathan Milstein si David Oistrach.

Nu am putea incheia acest subcapitol dedicat pedagogilor romani daca nu am marca foarte pe scurt si imaginea unor profesori care au activat la Conservatorul de muzica George Enescu din Iasi: Gheorghe Sarbu, Alexandru Garabet, Leonid Popovici si Stefan Lory, datorita carora putem avea astazi exprimari laudative la adresa Filarmonicii Moldova din Iasi, aproape toti instrumentistii fara exceptie fiind fosti studenti ai dascalilor mai sus citati.

1.3.3. Interpreti - Pedagogi

George Enescu reprezinta personalitatea plurivalenta a secolului al XX-lea, prin posturile multiple de pedagog, violonist, pianist, compozitor si dirijor. Despre activitatea pedagogica a lui Enescu se cunosc relativ putine lucruri; din totdeauna, lumea comentatorilor artistici, pomeneau in momentul discutiei pe aceasta tema, doar de relatia maestrului cu Yehudi Menuhin.

Nimic gresit, insa din pacate, incomplet; vom arata asadar succint cateva dintre cele mai importante activitati pedagogice, asa cum apar in larga bibliografie, consultata pe aceasta tema:

1924 - 1925 si 1928 - 1930, cursuri de vioara la Scoala Normala de muzica din Paris; 1928 - 1930, Cursuri de interpretare si compozitie la Harvard University, New York; 1936 - 1939 si 1947 - 1954 cursuri de vioara si interpretare la Institutul Superior Instrumental Yvonne Astruc din Paris; 1949 - 1951, cursuri de vioara la institutul The Mannes School of Music din New York; 1940 - 1950 cursuri de maiestrie la Illinois si Brighton; 1952 cursuri de interpretare pentru solisti si formatii de muzica de camera la Bryanston (Anglia) si in fine, 1950 - 1954 cursuri de maiestrie sustinute la Academia Chigi Sarracinni din Siena.

1.4. Mari interpreti despre interpretare

Soarta unei lucrari depinde de buna armonizare a triadei creare - interpretare - receptare dar drumul nu se incheie aici; scopul final este acela ca opera respectiva sa fie bine inteleasa in toata complexitatea ei astfel ca judecatile si aprecierile ulterioare sa aiba o temeinica baza. Iata asadar ca plasarea interpretarii in mijlocul acestor termeni nu este intamplatoare, aratandu-ne cu certitudine ca interpretului ii revine sarcina realizarii echidistantei intre cei doi termeni si a echilibrului perfect intre polii acestui trio (creare - interpretare - receptare). Comentand despre munca interpretului, originalitatea resurselor sale si unicitatea versiunilor interpretative tot Pablo Casals afirma: "Munca, valoarea muncii interpretului consta in a se apropia cat mai mult de sensul profund al muzicii pe care o executa si care intr-o epoca mare, ne da o bogata complexitate pe care semnele scrise nu ne-o pot transmite in intregime. Interpretul, cu sau fara voia lui, ramane un interpret ce ne da lucrarea vazuta prin prisma sa personala". Despre conceptia estetica a lui George Enescu in privinta interpretarii il vom cita pe ilustrul sau elev Yehudi Menuhin: "Gandirea lui Enescu trece peste secole".