Arnold Schnberg (1874-1951)

Arnold Schnberg (1874-1951)

Sextetul Noapte transfigurata (1899), cantata Gurre-Lieder (1900-1911), poemul simfonic Pelleas si Melisande (1903), Simfonia de camera op.9 (1906), doua cvartete de coarde, lieduri cu pian.

Monodrama Asteptare (1909); lucrarile scenice Mana fericita (1910-13), Pierrot lunaire (1912, ciclu de 3 x 7 piese omofone si polifone pentru Sprechstimme, pian, flaut/piccolo, clarinet/clarinet-bas, vioara/viola, violoncel; estetica expresionista, elemente de commedia dell'arte, linia vocala se desfasoara permanent in Sprechgesang); 3 piese pentru pian op.11, 6 piese pentru orchestra op.16 (dintre care Reigen arata primele experimente cu Klangfarbenmelodie), 6 piese pentru pian op.19.

Caracteristici generale ale acestei etape atonal-expresioniste: piese de mici dimensiuni, unele chiar aforistice, estetica expresionista este prezenta in muzica cu text, scenica.

Pianul ca laborator al experientelor seriale: 5 piese pentru pian op.23 (1920-23), Suita pentru pian op.25 (1921-23) sunt primele lucrari dodecafonice din istoria muzicii. Apoi, alte piese scrise de Schnberg      in Europa: Cvintetul pentru suflatori op.26 (1924), coruri a cappella, Trei satire corale op.28 (1926, satira la adresa neoclasicismului stravinskian), Cvartetul de coarde op.30 (1927, 4 miscari in forme clasice, licente tonale), Variatiunile pentru orchestra op.31 (1928, 11 x 4 variante intervalice posibile ale seriei initiale; tema cu 9 variatiuni si Final, asemanatoare prin scriitura polifonica cu o pasacalie; motivul BACH). Opera De azi pe maine (1929), dodecafonica, 'buffa', intr-un singur act. Opera-oratoriu Moise si Aaron (1937), ramasa neterminata (actul III exista doar ca libret) se bazeaza pe un text - inlantuire de citate din Biblie: Moise declama permanent in Sprechgesang, Aaron canta in arioso, structura operei este una traditionala, bazata pe numere.

In toate aceste lucrari se experimenteaza in genuri diverse noua metoda de compozitie cu 12 sunete, treptat descoperindu-se valentele artistice ale seriei.

Din 1933, in S.U.A.: Schnberg continua compozitia dodecafonica, incercand uneori combinatii cu tonalul prin armonizarea in trisonuri a seriei; in jur de 1940 se intoarce spre tonalitate: "Se mai poate scrie multa muzica buna in do major!", din necesitati didactice americane sau in lucrari religioase (revine la iudaism).

Scrie in tehnica seriala Concertul pentru vioara op.36 (1936), cel pentru pian op.42 (1942), Cvartetul de coarde nr.4, op.37 (1936), Trio pentru coarde op.45 (1946). Alte piese pe linia postromantica a unui tonalism cromatizat: Kol Nidre (1938), Simfonia de camera nr.2 (1939), Un supravietuitor din Varsovia (1947).