Jon Anderson

         Jon Anderson - Chiar daca am vorbit deja despre Yes, totusi nu-l puteam lasa pe Jon Anderson pe dinafara. O data pentru ca, de fapt, Yes inseamna in cea mai mare parte Jon Anderson. Apoi pentru ca Jon Anderson inseamna mult mai mult decit solistul vocal al lui Yes. In fine, pentru ca muzica lui solo imi place foarte-foarte mult
         Daca Yes a insemnat (si inseamna) unul din numele de referinta in rock-ul progresiv, in mod surprinzator muzica solo a lui Jon Anderson este relativ indepartata de acest gen. In primul rind, Anderson este inclasificabil; a incerca sa-l incadrezi intr-un gen anume este o misiune imposibila. Dar poate ca cea mai buna caracterizare a sa este si singura sinteza posibila: muzica lui Jon Anderson exprima limbajul compasiunii universale si al bucuriei.
         Artist complet, Jon Anderson se manifesta ca solist vocal si compozitor, ca poet si, nu in ultimul rind, ca grafician si pictor. De asemenea, in ultima vreme are in agenda activitati legate de opere umanitare si de caritate; Opio Foundation este o organizatie creata de el care colaboreaza cu UNICEF pentru a ajuta copiii defavorizati de soarta. Insa opera sa muzicala este cea care l-a facut cunoscut, si aici Anderson a desfasurat un volum imens de munca.
         Aflat mereu intr-o cautare de ordin spiritual, cu Yes compune Tales from topographic oceans, inspirat de Paramahansa Yogananda, cu Vangelis compune Private Collection, care contine aluzii la surse asemanatoare, apoi compune un album solo numit Toltec, inspirat de Carlos Castaneda si cultura amerindiana; in fine, albumul Angels embrace este in conexiune cu experimentele sale de terapeutica muzicala. Desi mereu legat intr-un fel sau altul de metafizic, ramine mereu constient de problemele lumii acesteia, si piesele sale vin sa-i sprijine opera umanitara.
         Anderson despre muzica: Muzica are aceasta uimitoare, adinc inradacinata cunoastere a lui Dumnezeu. Noi ascultam mereu muzica, si aceasta ne influenteaza mereu in atit de multe, atit de multe feluri. Cred ca are ceva de-a face cu armonicele sonore. Cred ca are, probabil, foarte mult de-a face cu constructia armonica a centrilor de energie care inconjoara corpul uman. Este cimpul uman de cunoastere vibratorie.
         Oricum ar fi, Anderson ramine vocalistul de exceptie al muzicii alternative; vocea sa inconfundabila, solara, ampla, ireal de pura, imbogateste compozitiile pe care le interpreteaza si le da o expresie extraordinar de inalta.
         Dintre albumele sale solo se detaseaza primul, Olias of Sunhillow (1976); si azi, ca si prima oara cind l-am ascultat, il consider cel mai reusit album al intregului gen alternativ.
         In afara de colaborarea sa indelungata cu Vangelis (cinci albume pina in prezent, plus aparitii episodice pe inca patru), in afara de albumul Dream scos impreuna cu Kitaro, Anderson mai are lucrari impreuna cu Mike Oldfield (In high places, pe albumul Crises), Tangerine Dream, Rick Wakeman, King Crimson si multi, multi altii. Apare pe coloana sonora a filmului Legend.

         Crezul care anima organizatia Opio Foundation si intreaga activitate a lui Jon Anderson este continut in versurile sale:

         We are the Children of the Universe.
         We will live in a world beyond war.
         We will live in a world beyond greed and starvation.
         We will live in a world of peace,
         Love and understanding because
         We are the Children of the Universe.