LEO BROUWER

LEO BROUWER

Leo Brouwer (n. Havana 01.03.1939), compozitor, chitarist si dirijor cubanez, incepe sa studieze chitara in 1953 cu Isaac Nicola iar in 1955 isi face debutul ca si interpret. In acelasi an incepe sa si compuna ("Musica para guitara, cuerdas y percusion" si Suita nr. 1 pentru chitara) lucrari publicate in 1956.

In 1959 primeste o bursa de studiu avansat al chitarei la departamentul muzical al Universitatii din Hartford si pentru compozitie la Julliard School of Music in New York, unde lucreaza cu Isadora Freed, J. Diemente, Joseph Iadone, Persichetti si Wolpe. In 1960 incepe sa lucreze in cinema ca sef al departamentului muzical al Institutului Cubanez de Arta si Industrie Cinematografica (a scris muzica pentru mai mult de 60 de filme). A lucrat deasemenea ca si consilier muzical pentru Radio Havana Cuba (1960 - 1968) si a predat contrapunct, armonie si compozitie la Conservatorul Municipal din Havana (1960 - 1967), cartea sa "Sintesis de la armonia contemporanea" stand la baza cursurilor sale. Impreuna cu Juan Blanco, Carlos Fannas si cu dirijorul Manuel Duchesne Cuzan, Brouwer lanseaza curentul muzicii avant-gardiste in Cuba in anii '60. El este promotorul principal al Festivalului si Concursului de Chitara bienal Havana.

In 1981 este ales dirijorul principal al Orchestrei Nationale de Coarde Cubaneze. A mai dirijat multe orchestre straine incluzand Filarmonica din Berlin si Orchestra din Cordoba, Spania care s-a format sub conducerea sa in 1992.

Este membru al Academiei de Arte din Berlin, al UNESCO, al "Real Academia de Bellas Artes Nuestra Seňora de la Angustias de Granada " '96 si doctor honoris causa Profesor de Arta al Institutului Superior de Arte din Cuba in 1966.

A primit cea mai inalta onoare "Ordinul Felix Varela" din partea statului Cubanez pentru Cultura, pentru contributia sa in muzica cubaneza si internationala.

In opera sa se pot distinge 3 perioade compozitionale:

prima - nationalista (1955 - 1962)

a II-a - avant-gardista (1962 - 1967)

a III-a - descrisa de compozitor ca " new simplicity" (noua simplitate) in care elementele avant-gardiste se diminueaza lasand locul procesului creator al noii simplitati.

Prima faza se caracterizeaza prin folosirea formelor muzicale traditionale (sonata, tema cu variatiuni) si a structurilor armonice tonale de esenta nationalista ("Omagiul lui Manuel de Falla"- 1957, " Tres danzas concertantes"- 1958, "Elegia a Jesus Menendes"- 1960 si altele).

In pofida folosirii tonalitatii, in aceasta prima perioada se poate observa o tendinta de fragmentare a structurilor si de folosire a mai multor centrii tonali simultan, sistem intilnit de-a lungul intregului sau travaliu compozitional. Desi nu le lipseste niciodata rigoarea formala, operele lui Brouwer se nasc dintr-o conceptie sonora: "Folosesc orice forma sa ma ajute sa gasesc forme muzicale: aceea a unei frunze, a unui copac sau a simbolurilor geometrice. Toate acestea sunt de asemenea forme muzicale; in pofida faptului ca lucrarile mele par foarte structurate, ceea ce ma intereseaza este sunetul".

Aceasta concentrare pe senzorial impreuna cu folosirea surselor formale extra-muzicale, vor contura cea de-a II-a perioada a lui Brouwer, cea de avant-garda in general, puternic influentata de scoala poloneza "Variante" pentru percutie solo si mai ales Sonograma I pentru pian preparat devin tipice acestei faze, care include deasemenea o scurta indreptare catre serialism, in lucrari ca "Sonograma II" si "Arioso" (Homenaje a Carles Mingus). La baza constructiei muzicale stau intervale precum secunde, cvarte si septime si acorduri de sexte, none, unadecime si tertiadecime suprpuse. Domina o textura polifonica complexa, cu independenta tematica distribuita diferitelor planuri sonore si o bogatie de ritmuri complementare. Alte procedee folosite de Brouwer in aceasta perioada includ pedale, ritmuri ostinate, secventari si ecouri melodice si ritmice. Poate cea mai cunoscuta lucrare avant-gardista a lui Leo Brouwer este "Elogiul Dansului"(1964), in doua parti: Lento si Ostinato - scrisa initial pentru dans si coregrafie de Luis Trpa ga, facand referire la dansurile primitive si mistice si creand imagini de tropot de picioare si piruete impreuna cu alte elemente de dans.

Intre 1967 si 1969 lucrari ca "Rem tene verba sequentur","Cantigas de tiempo nuevo" si "La tradicion se rompe,pero cuesta trabajo" se apropie de ceea ce am numi azi postmodernism, fiind caracterizate de uzarea de contraste mari in structura si folosirea de elemente cu trimitere la diferite perioade istorice. In "La tradicion se rompe,pero cuesta trabajo", Brouwer foloseste interpolarea si superimpozarea de motive ale unor compozitori ca Bach si Beethoven, intr-o heterofonie sugestiva plasata la limita caricaturii, mai mult se cauta particaparea audientei printr-un "s" persistent. Toate acestea sunt integrate intr-un proces de dezvoltare tematica si instrumentala care evolueaza printr-un aleatorism puternic si controlat.

In 1970, Brouwer continua sa lucreze la idei aleatorice si port-serialiste in piese ca "Spirala Eterna" pentru chitara, dar in 1980 "Noua Simplitate" isi ocupase locul, implicand elemente Neo-Romantice, minimaliste si tonale.

In a treia perioada a lui Brouwer poate fi observat un lirism accentuat prin folosirea celulelor pentru a genera dezvoltare si o intoarcere la elementele traditionale in opere ca: "Canciones remotas", "Manuscrito antiguo encontrado en una botella" si "La region mas transparenta".

SONATA - analiza

Dedicata lui Julian Bream

Provocatoarea Sonata a lui Brouwer a avut premiera in 27 ianuarie 1991, la Wigmore Hall, Londra, de catre cel caruia ii fusese dedicata, Julian Bream.

Cele trei miscari contrastante isi deriva unitatea din ideea tematica din prima miscare care este prezenta in toate miscarile ca parte integranta.. Acest motiv simplu din opt note caracterizat de un interval de trei secunde mari si o terta mare .

In mare parte materialul muzical secundar va explora aceleasi intervale astfel Sonata e in mare parte monotematica.

"Fandangos y Boleros" se deschide cu un scurt preambul care serveste ca introducere pentru primul subiect (Tema). Tema a II-a

are un ritm punctat acompaniat de o pedala de dubla octava. Dupa dezvoltare coda citeaza fragmente din Simfonia a VI-a de Bethoven, alaturi de ecouri ale Temei a II-a.

Analiza formei:

Expozitie

Introducere(Preambulo) mas.1-12

la mas.7 -       apare pentru prima oara Tema liant care va aduce unitatea tematica a sonatei.

Tema I (Danza) mas.13-26 - caracter improvizatoric, instabila metric si ritmic, cu insertii de pasaje foarte rapide.

Punte 1 mas.27-28 - ritm punctat, caracter instabil si anticipativ.

Tema II mas.29-41 - ritm ternar si constant pedala de dubla octava.

Punte 2 mas.42-63 - foloseste elemente din TemaII si Puntea 1.

Dezvoltare

mas.64 - elemente din TemaII, pe pedala de si bemol de data asta si cu intercalari de pasaje rapide caracteristice temei I.

mas.72-107 - tema episod, asemanatoare temei I.

Repriza

Tema I mas.108-112

Tema II mas.115-116 si 121-122(in Coda)

In Coda mai intalnim elemente din Introducere mas.127-128, elemente din tema episod mas.129 si un citat din simfonia a 6 a de Beethoven mas.118-119 si 124-126.

Concluzii: Partea I este caracterizata de instabilitate ritmica si metrica, utilizandu-se rupturi de ritm pentru contrast. Principala modalitate de dezvoltare a materialului este prin adaugare(acumulare). Dinamica este de tip soc, in trepte si de tip cupola. Schimbarile de tempo fac dificila crearea senzatiei de tot unitar acest lucru realizandu-se insa prin repetarea ideilor personaj pe intreaga durata a miscarii.

"Sarabanda de Skriabin"- este in mare parte o piesa care creaza o atmosfera hipnotica. Tema din deschiderea miscarii apare din cand in cand, intr-o culoare complet diferita. Prin acordarea Mi-ului din bas in Fa, compozitorul a creat o piesa de o factura melodica si coloristica complet neobisnuite.

Analiza formei:

Poate fi interpretata ca avand forma de mini-sonata, astfel:

Expozitia

Tema I mas.1-12 prezinta "tema liant" cu rol de tema I, repetata in doua registre pe mi bemol.

Tema II mas.12-20

Dezvoltarea

Debuteaza cu tema I pe do# repetata in doua registre - mas.21-26

Tema episod la mas.27-31

Tema I mai intai pe do# mas.32-33, apoi pe sol# mas.34-35.

Repriza

Tema I pe mi bemol mas.38-43

Tema II mas. 44-47

Concluzii: Piesa are rolul de a crea o stare de relaxare euforica intre cele doua parti foarte instabile si rapide. Diferente metrice apar doar in dezvoltare, succedandu-se masuri de 3 si 4 timpi. In tema II indicatiile morendo si lasciare vibrare presupun o mare libertate agogica. Dinamica este de tip cupola.

"Toccata de Pasquini"- incheie Sonata intr-o maniera atletica. Figuratiile stralucitoare lasa loc unei intoarceri episodice a partii a II-a inaintea finalului plin de energie, apoteotic.

Analiza formei:

Rondo

A mas.1-11 caracter agitat.

B mas.12-40 dezvolta motivul temei I din prima parte

A mas.41-51

C mas.52-109 introduce motivul "cucului"(3ta descendenta in staccatto)

mas. 63 - variaza Tema II din prima parte.

mas. 94 - citeaza Tema I (tema liant) din partea a doua in tempoul initial(tempo di Sarabanda)

A "da capo" plus o parte din B mas.1-27

Coda - elemantele temei liant.

Concluzii: Limbajul folosit este modal, pentatonic cu elemente de rock si minimalist. Procedeele de dezvoltare folosite cu predilectie sunt prin adaugare, prin eliminare si prin secventare. Scriitura este foarte chitaristica, demonstrand o ampla cunoastere a posibilitatilor instrumentului si folosind o gama larga de precedee si efecte care potenteaza discursul. Tempoul este miscat Allegro vivace dinamica facandu-se in trepte. Agogica se aplica mai ales pe pasajele minimaliste in care se repeta celule de 3-4 sunete, carora li se adauga cate un sunet, creand senzatia si dorinta de accelerare. Caracterul este agitat iar dinamica de tip soc.

Aspectele tehnico-interpretative ale Sonatei

In aceasta Sonata sunt cateva pasaje care necesita o atentie sporita in ideea unei executii tehnice adecvate. Primul dintre acestea este cel de la mas. 4 unde esentiala este alegerea unei degetatii de mana dreapta care sa permita executarea pasajului la viteza adecvata si respectand ritmul. Pentru aceasta pasajul trebuie repetat mai intai doar cu degetele mainii drepte pe corzi libere imaginandu-ne coordonarea cu mana stanga. Acelasi principiu se va aplica pe toate pasajele dificile si rapide din piesa. Al doilea pasaj care trebuie abordat cu atentie este cel in care este citata tema din simfonia a 6a de Beethoven, acest lucru trebuie efectuat cat mai aproape de frazarea originala a temei la orchestra.