Concertul in Do-major, K. 314, o paradigma a creatiei mozartiene pentru oboi: "Muzica lui Mozart - un leagan de ingeri" Vasile Ghica

Concertul in Do-major, K. 314, o paradigma a creatiei mozartiene pentru oboi: "Muzica lui Mozart - un leagan de ingeri" Vasile Ghica

Aspecte istorice si cronologice[1]

Concertul in Do-major, K. 314 a fost compus candva intre 1 aprilie si 22 septembrie 1777 pentru oboistul Giuseppe Ferlendis[2], apoi transpus de compozitor ca si Concert pentru flaut in Re major in anul 1778. Lucrarea este o creatie intens studiata pe ambele instrumente si este unul dintre cele mai importante concerte scrise pentru oboi. Totodata, este o lucrare mult discutata, avand una dintre cele mai discutate origini. In Catalogul Kchel creatia era numerotata original cu K. 314-es, actualmente insa este catalogata cu numarul 285d[3]. Ca si primul concert pentru flaut, lucrarea este orchestrata pe forma ei standardizata: cvintetul de coarde, doi oboi si doi corni. Concertul pentru flaut in Re major este o transcriere al acestui concert, realizata de compozitor la cererea flautistului amator (doctor de meserie) de origine olandeza Ferdinand Dejean (in scrisori poreclit "indianul"), cu schimbari substantiale, transformarile fiind realizate cu scopul de a o adapta posibilitatilor tehnice ale flautului .

Deoarece versiunea originala a concertului era pierduta inainte ca volumul scris de Alfred Einstein, intitulat Mozart: His Character, His Work [Mozart: Caracterul lui, creatia lui] sa apara, originea concertului de flaut era totusi suspectata, in parte, datorita referintelor din anumite scrisori, dar si datorita stimelor orchestrale care aratau clar ca vocile era pur si simplu transpuse. Einstein semnaliza ca acele partituri gasite in libraria Gesellschaft der Musikfreunde [Asociatia prietenilor muzicii] din Viena ii arata ca varianta pentru oboi era versiunea originala.

De remarcat este faptul ca Mozart nu putea accepta flautul ca instrument solo. Acest fapt putem ilustra pe deplin cu urmatorea declaratie facuta de Mozart fratelui flautistului Wendling: "Fratele Dumnitale este o exceptie. El nu este un simplu flautist, cand il ascult nu trebuie sa-mi fie frica ca urmatorul sunet va fi prea inalt sau prea jos intonat - el intoneaza intotdeauna corect. Inima lui e la locul potrivit, precum si urechea, varful limbii, si nu crede, ca a sufla puternic si a face mutre este de-ajuns ca sa fii flautist"[6]. Manuscrisul Concertului pentru oboi a ramas in posesia lui Mozart, dar abia in 15 februarie 1783 Mozart mentioneaza, din nou acest concert intr-o scrisoare adresata tatalui sau: "Te rog trimite-mi imediat carticica care contine Concertul de oboi pentru Ramm , sau mai degraba pentru Ferlendis." Avea nevoie de el pentru oboistul Anton Mayer . De aici incepand lipseste orice urma de autograf. Si "aranjamentul din Mannheim" pentru flaut disparuse .

Albert Einstein a prezentat in volumul sau urmatoarele idei care subliniaza intaietatea versiunii concertului pentru oboi[10]:

tonalitatea originala era Do major, deoarece in transpozitia realizata in Re, viorile nu depasesc niciodata sunetul la pe coarda sol.

Einstein a specificat ca oboistul mentionat in scrisoarea lui Mozart, care dateaza din 15 februarie 1783, era oboistul printului Eszterhzy, Franz Joseph Czerwenka.

Einstein a numerotat cinci lucrari pentru oboi:

o       Concertul K. 314 a aparut sub numerotarea 285d ca si "Concert pentru flaut (oboi?)"

o       fragmentul de 60 de masuri din Concertul pentru oboi in Fa major este numerotat K. 293 (416f)

o       cu numarul 416g este semnalat un fragment scurt din K. 293

o       Concertul pentru oboi descoperit de Saint Foix in Milano a primit numarul de 271k. Einstein considera ca acest concert nu era compus de Mozart, datorita structurii interne, si declara ca ar trebui sa ramana atribuita lui Ferlendis.

In Anuarul Mozart din 1950, Paumgartner a prezentat un articol cu descoperirile sale pe baza stimelor si partiturilor gasite in Mozarteum din Salzburg, si este de acord cu argumentele lui Einstein, cu faptul ca versiunea originala este cea pentru oboi. Ca sa evidentieze primordialitatea acesteia, Paumgarten subliniaza importanta unui episod imitativ in versiunea in Do major, partea a III-a, masurile 152-167.

Astfel arata transcriptia stimei pentru oboi gasit in 1920 de Paumgartner, pe care se vede clar ca nu este manuscrisul compozitorului:

Doar ca o comparatie iata o pagina de manuscris (este vorba despre Fantezia pentru pian).

Diferentele intre versiunea de oboi si de flaut K. 314 "ne arata ceva din particularitatile caracteristice ale celor doua instrumente. Pentru flaut, Mozart a scris mai agil, mai virtuoz, cu figuri jucause care ating registrul acut, iar pentru oboi cu fraze lungi. In ciuda clar rapidei prelucrari, Mozart a tinut ca cel putin sa introduca cateva elemente specifice flautului"[11].

O a treia sursa de informatii ne prezinta Ingo Goritzki, care in prefata partiturii Concertului, in versiunea de reductie pian-oboi, editata de V. Henle, Mnchen, anul 2001, ne atrage atentia asupra unor aspecte interesante. Pornind de la observatiile lui Paumgartner, cum ca versiunea de oboi ar fi baza variantei mai elaborate, de mai mare virtuozitate a flautului, Goritzki ne atentioneaza ca o comparatie mai apropiata intre cele doua partituri si partea orchestrala ne conduce inevitabil spre o concluzie opusa: "numai stima de flaut se potriveste in partitura in diferite pasaje, pe cand, in aceleasi pasaje, stima oboiului dovedeste a fi indoielnica, sau chiar defectuoasa din punct de vedere armonic, ritmic sau melodic"[12]. Oboistul Goritzki ii incurajeaza pe interpreti sa cunoasca ambele surse ale lucrarii si sa formeze idei proprii in interpretare.

Constructia structural-formala a lucrarii

Partitura pe care o vom folosi la analiza este din editia Neue Mozart Ausgabe din biblioteca Academiei de Muzica "Gh. Dima", versiunea ei din Salzburg arata astfel:

Analiza formala a lucrarii se bazeaza pe studiile scrise de prof. univ. dr. Aurel Marc in diferite volume.

Partea I, Allegro aperto, este scrisa in forma de sonata clasica cu dubla expozitie.

In Expozitia orchestrei are loc expunerea celor doua teme cu caractere diferite T1 si T2, ambele in tonalitatea de baza Do major, fara Punte de trecere intre ele.

ex. 1

A doua expunere tematica, alaturi de orchestra, apare si instrumentul solistic - oboiul. Dupa prima interventie a instrumentului solo, primul segment al T1 este prezentat tot la orchestra. Abia dupa patru masuri T1 este continuata de catre oboiul solist. Dupa o scurta punte de trecere reapare T2 variata la instrumentul solist in tonalitatea dominantei, Sol major.

ex. 2

Dezvoltarea, concisa ca dimensiune, prin inflexiuni modulatorii pregateste aparitia Reprizei.

ex. 3

In repriza, cele doua teme sunt aduse dupa tiparul clasic - ambele in tonalitatea de baza, Do major. Si de aceasta data primul segment al T1 apare tot la orchestra avand baza "o nota lunga (cu rol de pedala) din registrul acut al oboiului, a carui interventie, aici, se reduce la doar doua masuri"[13].

Dezvoltarea, elaborand materialul tematic din Expozitie se deschide cu primul solo, "prin motivul anacruzic cu rol de legatura care precede inceputul si pe care doar un ecou usor il mai face auzit in orchestra. Abia dupa 4 masuri de la inceputul Reprizei, instrumentul solistic isi prea rolul de conducator al discursului muzical"[14].

Dupa cadenta solo, orchestra incheie aceasta prima parte, printr-o revenire la a doua tema ce se constituie drept Coda.

Iata planul formal al primei teme:

Partea a II-a, Adagio ma non troppo, in Fa major, are forma de Lied cu repriza variata. In strofa A, oboiul este prezentat avand o fateta duioasa, plina de farmec, iar procesul sonor prezentat de instrumentul solist este de fapt un raspuns la debutul tematic al orchestrei.

ex. 4

Strofa B este constituita dintr-un sir de imitatii intre materialul sonor al oboiului si cel al orchestrei. Revenirea la strofa A "ne ofera un exemplu remarcabil de comprimare a primelor doua fraze a si a , caci solistul, in loc sa-si reia cantul de la inceput, dupa primele trei masuri ale preludiului orchestral sare cele opt masuri initiale si reia doar segmentele ce urmeza primei faze solistice: a si B .

Dupa cadenta libera a solistului partea a II-a se incheie cu repriza sintetizata a primelor masuri.

ex. 5

Partea a III-a, Rondo-Allegretto, "are un caracter vioi, luminos cu o idee tematica pregnanta si stralucitoare avand la baza un motiv anacruzic"[16]. Tema de rondo alterneaza cu episoade contrastante dupa schema A-B-A-C-A, fiind o forma de rondo monotematic clasic.

"Acesta parte finala este o fermecatoare si foarte spirituala adaptare a stilului de opera bufa"[17]. Tema rondo-ului va fi refolosita de Mozart in aria Blondinei Welche Wonne, welche Lust, din opera Rapirea din serai.

"Veselia sa nu se lasa asteptata deoarece solistul o ataca imediat fara nici o ezitare, fara nici un preludiu pregatitor si intervine inclusiv in curgerea tutti-ului din reluarea temei; acest tutti, dealtfel, face loc la cateva imitatii pe un subiect nou care va fi reluat de orchestra"[18].

Primul episod solo este o variatiune a temei de rondo. Refrenul care incheie primul tutti al orchestrei revine identic. Segmentul urmator este mult ornamentat, partida solistica fiind subliniata de materialul orchestral, care realizeaza doar un fundal sonor, de acompaniament. Dupa aceasta se reia tema.

ex. 6

In al doilea episod Mozart utilizeaza procedeul compozitional al imitatiilor, sub forma unui stretto intre solist si orchestra. Din nou oboiul intregeste interludiul prin variatiuni usoare. "Si acest episod se termina ca primul, in plus cu o revenire a refrenului din primul tutti, deasupra caruia planeaza oboiul, la inceput cu o nota lunga pe sol2, apoi un tril pe acelasi sunet"[19].

Dupa cateva masuri de ritornel, solistul prezinta o mica variatiune melodico-ritmica a debutului de tema, care nu este altceva decat un scurt pasaj care ne conduce spre refren.

ex. 7

Tema rondo-ului "revine in chip neasteptat cu refrenul care incheia primul tutti. Acest refren va servi drept concluzie dupa o revenire a temei prezentate mai intai de solist, apoi de orchestra" .

Lucrarea este finalizata de compozitor tinand cont de planul formal clasic al rondoului monotematic, cu finalul ritornelului de inceput, intr-o forma comprimata.

ex. 8

Concluzii

Arta lui Mozart ramane un model de perfectiune neintrecuta, atat in domeniul operei, al simfoniei cat si al concertului, expresie a unei individualitati creatoare unice. Pe langa nenumaratele beneficii aduse artei sonore de catre Mozart prezentate in lucrarea de fata, doresc sa redau importanta ei in intregul univers artistic uman, prin citatele alese din diferite interviuri, studii, volume, scrisori etc. dedicate compozitorului. Prin aceste ganduri sper ca voi putea sa sensibilizez importanta acestei muzici pentru mine.

Piotr Ilici Ceaikovsky:

"Mozart este culmea frumusetii dobandite in sfera muzicii."

Charles Gounod:

"Mozart exista, si va exista, mereu; divinul Mozart - mai putin un nume, mai mult un suflet care a coborator din ceruri, care a aparut pe acest Pamant, a ramas putin peste treizeci de ani, si care l-a parasit, lasand totul in urma mult mai bogat si fericit."

Albert Einstein

"Mozart este cel mai maret compozitor dintre toti. Beethoven si-a creat propria muzica, dar muzica lui Mozart este atat de pura si de frumoasa incat s-ar zice ca a gasit-o - ca a existat intotdeauna ca o parte din frumusetea interioara a Universului, asteptand sa fie descoperita."

Edvard Grieg

"La Bach, Beethoven si Wagner admiram mai ales adancimea si energia mintii umane; in Mozart, instinctul divin."

E.T.A. Hoffmann

"Muzica lui Mozart este limbajul misterios a unui regat spiritual indepartat, a carui accente miraculoase rasuna in existenta noastra interioara si starneste o viata mai intensa."

Leonard Bernstein:

Planeaza peste noi spiritul minunat al lui Mozart - spiritul compasiunii, iubirii universale, chiar al suferintei - spirit care nu cunoaste varsta, care apartine tuturor varstelor."

Franz Schubert

"Ziua aceasta o sa ramana in mine ca o amintire luminoasa, clara, frumoasa pe tot parcursul vietii. Inca aud incet din indepartare sunetul magic al muzicii lui Mozart. Asa se intiparesc in sufletele noastre aceste urme fabuloase, pe care nici timpul, nici circumstantele nu pot sa le spele niciodata, si care o sa ne cuprinda toata viata de acum incolo, aratandu-ne forma pura, luminoasa, frumoasa de mult dorita in aceasta existenta intunecata. O, Mozart, nemuritorul Mozart - cu muzica ta ai intiparit in sufletele noastre urmele nepieritoare a unei vieti mai pure, mai bune, mai fericite !"

Hyppolite Taine

"Esenta muzicii lui Mozart este iubirea frumusetii perfecte si fericite."

Andr Gide

"Veselia lui Mozart: veselie durabila. Veselia lui Mozart este luminoasa, limbajul muzicii sale este ca un gand linistit; simplitatea muzicii sale este puritatea in sine, puritate cristalina; fiecare sentiment joaca in ea, ca intr-o transformare cereasca.

Robbins Landon

"Mostenirea lui Mozart este o justificare la fel de buna pentru existenta omenirii ca orice altceva ce am putea aminti, si poate ca ne si ofera un pic de speranta pentru supravietuire."

Richard Wagner

"Cred in Dumnezeu, in Mozart si in Beethoven."

Peter Hall

"Pentru mine, ca regizor, Paradisul ar fi locul unde as putea sa repet pana la infinit operele lui Mozart."

Bruno Walter

"Flautul fermecat este testamentul spiritual al lui Mozart."

Bernard Shaw

"Muzica bisericii mele!"

Wolfgang Amadeus Mozart

"Nici mareata inteligenta sau imaginatie, si nici cele doua impreuna, nu pot sa creeze geniul. Iubire, iubire, iubire, acesta este sufletul geniului."