PIOTR ILICI CEAIKOVSKI (1840 - 1893)

Figura proeminenta a muzicii ruse din a doua jumatate a veacului al XIX-lea, care, prin creatia sa, a contribuit in mod hotarat la faurirea simfonismului rus atat prin profunzimea si varietatea tematica, prin bogatia si forta emotionala a orchestratiei, cat si prin prospetimea adusa de ritmurile vioaie sau nostalgice ale melosului popular pe care il regasim atat in simfonii cat si in concertele instrumentale.

Tributar nelinistii sale ce il rodea in secret, Ceaikovski a fost un mare, un vesnic calator, batatorind drumurile Europei, dirijind singur propriile sale opere.

Recunoasterea valorii sale vine din partea Universitatii din Cambridge (Anglia), prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa in anul 1893.

In creatia concertanta Ceaikovski utilizeaza largile posibilitati de manifestare a virtuozitatii solistului care se impletesc cu o expresivitate calda si bogata, in constructii ample, simfonice.

VARIATIUNILE1 PE O TEMA ROCOCO OP.33

PENTRU VIOLONCEL SI ORCHESTRA

Lucrarea, definitivata in anul 1876, are la baza o idee simfonica si gratioasa in stil "rococo" , Moderato quassi Andante

ce evoca dansurile de curte ale veacului al XVIII lea.

Pe aceasta tema, Ceaikovski realizeaza sapte variatiuni melodice, ritmice si agogice. 1.Tempo del Tema; 2.Tempo del Tema; 3.Andante sostenuto; 4.Andante grazioso; 5.Allegro moderato.

Cadenta precede variatia a sasea (Andante) ce se remarca prin expresivitate deosebita.

Allegro vivace, variatiunea a VII a este un dialog solist-orchestra intr-o atmosfera luminoasa.

SERENADA PENTRU ORCHESTRA DE COARDE OP. 48.

Dintre lucrarile pentru orchestra compuse de Ceaikovski se remarca "Serenada pentru orchestra de coarde" pe care autorul insusi o caracteriza ca "obolul meu de admiratie lui Mozart".

Partea I , in forma de sonatina, debuteaza cu o introducere Andante non troppo cu rol de a crea atmosfera intima, necesara desfasurarii serenadei. Tema principala a sonatinei,

expusa Allegro moderato in 6/8 este reluata si comentata secvential in cadrul diferitelor compartimente si se leaga maiestrit de brilianta idee muzicala secundara

Tot materialul este reluat, partea inchizandu-se cu reluarea ideei introductive.

Partea a II a este un vals Moderato, dulce si gratios.

Partea a III a , o lgie, Larghetto elegiaco, o simtita naratiune pe tema dragostei.

Finalul, prezinta o tema rusa plina de gingasie , Allegro con spirito, ce apare dupa o scurta introducere Andante. Materialul capata culori nebanuite extrase din paleta timbrala orchestrala creand un adevarat vartej sonor, plin de spirit.

CONCERTUL IN SI BEMOL MINOR PENTRU

PIAN SI ORCHESTRA, OP. 23

In concertele sale, Ceaikovski impleteste largile posibilitati de manifestare a virtuozitatii solistului cu expresivitatea calda si bogata, in constructii ample, simfonice, in care nu rareori utilizeaza cantecul popular.

Dintre cele trei concerte pentru pian si orchestra create de Ceaikovski (Nr.1 in Si bemol minor - 1875, Nr.2 in Sol minor - 1880 si Nr. 3 in Mi bemol minor - 1893), primul s-a afirmat cu precadere.

Alcatuit din cele trei miscari traditionale, concertul debuteaza printr-o introducere Allegro non troppo e molto maestoso, maiestoasa, sarbatoreasca: semnalele celor 4 corni si acordurile orchestrei pregatind expunerea unei teme solemne, cantabile,

aparute la violinele prime si cello, peste care, pianul solist marcheaza o suita de acorduri. Tema solemna are o tripla expunere, dupa care, o scurta cadenta a pianului solist pune in evidenta tot mai pregnant motivul puternic al cornilor. Introducerea se incheie linistit prin cateva acorduri ale suflatorilor.

Partea I propriu-zisa, Allegro con spirito, este in forma de sonata si prezinta doua teme contrastante : prima ritmica, de factura populara ucraineana, influenta a unor teme auzite de catre Ceaikovski la Kamenka de la niste cersetori orbi,

ce pastreaza contururile intonative caracteristice acestor cantece, dar sublim stilizate de catre compozitor, iar a doua,

alcatuita din doua fragmente melodice este enuntata de catre clarinet, senin, cantabil, si intregita de violine, avand iz de cantec de leagan.

Dezvoltarea, amplu simfonizata, ofera solistului si orchestrei posibilitatea de a se infrunta si completa intr-o bogata diversitate emotionala si o complexa desfasurare tehnica de virtuozitate. Constructia este clara si unitara, pastrand un echilibru perfect intre partea solistica si orchestra, culminand cu o ampla cadenta ce precede incheierea, nu inainte de a mai auzi inca odata al doilea fragment al temei a doua (Cantecul de leagan). Cateva acorduri puternice, incheie prima miscare.

Partea a II a , Andantino semplice, in forma de lied (A.B.A.) are un caracter meditativ, pastoral si este mult mai redusa decat prima parte.

O melodie visatoare, duioasa, expusa de flaut,

un adevarat cantec pastoral, incadreaza o melodie plina de gratie si poezie,intr-o miscare vioaie, aparuta dupa o cadenta a pianului.

Partea a III a, Allegro con fuoco, in forma de rondo-sonata, are la baza ca si in prima miscare o tema ritmica, plina de vigoare, de provenienta ucraineana

Aceasta, imprima intregului final un caracter luminos. In contrast cu aceasta, apare o tema centrala,

ce va rasturna ca un imn, amintind, prin profunzimea ei emotionala, de introducerea lucrarii.

Finalul se caracterizeaza prin imbinarea armonioasa a monumentalitatii cadrului sonor cu lirismul si exuberanta frenetica, o caracteristica esentiala a conceptiei creatoare, a stilului concertistic ceaikovskian.

CONCERTUL PENTRU VIOARA SI ORCHESTRA

IN RE MAJOR, OP. 35

A fost creat in anul 1878 si este alcatuit din trei parti:

PARTEA I , Allegro moderato, debuteaza cu o scurta introducere orchestrala cu o tema expresiva expusa de viori si, continua cu motivul ritmic ce va sta la baza temei principale. Dupa o scurta cadenta, cu caracter improvizatoric, a instrumentului solist, acesta ataca tema, o melodie plina de farmec poetic.

Mai multe motive melodice si ritmice provoca o adevarata inclestare intre protagonisti - solist si orchestra - pentru ca apoi, linistea sa se instaleze lasand loc celei de-a doua idei, cantabile si mangaietoare:

Cele doua idei muzicale vor face obiectul transpunerilor si transfigurarilor din cadrul dezvoltarii si totodata trecerea spre cadenta asezata inaintea reprizei.

PARTEA a II a , Andante, intitulata "Canzoneta" este una dintre cele mai reprezentative pagini ceaikovskiene in ceea ce priveste melodicitatea, farmecul si caldura. Un lied cu caracter narativ. Dupa crearea atmosferei - o melodie suava intr-o noapte adanca si linistita, solistul aduce prima idee,

de o deosebita expresivitate. O noua idee plina de freamat o inlocuieste pe prima si conduce, linistit la reluarea celei dintai, imbogatita ca sonoritate. Canzonetta se incheie in sonoritati poetice in care, pe nesimtite se infiltreaza un motiv ce va duce la surprinzatoarea aparitie a finalului.

PARTEA a III a - Allegro vivacissimo, legata de precedenta, izbucneste furtunos: un acord taios - startul pentru solist intr-un pasaj cadential.

Intreaga desfasurare a finalului, de o stralucitoare virtuozitate, demonstreaza atat maiestria compozitorului, cat si calitatile tehnice care se cer interpretului ce abordeaza aceasta lucrare.

SIMFONIA A IV A IN FA MINOR OP.36 (1877)

Domeniul muzicii orchestrale simfonice i-a prilejuit compozitorului o sfera de expresie cu posibilitati nemarginite. Ceaikovski, in lucrarile sale, tinde spre dezvaluirea in forme consecvent clasice, a procesului psihologic insusi, a dezvoltarii si ciocnirii diferitelor stari sufletesti, a luptei, spre deosebire de simfonismul romantic al lui Schubert sau Schumann.

Ideea filozofica generalizata sau conflictul dramatic sufletesc sunt intruchipate in imagini muzicale clare, vii, plastice, atat in lucrarile programatice declarate, cat si in cele neprogramatice.

Fara a avea un program declarat, Simfonia a IV a este totusi o lucrare programatica prin insasi amanuntele comunicate de Ceaikovski intr-o scrisoare catre Nadejda von Meck, al caror sens consta in trecerea de la disperarea tragica la increderea optimista si la afirmarea vietii, stari traite de compozitor.

Dincolo de caracterul auto-biografic, simfonia intruchipeaza antiteza tragica dintre om si "fatum" soarta potrivnica.

Introducerea , Andante sostenuto, bazata pe tema

intruchipeaza destinul in viata omului, "acea forma ce se opune in calea noastra spre fericire"

Partea I , Moderato con anima, este locul confruntarii dintre ideea muzicala expresie a aspiratiei omului spre fericire (tema principala),

si tema introducerii, confruntarea celor doua planuri: subiectiv-individual, ducand, pe baza unor magistrale procedee de dezvoltare tematica, la o mare tensiune dramatica.

Partea a II a, Andantino, continua confruntarea acelorasi planuri subiectiv-individual. Este o elegie

expresie a "acelui sentiment melancolic care ne patrunde seara cand suntem singuri. o sumedenie de amintiri apar in mintea noastra. Ne pare rau de cele ce au trecut, dar nu mai avem taria sa o luam de la capat. Viata ne-a obosit" (Ceaikovski).

O data cu nota de veselie rustica adusa de Scherzo in partea a III a, confruntarea se muta in planurile obiectiv-colectivitate.

Centrul de greutate se deplaseaza catre sfarsitul ciclului simfonic, Allegro con fuoco pe tabelul larg al "veseliei populare" unde Ceaikovski prelucreaza prin procedee variationale tema,

un dans popular "Pe camp statea un mesteacan".

Autorul caracterizeaza continutul acestui final astfel:"Daca tu insuti nu gasesti in tine surse de bucurii, priveste la ceilalti oameni. Du-te in mijlocul poporului si priveste cum stie el sa se bucure. Exista bucurii simple, insa puternice".

SIMFONIA NR. 5 IN MI MINOR OP. 64

Lucrarea definitivata in anul 1888, se inrudeste cu cea de-a patra simfonie atit ca sfera de idei si sentimente cat si ca dramaturgie. Indoielile, plangerile, reprosurile, stau la baza lucrarii, alaturi de marile probleme ale existentei umane ce l-au framantat pe compozitor.

Pentru asigurarea unitatii intregului cat si pentru evitarea disproportiei intre parti, Ceaikovski foloseste in simfonia a V a principiul ciclic al temei conducatoare.

Introducerea Andante, are un caracter funebru. Ideea muzicala expusa de clarinet in registrul grav. Este o tema a soartei

Toata partea intai prezinta, in ceea ce priveste continutul emotional, confruntarea dramatica intre suferinta si bucurie.

Partea a doua, Andante cantabile, reprezinta una dintre cele mai expresive parti lente compuse de Ceaikovski.

Tema este plina de adanca resemnare.

Partea a III a, in tempo de Vals, inlocuieste traditionalul scherzo. O melodie sentimentala ne introduce intr-o atmosfera de salon aducand o nota aparte in creatia simfonica a lui Ceaikovski.

In concluzia partii a III a, tema "fatumului" reapare misterios, impletindu-se in miscarea valsului, ca o umbra intunecata.

Finalul are caracterul unui mars eroic a carui tema principala este nascuta din transformarea ritmica si armonica a introducerii.

SIMFONIA A VI A IN SI MINOR OP. 74

Supranumita       "PATETICA" este considerata creatia capitala si cantecul sau de lebada, muzica propriei morti.

Prima auditie a simfoniei are loc la Petersburg cu noua zile inaintea mortii si s-a bucurat de un succes triumfal.

Partea I , debuteaza cu un Adagio introductiv,

al carui motiv sumbru serveste ca baza temei principale din Allegro non troppo in forma de sonata.

Dupa ce talmaceste cu deosebita intensitate expresiva lupta interioara pentru eliberarea din chinuitorul sentiment al tristetii, incordarea si expresia suferintei se schimba intr-o stare de elegiaca resemnare,

Tema a II a,

este un cant de o mare expresivitate.

Dezvoltarea constituie centrul dramatic al conflictului datorat starii de dezechilibru psihic al compozitorului.

Reexpozitia incepe cu tema secunda, senina si lirica, ce se afla in contrast evident atat cu ciocnirile cumplite din dezvoltare cat si cu coda cu caracter de resemnare.

Partea a II a - Allegro con grazia, scherzo, este un vals liric si contemplativ, care, surprinde prin ritmul sau ciudat (5 / 4) aparut pentru prima oara in literatura simfonica si este caracteristic muzicii populare din estul si sud-estul Europei.

Partea a III a - Allegro molto vivace, in ritm de mas viguros, are un caracter festiv, triumflator si este un moment de reculegere, capricios uneori, inaintea epilogului tragic.

Finalul, - Adagio lamentoso , surprinde prin pesimismul sau, prin sentimentul de profunda durere exprimat de cele doua teme cu caracter depresiv, in miscare descendenta. El reprezinta cu anticipatie propriul si sfasietorul "Dies irae" ziua maniei), intr-o atmosfera sumbra, sepulcrala.